Aedul

Nu ţine seama doar de mine
Şi nici de valurile de la ţărm;
Corăbii vor pluti spre noi destine
Eu, zeiţa mea... ce să-nţeleg?!

Nu spune lucruri fără niciun rost
Şi nu privi în urmă azi cu teamă;
Ştii cât de frumos între noi ar fi fost
Zeiţa mea, de-ar fi dorul visul fără rană?!

Nu stinge gândurile care vor veni
Şi nu lăsa tăcerea-nvolburată;
Eu te iubesc ca înflorire peste zi
Zeiţa mea, prea nobilă şi fericită Artă!

Nu spune cuvintelor să nu mai lupte
Spre ţărmul nesfârşirii vor a se salva;
În POEZIE nu ard numai semnele pierdute,
Ci şi fiinţa mea, şi viaţa mea, Zeiţa mea!

Nu întoarce clipele în holde de fum
Nu lăsa nici gândul orb să se desfire ;
Zeiţa mea, o, POEZIE, făureşte-mi drum
Printre petale de lumină, de dor şi de iubire!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Dreptate, zeiţa Cumpătare, zeiţa Mnemosine, zeiţa Sophia şi alţi zei şi zeiţe au fost izgoniţi nu doar din cer, ci şi chiar de pe pământ: iar în locul lor, în măreţe palate ridicate de Providenţă pentru a le fi lăcaş, aflăm acum delfini, capre, corbi, şerpi şi alte scârnăveli, prostii, mofturi şi uşurătăţi.

Giordano Bruno în Opere italiene, vol IV, 57
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa cu părul de soare

Suflet taciturn ce-şi caută azi muza
am rămas în aşteptarea singurătăţii,
dar fiorul versului îmi e călăuza
spre dorinţele puse-n poarta cetăţii.

Caut mereu zeiţa cu părul de soare,
nu am veşmântul aripii şi-i aduc în dar
un bec s-o lumineze şi o lumânare
prinse prin negura timpului în calendar.

Am pus lângă fulgii cuvintelor rostite
crinul care deschide lumina nopţii,
strângând boabe de rouă cu flori împletite
pe gândul ce deschide pleoapa dimineţii.

Pe zeiţa cu părul de soare poţi s-o vezi,
pe scările spre cer îmi trimite şoapte
şi îmi spune că plâng noaptea cu lacrimi de zi,
iar ziua plâng zadarnic cu lacrimi de noapte.

poezie de Constantin Rusu (1 septembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zeiţa dragostei...

Mă simt zeiţa dragostei în stele,
cu vise, împliniri şi cu regrete
De aş atinge vârfurile albe,
M-aş transforma în pasăre de noapte...
Aş alerga-n cărările iubirii
şi aş striga lui Prometeu, iertare,
dezmăţul păsării de noapte
să se transforme în iubire...
Eu mă hrănesc cu suflete uşoare şi apă beau de la izvoare,
în zborul meu spre înălţime
caut locuri cu verdeaţă vie,
unde iubirile se leagă cu Ielele
copilăriei...
Sunt zeiţa dragostei eterne
cu multe suflete răzleţe
ce caută fericirea-n vise
şi nopţile şi le petrece pe înălţimi de culmi albastre...
Eu sunt zeiţa dragostei alese!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptată de greci, zeiţa dragostei devenit-a şi zeiţa frumuseţii.

aforism de N. Petrescu-Redi din Ergo... (1999)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temis, zeiţa justiţiei, are ochii legaţi şi balanţa dezechilibrată

Se-nşală-acela care crede
Că nu dă greş nicicând instanţa:
Zeiţa Temis nici nu vede,
Şi-i dereglată şi balanţa!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Themis

Femeia austeră şi posacă,
Ce ţine sus balanţa într-o mână,
E oarbă în mitologia greacă
Şi şpanche în Justiţia română.

epigramă de George Petrone din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocaţie către zeiţa Afrodita

Afrodita, fiica lui Zeus, vicleană
Tu din tronul tău scăpărând lumină,
Nu mă frânge în chinuri, te rog, stăpână
Nici în aleanuri.

