Poveste bucureşteană

Ploua teribil, era seară,
Asta acum vreo câţiva ani,
Pe sub umbrelă, prima oară,
Doar ce-am dat colţu' pe Lipscani...

Când am văzut-o, se-nopta,
Ne-am înţeles în mod firesc,
Parcă pe mine m-aştepta,
La patru poli, îmi amintesc;

Am dus-o-acas' ca şi un fur,
Părea străină-n casa mea,
O săptămână-n şir, v-o jur,
Prin gând nu m-am atins de ea,

Însă acuma, după ani
Chiar dacă nu-s la fel de junc,
N-aş da-o nici pe gologani,
Nici ca pe-o cârpă s-o arunc...

Mă iau fiori când o dezbrac,
Uşor, atâţia năsturei,
O zi întregă parcă zac,
Pe piele-i simt mătasea ei,

Numai că seara, e urgie!
Şi o declar neruşinat...
Atât de mult ce-mi place mie
Când stă pe mine noaptea-n pat;

Cobor din bloc la câte-o tablă
Şi-ai mei vecini devin iar trişti,
Le iau la marţuri, treaba-i oablă,
Când sunt cu ea-s ghinionişti!

Acuma io, mă dau şi mare,
În dungi, cu guler kimono....
Cin' papuceii mei mai are
O pijama aşa mişto?!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea în vremea virusului

Chiar acum, dar
chiar acuma, mi-au luat călcâiele foc după tine!
Musai acuma, în învelişul din nu ştiu ce polimeri izolatori să ard eu cu flacăra genezei,
iar, tu, rece aidoma vremurilor de ciumă,
oh, când nici pur ca o piatră vulcanică,
nu m-ai atins!

Neapărat acum,
dar obligatoriu acum,
chiar eu să mă îndrăgostesc,
numai eu sa iubesc muntele de sare,
când pentru altul ai respirat virusul!

No, numai!
Nu eşti tu, cea plecată prin Gomorele
sodomiţilor!
Tu nici măcar ciumă nu mai eşti!
Eu sunt cu eterna Mea în vremea noastră!

Doamne,
Întrucât
Chiar acum sa mă îndrăgostesc eu,
musai acuma de cea care
poartă pe un blid de lemn
retezarea unui cap,
fără să ştie
că buzele lui nu vor amuţi niciodată,
în vremea dragostei
pe timp de virus!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţii

În viaţa mea, nicicând n-aş fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoţii-n lume s-au ivit,

Căci de ai mei băieţi ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veşnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,

Dar de nepoţi, adică nepoţei,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar şi-n braţe-mi sar toţi trei,
Şi cerul pare mult mai luminos!

Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!

Şi-n special, cum sunt ei de vioi
Şi-ntr-una mă aleargă pân' asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud...

Că de ştiam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeţi toţi...
Pe cinstea mea, şi nu vă zic prostii...
Făceam direct, de la-nceput, nepoţi!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiat

De când se poartă "doctorate",
La case mari, doar plagiate,
Om serios, cu păr cărunt,
Mă simt atâta de mărunt...

Am studiat în facultate,
Creieri tocindu-mi, pix şi coate,
S-ajung acum cu-acest sindrom,
Că-n lume-aş fi ultimul om;

Vecinii buni, de-odinioară,
Cu mine,-n lift, nu mai coboară
Şi sunt tratat de-orice amic,
De parc-aş fi om de nimic,

Şi-apoi, când merg la lăptărie,
Doar florăreasa-n colţ mă ştie,
Ţăranii-n piaţă, când apar,
Nu-mi vând nici brânză, nici mărar,

Fi'ndcă... vreo câţiva chiar mi-au spus:
Din câţi "băieţi deştepţi" sunt sus,
Niciunul... al meu doctorat,
Ai dracu', nu mi-au plagiat!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Nu e o exagerare,
Dar să ştiţi, n-am apucat,
De când eu am emigrat
În Canada asta mare,
Să fiu, nene, speriat;

Cât ar vrea ei, zi de zi,
Ca să bage groaza-n mine,
Cu prostii de-astea nu ţine...
Prin ziare, la TV,
Nu mă dau măcar pe vine...

