Ceea ce m-a umplut de tristeţe

(caut cuvinte cu rezonanţă muzicală)

la ora prânzului am întâlnit-o pe dânsa
sfânta care are grijă de lebede şi de porumbei
de pescăruşii şi de câinii din Insulă
se tânguia
e sufletul meu
catran de supărare
cătrănit rău de tot

cineva furase ouăle din cuib
şi de aceea
lebăda şi lebădoiul
sunt atât de nefericiţi

lebedele erau pe apă, cuibul părăsit
ceea ce m-a umplut de tristeţe

să aştepţi să se nască 8 pui de lebădă
şi-n loc de bucuria aceasta
să te trezeşti cu cuibul părăsit
ce vrei mai trist de atât?

trec peste-o vale de tristeţe
caut cuvinte cu rezonanţă muzicală
prin întâmplările diurne
aproape-n fiecare zi
o poveste nouă
ca apa-n izvorul meu
la care trebuie să urc
împreună cu câinii mei
care cunosc şi iubesc locurile din Insulă

cărările-s pline de anotimpuri
de la toamnă la primăvară
nu trece mai mult de o clipă

"E noapte târziu
un greier zurliu
îmi cântă-n fereastră
o simfonie albastră...

Aici toamna se lasă cu nopţi fermecate
de greieri cântate...

Zilele-s scurte,
ploile multe şi oameni ursuzi
fac viaţa să pară, ca o povară
dar eu am un loc de refugiu, mereu

Un cer plin de stele
sclipiri efemere
şi visele mele
poteci argintii..."

glasurile-s amestecate-n sufletul meu
clipele-s lungi, cât un Voiaj
de la Tomis la Cartagina
şi înapoi...

ai început povestea candelabrului şi-a cucului
din ceasul dulapului cu 5 uşi...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut acum

prin visele mele rătăceşti
ai fost ridicată la rang
de nebunie şi te străduieşti
să mă omori din dragoste
cu dragostea mă striveşti
te prefaci într-o spumă de mare
pleci într-o părere cât să pui
jar în inimă şi sare pe rana
sufletului unde te-ai cuibărit
şi de unde a înmugurit iubirea
ai fost primăvară pentru mintea
sufletul şi trupul meu

te caut în noaptea de iubire
se schimbă anotimpul
simt rugina în suflet
eu te caut cu disperare

tălpile mele s-au înfipt în pat
aripile sunt agăţate de pervaz
îmi fac vânt să zbor şi
să te readuc în cuibul
lăsat în sufletul meu rănit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

am căzut în tristeţe
şi m-am lovit de asfaltul ei
strivind o floare în cădere
melanconie
în ruptură de suflet
triseţe în bucurie?
dezamăgire în tristeţi
de nopţi umbroase
ce-apasă suflet părăsit?
oare de ce nu pot întoarce...
leagănul meu din trecut?
întind mâna spre bucăţica
de cer rămasă
fereastră spre lumină...
a sufletului meu
şi-n cana ştirbită fără toartă
în care eu caut amintiri...
de ce să dau sensuri
şi să păstrez nonsensuri?
poate că ploaia inimii crede
că udă grădini de suflete...
mă întreb, unde este al meu
al tău?
s-au luat de mână amâdouă
şi ne-au părăsit pe noi doi?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut,
Te caut în sinele meu.
Nu te caut
Prin oraş,
Pe stradă,
Pe la altă adresă,
Pe aleea din parc,
Prin alte paturi,
Prin case conspirative,
Eu te caut doar în mine,
În sinele meu
Când mi-e dor.
Chiar dacă m-ai părăsit de mult,
Eu te găsesc mereu,
Mereu acolo te am,
Într-un ciob de inimă frântă,
Într-un cuib de fântână,
În inima pietrei din inimă,
Într-o cazemată a sufletului,
Necucerită,
Unde te-am refugiat
De potrivnicia vremurilor,
De zgomotele sociale,
De otrava cotidiană,
De toaca care bate...
Mereu eşti acolo şi mă aştepţi
Cuminte,
În sinele meu,
Triunghiul dintre
Inimă, minte şi suflet,
În firida tăcerii,
În cicatricea veche,
Din vremea când mi-ai rupt inima,
Să te poţi ascunde acolo,
Ca să te pot găsi
Doar eu...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire, m-ai uitat?

