Păsări de abis
ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te așteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieții
prin fața ochilor.
te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăților tale.
erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te țineam pe brațe
să nu te ascundă norii de fluturi.
tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Himeră
te știam până la epuizare
într-o zi eram diabolic de trist
alteori diabolic de viu
concretizam în abstract
o filosofie ipocrită
despre esența destinului în doi
într-o prăpastie
se năștea moartea unei mari iubiri
te adoram până la autoexterminare
uneori erai apatică
în lunile ploioase
alteori o himeră
între oglinzi paralele
îmi plăceau capriciile tale
și ale vremurilor
îmi plăcea tăcerea ta
de șarpe
simțeam acut nerușinarea minciunilor
ca niște lovituri de bici
pe spatele firav al destinului
ca niște palme de adio
ca niște cuvinte otrăvite
lumea se învârtea egocentric
pe degetele tale
eu te redescopeream la nesfârșit
într-o himeră
într-o constelație
bizară
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitare
ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu știam că poate însemna o ploaie
lungă și neverosimilă
cât viața unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,
nu știam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuți
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în fața unui sertar de amintiri
și de scrum,
în fața unei uși
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri și azi,
între iluzie și realitate,
între cai verzi pe pereți,
lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munți,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile orașelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai stai un ecou
mai stai un adio
un sunet de corn
mai stai o veghere de apus
mai stai cu mine o furtună de oameni
sau de nisip
te așteptam în inima unei insule
necunoscută încă de tine
nedescoperită încă de nebuni
nelocuită de pași
neumblată de scarabei
mai stai o taină de orizont
mai stai o eclipsă de cometă
mai stai un crepuscul
un naufragiu
un miraj
te priveam
prin ocheanul unei corăbii
prin prisma unei piramide
te strigam într-o limbă barbară
nescrisă demult
mai stai o umbră de obelisc
mai stai un muson
o legănare de catarg
un soare cu dinți
un amurg de om
te strigam într-o limbă uitată
care străbătea cândva continente
și vechiul ocean
mai stai o urmă de cearcăn
țipam primitiv dintr-o piatră
dintr-o cenușă
din inima unui șarpe
într-o limbă necunoscută pe care
nu o mai înțelegeam nici eu
mai stai un destin
te strigam ca un descreierat
înjunghiat de dor
într-o limbă moartă demult
în iluzia unui țărm
mai stai un blestem
mai stai un adio
un ecou
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia din cub
îți începeai misterul cu mine
eram într-o angoasă existențială
aș fi făcut gesturi definitive pentru
intensitatea dintre noi
începeai cu mine
experiența unei enigme
luai decizii pripite
în nesfârșitul lumii
oscilai între tandrețe
și ostilitate
îmi reduceai la minimum necesar
drumul meu sfios printre iluzii
spuneai că ești prizonieră
într-o piramidă
într-un cub de sticlă
că eu sunt o sferă
inconsistentă
o idee cosmică
un balon de săpun pe
muchiile tale ascuțite
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oameni fără țărmuri
îți făceam cadou câte un apus în fiecare seară,
tu îmi aduceai în dar un răsărit
în fiecare zi,
uneori eram plecați prin lume să ne vindem sufletele
concretului
pentru a plăti la timp chiria
și taxa pe existență,
iubirea devenise facultativă,
îmi scriai dintr-o realitate virtuală că
doar copacii mai au coloană vertebrală
și idealul
de a ajunge aproape de cer,
cotidianul este perceput altfel
când plutești în derivă
într-o mare de oameni
fără țărmuri,
eu te așteptam la marginea netivită
a dimineții să îmi arăți cu degetul
unde începe lumea
și unde se termină certitudinea
zilei de azi,
tu îmi scriai dintr-o altă perspectivă
că trăiesc iluzia unei insule,
că doar apusurile ne-ar mai rămâne
să le privim
împreună.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deșert și uitare
unde te mai afli tu
pe muchia aceasta de cer
pe povârnișul acesta al lumii
pe coapsa asta de foc
a uitării?
adio este un fel de a te înstrăina
de prezent
acolo unde trecutul
se întâlnește cu viitorul
la revedere înseamnă doar amânarea
destinului de ieri
urcăm în genunchi o cărare rece
tot mai întortocheată
niște trepte de fum
privind cu mânie peste umăr
înapoi în uitare
urmele în neant
ne privim trecerea prin vreme
cu lașitate
într-o gaură de șarpe
într-un ciob de oglindă
într-un ciob de cenușă
într-o gară părăsită
într-o sticlă spartă
pe fundul unui pahar
pe fundul unui ocean
ne privim pe noi înșine ca pe niște străini
ca pe niște cretini
ca pe niște dușmani
cu dinții înfipți adânc în propria carne
în propria soartă
spune-mi pe unde te afli tu
pe harta aceasta a haosului
în ceața asta ruptă în fâșii
pe roata aceasta imensă, incertă, nebună
rostogolită în abis
spune-mi
pe unde se regăsește amintirea ta
între dor, deșert și uitare?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul în gând
am încercat într-o zi de aramă
să-ți scriu niște păsări
de cuvinte
pe ape trecând
am încercat într-o zi de țărână
să te strig dintre pietre
când norii mergeau
pe pământ
am reușit într-o zi de ecou
să-ți aud plânsetul ascuns
de vânt
într-un gând
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Momentul când îți dai seama că n-ai avut pe cine să iubești într-o viață înseamnă începutul agoniei sufletului, agonie ce se reflectă mai întâi într-un cenușiu amorf al ochilor - ei îmbătrânesc primii - într-un rictus al gurii, pe care trebuie mult exercițiu în oglindă pentru a învăța să-l ascunzi. Această agonie sufletească se reflectă într-o îmbătrânire fizică bruscă. Descoperirea asta, a vidului unei vieți, te schimbă de azi pe mâine, ca trecerea prin groaza unei catastrofe.
