Pilda săracului căruia i-a rodit ţarina

Am venit acasă cu gândul
că e momentul să scriu Poezia poeziilor.
La poartă nimeni nu era.
Înăuntru nimeni nu era.
Va fi despre singurătate,
e stabilit.
Oasele, mai importante
ca inima.
Visul ca întâmplarea.
Duhul pleacă şi din ce rămâne
poţi să faci un castel,
ori ceva care să mişte lumea...
Am fost rămâne
verbul bătrâneţilor.
Am venit de fapt cu gânduri, mii de gânduri,
ca într-o terapie de cuplu. Nicio rezolvare.
Eu cu mine, eu fără mine.
În faţa acestei uşi
pe care pot intra două persoane
fără să se atingă.
O duzină de saci e neîncăpătoare
pentru potopul cuvintelor. Atât am cumpărat,
deşi citisem de mai multe ori,
un fel de
pilda săracului căruia i-a rodit ţarina..

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapa

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapă

Azi n-a venit nimeni să-mi pună întrebări,
Şi nimeni n-a cerut ceva de la mine.

N-am văzut nicio floare-n cimitir
într-o procesiune fericită de lumini.
Iartă-mă, Părinte! Am murit atât de puţin!

În această după-amiază toţi, toţi trec pe lângă mine
fără să-mi ceară sau să mă roage ceva.

Iar eu nu ştiu ce-ar fi putut ei uita, dar simt că duc ceva
greu în mâinile mele, ca şi cum ar fi un lucru de furat.

Am deschis poarta –
şi vreau să strig tuturor:
Dacă aţi pierdut ceva, ceea ce aţi pierdut este aici!

Pentru că, în toate după-amiezile acestei vieţi,
Eu nu ştiu câte uşi au fost trântite în faţa cuiva,
iar sufletul meu se bucură de ceva care-aparţine altora.

Azi n-a venit nimeni;
şi-n după-amiaza zilei de azi am murit atât de puţin!

poezie de César Vallejo, 1892 – 1938
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie aproape completă

Sunt un om cu balcon la cap.
Pe care tu stai şi fluturi
o batistă roşie.
Un om din mai multe bucăţi
mă faci şi mă desfaci sunt
L(ego)-ul stăpânilor plictisiţi
de amandine.
Sunt un om de la care nimeni nu cere
atât cât se poate da.
Nu ştie stânga ce face dreapta
scrie pe toate gardurile,
un fel de numele tău
în clar.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram plecat din gânduri

Când noaptea mă locuia la mansardă
şi desfăşurarea timpului era înrudită cu neantul
eram plecat din gânduri,
lumea nu mă ştia în niciun fel
sau mă neglija.

Mă scăldam într-o apă curgătoare cu maluri abrupte,
nu-mi dădeam seama de pericole,
iar moartea nici n-o luam în considerare,
aşa am petrecut o vreme
fără nicio temere
de care azi mă lovesc la fiecare pas.

Am fost neastâmpărat şi mândru,
dezbrăcat de mine însu-mi,
să descoper lumea
în care m-am pierdut mai târziu,
vagabond în jumătatea de veac
alungată din cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Mine...

Despre mine n-am ce zice,
Deşi ar fi multe de spus.
Sunt inteligent pot zice,
Dar uneori prost dispus.

Despre mine nu mă laud,
Pentru mine faptele vorbesc.
Invidioşii de mă strigă, nu-i aud,
Pe nevoiaşi da, şi dacă-mi şoptesc.

Despre mine ar fi multe de scris,
Multe lucruri, bune sau rele.
Realitatea nu-i deloc un vis,
Am fost prezent prin clipe grele.

Despre mine ca să spun,
Reprezint atât de multe.
N-am gânduri aşa inculte,
Un filozof destul de bun!

poezie de Ovidiu Kerekes (5 aprilie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii unde sunt cele mai bune soluţii? În experienţa altora care au avut aceleaşi probleme şi le-au rezolvat. La orice problemă pe care o ai în viaţa ta, acum, poţi fi sigur că cineva din şase miliarde de oameni a găsit soluţia. Este un lucru fascinant să poţi intra într-o librărie şi să poţi cumpăra cu o sumă oarecare munca de douăzeci de ani a unui om. Există informaţii care pot duce la rezolvarea oricărei probleme, care funcţionează, dar trebuie să lucrezi tu însuţi la rezolvarea problemei care te frământă; ca muşchiul la sala de forţă. Trebuie să înveţi, pentru că nimeni nu o să facă asta pentru tine. Adevărata încredere în tine nu este să arăţi altora de ce eşti în stare. Caută în tine şi vezi ce îţi place să faci; şi fă asta fără frică. Încrederea e de multe ori confundată cu aroganţa. Dacă ce faci faci pentru tine, fără să vrei să demonstrezi lumii ceva, atunci fă din toată inima, fără să îţi fie teamă de invidioşi. De ce anume ţi-e frică? În ce domeniu al vieţii dai dovadă de laşitate?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regatul Ruginii

Aş da mult să pot
scrie poemul
despre cel care ai fi vrut
să fiu.
Vinul nou care umple burdufurile crăpate,
pierdere asumată.
Fără figuri de stil, în puţine cuvinte,
despre Regatul Ruginii.
Nu ştii ce-mi ceri, nu ştiu ce-mi ceri,
am să-l caut pe acel om.
În gândurile mele
nu se mai poate odihni decât uitarea.