Zeiţa: "Cine te supără?
Persuasiunea pe cine vrei să convingă?
În curând cea care fuge acum de tine te va urmări,
şi, dacă nu te iubeşte, te va iubi."

poezie de Sappho
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile Zeiţei nu erau doar poetice. Zeiţa se putea defini ca Frumuseţe, dar cum să defineşti Frumuseţea? Putea fi definită ca Bucurie, dar cum să defineşti Bucuria? Sau Frumuseţea şi Bucuria dimpreună? Teologia Zeiţei nu era nici pozitivă, nici negativă: era aluzivă. O teologie aluzivă e făcută pentru un obiect care se derobează, precum Zeiţa însăşi. A spune că ea este ceva, un anumit lucru, înseamnă să calci regula teologiei aluzive; a spune că se derobează înseamnă a spune că se află dincolo de orice descriere. Ea este expresie. Orice ar face, e Graţie, Frumuseţe şi Bucurie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Themis, Zeiţa Justiţiei

O zeiţă cu prestanţă
Cunoscând tertipurile.
Câteodată în balanţă
Cântăreşte plicurile...

epigramă de Cornelius Enescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa (In)Justiţiei

Cu adevărul în balanţă
A pronunţat râvnita soartă:
(Ca şi-n "Infern" cândva, la poartă)
"Lăsaţi, de-acum, orice speranţă!"

epigramă de Nicolae Nicolae din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

rTe-hu nu recurgea la tehnica banală a confraţilor săi; călugărul care-l instruise îl învăţase multe, până şi meditaţia asupra desăvârşitei contopiri cu Zeiţa Tara, cea verde ca smaraldul, şi în această stare de perfectă fericire se aşternea el la drum. Iar Zeiţa Verde sfârşise ea însăşi prin a se complace în îmbrăţişarea Calului Alb. Câteodată îl vizita chiar şi atunci când se odihnea şi-i transmitea tot felul de cunoştinţe; era o fiinţă plină de voie bună, iar lui rTe-hu îi plăcea s-o întâlnească oricând. De aceea, perioadele-i omeneşti nu erau de fapt cu adevărat omeneşti; Zeiţa îl ferea de orice pasiune funestă şi-l învăţa cumpătarea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa cu balanţă

moto: Nu se sinchisesc de probe
Nici de cei ce vând vreun pont
Cât mai costă azi trei robe
Să le-aprobe-ntr-un decont?
--------

Un lipsit de apărare
capotează. Dar mai des
Cine dă cu pumnul tare,
Are cel mai mult succes

Daţi-mi numai o părere
Nu e nou nimic sub soare
Iluzia iluzii cere
Chiar când dăruieşti o floare

Am lăsat să se răstoarne
Lumile cu susu-n jos
Şi-am suflat cu toţi în goarne
Fără de nici un folos

Camarila sau ce-a fost
Se-noieşte după rang
Cum îşi ia proverbul rost
Dintr-un zbor de bumerang

La ce bun să protestezi,
Să-ţi baţi singur cuie-n talpă?
Lupul caprei cu trei iezi
A fost o monedă calpă!

La ce bun să dai din coate
Când te afli la nevoie
Dacă numai banul poate
Să dicteze după voie?!

Banul face ca instanţă
Toate legile din ţară
Că zeiţa cu balanţă
Aţi văzut: e chioară, chioară!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblul de manevre - VII (Tratat polemic)

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Ceva între plutirea unei ferigi în apă
şi lujerul verzui ce presimte prin umezeală
firele rădăcinii.
Ceva între aburul unei sticle şi amintirea
votcii pe care ai îngrijit-o toată săptămâna.

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Încercând să facă ordine în poveştile cărnii
repede aprinse de intriga ce se vrea
totdeauna în fruntea părţilor naraţiunii,
chiar peste foaia amnezică lăţindu-se:
ca evoluţiei să i se ataşeze drăgălaşe fantasme,
să le poată contempla ca pe nişte speranţe,
detaşată, de pe oasele solemne.

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Acum când ochiul lăuntric îşi uită trepidaţiile,
cercetându-şi ceaţa şi aurora din piept,
acum când o mască alunecoasă
i se întinde grabnic peste întreaga făptură.

poezie de Gheorghe Izbăşescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Ishtar

Doamne, cu destinul ei duplicitar,
Steaua dimineţii şi-apoi a-nserārii,
Cale şi Lumină-n unduirea Mārii,
Din Infern, coboarā Zeiţa Ishtar...