Nici de-aş auzi vreodat'
Că un terorist, o mie,
Într-o clipă de mânie
Ar fi volatilizat...
Păru-mi stă lins pe chelie,

Ori, de pică vreo cometă
Pe-undeva prin Caucaz,
Sau vreo babă (ştiu un caz,
Însă după bicicletă)
Zău că... mi-ar produce haz...

Chiar mai şi sărbătorim
Halloweenul, cu bomboane (!)
Îi servesc, fără tromboane,
Să mă simt ca-n ţintirim,
Dar nu-mi dau măcar frisoane,

Deghizaţi în orişice,
Puradei să mă-nfioare,
Lei, gorile, târâtoare,
Însă, chestiunea e
Că eu ştiu ce-i teroare,

Fi'n'că eu, în ţara mea,
Când făceam câte-o trăsnaie,
Făr' să iau măcar bătaie,
Mama, frate, mă îngrozea
De-o simţeam şi-n măruntaie,

M-alerga, lua şi-un par,
O-auzeam din pod, săracu',
Suduind, roşind spanacu':
Vine tac-tu-acas' disear'
Şi-ai să-l vezi atunci pe dracu'!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea lui Don Juan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înţeles că sunt un om pierdut,
Şi-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au aşezat
Cadavrul de amant încornorat
Şi-am înţeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfinţea chiar laşitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Şi-n timp ce zece popi mă prohodeau
Şi-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Şi-am înviat, ca şi Cristos... solemn!...

Şi-aşa,-nsoţit de popi şi de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea -
Femeia... tot pe mine m-aştepta!...

Şi, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, că - deşi mort - eram tot viu,
Şi-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postul Mare

De când sunt în Postul Mare,
Nu mă laud, nu-s pastile,
Fără vreo exagerare,
Am slăbit treizeci de kile!

Ȋncât doamnele plinuţe,
Au ajuns să-mi poarte pică,
Subiect, la cafeluţe,
Este doar a mea burtică,

Fi'nd convinse că... de stat
Am slăbit, cum tot discută,
De când leafa mi-a dublat
Cu minus cinşpe la sută!

Doar că eu, ca bun creştin,
Botezat cu trafaletul,
Să le luminez puţin,
Le-am spus care e secretul:

Am tăiat tot după listă,
Şunci, cârnaţi, nici gând sarmale,
Chiar uitând că mai există
Carne printre vegetale,

Nu tu mici, vreo fripturică,
Nici gând pui la rotişor,
Astfel eu, de-a mea burtică
Am scăpat aşa uşor...

Şi-ncă-un amănunt, pe care,
Doamnele nu l-au ştiut,
C-am postit în Postul Mare,
De la Paştele trecut!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţ

Te simt când te gândeşti la mine
Şi din mândrie nu mă chemi
Te simt când îţi e rău şi bine
Te simt când dormi şi când te temi

Să fie totul din iubire
Să fie semn din cerul Sfânt
Ce mult doresc să fii cu mine
Şi cum te chem din gând în gând

De te loveşti cumva odată
Îţi simt durerea pe-acel loc
Şi încordat mă simt deodată
Şi-mi simt acelaşi loc în foc

Te simt când te gândeşti la mine
Când tu nu dormi, nici eu, nu dorm
Vreo lacrimă curgându-ţi ţie
O simt curgându-mi şi în somn

Să fie cerul legătura
O aţă dură între noi
Să fie simţul o frântură
Să fie scris să fim în doi

Te simt mereu şi-n toate cele
Te simt plângând, te simt râzând
Te simt uitându-te la stele
Şi te visez în nopţi la rând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valentine's Day

În fiecare an sărbătorim
De Sfântul Valentin, cu pompă mare,
Iubirea şi pe cei care-i iubim,
Cu daruri, sărutări şi o urare,