Aş da mult
şi pe sub mână
să ne putem îmbrăţişa sub merii-nfloriţi,
două morminte năpădite de licheni obraznici.
În camera ta, în camera mea,
nu mai e loc
de oglinzi care scriu neîncetat
antipoeme.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care realizaţi că Voi sunteţi Viaţă fără formă, în momentul în care realizaţi că voi sunteţi Vidul absolut, ceea ce apare şi dispare în El nu se pune problema să fie al lui. Hai să vedem, cât de mult e al "tău" visul de astă-noapte şi unde îl mai ai? Unde l-ai pus, frate, l-ai pierdut pe drum, cum poţi să pierzi aşa ceva? Exact la fel când persoana este pierdută vedem că de fapt cel care pierde persoana nu era nimeni altcineva decât Dumnezeu. În momentul în care persoana este pierdută vedem că cel care a pierdut persoana nu era nimeni altcineva decât Dumnezeu care se lua din greşeală ceea ce nu este. Care este această greşeală? Păi este educaţia, identificarea, spuneţi-i cum vreţi, n-are importanţă, e acelaşi lucru!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu am furat

mergând pe stradă uneori tragi cu urechea, furi secunde din viaţa cuiva şi uiţi
citeşti o carte şi te regăseşti printre pagini, printre cuvinte şi vezi că un cuvânt se lipeşte de tine
aşa cum numai un cântec se mai ascunde printre cute de memorie şi nu-ţi dă pace

când eram copil mi-am dorit şi eu o hoţoaică să fur caise
dar ori era prea înalt gardul, ori hoţoaica era prea scurtă ori eu o uitam prea des
cert e că amintirea nereuşitei mă bântuie. eu de ce nu pot să fur?

la şcoală făceam şi eu copiuţe, copiam de câte două, trei ori
rezumatele, formulele şi ideile până când copiuţele deveneau inutile şi scriam liber
dar în ochii colegilor eram omul care avea copiuţe clare, nu tocilarul

mi-am propus să fur inima câtorva fete dar multe din ele nu aveau.
o păstrau acasă în loc sigur departe de ispită
iar cuvintele mele zăceau aruncate care pe unde

acum nu mai fur. nimic. am obosit să aştept. am obosit să sper
ciudat e că nimeni nu vrea să fure de la mine cu toate că am atât de multe cuvinte
ce riscă să cadă în uitare

eu fur, tu furi, noi furăm, ei fură... întreaga viaţă am fost furat fără să pot acuza pe cineva

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dovadă în sprijinul ipotezei că era în viaţă mi-a venit de la un prieten de-al meu, fostul judecător O'Connors, un om cu multe calităţi şi care a trecut printr-o gravă depresiune. A încercat (fără succes) să se vindece în Italia. Timp de două săptămâni, zicea, a întâlnit-o în fiecare zi pe Alice H. la Florenţa. Era la fel de fermecătoare şi de inteligentă ca întotdeauna. Mânca din belşug. A văzut-o des în compania unui tânăr oacheş şi bine făcut. Nu s-a mai arătat la ultima întâlnire, dar tânărul a venit şi i-a explicat că era îndrăgostit de ea, iar acum ea dispăruse fără urmă. Plângea şi judecătorului îi era milă de el. Părăsi Florenţa mai deprimat ca niciodată, din pricina a ceea ce-i făcuse Alice H. iubitului ei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probleme în paradis

S-a dus vremea-n care latifundiarul
Era zmeu, bătea-n direct şi ziarul
Sau când oferea picante declaraţii
Ce făceau mereu sute de senzaţii.
Aseară era extrem de dezamăgit
Fiindcă-a băgat bani ca un tâmpit,
Iar formaţia pe care de ani o ţine
Rămâne cea mai mare ruşine.
I-a criticat în stânga şi-n dreapta
Pe cei care nu găsesc deloc poarta.
Suparat... fiindcă le dă bani de case,
Dar ei nu leagă nici două pase.
A ajuns să creadă că a fost trădat,
Că jucătorii lui au făcut un mare blat.
Ori că a venit cu coada necuratul
Să piardă din nou campionatul.
Un lucru e clar, ca de fiecare dată
A rămas trist şi cu buza umflată.
Însă deloc nu poate el înţelege
Cum de greşelile din trecut n-au fost lege.
Umil, a afirmat că are o echipă varză,
Asta rămâne cea mai tare fază!
Şi încă ceva... şi-a cerut iertare
În faţa rivalei din "Ştefan cel Mare".
Şi a mai afirmat cu imensă tărie
Că Dinamo în teren are dăruire.

