Doar castanii...

S-au întâlnit după ani şi ani...
amintirile lor se ridicau stol,
se simţeau uniţi,
reîntorşi într-un trecut
ce-i urmărea cu aviditate...
erau cuprinşi de emoţii
prost stăpânite,
trişti şi fericiţi totodată,
şi... pentru o clipă
s-au lăsat vrăjiţi,
uitând de temerile
ce i-au împresurat
o viaţă întreagă...
cu obrajii însufleţiţi
şi ochi strălucitori,
păreau îmbătaţi de lumină
şi de speranţă...
iar castanii,
cu florile ca nişte lumânări roz,
iradiau sclipiri de auroră
pe aleea martoră
a tremurării sufletelor lor.

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Lucrurile s-au întâmplat aşa:
Când s-au întâlnit atunci, în prima seară,
Şezând pe-o bancă strâmbă la şosea,
Sub cerul înstelat de primăvară

Nu bănuiau ce soartă îi uneşte
Erau timizi, ca la-nceput de drum,
Gâtlejul îl simţeau ca prins în cleşte,
Vorbeau de aer, nori, de ceaţă, fum.

Deşi simţeau un răscolit în vine
De parcă se chemau de ani şi ani.
Timpul trecea, s-a-ntunecat de-a bine,
Şi-atunci, în umbra deasă de castani.

Ce le-ascundea roşeaţa de pe faţă,
S-au apropiat, s-au mângâiat pe mână...
Au trecut ani, şi seara, dimineaţa,
Acum bătrâni, sunt veşnic împreună.

poezie de Jean Lulu Stern
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a văzut luna

Doi politicieni s-au întâlnit sub raza lunii pline.
Relaxarea chipurilor, gestica, păreau cam simulate.
Au aruncat o privire peste prerie.
Zâmbetele lor erau şi ele, parcă,-un pic trucate.

În diferite forme, cândva ei au condus
Statul spre varii falimente,
Dar au făcut-o cu-atâta artă şi lipsă de bun simţ
Încât fanii i-au considerat nişte mari talente.

Stăteau la umbra unui hat şi n-au spus
Niciun cuvânt, dar au fumat trabuc după trabuc.
Un portofel a trecut din mână-n mână.
A doua zi-n ţară nu mai era niciun bucluc.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A fost doar o încercare,
şi ne-am lăsat cuprinşi
de păcate...
Braţele ce ne-au ţinut
erau iluziile,
şi, într-o dimineaţă,
s-au destrămat...
Am căzut amândoi
de la aceeaşi înălţime,
iar trupurile noastre
s-au strivit...
Cât de greu e să ne adunăm
bucăţile împrăştiate!
Suntem
într-un film de groază
şi regizorul a răguşit
strigând la noi...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 20 de ani, aveam ochi doar pentru fetele de vârsta mea. Orice femeie peste 30 de ani era învechită, peste 40 de ani era invizibilă. Astăzi, la 70 de ani, apreciez încă femeile de 20 de ani pentru tinereţea lor, vigoarea şi (ocazional) inocenţa lor dulce.

citat din Frank Kaiser
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie a acelor vremuri au rămas castanii, dar nici ei nu mai stiu câte jurăminte de iubire s-au rostit sub candelabrele lor, câte drame s-au trăit în umbra lor, câte lacrimi au adiat şi câte taine a îngropat frunzişul lor.

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albăstrelele

Printre galbenele spice albăstrele mândre cresc
Şi-n a dimineţii farmec soarele cu drag privesc;
Fermecaţi de-a lor privire şi cuprinşi de-un tainic dor,
Mii de fluturi pe câmpie s-au lăsat din al lor zbor.

Prin frunzişul des şi verde se aud frumoase cânturi
Fluturaşii stau şi-ascultă legănaţi de blonde vânturi
Lângă flori o zi de vară o petrec în desfătări
Şi-a lor dragoste de-o clipă ei le-o spun prin sărutări!

Însă iată, noaptea vine cu-a ei ceasuri de tăcere;
Fluturaşii cu-a lor jocuri s-au tot dus ca ş-o părere,
Păsările nu mai cântă şi fumoasele-albăstrele,
Dup-o zi de fericire, rămân iaraşi singurele.

poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii înfloriţi

Pe când vecinii se-ntrebau,
Eram doi tineri fericiţi
Ce mână-n mână se plimbau
Pe sub castanii înfloriţi.

Noi lacom ne sorbeam din ochi,
Eram de vrajă aburiţi,
Făceam descântec de deochi
Pe sub castanii înfloriţi.

Zburdam ca mieii pe imaş
Pe şotii doar eram croiţi
Fugeam la gândul "prinde-te-aş
Pe sub castanii înfloriţi"!

Şi ne-ntâlneam ades pe drum,
Eram iubiţii mult doriţi,
În urmă-ne lăsam parfum
Pe sub castanii înfloriţi.

