Respiraţia dintre hotare

Sunt poveşti înstelate
Pe marginea cărora
Vom putea poposi
Ca pe o buză nesmălţuită.

În zborul lor moale,
Cuvinte din cretă
se joacă de-a "niciodată"
Printre sunete de pian.

Nu sunt sfori de lumină
şi nici opriri paralele,
doar flux şi reflux:
respiraţia dintre hotare.

poezie de Ramona Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux si reflux

Alerg prin mintea lumii,
Să găsesc un răspuns
La eternul ei flux şi reflux,
Ce schimbă istorii.

Spre ochiul lumii-mi ţin privirea aţintită,
Şi într-un început,
Văd marea liniştită,
Cu fluxul ei ştiut.

Pe apa azurie,
Văd cum se-nghesuie de zor,
Mulţimi de nave încărcate,
Cu tezaur, să ajungă şi pentru viitor.

Dar după fluxul domol şi armonic,
Apare refluxul brutal şi entropic,
Ce-nghite în apele sale-nspumate,
Munţi de trudă şi idealuri visate.

Şi apoi din nou flux,
Şi-un alt reflux...?

poezie de Gheorghe Alionte (9 martie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

Iubiri nesemaforizate,
Cu soarele tolănit
Peste corzi de chitară,
Tresăriri de pleoape
din vieţi absolut paralele
cu tristeţile din oglindă...
În numele lor Te rog
Să nu muşcăm încă
Din primăvara asta senilă,
cu bocancii murdari
De prea multe speranţe.

poezie de Ramona Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există într-adevăr oameni pe chipul cărora suferinţa nu lasă nici o urmă, ei sunt de compătimit, întrucât nici bucuria nu-şi lasă amprenta asupra lor. Iar aceia dintre noi care nu sunt capabili de a se bucura, sunt doar statui de gheaţă, care nu se topesc în ciuda căldurii răspândite cu generozitate în jurul lor.

Mihail Mataringa (17 aprilie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

La două paralele

Mă-ntorc rănit din rădăcina filei,
Ochi isovit de limpezimea frunţii,
Paşii de plumb pe urmele cămilei,
Răsună în nisipuri când trec argonauţii!...

Din sunete muşcate de fluier grav de sare,
Membrana de lumină răsună sub podele,
Şi-aud cum creşte grâul de dincolo de zare...
Sunt salahorul serii, la două paralele!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie ce-o fi

(apoi şi la urma urmei)

clipa lasă urme-n inima omului
precum seminţele căzute-n deşert
încolţite-n adierea de ploaie

într-un decor de pictori trăzniţi
pe o pânză de corăbii pusă-n rol de broderie
tu cu gândul dus în stele te-ai împuns în Poezie
într-un răgaz de suspin
o ramură de măslin
înflorit

Colecţionarului i-am promis un tablou
cu portretul femeii cu cercel de scoică

pianul care nu există, jumătate pian şi jumătate clavecin
l-am cumpărat de la un vecin,
marea era in reflux
femeia ieşise să culeagă scoici
pe plaja unei mări
cu flux şi reflux

apoi şi la urma urmei
important este să nu ne pierdem
şi să ne ţinem de cuvânt
din aer
din vânturi
dintr-o flacără de joc
poate chiar din nimic

o clipă de Lumină se întinde peste-un an
într-un port al veşniciei

un ţiuit ca de greier
se joacă prin creier
evident o iluzie
ceva introductiv
de motiv
sau altceva

fie ce-o fi

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Bunicii vin din poveşti cu plete dalbe,
Din zâne pictate în vise cu salbe,
Din cete de îngeri pe raze stelare,
Vin mângâind şi munte şi mare.

Ne strâng la piept, ne plimbă de mână,
Inima lor caldă pe iubire-i stăpână,
Ne joacă de-a mânjii, ne poartă în spate,
Durerea de oase li-i ceasul de noapte.

Tot ei ne aduc pc-ul şi noua tabletă,
Tehnologia ivită din ştiinţa recentă,
Sunt în stare bunicii oricând să ne fie
Sursa înţeleaptă de veşnică magie.

Bunicii vin din poveşti? E-o poveste!
Ei sunt trăinicia ce trece de creste,
Noi suntem stelele săltăreţe în zori
Poposind în inima lor cu daruri şi flori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pian

Deodată am simţit că mă prefac în pian,
Cum apa in Cana Galileei s-a fost schimbat în vin
Degetele tale, cîntînd, au scos venin
Diafan.

