Tânără

Tânără şi atât de fragedă trăieşte în mirajul
verdelui în seva din frunze
pe ramurile copacului îndrăgostit
îmbrăţişând cu mâini de lumină
trupul în iubire vibrând.

Tânără înfăşoară în cuvinte speranţa
şi-i dă semne de încredere sinceră
pe portativele interioare,

până îi cad florile şi leagă fruct
într-o dulce sărbătoare de liliac
uitând să mai gândească rodul bogat
mai copt decât se aşteaptă.

Într-o lume sinuoasă şi schimbătoare
esenţa se închide în viaţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâini de lumină

Întorc gândurile până se uscă cum fânul,
devin moi aromate,
în tinereţe am adormit pe căpiţe
şi am rămas îmbătat de mirosul copt.

Acum învârt ideile şi le las să germineze,
caut esenţe de trăire vie,
merg mai departe şi-mi evaluez posibilitile
de a fructifica rodul
care să-mi umplă viaţa
cu mireasma răcoroasă a nopţilor de mai.

Doamne, în universul atât de înălţător
picură-mi din harul tău cîte puţin
până mă trezesc om
cu mâini de lumină.

Poate nu ştiu să adaug zilele frumoase,
dar ceva din suflet am să pun
până va înflori din el recunoştinţa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seve de lumină

Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foşneşte pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.

Cad meteoriţi peste păduri de argint,
se scaldă lumina în aura dimineţii,
roua fuge înainte de sosirea albinelor
şi surprinse florile privesc în oglindă
cu dragostea iradiind în culori
dragoste vibrând în inimi.
Vara urcă prin spirale de suflet
şi se înfăşoară în cuvinte,
de holdele capătă arome şi se coc
în seve de lumină,
în arşiţa căldurii din cuptorul lui iulie,
fructele devin dulci şi zemoase
din trupul pământului.
Ca într-un sipet de aur
memoria soarbe gândurile şi le mântuie,
de văd cum se înfiripă în vise
ce nu pot fi uitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor

Mai bogat în virtute decât mulţi
învăţ deprinderile înţelepciunii,
absorb cât mai din adânc izvorul
şi-i las nisipul să-l filtreze
până capătă limpezimea de cleştar,
să-i beau cu dragostea apa vie
cu o sete de lup bătrân.

Nicio frunză nu-mi spune ce va urma,
pădurea aşteaptă să se trezească cântăreţii,
e o pregătire în surdină.

Prinţesa dimineţii soseşte devreme
şi nu mă mai recunoaşte
pe semne am devenit
absenţa în care-mi prinde-n contur trupul
pe faţa nevăzută a lunii
plecată la culcare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Primăvara mă vindec de plictis
capăt pe lângă durerile primenirii, bucuria,
renaşte înlăuntrul trupului seva care se revarsă
prin toţi porii până-n simţire,
în ochi şi urechi,
în aşteptări şi vise dorite
cum ierburile, frunzele şi florile
pământului
în fruct.

Primăvara nu mă lasă singur
coboară duhul divin,
învie speranţa
şi întreaga natură
participă cu lumină
din lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coloane de viaţă

Se va absorbi primăvara
în dimineţi cu aburul subţire
şi sughiţuri reci,

de îi va înflori gura de arome
şi ochii vor privi însetaţi

cum se nasc toate pe rând.

Atât de fragedă se va limpezi,
de apele vor şlefui pietrele în albie,
vor curge cum scrisul cuvintelor
în miezul de mai
cu liliac înflorit la glezne.

Iar mai frumos decât atât
înrobit de iubire
când păsările clocesc,
sevele urcă
pe coloane de viaţă

sub o aureolă de vis

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul copt

Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfăşoară-n lumină.

Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toţi.

Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
şi-i împrumută savoarea.

Îşi risipeşte mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.

Spiritul irumpe şi se înalţă
din forme migălos şlefuite
fără de unghiuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o cochilie verde

cu ea drumul era mai scurt
şi timpul alerga mai ceva decât stelele pe orbită

picioarele nu mai dădeau semne de oboseală
plecau fără să observ odată cu ea
către regatul spre care se grăbea

mi se înteţea şi atingerea căpăta gust de fruct pârguit
de nu mă mai săturam privind-o în ochi
într-o cochilie verde cu perle.

mă regăseam în iubire toropit
ca după o arşiţă purtată pe umerii goi

lujeri înflorind între sânii grei
adumbrind laptele aşteptării viitoare

coapse cât odihna ispită
gazelă de taină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furcă de lumină

Hexagoane se lasă în el cu miere
într-o construcţie perfectă şi dulce,

în timp ce acrul străin
devine şi se odihneşte
în borcane de sticlă.

Furcă de lumină
în florile zilei se scaldă
şi rupe din cântec zumzetul
tăcerii din dragoste,

dincolo de umbra
unde dospeşte căldura.

Acum,
când boala pluteşte ăn aer
nu se poate îndepărta
decât în singurătate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogat peste putinţă

Nu mai am cuvinte
să scriu cu sânge albastru istorii
pe care mulţi vor să le uite,
am numai miezul fierbinte al faptelor

ce urcă şi coboară prin cristal,
în faţa oglinzii nu se schimbă
şi pune în vorbe doar bobul curat.
Îi pun cerului coloane de sprijin
câte sub un pod peste mări,
sănătos şi oval ca un pepene copt
cu arome urcătoare
te satură dulce,
bogat peste putinţă
împarte cu tine gustul divin.
Lumină îţi pune pe frunte
şi dragoste în pieptul gol,
de respiri mai uşor prin cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul într-o amforă

Să pui streaşină singurătăţii,
să stai lângă zid, să nu te uzi,
apoi să aşezi pe masă cărţile şi să le joci
în cuvinte până la ultima filă.