Ileana Vulpescu în Viață, viață, legată cu ață
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Cartea "Viata viata legata cu ata" de Ileana Vulpescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Întrebări în umbră
dacă aș fi întâmplător
doar fulgerarea unui meteor
în noaptea unui deșert,
tu ce-ai fi?
te-am întrebat.
aș fi lumina tandră a Lunii
și tu te-ai teme de fața mea nevăzută,
îmi răspundeai într-un târziu.
dacă aș fi curcubeul însuși peste
abisul dintre muntele tău
și al meu,
tu ce-ai vrea să fii?
te-am întrebat.
aș vrea să fiu ploaia nebună care îți smulge copacii
sădiți în inima ta,
îmi răspundeai între două tăceri.
ce-ai fi tu,
dacă eu aș fi doar trilul unui văzduh?
te întrebam în șoaptă.
aș fi ultima pasăre călătoare
care se frânge pe cerul tău,
răspundeai,
privindu-ți în somn
penele aripilor.
ce-ai vrea să fii tu,
dacă eu aș fi un suflet străin
care aleargă în pustiu?
te întrebam.
aș fi doar muzica unui pian
uitat la țărmul mării.
spuneai tu,
pipăind întunericul.
spune-mi,
ce-ai fi tu,
dacă eu aș fi o apă repede, curgătoare?
aș vrea să fiu doar o piatră tăcută
într-o vale adâncă
așteptând ca apele tale să-mi pieptene
genele lungi de nisip,
măcar o dată la o mie de ani.
răspundeai tu
unei umbre,
de la celălalt capăt
al Pământului.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vale cu lespezi
te-aș fi dus într-o vale cu lună
să împărtășim același spectru
dar erai plecată în picioarele goale
prin tainele ierbii
te-aș fi lăsat acoperită de frumusețe
dar te duceai să aluneci pe ape
să nu te mai vezi
te-aș fi părăsit într-un meandru
dar tu voiai să fugim împreună
într-o vale cu lespezi
să ne devoreze
sfârșitul
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem azuriu
m-am încheiat la un nasture
toamna se naște
într-o veioză
alo, ești acasă?
hai să mai sărim odată coarda
în amurg
până la capătul puterilor
am căzut în letargia frunzelor
între două stații ți-am scris
un poem azuriu
pe catifeaua gândurilor
mai târziu mă opresc pe o bancă
să beau o cafea cu stâlpul din colțul
străzii
să-ți prezic amintirile
alo, ești acasă?
sunt statuia din parc,
hai să mai alergi odată
cu un nebun de asfințit
până la capătul lumii
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre stelele căzătoare
cred că pe atunci ți-ai fost pus
toate speranțele
în mine,
eu abia învățasem să te țin de mână
împotriva destinului,
să stau drept într-o lume nevertebrată,
într-o zi m-am îndrăgostit de dansul nostru
deasupra pământului,
era ca un pas în doi
în stratosferă
spre o destinație nedefinită,
nu ne învățase nimeni despre primejdii,
lumea ne cenzura nevinovăția
prin pătrate de sticlă,
printr-un ochi de fereastră,
descifram rostul nostru în zodii,
în potcoave de cai morți,
printre pietre de râu,
în rotocoale de praf de pe drum,
abia învățam să te privesc
între patru pereți
dezbrăcată
de inocență,
eram doar niște copii mari
care voiau să urce
de mână niște trepte,
spre stelele
căzătoare.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna ca o frustrare
a venit toamna ca o frustrare
simte-i regretele într-un amurg
ascunde-i pudoarea
sub absența rochiei tale
sau chiar într-un sărut ceva
mai lung
a venit toamna ca o insinuare
îmbracă-te cu o câmpie de bronz
cu o ceață
cu ceva
încearcă să-i aduni roua cu buzele
sau sub pleoape
în odaia ta
încearcă să strângi cu mâinile deșirate
umbra cocorilor din viața mea
într-o clepsidră de piatră
într-o oală de lut
sau în poala ta
a venit toamna într-o cămașă intensă
încearcă să umbli în vârful degetelor
prin sufletul meu
printr-o pădure mare cât o tristețe
ori prin duhul ei
a venit toamna pe numele tău
ca o flacără tremurând
calcă ușor printre torțe de arbori
ca printr-un templu arzând
aleargă goală prin iederă
ori mai lin pe pământ
plutește șoptit ca făptura unei frunze
întâmplător
în patul meu căzând
să pot înțelege sensul
și foșnetul clipei
luată de vânt
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu nu erai vinovată
tu nu erai vinovată,
vinovate erau cârdurile acelea de păsări
fără copaci
și pădurile fără oameni,
tu pluteai deasupra păcatelor
curgătoare
iar pleoapele unui ochi de păun
te-au dus pe un mal străin
într-o noapte de vară.
