D-ale tranziţiei sau Treptele integrării - I

De când nu i-a mai rămas
decât un singur cap –
după ce Făt-Frumos i le-a retezat pe celelalte –
Balaurul nu mai scuipă foc ;
priveşte cu blândeţe în jur
pentru că-i este milă de sine.
Nici Făt-Frumos nu mai este
chiar atât de intransigent
de când nu mai poate mânui paloşul
din cauza poliartritei.
Parcă nici unul dintre ei
nu şi-ar mai da viaţa
atât de uşor pentru o Cauză.
Cu vârsta, au început să-şi dorească
liniştea...
Au rămas foarte singuri
de când copiii navighează pe internet ;
de aceea, au nevoie unul de celălalt,
îşi fac mari concesii reciproce
şi, uneori, pot fi văzuţi împreună, în parc,
jucând table, printre pensionari.

poezie de Traian Călin Uba din Şi totuşi, rodim
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul care n-a mai ajuns în poveste

Cică un balaur cu şapte capete
S-a pornit la-mpărat - ce vrea să capete?
Nu ştie nici el, căpcăunul -
Din şapte capete n-are minte nici unul.
Ceea ce ştie pocitania este
Că un împărat plus un balaur fac o poveste...
E adevărat, îşi dă seama monstrul şaptecăpos,
Că povestea nu e poveste fără Făt-Frumos.
Dar, cu Făt-Frumos, balaurul ştie prea bine:
Capetele, oricât de multe, rămân tare puţine.
(Asta, în caz că ai un pic de noroc,
Căci se poate întâmpla să nu-ţi mai rămână căpşoare deloc.)
Mâhnit, balaurul şi-a zis: "Nu mă mai duc la-mpăratul,
Mă-ntorc să fac carte, să-mi iau bacalaureatul...
Cu şapte capete proaste mi-e peste
Puteri să ajung în poveste, pot să ajung de poveste..."
Vreţi să ştiţi ce-a fost mai departe?
Balaurul s-a dus să-nveţe carte.
De-nvăţat a-nvăţat, e drept,
Dar n-a mai ajuns deştept...
Cum vă spuneam, era o fire năucă -
Şi-a pus pe fiecare cap câte o perucă,
Apoi s-a proclamat
Împărat.
(Era convins că-mpăratul e-mpărat
Doar pentru că are perucă pe cap.)
Într-o zi, ce-i veni unuia din capetele sale înalte -
A zis că e mai deştept decât celelalte...
De-atunci au prins a se mânca între ele, câte un pic, câte un pic
Până când n-a mai rămas din balaur nimic -
Doar poate-o pildă, spre luare-aminte:
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...

poezie satirică de Vasile Romanciuc
Adăugat de Valentina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este vorba despre înrudirea dintre tonuri, înrudire între diferitele niveluri de sunet, intensităţi. Dacă unul este foarte puternic, iar celălalt este slab nu este vorba de un contrast foarte mare. Dacă unul este foarte puternic, iar celălalt este tot puternic atunci avem un contrast enorm. Cu cât este mai mare contrastul, cu atât sunt mai numeroase punctele de contact dintre stările de fapt. Şi cu cât este mai mare contrastul, cu cât sunt mai numeroase contactele, cu atât mai mult timp îmi trebuie mie pentru a percepe asta. Aşadar dimensiunea temporală este inclusă în interval. Frescobaldi spune: Pasajele expresive trebuie cântate mai încet decât celelalte.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care împărtăşeşte opinia lui Copernic, că acest Pământ al nostru este o planetă condusă în jurul Soarelui şi luminată de acesta, la fel ca celelalte, nu poate scăpa uneori de închipuirea că restul planetelor îşi au propria haină şi propriul mobilier, ba chiar proprii săi locuitori, aşa cum are Pământul acesta al nostru. Dar am putut întotdeauna să conchidem, spunând că este zadarnic să cercetăm ce i-a plăcut naturii să facă acolo, văzând că nu există nici o probabilitate de a ajunge vreodată la finalul cercetării. Însă, cu ceva vreme în urmă, cugetând destul de serios asupra acestei chestiuni (nu mă consider un observator mai fin decât acei oameni mari din trecut, ci am avut norocul să trăiesc după cei mai mulţi dintre ei), m-am gândit că cercetarea aceasta nu este atât de impracticabilă şi nici calea atât de presărată cu dificultăţi, ci doar că rămâne foarte mult loc pentru conjecturi probabile.

citat din Christiaan Huygens
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintăm în vârstă şi ne obişnuim unul cu celălalt. Gândim la fel. Ne citim mintea unul altuia. Ştim ce vrea celălalt fără să întrebăm. Uneori, ne irităm unul pe altul. Câteodată, poate că suntem singuri unul faţă de celălalt. Dar, din când în când, precum astăzi, mă gândesc la asta şi îmi dau seama cât de norocos sunt pentru că îmi împart viaţăa cu cea mai minunată femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Continui să mă fascinezi şi să mă inspiri. Mă influenţezi în bine. Eşti obiectul dorinţei mele, motivul numărul unu de a trăi pe pământ. Te iubesc foarte mult.

