Ecouri de singurătate - V

Se-nchid lăcate şi sună
Cătuşele însângerate;
Tăcerile-n lacrimi se adună
De-atâta singurătate!

Se-nchid gratii reci de oţel
În gratii de rană vie;
Martire voci ard crude-n mister...
Însingurat e orbu-n propria-i poezie!

Se-nchid lumini şi umbre
Şi ochii într-o lacrimă trecută;
Mă surp... prin mine o să umble
Atâtea boli; şi, viaţa fără luptă!

Aş vrea să evadez!... dar unde?
În mine, vai, nu mai am loc!...
Strig în pustiu (pustiul se ascunde
În patimi oarbe, în răzmeriţă şi în foc)!

Aş vrea să evadez de peste tot!
Aş vrea să mă prind doar de-un fir de viaţă!...
Dar prea multe gratii eu încă suport
Şi lumea vai, nu-mi mai dă nicio speranţă?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea hipnoză şi deziluzie

Tu-mi vorbeşti tu libertate
ia-ţi cătuşa de pe mine
ochii tăi sunt două gratii
însă nu mă pot reţine

Ia-ţi cătuşa de pe mine
mută-ţi lanţul mai la vale
că exişti zău mi-e ruşine
păcat de păcatele tale

Plimbă-ţi lanţul mai la vale
ochii tăi sunt două gratii
dar nu fac două parale
taci mai bine libertate

Cuţitul perfidă contemporană
răsuceşte-mi-l în rană

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Văicăreală (aleilor şi bocitoarelor de la Bellu)

Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!

A umblat pe ape, apa este vinul
ce a rupt Poetul de slăvirea Sa...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Lasă-ţi sufletul să plângă
Când o vrea şi cât o vrea...
E nevoie să ajungă,
Să-şi mai spele o rană grea.

O lasă-mă,
Lasă-mă, Doamne, iar
Să văd lumea din jur,
Dă-mi acest dar!

De atâta greu...
Mi se topeşte sufletul meu,
Lacrima văzul meu îl albeşte,
Lacrimă, sufletul meu oboseşte,
Orbeşte...

Strigăte, proteste în mine, mă înec...
Şoapte, rostite-n surdină!..
Doresc peste tot să păşesc, să trec!
Şi... caut lumină, Lumina din mine!..

Dar unde e? Unde e acel zeu,
Să mă-nţeleagă,
Să mă asculte, să mă vadă
Al meu Dumnezeu?!

Ah, viaţă!
Da, viaţă!..
Sunt, poate,
Prea mulţi
Ca mine,
Ce îţi cer
O povaţă!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fulgului de nea

Firav, cu teamă, rece, orb
Un fulg de nea coboară lin;
Se-apropie de pământul rob...
Şi-n dorul cerului îngerii se-nchin!

Uşor, uşor, mult prea uşor
Se-ascunde după alt fulguşor;
N-ar vrea să cadă, să se-atingă...
Statornicia, vai, să nu-l cuprindă!

Suav printre aripi de poezie
Ar vrea o flacără vie să fie,
Ar vrea putere, ar vrea tărie...
Dar cine ce va fi... cine să ştie?

Vor patina copiii peste el sau poate
Va fi o amintire-ntr-o singurătate
Or prins de un bătrân pe-o bancă
Sau de-un poet cu inimă bogată?!

Se va topi ca alţii când razele solare
Nu vor avea credinţă, iubire, nici răbdare...
Va plânge inima în el şi-i va spune
Că totu-i pieritor în acestă oarbă lume?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Privirea ei de gratii atâta s-a lovit
încât în ea nimic nu mai păstrează.
Şi parcă mii de gratii tot trec necontenit
şi după gratii lumea încetează.

Al paşilor puternici mers mărunt
ce-ntr-un minuscul cerc se învârteşte
e ca un dans al forţei în jurul unui punct
în care-o ameţită voinţă s-odihneşte.

Dar vălul ochiului, din când în când,
se-nalţă. O imagine pătrunde,
prin liniştea-ncordată a trupului trecând,
şi piere-n golul inimii profunde.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi nu mai curg

Încerc să zbor... da, îndrăznesc...
Dar aripi nu mai am... şi cad... şi mă lovesc...
Şi rănile mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Şi lacrimi nu mai curg.