Trec anii-n şir şi gândul mi-e la tine
Tu care-n sufletul meu n-ai apărut
Poate că nici nu vei apărea,
Dar eu tot te aştept…
Şi cred că apariţia ta imi va aduce nemurirea…
Unde eşti tu scumpă fericire?
Oare nu te merit?
Numai tristetea poate să mă cuprindă…
Să-mi umplu viaţa numai cu aceasta?
Poate că locul din sufletul meu
Care trebuia să fie al tău…
L-a ocupat opaca tristeţe
De care am parte chiar şi acum…
Doar niste lacrimi dulci,
Îmi mai salveaza sufletul acum…
De seceta ce-l cuprinse…
Din cauza lipsei tale…
Esti fericirea neînflorita,
Care imi umbreşte sufletul…
Pentru care imi fac speranţe opace…
Nu te gandeşti că sufletul mă doare?
Sau poate că aceasta e pedeapsa mea..
Să nu mă bucur de tine
Atât cât trăiesc?

poezie de Muresan Carmen
Adăugat de Muresan Carmen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un loc

Cunosc un loc, e o splendoare,
O floare plină de noroc,
Unde magia-i călătoare,
Purtând iubirile în cioc.

Un loc miraculos, perfect,
E viaţa mea şi îl ador,
Şi chiar de are vreun defect,
Ca un făcut, eu îl ignor!

Cunosc un loc şi cât mi-e dor,
Când uneori îl părăsesc,
Numai la el şi la izvor,
În pribegie, mă gândesc!

Acolo e sufletul meu,
Căci el nu pleacă niciodată,
Iar eu mă-ntorc mereu, mereu,
Să-mi pun seminţele în teacă!

Cunosc un loc, este o ţară,
Care în gându-mi înverzeşte
În fiecare primăvară
Şi-n simţurile mele, creşte...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să mă caut? Unde aş putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gîndurile se risipeau. Mă deşteptam cugetând la alta lucruri. Începeam din nou, încăpăţânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Acelaşi întuneric. Şi nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul şi să vieţuiesc întocmai după nevoile lui?.... Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e aemenea celui din ceasul trecut şi cu atât mai puţin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit...

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în aprilie

Ce împlinire! - simt, tăcut, cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniştit,
ca şoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am rostit

Ce bucurie! - simt cum se-nfiripă
un dor în care ard nemărginit,
şi-n urma mea îmi pare doar o clipă
atâta viaţă câtă m-a trăit

Ce dragoste! Ce dragoste e-n toate!
Ce cântec urcă-n fiecare zi!
Când inima, în piept, năvalnic, bate,
simt timpul că pe loc îl pot opri

Ce linişte! Pe cerul meu, târziu,
nemaivăzute stele strălucesc...
Cum aş putea să tac, să nu vă scriu,
prieteni, că mi-e dor şi că iubesc?

Iubesc această zi, şi-această seară,
acest aprilie, nepământesc
de dulce, de frumos, ce iar şi iară
mă-nvaţă să renasc şi să iubesc

Şi-atât de mult iubesc să văd cum anii
îmi curg prin neaua tâmplei, liniştit,
ca şoapte lungi din tainice litanii
în care sufletul mi l-am zidit.

poezie de Emil Almăşan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio fereastră nu mai am

tu eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranţe deşarte
şi vrei să cred în ele

prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură ca între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca şi cum m-aş,, dezbrăca,, de...
De toate dorinţele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viaţă,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ şi cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopţi efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt şi de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine şi de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinşi,
Pictez cuvinte şi dorinţe pierdute,
Valul şi ţărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si stele cad din ochii mei

Luna de pe cer aş vrea
Să strige acum în locul meu
Ce dor îmi e de chipul tău
Şi te iubesc "suflet al meu"

Şi-n seara asta-s fără tine
Şi stele cad din ochii mei
Dar tot mai sper la nopţi senine
Că reapar prin norii grei

Sunt tristă iar că tu nu poţi
Să te cobori acum pe-o rază
Şi să veghezi la chipul meu
Cum ai facut o viaţă-ntreagă

Speranta-n suflet nu dispare
Că în curând vei apărea
Să ne iubim o viaţă-ntreagă
Aşa cum sufletul o vrea.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia sufletului meu

Îţi port în mine binecuvântarea,
În suflet îmi răsună simfonia,
În fiecare zi se aprinde zarea
Şi a înflorit în mine bucuria.