citat din Johnny Cash
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există nici un bărbat mai singur atunci când moare, exceptând sinuciderea, decât unul care a trăit mulţi ani împreună cu o soţie bună şi apoi a părăsit-o. Dacă doi oameni se iubesc unul pe celălalt, nu poate exista decât un sfârşit fericit.

citat clasic din Ernest Hemingway
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dară, după mai multe rugăciuni, se înduplecă, şi porunci să-l lase să care şi el măcar apă pentru oştire. Se pregătiră şi porniră. Făt-Frumos, cu hainele lui proaste şi călare pe o mârţoagă şchioapă, plecă înainte. Oştirea îl ajunse într-o mlaştină unde i se nomolise iapa şi unde se muncea ca să o scoaţă, trâgând-o când de coadă, când de cap, când de picioare. Râseră oştirea şi împăratul cu ginerii cei mai mari ai săi şi trecură înainte. După ce însă nu se mai văzură dânşii, Făt-Frumos scoase iapa din noroi, îşi chemă calul său, se îmbrăcă cu hainele câmpul cu florile şi porni la câmpul bătăliei, ajunse şi se sui într-un munte apropiat, ca să vază care parte este mai tare. Oştile daca ajunse, se loviră, iar Făt-Frumos, văzând că oastea vrăjmaşă este mai mare la număr şi mai tare, se răpezi din vârful muntelui asupra ei şi ca un vârtej se învârteja prin mijlocul ei cu paloşul în mână, şi tăia în dreapta şi în stânga, pe oricine întâlnea. Aşa spaimă dete iuţeala, strălucirea hainelor şi zborul calului său, încât oastea şi toţi cu totul o rupseră d-a fuga apucând drumul fiecare încotro vedea cu ochii, împrăştiindu-se ca puii de potârniche.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioru-su a moştenit toată averea şi când s-a văzut cu atâta bănet a început să ducă o viaţă de petreceri; făcea zmee din banii de hârtie şi arunca în apă galbeni în loc de pietre. Cu asemenea îndeletniciri, paralele s-au isprăvit repede şi nu i-au mai rămas decât patru bănuţi de aramă, iar haine nu mai avea decât un halat vechi şi o pereche de papuci. Prietenii acuma nici nu mai voiau să ştie de el, pentru că nu puteau să iasă pe stradă cu dânsul aşa îmbrăcat. Numai unul din ei, care era mai bun la suflet, i-a trimis un cufăr vechi cu o scrisorică: "Fă-ţi bagajul!" Dar el n-avea ce bagaj să-şi facă şi de aceea s-a băgat chiar el în cufăr.

Hans Christian Andersen în Cufărul zburător
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru început

Uneori pare că traieşti în zadar,
Şi viaţa nu-i mai mult decât o casetă uitată într-un bazar,
Uneori pare că se stinge şi Marele Car.
Iar lumina ce-ai văzut-o atât de înfloritoare,
Nu e mai mult decât o lumânare, ce nu mai are mult si moare.

Chiar si pasărea phoenix se culcă uneori tristă în ploaie,
Iar penele şi focul I se-nmoaie,
Ochii încet I se-nchid, ghearele de infinit nu I se mai prind,
Chiar si vidul, uneori este doar vid.

Recunosc, şi eu am un destin nescris,
Întâmplări ce se petrec ca în vis,
Însă dincolo de lume, chiar şi de mine,
Sălăşluieşte fiinţa de foc a tot ceea ce am scris.

Pentru început,
Chiar de întunericul este profund,
Îţi dăruiesc un zâmbet alături de cea mai bună felie de gem cu unt,
Chiar de nici o stea nu se vede, nici măcar un orizont,
Lumina şi viaţa e chiar sufletul nostru, ce nu-I mort,
Si chiar dacă ne-ntâlnim în drumul nostru, cu cel mai uriaş balaur,
Victoria noastră este dragostea, din care izvorăşte poezia de aur
A Sufletului.