Nu, nu, să nu mai atingi
Nici în joacă pianul prăfuit din culise;
n-ai putea să-l invingi
încărcindu-l cu vise:
Pianul nu mai viseaza decît la moartea lui
Moartea sunetelor, tuturora,
Cînd se va intoarce acasă pianistul Ulise
Ucigîndu-i pe-aceia cărora
Moartea nu le venise.

Daca îl mai atingi pe negru, pe alb, pe clape,
Pianul din somnul lui mut
Se va desprinde şi va merge pe ape
Păşind pe deasupra ca Isus la-nceput.

poezie de Viorel Ilisoi
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu ne vom putea înţelege până când nu vom fi redus limbajul la doar şapte cuvinte.

Khalil Gibran în Nisip şi spumă (1926)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar o umbră

mă aşez pe podea cu visele răspândite
între nopţile tale
şi
degetele îţi alunecă uşor
la marginea patului
se amestecă prin întuneric
cu respiraţia mea
iar timpul zboară
ca un adevăr
prin fereastra larg deschisă
sunt doar o umbră
şi mă predau
carne şi sânge
noapte de noapte
amestecând respiraţia mea
cu degetele tale subţiri
ce alunecă uşor
la marginea visului
da
o umbră
atât sunt
îngenuncheată
într-un vis
ce se tot întrerupe
da
da
mă aşez pe podea
degetele tale subţiri
alunecă uşor la marginea patului
între vis şi adevărul
ce se pierde
prin întuneric

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norah: Bun, fără opriri, da? Nu ne oprim pentru nimic. Nu-mi pasă nici dacă Brad Pitt vinde fructe pe marginea drumului îmbrăcat doar în chiloţi.

replică din filmul artistic Playlist pentru Nick şi Norah
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înşişi de moarte
sau de flori.
Oameni de alb şi de negru,
care petrec ore în şir citind printre pagini
în alb şi în negru.
Oameni care nu ţin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morţii.
În vreme ce soldaţii mor, ei culeg profitul,
până când profeţii lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiştile din cimitire
îi înspăimântă trimiţându-i înapoi în mormintele lor masive
de raţionamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învăţaţi
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviţi tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înşişi derutaţi de ei înşişi.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alţii mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranţa lor în ceea ce te priveşte
Şi, mai presus de toate, teme-te de ignoranţa ta în ceea ce-i priveşte.
Priveşte-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din exil

Pe faţa ta văd întristare şi teamă –
ce gânduri amare te macină, mamă?
Ţi-am scris de curând o scrisoare mai lungă,
ar fi trebuit mai demult să ajungă...
Vei afla ce voiai să ştii despre mine –
sunt sănătos, muncesc şi o duc foarte bine...!

Vei înţelege, desigur, printre cuvinte,
că nu mai sunt la fel cum eram înainte.
Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,
gândesc, uneori, într-o limbă străină,
în minte îmi vin doar cuvinte ciudate
ce-mi zic adevărul pe jumătate.
Nici obiectele nu sunt ca acasă –
oglinda-i mai strâmbă şi masa mai joasă,
patul se plimbă, când dorm, prin odaie,
iar geamul ferestrei adesea se-ndoaie.
Pereţii curbaţi se-adună-n oglindă,
ar vrea în ghiocul lor să mă prindă,
iar uşa crăpată ducând înspre hol
cu sunete sumbre se zbate în gol.

Dar somnul? - nu-i somnul meu de acasă,
soseşte prea greu - cu doruri m-apasă! –
se bate la marginea nopţii, de-a rândul,
cu cugetul plâns, cu visul, cu gândul...
Târziu, către ziuă, când totuşi mă frânge,
prin minte-mi aleargă doar vise nătânge
cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,
venind peste somn cu mirajul de-acasă.
Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –
la margini de doruri rămâne o pată...!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percepţia aparenţelor are o prezenţă foarte densă în rândul omenirii şi, tocmai de aceea, omenirea nu conştientizează ceea ce este dincolo de aparenţe şi ceea ce susţine prezenţa aparenţelor. Sunetele sunt ascultate cu interes şi cu atenţie, însă câţi dintre ascultători sunt conştienţi de spaţiul dintre sunete? Pauza dintre cuvinte, pauza dintre respiraţii, pauza dintre forme, pauza dintre paşi, pauza dintre gânduri. Această pauză este un răgaz - o odihnă care are potenţialul să reconecteze sunetul la Liniştea din care provine.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste rescrisă

urmăresc pe asfalt desenul în cretă
o fetiţă bălaie intră în gândul meu
îmi aminteşte de copilăria mea discretă
când pictam pe pânză mândru curcubeu.