tu nu ești vinovată,
vinovat este timpul acesta hâd
care ne ucide simțurile
într-un colț întunecat,
care ne poartă în vârtejul sumbru
al predestinării
și ne scoate unghiile din carne,
care ne trezește între două coșmaruri.
când te-ai limpezit,
eu eram departe ascuns
într-o lume absurdă
și o umbră se lăsase peste
toată inocența dintre
limanuri.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Utopia iubirii
într-o parte a lumii
mă așteptai fără a ști
că nu sunt
încă
eu nu știam că ai putea fi
într-o zână
într-o obsesie
în umbra unei idei
erau timpuri când oamenii se priveau
cu nălucile în ochi
iubirea zbura
utopic
printre gânduri
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Licori de vioară
te văd de pe fundul unui pahar
care mereu trebuie umplut cu licori
de vioară,
te zăresc de fiecare dată
într-o spirala a timpului
prin luneta măritoare
a unei sticle
efervescente,
nu pot ajunge la tine
chiar dacă aș sparge
marginea paharului
cu măselele
într-o mie de cuvinte,
tot ar mai rămâne câțiva stropi
de nimicnicie
să mă împotrivesc vremurilor
și pianelor care tot curg,
peste cioburile
trupului
meu.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluturare de aripi în frig
ascunde-te în singurătatea ninsorii,
povara unei depărtări se împarte la doi,
pe obrajii tăi sunt urmele amândurora,
a trecerii prin închisoarea iernii,
acum oamenii de zăpadă au devenit
mai empatici
decât cei adevărați,
acum,
oamenii își caută inimile înghețate
prin cenușa caselor,
în iarna inchiziției absolute,
lacrimile sunt prohibite,
poți plânge cu ceara fierbinte
a lumânărilor aprinse de Crăciun,
poți plânge trecerea anilor
de fum
pe umărul meu translucid,
ne desparte doar
o salvă albă de tun,
o avalanșă,
un drum al săniilor
trase de cai,
o fluturare de aripi
în frig.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vara arzând
am rămas cu un gust dintr-un secol trecut
prezentul ascunde tăcut niște idei
viitor nu mai e, doar minutul acut
și-un apus infinit printre tei
erai dulce ca apa în vremea de sete
ca sărutul de plecare într-un amurg
ca strugurii negri serviți la ospețe
ca fecioara răpită pe-un murg
te-așteptam într-un veac de iluzii arzând
într-o vară în care mor toți copacii
vedeam ultima oară doi plopi fremătând
și pământul cu toți săracii
mă rugai niște umbre de păsări s-ascult
erai o vioară în trup de femeie
îmi spuneai că o vară durează mai mult
iubirea e doar o idee
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără trup
am încercat în creșterea mea
să te străbat
dar te-am simțit atât de singură
în exilul tău pe pământ
și n-am putut a-ți spune strigând
că eu prin tine sunt ca firul de iarbă
înaltă
și tu nu știi ce sunt eu
și că de fapt eu te înfior
când visezi fără trup
am vrut în trecerea mea prin geamătul tău
de dragoste
să te înconjur cu brațele tale
fiindcă eu eram tu
ghemuit în sângele tău
și atunci când erai plecată cu duhul tău
să afli taina secată a pietrei
ardeam și eu pe rug
și iubirea ta plăpândă
parcă ar fi o rugăciune plânsă
o teamă de sfârșit de zare
și spune-mi tu din vârful
schimniciei tale
cum să-ți fie teamă de străfundul cerului tău
când sufletul meu e infinit
mai adânc?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tulburare a dimineții
într-o zi mi s-a părut că erai tu,
așteptându-mă,
nu am înnebunit,
chiar dacă îmi par albastre câmpiile câteodată,
eu te văd prin toate mirajele pătrate ale
orașului,
prin fiecare tulburare a dimineții,
da, cred că erai tu,
nu pot să mă înșel,
chiar dacă nu mai știu cu siguranță
când e postul Paștilor
sau când e sâmbăta morților,
aș putea să-ți spun cu măiestrie
când e Lună nouă în martie,
aș putea să-ți spun câte păduri mai au copacii
rupți de singurătate,
câte păsări călătoare
rătăcesc pe copci de gheață,
ți-aș putea spune câte țigle mi-au mai rămas
pe casă,
nu,
nu am înnebunit,
doar că uneori câmpiile devin albastre,
așteptându-te.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!