De-aş şti să cânt, aş lua un flaut
Şi ţi-aş cânta de dragoste şi dor,
În fiecare mărunţiş al vieţii să te caut
Şi-n limpezimea apei, la izvor.

Te văd din nou cu ochii minţii,
Îmi fac pumnal din dorul meu de ducă,
În timp ce trag de viaţa mea cu dinţii,
Să ies din trup, ca o nălucă.

Dar voi veni pe fir de primăvară
Din iarna rece a sufletului meu,
În calea ta mă simt uşoară
De tot ce am urât în traiul meu.

poezie de Lusiana Drăguşin (12 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe nopţi

Multe nopţi am tot visat
Chip din stele ce-l furam,
Multe nopţi iar am uitat
Că visam.

Plânge luna prin fereastră
C-o ignor în continuare,
Al meu dor în noaptea albastră
Când răsare.

Gânduri noi şi amintiri
Sufletu'-mi apasă,
Din oceanul de sclipiri
Hai acasă!

Te aştept demult să-mi iei
Doruri şi tăceri,
Se desprind zâne din tei
Sau păreri?

Multe visuri destrămate
Să le-adun nu pot,
Rătăcind înaripate
Peste tot.

Multe nopţi am ascultat
Toamna cânt de ploi,
Multe nopţi ne-am căutat.
Tot pe noi.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia cuibului de barză

O barză şi-a făcut odată
Cuib la Dumnezeu la poartă,
Dar acolo sfinţii toţi
I-au dat gură ca la hoţi.

Barza şi-a făcut îndată
Cuib în stâlp la noi la poartă.
Eu, copil cu mintea-ngustă,

M-am uitat la ea sub fustă!

Şi-a plecat... n-a mai venit.
Doamne, cât m-a cicălit
Mama, şi cât m-a certat:
Ce păcat, vai, ce păcat!

Păsările cerului sunt libere, mi-a spus în şoaptă,
Să scoată pui la Dumnezeu la poartă!

Vremea trece, moartea vine,
Şi-a făcut un cuib în mine,
Cuib în care mai coboară
Câte-o mierlă, câte-o cioară,
Câte-o barză de pripas,
Niciodată barza mea.
Numai cuibul mi-a rămas,
Numai cuibul mă mai vrea.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Suflete, de ce ţi-e rău?
Barza care nu mai vine
Şi-a făcut un cuib în tine
Şi-a rămas în cuibul tău.

Suflete, de ce ţi-e bine?
Cuibule, de ce ţi-e rău?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (21 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar

E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi în sufletul meu?!

poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului care mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Şi-n cuibul meu a poposit pe rând
Şi porumbelul alb, şi vulturul flămând,
Şi soarele, şi vântul, şi tăcerea-adâncă.

Vrea sufletu-mi să-i scutur praful şi tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi şi de griji mărunte...
Pe cine-aşteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăţ încăperea?

Covor de frunze netede şi moi
Aştern în cuib şi-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.

Şi-aşa, adăpostit de vânt şi soare,
Căminul sufletului meu deschis
Aşteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.

poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste româneşti (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mai amintiţi de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi dimineaţă nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viaţă nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu mai înţeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face şi mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine aţi devenit atât de importantă, încât mă întreb cum va sfârşi întâlnirea noastră. Aş vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua... Cum aş fi putut să-mi imaginez că voi suferi atât din cauza Dumneavoastră?... Tot ceea ce mă ţine departe de Dumneavoastră e exil... Şi totuşi declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar şi nesperat.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!