Credeam în fericire şi
Vrăjiţi, păream desăvârşiţi,
Până ce vrajba ne ieşi
Pe sub castanii înfloriţi.

Nici nu mai ştim ce troglodiţi
Din ce meleaguri reveniţi,
Fac să visăm, îmbătrâniţi,
Pe sub castanii înfloriţi.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

Îşi plimbau tulburarea
sub pulberea luminoasă
cernută de stele,
între ei se interpuse
o adâncă prăpastie
de tăcere...
Îi asaltau amintirile
cerându-şi dreptul lor
la neuitare...
tristeţea-i copleşi
incomensurabilă şi
sfâşietoare,
se resemnaseră,
totul se risipise,
iubirea lor de mult
murise.
În suflet...
pustietate, noian adânc
de ape, în care pierdută
le stătea bucuria.

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Mulţi Ani!

Din sufletul meu de vechi român,
Cu blândeţe şi speranţă-n viaţă,
Vă doresc Mulţi Ani cu fericire,
Sănătate şi multă speranţă,

Lumină la urmaşi în calendare,
Cer cu flori în a voastră iubire,
Pace şi belşug în ce-i frumos
De-a fi lăsat în urmă moştenire

La Mulţi Ani! Iubiţii mei români,
Noul An ce-n miez de noapte vine,
În Grădina Maicii Domnului
Să-l primiţi cu suflete senine!

Stele de virtute să aveţi în voi,
Cultul muncii evaluat în bani,
Distracţie-n hotare cu urarea:
Românie Sfântă, La Mulţi Ani!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Nu-mi vine să cred! După ani de autoexaminare nejustificată, în sfârşit ai reuşit, ai acţionat. Credeam că tu şi Joey aveaţi de gând să continuaţi câţiva ani această dramă "prietenei/iubiţi". Sam şi Diane s-au cuplat abia după patru sezoane, iar Mulder şi Scully... nici măcar nu s-au sărutat! Dacă tu şi Joey puteţi trece peste această fază de şah-mat în care vă aflaţi de Dmnezeu ştie câţi ani... atunci orice e posibil!

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta, iubită Românie...

Sunt ani şi ani iubită Românie,
De când românii toţi s-au adunat,
La Alba şi-n deplină armonie,
Îmbrăţişaţi în horă au intrat.

Cu bucurie "La Mulţi Ani" îţi cântă,
Poporul din Ardeal şi de pe Prut,
Iar eu mă-nclin cu drag măicuţă sfântă
Şi glia strămoşească o sărut.

Veniţi cu toţi la hora înfrăţirii,
Uniţi să fim din nou ca şi atunci,
Când un Mihai a rupt lanţu-nrobirii
Şi-am devenit mai tari ca nişte stânci.

Deşi de-o vreme ploi de răutate,
Ne-au împroşcat cu-al şarpelui venin
Privându-ne de orice libertate
Şi-n inimi au lăsat numai suspin.

Şi dacă nu luptăm pentru dreptate,
Vom fi zdrobiţi, puţin câte puţin,
Uitând că am avut o demnitate
Ce s-a pierdut în talpă de străin.

De ziua ta iubită Românie,
În palme tricolorul vreau să-l ţin
Şi să-l privesc cu drag şi cu mândrie
Ca pe-un trofeu ce-l merităm din plin!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul e revărsat pe-o ieşitură de mal, împlântată în valuri.
Prin câte-a mai trecut, Doamne, şi colţişorul acesta de lume!... La început, au aruncat ancorele şi şi-au aşezat liman aci fenicienii, cei dintăi colindători ai mărilor. După ei au venit grecii, cu puternicile lor corăbii. Apoi a început năvala noroadelor de pe uscat. Şi aşa, neamuri pe neamuri s-au împins în căutarea «Berbecului cu lâna de aur» de la gurile Istrului. Vieţi peste vieţi s-au aşternut în trei mii de ani pe ţărmul acesta, şi vijelii după vijelii au bântuit ş-au spulberat aşezările lor din temelie.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelele s-au odihnit puţin, apoi şi-au şoptit nu ştiu ce, au scos un strigăt vesel şi s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărţit o clipă din stol, au atins uşor streaşină casei, apoi s-au pierdut iarăşi în mulţimea celorlalte. Puişorii copilaşului îşi luau rămas bun de la el şi de la cuibul lor de humă. Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălţă şi porni încet să lunece spre asfinţit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate

Aducându-ne aminte
De unde am plecat
Amintiri au fost multe
Am plecat şi le-am lăsat.

Am venit, din îndepărtatul sat,
Fără asfalt, cale ferată,
De la cei care ne-au îndreptat
Spre o viaţă luminată.

Trimişi să-nvăţăm carte
Ce să ştim, nişte copii
Cu greutăţile toate
Le înfruntăm în fiecare zi.