Să te minţi singur că nu eşti tu
ci un altul ce aşteaptă flămând lângă colţ,
iată mânia în care se scaldă nervii
de care trupul vrea să-şi elibereze teama.

Se zbate s-ajungă la masa providenţei
unde mai mult se vorbeşte decât se mănâncă.

Sufletul se goleşte într-o amforă de uleiul gros
şi aşteaptă să fie umplut cu miere,
c-un cuţit se taie dintr-o dată umbra
de-ţi pare rău că n-ai ajuns la liman.

Tăcerea nu mai are loc în cuvinte
ele vorbesc singure şi se scriu dezinvolt
lăsându-se pradă mâinii ispititoare
ce uită de sine şi de târziul nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

La o masă de piatră rotundă
cu scaune împrejur
se aşteaptă să se aşeze apostolii,
nu vine nimeni,
pe aleea din faţă trece o familie tânără,
Dumnezeu o admiră, priveşte cum se sărută
şi pleacă mai departe mulţumit
de poezia facerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie a verdelui copt

În serile tale stelele rămân pe loc
pământul abureşte oglinzile cerului,

iar nopţile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.

Târziu când se porneşte cântecul dimineţii,
păsări cu ciocul de smalţ
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.

Aromele salcâmilor înfloriţi
îmbată cărările ierbii de rouă
şi nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.

Nestăpănită vibraţie visează
luntrea care ne aşteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimţite
printre plaurii plutitori ai iubirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la naştere până azi

între noi se odihneşte miracolul
risipeşte prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la naşterea până azi

noaptea s-a furişat pe acoperişuri de cer
dacă aş rămâne în ea
aş îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte

trăiesc rodind în aroma ta de amiază

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate de spirit

Aplecat ca un prinţ în lume
vibrând în trup
libertăţi ascunse.

În sufletul înalt şi nestăpânit
a renunţat la orice heraldică,

la viaţa într-o coroană

considerând-o închistare.

Îmbrăţişând tumultul liber
fără să se lase de spiritul viu
iubeşte întregul ca şi părţile
şi nu se vrea ocrotit.

Pune în miezul cuvintelor
înţelegerea simplă a fiecăruia,

în timp ce doreşte departele
să fie aproape de inima sa
deschisă ca o fereastră spre cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o livadă de vis

Nu mă grăbi să te iubesc,
ştiu că timpul trece şi nu mă îndemnă să aştept,
dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt
şi drumul nostru trebuie să fie acelaşi
fără meandre şi ocolişuri
care nu duc acasă.

Cred că dragostea numai încape în cuvinte,
e capricioasă ca prima lună de primăvară
care ne murmură frumos verdele în ochi.

Nu vreau să cad pradă crudului luminos
şi să mă prind în jocul ispitei
sfârşit în poemul pe care îl scriu
până vine vara şi pe ramuri se coc fructele
într-o livadă de vis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestăpânită lumină

Nu e clipa căderii pleoapelor peste aşteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.

Vrea mai repede trupul să-l răsfeţe
sădindu-i în sămânţă fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naşte vie fiinţarea
şi răzbare prin curgerea timpului.

Pune stâlpi la porţile nesfârşitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăţia cea fără de veste
de la care se aşteaptă întregirea.

Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care îşi pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
şi femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
şi insolenţa multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încreţeşte de patimă
sânii somnoroşi cad nevinovaţi afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
şi se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de suflare

Mereu se-nchide-n teamă o durere
Ca într-o fântână izvorul dispărut
Mereu din cer îmi vine o putere
C-o picătură de iubire în sărut.

Dar eu mă simt atât de mic şi-nfrânt
Sunt un copil pierdut într-o pădure
Ce-şi doarme somnul ultim pe pământ
Şi nesfârşitul timp soseşte să i-l fure.

Speram ca în această lume plină
Să-mi pună piedici clipele frumoase
Din care să se aprindă o lumină
La adăpost să-mi circule prin oase.

O picătură ca un mir pe fruntea rece
Se leagă cu un gând de întâmplare
Şi moartea dacă vine, poate trece
Să-mi dea şi ea o clipă de suflare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este o căsuţă nouă

Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de aşteptare,
chiar şi trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
şi fructifică.

Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc minţile,
numai locuiesc în trupul ştiut,
aşa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mişcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.

Speranţa este o căsuţă nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dulce aşteptare promisă

Într-o lume pe muchie de cuţit
echilibrul nu se taie,

tot mai des se-ntâmplă să cazi
în taina împlinirii depline,

lumina-ţi dăruie gustul fructului.

Din interior scapără flăcări
ce aprind dorinţele mute,
timpul se joacă şi focul arde
tot ce a trecut în uitare.

Mirosul înoată în aburii cafelei,
tristeţea e ca o vioară plânsă
pe corzi albastre în tremur
într-o inimă cuprinsă de fior,

o dulce aşteptare promisă.

Sub patima nopţii înstelate
încep aripi să prindă iubirea,
o stare de îmblânzire
a femeii norocoase,

naşte viaţă din fructul oprit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!