Încerc să evadez... da, îndrăznesc...
Dar hartă nu mai am... şi fug... mă rătăcesc...
Şi tălpile mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Şi lacrimi nu mai curg.

Încerc să FIU... da, îndrăznesc...
Dar inimă nu am... şi caut... n-o găsesc...
Şi visele mă dor... Şi-aş vrea să plâng...
Şi-as vrea să plâng... dar... lacrimi nu mai curg...

poezie de Ioana Gabriela Căruţaşu (16 august 2008)
Adăugat de Ioana Gabriela Căruţaşu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu un sfeşnic
Mereu să te veghez,
Să fii cu mine veşnic...
Aş vrea să mă visezi!

Aş vrea să fiu o stea
Pe care o priveşti,
Întreaga viaţa ta
Aş vre să mă iubeşti.

Aş vrea să fiu ape
Care tu le bei,
Aş vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aş vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să nu-mi continui zborul
Din pragul lumii reci.

Aş vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aş vrea să fiu grădina
Ta cu trandafiri.

Aş vrea să fiu o stea
S-răsar de după nori...
Ce multe, multe-aş vrea
O viaţă în culori!

Aş vrea să fiu un soare
După cum şi eşti,
Aş vrea să fiu o floare,
Aş vrea să mă iubeşti!

Aş vrea să fiu gherghina
Pe care o miroşi,
Aş vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoşi!

poezie de Diana Enachii (februarie 2005)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - II

În împletiri de întuneric
Cuvintele plâng sub cicatrici;
Lacrimi fără de contur sferic;
Tu, Viaţă, să nu-mi fugi de-aici!

Arogante-s tăcerile-n vechi blazoane;
Ocnaşi la iluzii toţi mai sperăm până
Lacrimi de sfinţi curg tainic din icoane
Şie, Viaţă, noi îţi suntem vai, la pândă?!

Coborâm din trufii în false elongaţii
Pătrunşi de efemer şi de abis;
Ne dă nemărginirea noi, noi senzaţii,
Dar Viaţa nu primeşte vis după vis?!

Cuvinte însângerate vor să ne devore;
Atâtea legi, decrete, stări de urgenţă...
Cu Dumnezeu nu ne mai vor în agore
O, Viaţa mea, fii miezu-mi de prezenţă!

Te slăvesc Imperiu al fricii şi al îndoielii
Viaţa nu se curmă când unii sau alţii;
Să ne supunem în magia neagră a tăcerii:
Să nu ne pierdem părinţii, copii şi fraţii?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - III

Cuvintele rănesc mai mult din trufie;
În sânge ura arde grijile-n amar...
Îngenunchiat e cel nu vrea să ştie
Că-n orice luptă... să existe un IDEAL!

Tăcerile au veşmânt de seară adâncă;
Pe cruce trupul pare tot mai uscat...
Fără de iubire nimic nu ne mai încântă
De-atâta trufie... sufletul de el a şi uitat!

Mă uit spre ceruri şi mă rog mereu...
Fără de ţel; mie-mi fi-voi martir...
Aştept să mă iubească Dumnezeu,
Aştept să curgă din mine dor şi mir!

Mă uit către pământ şi plâng şi plâng...
Atâta trufie oarbă pare sieşi zăcământ...
Metaforele vieţii în taină vai, se frâng,
Suferinţa mă face să nu mai ştiu cine sunt!

Mă uit la semeni; toţi trec pe lângă mine...
Mă uit la ei, mă rog să fie blânzi şi buni...
De-atâta trufie ard lacrimile-n noi destine:
Doamne, nu uita să-i ierţi, să-i îmbuni!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea în nopţi de vise mistuite
Să fim doar noi în largul de pe glob
Şi două inimi triste, rătăcite
Să se unească într-un singur strop.

Aş vrea să zbor în larg înalt de zare
Şi să dispar, să fug de-acest fior,
Luna mândr,-o rază să-şi coboare
Şi să sărute ochii tăi uşor.

Aş vrea în zile albe, nesfârşite
Să nu mai ştiu de dor şi suferinţi,
Tu să răsai din lacrimă, iubite,
Din pasiunea ochilor cuminţi.