în culorile calde îmi găseam alinarea
şi îmi închipuiam zborul cu rândunele
azi ating lumini le-am auzit chemarea
le aşez pe piept ca pe nişte mărgele.

acum ştiu că şi cuvântul este lumină
freamăt să rostesc doar vorbe alese
simt că rezonează până în albumină
cu fir de lumină viaţa mea se ţese.

magică poveste cusută-n etamină
sunt precum cenuşăreasa printre prinţese.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din exil

Pe faţa ta văd întristare şi teamă –
ce gânduri străine te macină, mamă?
Ţi-am scris de curând o scrisoare mai lungă,
socotesc c-ar fi trebuit să ajungă...
Vei afla ce voiai să ştii despre mine –
că sunt sănătos şi o duc foarte bine...!

Vei înţelege, desigur, printre cuvinte,
că nu mai sunt la fel cum eram înainte.
Te rog însă nu-mi căuta vreo pricină,
gândesc prea mult într-o limbă străină,
în minte îmi vin doar cuvinte ciudate
ce-mi zic adevărul pe jumătate.
Nici obiectele nu sunt ca acasă –
oglinda-i mai strâmbă şi masa mai joasă,
patul se plimbă, când dorm, prin odaie,
iar geamul ferestrei adesea se-ndoaie.
Pereţii curbaţi se-adună-n oglindă,
ar vrea în ghiocul lor să mă prindă,
iar uşa crăpată ducând înspre hol
cu sunete sumbre se zbate în gol.

Dar somnul? - nu-i somnul meu de acasă,
soseşte prea greu..., cu doruri m-apasă! –
se bate la marginea nopţii, de-a rândul,
cu cugetul plâns, cu visul, cu gândul...
Târziu, către ziuă, când totuşi mă frânge,
prin minte-mi aleargă doar vise nătânge
cu umbre vrăjite ce-n suflet se lasă,
venind peste somn cu mirajul de-acasă.
Dar chipul tău, mamă, dispare deodată –
la margini de doruri rămâne o pată...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte inima ta...

Permanent îmi spui că sunt a ta
Şi mă răsfeţi cu vorbe înstelate.
Dar sub trista pulbere de stea
Mereu sunt prinsă în singurătate!

Cresc pe mine frunze de durere
Şi vântul muşcă din tulpina mea
Şi de-aş simţi o mică mângâiere
S-aştept o altă dată, aş putea!

Vine seara rece pe la geamuri
Şi toate-n cuibul lor se odihnesc;
Captivă sunt şi cu dorinţa-n hamuri
Pe triste ierburi ude mă trezesc.

Tăcerea sună dintr-un clopoţel
Cu glas de toamnă muribundă
Şi simt adânci dureri şi de oţel
În singurătatea mea profundă!

Mereu sunt prinsă în singurătate
Sub trista, recea, pulbere de stea,
Deşi m-alinţi cu vorbe înstelate
Şi permanent îmi spui că sunt a ta.

poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine (15 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o candelă de nisip

în fiecare seară cobor pe un drum
ce nu duce nicăieri
la marginea lui îmi întind umbra
sub care mă aşez
grijuliu
o durere de moarte se prinde cu mine
sunt primitor şi nu ripostez

nu caut cuvinte nici semne şi nici răzbunare

în oraşul din mine sunt doar ziduri
un ceasornic şi o noapte
fără sfârşit

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

Se joacă cineva cu noi
De-a răsăritul de soare:
- Eşti acolo, spune,
În scorbura nucului
Îţi aud visele şi tăcerea
Cum se fac amare...
Se joacă cineva cu noi
De-a amurgul...

poezie de Daniel Zaharia
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteroizi

iubitul aruncă-n visteria mea de cuvinte
cu asteroizi ameţiţi pe orbita lor
de căderi de cuvinte migratoare,
de sunete călătoare,
desprinse din cerurile himerice,
ei sângerează linia din palmă
într-o lumină curgătoare,
mistuidu-se pe orbita cunoaşterii,
strângând în braţe spinii morţii
pe nisipul zădărniciei înfricoşetoare.
transfigurată de atâtea căderi
eu aprind fulgere printre vise
şi-i trimit muze frumoase,
ca umbre fulgurante,
să-i danseze muzici abisale
în noaptea cu perle bizare
spânzurate de gâtul luminii irizante,
să-i facă o rană în cer,
în timpul unei hierofanii,
printre ecouri şi cuvinte în adoraţie,
venite tocmai din cupele cu musturi solare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!