Iar eu, că-s iubăreţ de mititel,
Fără să fac nicicum discriminare,
O listă am, de ani, în portofel,
Să nu produc, cumva, vreo eroare:

Iubitei, ce-o iubesc şi-acum cu foc,
I-am cumpărat, şi-o spun fără ruşine,
Înc-un inel, cu piatră la mijloc,
Fi'n'că-s nebun, da' şi ea după mine,

Lu' şefa mea îi duc nişte bomboane
De ciocolată, s-o mai îndulcesc...
Sincer să fiu, când nu-i în bune toane
Mai am şi altceva s-o liniştesc,

Apoi, pe listă-i a mea secretară
Ce-mi ţine socotelile la zi...
Am să o scot la restaurant diseară,
Ce-o zice lumea, nici nu voi a şti!

Mai e şi o artistă-n viaţa mea,
Care mă joacă numai cum ea ştie,
Pentru talentul care zace-n ea,
Îi dăruiesc săruturi peste-o mie;

Acuma eu... am şi nişte copii,
Iar pe-a lor mamă la fel o iubesc,
Să-i amintesc ce mult,-n-această zi,
Florile lumii toate-i dăruiesc,

Dar cel mai mult, ce-o am la inimioară
Că nici nu pot trăi fără de ea,
Şi o iubesc la fel ca prima oară
De-atâţia ani, e nevestica mea;

Pe ea, de fapt, nici n-am pus-o pe listă
Şi-am să vă spun, să n-ajung de ocară:
Ea mi-e iubită, mamă şi artistă,
Ea mi-este şefă (sub) şi secretară!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noi ne-am despărţit

Când noi ne-am despărţit
Tăcuţi şi cu tot chipu-nlăcrimat
Şi inimile aproape au murit
Desprinse după ani ce-am adunat,
Palid şi rece-al tău obraz a devenit
Iar sărutarea ta chiar şi mai rece
Şi-adevărat că ora aceea a prevestit
Durerea ce nu trece.

Şi roua dimineţii blând cădea
Pe fruntea-mi răcorită oarecum
Şi am simţit că mă avertiza
De ce simt eu acum.
Ce ai jurat, călcat-ai în picioare
Şi numele acum îţi e hulit
Ştiu asta şi atât de mult mă doare
Şi mi-e ruşine şi mă simt mâhnit.

Şi toţi vorbesc aşa urât de tine
Urechea mea ar vrea să nu-nţeleagă;
Simt un fior cum trece-acum prin mine –
Oare de ce mi-ai fost atât de dragă?
Lumea nu ştie cum te-am cunoscut
Şi că te-am cunoscut atât de bine –
Şi că regret acum nespus de mult,
Dar să spun cât, cuvintele-s puţine.

Cândva noi doi în taină ne întâlneam
Acum eu sufăr, sufăr în tăcere
Că ai putut uita ce ne spuneam
C-ai amăgit şi-ai provocat durere.
Dar dacă într-o zi ne vom vedea
După amar de ani ce au zburat
Să te întâmpin cum crezi c-aş putea? –
Tăcut şi-nlăcrimat.

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul mortal al alcoolului

Îmi amintesc şi-acum cu nostalgie,
Prin clasa cincea când s-a demonstrat
La ora ce-mi plăcea la nebunie
De-o profă, jos cu fesu’, de chimie,
Despre cât e alcoolul blestemat
De criminal, chiar cu economie:

A pus pe banca mea două pahare,
(În prima stam, că nu se copia)
Şi l-a umplut cu apă pe cel mare,
Apoi, pe cel micuţ, tremurătoare,
Cu ţuică de Văleni, cum mirosea,
De o sorbeam din cap până-n picioare,

Şi dintr-o cutiuţă mititică
A scos, ca să-l vedem, un viermişor
Vioi şi jucăuş (în viaţă-adică)
De îi purtam, săracului, chiar pică
Din gelozie, tot mişcând uşor
În mâna ei, nu zic ce bucăţică (!)