Aş vrea să fiu o pasăre măiastră,
Să nu-mi mai fie visul, gândul sec,
Să pot zbura lângă a ta fereastră
Şi-n triluri nesfârşite să te-nec.

Aş vrea să nu mai ştiu de lacrimi grele
Şi chiar să uit de tot şi toate-aş vrea.
Ridic priviri înmormântate-n stele
Rugându-mă să nu mai ştiu de lumea ta.

Aş vrea să nu mai am gânduri stupide,
Să nu mai sper la clipe ce vor fi.
M-am înecat în lacrimi nesfârşite
Care-mi inundă chipul zi de zi.

Aş vrea sa uit privirea ideală,
Să uit aş vrea, să nu-mi mai amintesc!
Dar ochii tăi frumoşi mă bagă-n boală
Şi-o viaţă nu mă satur să-i privesc...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragul meu

Mi s-a stins din ochi făclia, sufletul mi s-a-nnoptat,
Inima în piept, mă doare, de când tu te-ai depărtat.
Cată lacrima izvorul, e pustiu aici, la mine
Şi pe pleoape grele, dorul, mai zvâcneşte sub ruine.
Am uitat să fiu copilă, m-a pătruns durerea vieţii,
Am uitat de floare, fluturi... şi de anii tinereţii.
Am o lacrimă sub pleoape, pe ascuns, mai curge-n mine...
Nu vorbesc de fericire, mi-e atâta de ruşine.
Masca de pe chip se frânge, sentimente se adună...
Tu, acelaşi gură-cască-n a destinului furtună,
Dai cu săbii ascuţite şi răzbeşti şi curge sânge
Peste gleznele-mi pătate. Doar sărutul tău mai plânge...
Am îngenunchiat, nătângă, la a timpului icoană.
A-nceput şi ea să plângă. În genunchi se vede-o rană.
A trecut pe lângă mine, o speranţă vai de ea.
Cu ce drept să mai rămână, când mi-i noapte chiar şi-aşa?!
Nu mai este-n mine soare, îmi plâng trecerea prin ploi
Şi biserica iubirii azi e-nchisă. Vai de noi!
Se împarte viaţa toată în fragmente de pustiu.
Se lărgesc şi se adună, unde oare pot să fiu?!
Cărui drum să dau crezare? Ce destin să se-mplinească?
Fără tine, mi-e frig, tare. Hai, întoarce-te acasă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. Sănătatea!

Se-nchid spitalele pe rând,
Iar asistenţi şi medici pleacă
Şoptind o rugăciune-n gând,
De plâns, bolnavii se îneacă.

Băgăm o criză-n altă criză
Căci nu-s mănuşi sau măşti, e clar
Şi asta nu e o surpriză,
C-au tot cerut, dar în zadar.

Se vrea sistemul pe butuci,
Un plâns continuu şi-o strigare
În ţara cu atâţi uituci
Ce au promis în gura mare:

Normalitate, viaţă-aleasă,
Un vis pe care ni-l dorim,
Acum, când ne rugăm în casă,
Fricoşi, să nu ne-mbolnăvim.

Se-nchid spitale, voi ştiaţi
Sunt îngroziţi să mai lucreze,
Pe Dumnezeu îl mâniaţi
Căci a-nceput să sângereze

Un neam întreg, şi-n rana lui
Se-nfig pumnale, fără milă,
Iar aroganţii, că-s destui,
Privesc cu ură şi cu silă.

Cum vreţi să intre în spitale
Când hora de microbi e vie?
Ei tot ce văd în jur e jale,
Aici nu-i muncă, e sclavie!

De voi în parlament e bine,
Se-nchid spitale, şi o ştiţi,
Dar n-aveţi suflet sau ruşine
Că voi, de-a dreptul, sforăiţi!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ochii?

Stă ciuta neagră între stânci, afară.
Cine-mi va săruta gura amară?
Cine-mi va săruta gura amară?

Încet-încet pătrunde ciuta-n tindă.
Vrea botul către mine să-l întindă,
Vrea botul către mine să-l întindă.