Să fie momentul lui de sinceritate
Sau în inimă e câine până la moarte?

poezie de Alina-Georgiana Drosu (26 februarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu iubesc

Tot ce am dau.
Nu am nevoie de nimic
de iubesc.
Pe sub mine se vor întâmpla toate.
Pe sub mine vor trece anii.
O să spui despre mine, un alt nebun,
un alt patinator.
Dar întreabă-l pe fratele Zaheu
care din cauza scunzimii nu vedea,
mai nimic...
Şi dintr-o dată
Sicomorul în care s-a căţărat
a stăpânit lumea.
Tot cei ai, împarte.
Cu aceea rămâi în veacuri.
Pe sub mine se vor întâmpla toate.
Pe sub mine vor trece anii.
Nu sunt nimic
de nu iubesc.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
mai puţin decât ştiu stelele despre cerurile gri
şi mai puţin decât ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am auzit un foşnet
alb-alb era ceva şi mi-a părut după formă
un fluture enorm fâlfâindu-şi aripile iluzie la geamul spart în bucăţi
ori era o singură aripă care plutea mai uşor fără înger

ce ştii tu despre lumea în care se nasc îngeri
ai văzut cumva locul în care se nasc şi mor stelele?
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinde Asta şi eşti liber! I: De ce ratez iar şi iar deşi încerc mereu şi mereu întâlnirea cu Sinele meu? A. M: Pentru că tu crezi că asta e despre ceea CE FACI, NU DESPRE CEEA CE VEŞNIC ESTI! Îţi închipui că personalitatea ta nu e suficient de sculptată, de evoluată pentru topirea sau să îi zic întâlnirea cu Sinele tău. Crezi că mai trebuie să adaugi ceva, să elimini altceva, să mai practici ceva, să ajungi.. undeva, etc. Şi absolut toate gândurile astea te ţin şi mai mult prizonierul persoanei. Observă faptul că tu te poţi desprinde de absolut toate aceste gânduri, te poţi desprinde chiar acum, la fel de natural cum o faci la intrarea în somn de întreaga minte, însă faptul tău de "A-Fi" pe care mintea ta refuză complet să-l vadă, şi nici nu poate, în această căutare rămâne suveran. Reînvaţă natural să fii fără să ştii, fără ca mintea, gândirea să-ţi gireze asta, şi această Absenţă Este Totul. Când această Absenţă se manifestă ca şi primul gând, gândul existenţei sau "Eu-Sunt" fără gânduri, această Prezenţă este însăşi parfumul eternei noastre Absenţe!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu putem fi mintea, pentru că mintea e doar un conglomerat de gânduri ce se bazează pe un depozit de amintiri, impregnări, credinţe, emoţii, experienţe, trăiri toate venite din afara noastră. În Roman unde am locuit până pe la 19 ani era un bătrân care noi îi spuneam "Nea Turbincă" el era un gen de om al străzii, tot timpul nespălat cu o barbă sură murdară şi căra tot timpul cu el saci sau cutii de tablă legate de el care făceau zgomot. Nea Turbincă nu era chiar deloc prost, dincolo de înfăţişarea respingătoare fusese, profesor a avut o fată, deci o familie etc. De ce îţi spun toate astea, pentru că deşi gândul nu vrea să recunoască asta despre mama lui mintea, mintea e mai degrabă ca o căruţă ţigănească de vechituri de care noi suntem foarte mândri. Cum era Nea Turbincă la exterior este mintea omului la interior. În concluzie, noi nu putem fi gândul, mintea/corp/materie/energie pentru că le vedem şi pentru că toate acestea vin şi pleacă în faţa noastră. Noi rămânem văzătorul din spatele a toate acestea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metanier

Ce rost are o cale care nu duce la tine?
Ce noimă are un cuvânt care nu este numele tău?
Ce iubire se poate numi iubire
atunci când nu eşti cu mine?
Timpul trece ca un joc de cărţi
pe care-l ştii dinainte pierdut.

Uneori, într-o cârjă
are loc toată libertatea din lume.
Aşa cum Tatăl adoarme
în inima unui neprihănit,
fără să-şi pună ceasul.

Cât adevăr este în filme?
Te naşti
motor ai râs, motor ai plâns.
Ajungi acasă
motor ai râs, motor ai plâns.
Ajungi la cimitir,
motor au plâns, apoi au râs
un şir de boabe
în metanierul deznădejdii.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

singur
neavând pe nimeni care sa spună ceva
pe nimeni care să latre
orice cuvânt
cât ar fi el de simplu si neînsemnat
cât de minuscul
singur

si dragostea era undeva departe
tu voiai mai mult decât îti puteam eu oferi
poate din lipsa dragostei
sau nu stiu
niciodată nu am crezut în asta
ai vrut să mă distrugi
încet
fără ca nimeni sa ştie
singur

am trăit tot timpul cu gândul ăsta
la fel cum un bătrân îsi aşteaptă pensia
înaintea să îşi vadă sfârşitul

totul era plin,
iar eu mă simţeam în plus
singur
si nimeni suficient de deştept să mă înţeleagă

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu nr. 106

a îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni
dar cine
s-asculte o poveste în care
nicio singurătate nu mai are chip

un fel de linişte îmi curge cascadă
prin trup

cineva pleacă şi tot pleacă...

poezie de Teodor Dume din Timpul devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!