Cei dragi ne-au fost de ajutor,
Ne-au sfătuit să'nvăţăm
Ca să ne fie mai uşor
Acolo unde lucrăm.

Naivi, ne prindeam de mâini
Şi ocoleam parcul cu lac.
Eram nişte străini,
Dar cu ambiţii la învăţat.

Amiciţia a prins bine
În cei opt ani de liceu,
Ne sfătuiam împreună
Şi la bine, ori la rău.

Anii visurilor au trecut,
Care au fost pregătitori,
Am luat-o iar de la început
Cu alţii mai superiori.

Eu Politehnica, tu Medicina,
Intervenind depărtarea
Totodată şi uitarea
Curmându-se idila!

Tu – medic şi cu satul
Aşa cum ţi-ai dorit,
Eu – cu vina şi păcatul,
Ajuns serile la Institut.

Mulţi ani au mai trecut
Şi distanţă foarte mare.
Şi nu ne-am mai întâlnit
Având suspine, remuşcare.

A venit însă şi vremea
Vârstei a treia şi albiţi,
Ca să dăm socoteala
Anilor noştri petrecuţi.

Ne-am întâlnit, îmbrăţişat,
În parcul cu amintirile plăcute.
Ne-am spus tot şi am jurat
Trecutul, să nu se uite.

Destinul, ne-a fost Guvernant,
Care ne-a dirijat viaţa
Iar tu, omule azilant
I-ai respectat întocmai povaţa!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea l-a trezit la viaţă, i-a adus lumină, râsete şi dorinţa de a trăi. A stiut că, din cipa în care gurile lor s-au întâlnit, el nu va mai fi niciodată la fel.

Anna Todd în Inainte de noi
Adăugat de Bogdan Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele şi Ofiucus sunt două constelaţii deosebite şi cu toate acestea şiragurile lor de stele se pătrund, se înlănţuiesc; astfel Şarpele e format în realitate din două constelaţii deosebite. Aşa încurcate cum sunt, constelaţiile acestea se pot lăuda cu o vechime de aproape 3000 de ani. Câte imperii nu s-au prăbuşit, câte transformări nu s-au petrecut pe Pământ, dar stelele acestea tot la locul lor sunt; ne privesc pe noi cei de azi şi pe cei cari vor veni mii şi zeci de mii de ani după noi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când prinseră de veste părinţii că băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, aşi! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la nişte drumeţi că au văzut un băieţandru călare pe deşelate pe un căluşel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie, şi pieri din ochii lor ca o nălucă, ca şi când n-ar mai fi fost. Îl plânseră părinţii până când se istoviră şi dânşii, şi ochii din lacrămi nu şi-i mai uscară; dară în deşert, că fiul lor nu se mai întoarse. Pasămite ei, daca s-au lăsat zburdălniciei lor şi s-au văzut la câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se şi încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe nişte tărâmuri necunoscute.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război mascat

Stau unii-ascunşi după cuvinte
Şi toată ziua-njură şi ne minte.
Războaie duse ziua, fără arme,
Iar lumea buimăcită, parcă doarme.

Întâi au luat în râs limba română,
Răvăşindu-i cuvintele în ţărână,
Dar ele încolţesc la loc ca florile,
Spre disperarea duşmanilor adunaţi ca ciorile.

Au râs apoi de Mioriţa noastră,
Că e prea Emo şi mult prea Măiastră
Şi pică prost la nişte stilaţi capitalişti,
Care vor să vadă consum, nu feţe cu ochi trişti.

Au râs pe rând de toate câte-avem,
De daci că aveau casele de lemn,
De domnitori, de datini, de ţărani
Şi ne-au satirizat strămoşii pentru bani.

Cu nesimţirea obrazului ca scoarţa,
Onesta adunătură ne-alungă şi speranţa
Şi-n tirul lor parşiv, mascat-glumeţ
Au nimerit în Eminescu cel măreţ.

Dar tentativa lor e fără de folos
Şi efectele ei s-au cam întors pe dos,
Că neamul lor cât a fi de deştept
N-o naşte niciodată aşa poet.

Că la noi cuvintele s-au născut din glie,
Din femeile care-şi cos sufletul pe ie.
La noi bărbaţii, ca brazii, cresc la stână,
Iar în codri, lupii, urlă-n limba română.

D-apoi e sigur c-o urma să luaţi la bani mărunţi
Şi pe Maria Dinului din munţi,
Că prea a fost încătuşată-n moarte
Şi l-a purtat pe Bator cu multă demnitate.

Da, eu vă spun s-audă lumea-ntreagă,
Cât îţi fi voi de maiştrii şi de docţi,
De luaţi în râs şi biata Fefeleagă,
Vă tai cu securea pe toţi!

poezie de Dorel Bîrsan (15 ianuarie 2019)
Adăugat de Dorel Bîrsan
Comentează! | Votează! | Copiază!