poezie de Costin-Alexandru Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă atenţia este ancorată în Linişte, sunetul nu este neglijat. Dimpotrivă. Orice sunet devine mai clar când este ascultat din Linişte; orice sunet este onorat când este ascultat din Linişte; orice sunet este celebrat când este ascultat din Linişte. Şi toate formele sunt sunete, pentru că, în lumea formelor, primul nivel de existenţă este chiar unda-sunetul-vibraţia. Aşadar, cel ce cunoaşte Liniştea cunoaşte şi sunetul, însă această cunoaştere nu este mentală - pentru că mintea relativă nu poate descărca informaţii absolute. Cunoaşterea Liniştii nu este analitică, deoarece Liniştea nu poate fi nici explicată, nici înţeleasă, întrucât Liniştea nu este un concept. Tocmai de aceea, dacă vorbeşti despre Linişte ca fiind un concept, înseamnă că te-ai îndepărtat de la Linişte. Liniştea nu poate fi vorbită, dar se poate vorbi despre Linişte. Cuvintele pot arăta către Ea, dar nu o pot cuprinde. Şi tu citeşti acum despre Linişte, însă nu cuvintele te conectează la Linişte, ci spaţiile dintre cuvinte, spaţiile dintre rânduri, spaţiile dintre litere. Tocmai de aceea, cel care aleargă după informaţii despre Linişte nu va găsi Liniştea în direcţia aceasta.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pare să fie la mintea cocoşului, dar uneori cuplurile devin atât de ocupate şi de prinse în vieţile lor individuale, încât uită, pur şi simplu, să-şi mai petreacă timpul împreună. Cu cât petrec mai puţin timp împreună, cu atât mai probabil este să se simtă mai distanţi unul faţă de celălalt. Această situaţie poate fi rezolvată programând deliberat întâlniri în oraş, cine romantice acasă, seri fără televizor şi escapade ocazionale în weekend - doar voi doi.

Mark Merrill în Liste de iubire pentru soţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curăţat şi i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pişat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simţit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colţul lui liniştit
cu bucata aia de carne în gură,
şi-a învăţat lecţia.

soldaţii mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
şi nevestele lor fac sex cu alţi bărbaţi
care nu sunt chiar atât de proşti, încât să-şi rişte viaţa pentru idealuri care nu-şi au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândeşti la asta,
e trist să scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ţi-ai petrecut toată viaţa printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vârsta de şaptezeci şi doi de ani, Al-Kindi, marele, veneratul, omul cel mai de seamă al Islamului după Profet, dispăru în nimic. Nu i s-au mai găsit nici turbanul, nici brăcinarul, nici carnea, nici oasele. Se volatilizase pur şi simplu, trecând de la starea de prezenţă la cea de absenţă. Iar această trecere a rămas unul din cele mai mari mistere ale credinţei noastre.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cum am început să percepem lumea diferenţiat, am simţit că timpul ni se scurge printre degete şi n-am mai avut răbdare unul cu celălalt. Orice neînţelegere devenea o întrerupere a tot ceea ce ştiam că este posibil – şi în curând, totul s-a transformat într-un şir de întreruperi. Până la urmă, timpul chiar s-a terminat, dar amintirile au rămas acuzătoare, de aceea nu ne putem lăsa în pace unul pe celălalt.

Ian McEwan în Câinii negri
Adăugat de La dame en noir
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc. Explicaţia este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică şi prin cuvinte, el pune în acţiune întreaga sa căldură şi întreaga sa forţă încă din primele clipe ale emoţiei, din care pricină se înroşeşte, pe lângă că uneori regretul şi mila pe care le simte omul pentru sine însuşi, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Şi dimpotrivă, cei care se abţin şi se decid pentru o răzbunare mai mare devin trişti, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prietenia se bazează pe interes, ne iubim prietenii pentru propriul nostru bine, iar când se bazează pe plăcere, îi iubim pentru propria noastră plăcere. În ambele cazuri, prietenul nu este iubit pentru ceea ce reprezintă el în esenţa sa, ci în măsura în care ne este util sau plăcut. Asemenea prietenii au deci un caracter accidental, de vreme ce persoana iubită nu este iubită pentru ceea ce este ea însăşi, ci întrucât poate oferi fie un avantaj, fie o plăcere. În consecinţă, prieteniile de acest fel se destramă uşor, cei în cauză neputând rămâne prea mult timp aceiaşi ca la început: în clipa în care încetează să fie plăcuţi sau utili, încetează şi să fie prieteni. Or, utilitatea nu este ceva durabil, ci variază după împrejurări. Prietenii de acest fel nu cunosc intimitatea relaţiilor, pentru că adesea nici nu se agreează unii pe alţii;nici unul dintre ei nu simt nevoia să caute societatea celuilalt dacă nu este vorba de vreun interes, pentru că nu se simt atraşi unul de celălalt decât în speranţa obţinerii unui bun.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În chestiuni de inimă nu admit nici o falsitate... Pentru celelalte chestiuni am să fiu mai puţin categoric. Condamn minciuna când ea dăunează altuia sau este în folosul celui ce o comite. În schimb, când ea nu este nici prejudiciabilă, nici interesată şi mai ales când e impusă de circumstanţe, o scuz, ba chiar uneori o şi folosesc.

citat din Georges de Porto Riche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, când priveşti la ceva făcut de altul, te gândeşti că individul respectiv a fost cam nebun. Dar trebuie să te mai gândeşti un pic... Căci unul dintre voi doi chiar este nebun şi mai bine ai afla care... pentru că e o deosebire fundamentală să fii unul sau celălalt.

citat din Charles Fanklin Kettering
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!