Miroase buzele-i a iarbă crudă,
O strig în şoaptă, nu vrea să m-audă,
O strig uşor, tot nu vrea să m-audă.

Aleargă aprig cineva spre mine,
Prin viscol şi prin zloată albă vine,
Prin viscol şi prin zloată albă vine.

Aud prin preajma foşnet vag de rochii.
Dar ochii? Cine-o să-mi închidă ochii?
Dar ochii? Cine-o să-mi închidă ochii?

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea

Aş vrea să fiu o stea
Pe care s-o priveşti,
Întreaga viaţa ta
Aş vrea să mă iubeşti.

Aş vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
Aş vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aş vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.

Aş vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aş vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.

Aş vrea să fiu o stea
Să ies de după nori...
Ce mult, mult aş vrea,
O viaţă în culori.

Aş vrea să fiu un soare
Să ştiu pe unde eşti,
Aş vrea să fiu o floare,
Care mereu înfloreşti.

Aş vrea să fiu răşina
Pe care o miroşi,
Aş vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoşi.

Aş vrea să fiu un sfeşnic
Mereu să te veghez,
Să fii cu mine veşnic...
Aşa vreau eu să visez.

poezie de Eugenia Calancea (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima lacrimă

Tristeţea ta se-ascunde în tăcere,
în lacrimi ce, demult, se tot adună
şi nu se scurg de teamă să nu spună
că-n fiecare zace o durere.

Ai ochii plânşi, dar cum poţi plânge, oare,
când vrei, în jurul tău, să nu se ştie
decât de-un glas ce-aduce armonie
şi-alungă orice urmă de-ntristare?

Vei mai putea, mai este loc în tine?
Mai poţi păstra, în lacrimi, suferinţa
acelor ce-şi arată neputinţa
de a-şi urma pornirile spre bine?

Cât vei mai duce-a altora povară
tu, înger trist şi păstrător de lacrimi?
E-o nemurire plină doar de patimi?
N-ai vrea să plângi şi tu întâia oară?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina din mine

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu paşi foşnitori ca un grafit ascuţit
pe luciul unei coli
de hârtie.

Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezeşte în zori,
scutură cerul de nori şi zâmbeşte
nefiresc de senină.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar cunoaşte bine arta umbrelor
şi, seară de seară, dansează pe toţi pereţii
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.

Poate ne ştim
dintr-o altă viaţă
când un deceniu fost-am castan;
poate-am împărţit acelaşi colţ de cer
pe vremea când avut-am aripi de vultur,
mai bine de-un an.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, din când în când, se strecoară afară
şi plânge; plânge cu lacrimi albastre
ca un bătrân albatros
într-o colivie.

Pe de-a-ntregul,
chipul şi-l arată doar vara, câteodată;
cu degete de aer să-mi fie răcoare, ca o boare
mă mângâie pe creştet de parcă-ar vrea să spună:
"nu-ţi fă griji! când se va scurge secunda din urmă
vom pleca împreună".

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să spun c-a venit toamna
Dar arde soarele cumplit...
Doar anii mei intraţi în toamnă,
M-apasă greu, şi-am obosit.

Aş vrea să spun că-mi este bine
Dar multe răni acum mă dor,
Prea des ajung să lupt cu mine
Dar şi câştig, de multe ori.

Aş vrea să spun că nu iubesc
Dar aş minţi, şi nu se cade.
Iubesc nespus şi peste sens
Şi parcă sufletul mă arde.

Căci viaţa noastră e aşa
Cum Dumnezeu ne-a hărăzit,
O cruce avem ca să purtăm,
Şi un destin de împlinit.

Nimic nu este întâmplător,
Aşa cum e, viaţa-i frumoasă
Aici e locul unde "creşti"
Şi doar aici te simţi acasă.

Elena Bulancea în Personală (1 august 2020)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul meu curat către tine

Aş vrea să întelegi,
că dragostea ce ţi-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poţi citi mereu
şi cu ochii închişi.
Aş vrea să ştii că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aş vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
şi tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viaţă
şi zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aş vrea să ştii că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greşită, sufăr
şi ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existenţa ta,
că tu, prin tot ce eşti...
eşti raţiunea mea.

poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!