Ne-aureoleazā cu-al ei vrednic har,
De-a deţine veşnic taina-nverginārii,
E jumatea plinā-ochi, dintr-un pahar,
Vai, în sânge-i ţipă semnele mirārii...

Mergi cu ea în gând, pe calea vieţii,
Ştiu c-o simţi în sânge şi-apoi în călcâie,
O revezi, adesea,-n roua dimineţii,

În genunchi o rogi pe loc să mai rămâie,
Invoci transcendentul, cum fac toţi poeţii,
Şi-un miraj erotic, cald, la Cer se suie...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa mea

În rochie albă de mătasă ai apărut în calea mea.
Erai aşa de graţioasă, zeiţa mea cu ochi de stea.
Erai ca o gingaşă căprioară,
Care îşi potoleşte setea la un izvor
Şi am înţeles din clipa aceea că veşnic de tine mi-a fost dor.
M-am apropiat atunci de tine şi în braţe cu drag te-am ridicat.
Erai uşoară ca puful de păpădie şi miroseai a flori de fag.
În rochie albă de mătasă ai apărut în viaţa mea.
Şi vreau să-mi fii mireasă, zeiţă cu chip de stea.

poezie de Vladimir Potlog (16 august 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi bolţile şi locul unde-şi pierduse braţele şi putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul şerpuitor şi simţea distincţia subtilă dintre sărut şi roşeaţă, deşi nu era nimeni şi nimic de simţit. În acelaşi fel, iubirea era iubire şi n-avea niciun obiect şi toate acestea erau Zeiţa, care-o lua tot mai departe şi mai departe dincolo de frontiera de smarald. Şi, cu toate că nu exista nici în afară şi nici înăuntru, uneori ieşea din lumea de smarald şi de fiecare dată Zeiţa venea cu ea. Puteam simţi toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închişi ori deschişi. Era atât de frumoasă şi de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuşi făcând parte din jocul de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

De-ai veni în lumea mea
Să-mi fii, blândo, răsăritul
Şi-nserarea, eu te-aş vrea
Şi-nceputul şi sfârşitul!

Ca să ai unde să stai
Tu, zeiţă de mi-ai fi,
Ţi-aş crea un colt de rai
Draga mea, dac-ai veni.

Pentru tine-aş face-un templu
Şi altarul de credinţă,
Să te-aduc, să te contemplu,
Să-mi fii mie, tu, zeiţă!

Iar eu, sclavul tău, păgânul,
Să mă prosternez de-mi eşti
Doar a mea, să-ţi fiu stâpânul
Nopţilor nepământeşti.

Să îţi pun pe cap cununa
Florilor crescute-n crâng,
De mi-ai fi mie stăpâna
Ochilor care îmi plâng.

Să îţi fac un pat de flori
Iar din braţu-mi să-ţi fac pernă,
Să-mi fii noaptea în culori,
Tu, zeiţa mea eternă!

Să-ţi fac raiul pe pământ
Să nu vrei să îmi mai pleci,
Să-mi fii tot ce am mai sfânt,
Şi zeiţa mea în veci!

02.06.2020

poezie de Florentina Mitrică (2 iunie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa din vis

Dimineaţă de toamnă pe faleza pustie.
Rezemam cu privirea orizontu-n depărtare;
Bătea în flăcări de aureolă purpurie,
Iar sângele solar se disipa din picuri rare.

Totul în jur suferea de nemişcare,
Curioşi, pescăruşii se învârteau în jurul meu,
Chiar şi electronii leneveau în felinare
După o noapte-n care-au dus-o greu.

Păşeam la margine de univers,
Departe de saloane strălucite, pline,
Cu musafiri voioşi, cu chip divers...
Dar o zeiţă se interesa de mine.

Stătea-ntr-un colţ uitat de lume;
Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă.
N-o atrăgeau nici dans, nici glume...
Mă urmărea în vis cu multă teamă.

În goana clipei, privirea mi-a zărit.
Zâmbind, m-a conturat cu coapse de val;
De-a sa răcoare, eu am tresărit...
Pe loc, m-am contopit cu al său mal.

Mă-ntreb: ce-i viaţa? Când judec cu răceală,
La ceas de taină cu-a vieţii mele înserare.
Acum, sunt sigur. Mai presus de orice bănuială,
Zeiţa mea din vis era chiar marea mea cea mare.

poezie de Costel Avrămescu din Însemnări în jurnalul de bord
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!