“Şi-acum, hai să vedem dac-o să moară!”
Ne zise ea, dând drumul la falit
În păhăroiul ochi cu apă chioară,
Da’ el, se bălăcea, fără gargară,
Era-n apele lui de fericit,
Născut parcă pentru a doua oară!

Dar când l-a pus din nou, la fel de viu,
Cu două deşte fine, delicate,
În păhărelul mic plin cu rachiu,
La fund, uşor, al dracu’ naşparliu,
Căzu din prima clipă drept pe spate
Mortal, şi tânăr, nicidecum puriu!

Deci pentru noi, atuncea, ca minori,
Am înţeles, fi’nd clar şi demonstrat,
O chestie ce şi-azi mă iau fiori:
Toţi cei ce sunt de-alcool consumatori,
Nu vor avea (şi eu am constatat)
În viaţa lor, vreodată... viermişori!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima oară

Prima oară când te-am văzut
ţi-am admirat buzele,
a doua oară, mi-a plăcut
să-ţi descopăr adânca scânteie din ochi,
a treia oară, am tinut un pic
mânuţele tale'ntra-le mele,
a patra oară am fost fermecat,
aşa de mult încat n-am mai rezistat
şi buzele mele te-au sărutat.
De-atunci, de când ne-am întâlnit,
prima şi acum a mia oară,
la teatru, în centru, sau în parc
aceeaşi senzatie parcă,
ca prima oară.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

An de an, de Halloween,
Chiar în faţa casei pun
Un dovleac baban şi plin,
Ce-l pictez, cât sunt de bun,

Într-un drac hidos, vădit,
Ca atunci când seara vin
Puradei cu "trick or treat",
Să se sperie puţin,

Şi ca-n orice an, mereu,
Chiar şi ăi mai măricei,
Cum zăresc dovleacul meu,
Zău că... fac pipi pe ei!

Numai că pe strada mea
Stă şi John, din Roşiori,
Care, cu Lenuţa sa,
Are patru drăcuşori...

Ăştia, când apar mascaţi,
(Sânge de român curat!)
Nici un pic nu-s speriaţi
De dovleacul meu pictat,

Şi din contră,-a doua zi,
Când mă uit pe geam, constat,
Cât de mare el ar fi,
Că dovleacu-i speriat!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: De ce, şefu'?! De când ai devenit mare consumator de dulciuri?
Lucian: Nu-s pentru mine, tontule! N-am de gând să-ţi fac concurenţă.
Nistor: Ah, nu?! Atunci, pentru cine? Vrei cumva să-i ademeneşti pe body-guarzii tăi, oferindu-le dulciuri? Să-i "îmbunezi"?
Lucian: Nu, Nis, m-am împrietenit deja cu ei, fără a avea nevoie de dulciuri de la tine. Pentru altcineva îţi cer... Şi nu insista să afli pentru cine!
Nistor: Eu, şefu'?! Nici gând. Nu sunt curios.
Lucian: Şi-ţi cer ţie dulciuri, pentru că ştiu că ai destule, iar astfel n-o să mai fiu nevoit să trec mai târziu pe la magazin, să cumpăr şi nu-i vorba că n-aş avea cu ce, dar n-aş vrea să mă plimb prin magazine doar pentru dulciuri, cu body-guarzii ăia după mine.
Nistor: Ziceai că te-ai împrietenit cu ei, şefu'...
Lucian: Poate, dar nici chiar aşa de mult. Şi o să-mi dai sau nu ce ţi-am cerut?
Nistor: Îţi dau, şefu', ce naiba?! Deşi după aia o să trebuiască să-mi reînnoiesc rezervele...
Lucian: Nu mai spune?! Eu credeam că stocul tău e inepuizabil.
Nistor: Aş, şefu'; de unde inepuizabil?! Aş vrea eu...
Lucian: Măi, ce-o să ne facem cu tine vreo 15 ani de acum încolo?
Alex: La cât bagă-n el, dacă ar fi "Pacifis" toată făcută doar din dulciuri, ar consuma-o într-o lună.
Nistor: Nu zău, mă?! Cum le ştii tu pe toate...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!