Nu ştiu sub care salcâm

Mi-adorm toamnele în braţe
răsucite să prindă puţină lumină,
ca un şarpe e timpul ce sâsâie urmărindu-şi prada
ce stă agăţat de vechiul lemn de la o neştiută grindă

Cad late, obosite frunzele-n privire
ochiul tânjeşte avid după somn,
închid poarta sinuciderii întunericului
cu vreascuri de foc prinse inele pe degete de scrum

Toamna scânceşte ca pruncul prematur
peste liniştea stăpână în oraşul de la capătul unei lumi

Triste se-aud clopote uitate în surghiun
ce-şi îngroapă cântând bobul de verde rămas
nu ştiu sub care drum
nu ştiu sub care salcâm...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasul de lut

Mi-ar fi prea greu să ard în fumul luat de vânt
când s-ar prelinge pe mine drumuri şerpuite
mi-aş pierde gingăşia pasului de lut
din vechiul început...

Sunt doar cenuşa unor primăveri uitate
pribeagă-n croşetatul timp cu gheare de linx
tot căutând muguri adormiţi la sân
găsesc doar ochii stinşi de Sfinx
ce sângerează cu dor de verde dincolo moarte

Sunt doar cenuşa unor primăveri plecate
cerând cu sfială-n rugăciune
măcar o primăvară înapoi
cu graţii de muguri peste pleoape
prelinse în privirea unei ciute de iubire înfiorate.

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul de aramă

Am crezut că nu mai pleacă
toamna cea cu ochi de aramă

E cerul arămiu afară
şi habar n-am de unde
mi-e gândul plin de ploi mărunte
de parcă nu-mi este toamnă
cu muşcături de gutuie
pândite de ochiul de aramă
ca în alte dăţi...

Ciudat, azi îmi pare
că plouă cu gândul tău în mine
iar mici tristeţi se pierd în ape limpezi
când îmi culegi iubirea de pe sacre lespezi

Iar din uitare
toamnă-ploaie
tu mă lepezi

Acum cred că nu mai pleacă
toamna cea cu ochi de aramă
doar un pic mă lasă hoaţa
iar apoi întinde braţul
şi mă cheamă...

Jalea despărţirii vara o străpunge
ochiul de aramă stă ascuns şi... plânge.

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

20

dimineaţa ar trebui să deschidă o pâine
ca pe o uşă caldă prin care să intre foamea

dimineaţa ar trebui să fie albă ca spuma unei lumânări
să umble tiptil peste genele uitate în ultima privire
să caşte plictisită de repetiţia orelor
zilelor
iubirilor

dimineţile sunt leneşele calendarului
când ghearele unei păsări stinghere zgârie (din greşeală) suprafaţa lăcuită a morţii

ce ne vom scrie cu vârful cuţitului pe piele
cuvinte
semne
ce?

sunt o abracadabră de stări
ca machiajul şters al unui clovn
piciorul de lemn al vieţii
gheata care n-o mai încape

să umblăm desculţi, iubire
să umblăm pe ape
ca două năluci
pe pielea arsă în flăcări a nopţii
şoaptele au mereu un ecou
într-o cavernă în care nici orbii nu mai speră
pleoapa stă deschisă în somn

mimez o viaţă pe care aş vrea
să o dorm

cad seminţe de mac peste foaia albă
se scutură narcotic un vis
de parcă ne scuturăm unul de altul

Jurnal

POEZIA e despre
o faţă de mamă pe care niciodată nu am putut s-o recit

~ Cealaltă Evă ~

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sub sticlă

frunze late cât marea
îngălbenite de vârstă
cad pe tăceri

ochii obosiţi de verde
trec peste păduri
în culori

fetele se închipuie mari
prin germinaţia seminţei
în pântecul negru

toamnele se culcă pe gândul
înrămat în peretele inimii
sub sticlă

cu suferinţa săpată-n carne
iernile trec peste râuri
viaţa curge la vale

nopţile se visează zile
cu lumânări în mâini
aprinse de soare

eu dezleg drumurile
primăverilor care vin
prin muguri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările

Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.

Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-şi tremură frunzele-n aer.

Tăcerea se-nfăşoară-n tristeţe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.

Cu oase albe, subţiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei

trasă de care de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nocturnă

Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
şi umbrele nopţii
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colţ de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
paşilor ce vin...
lin se aşează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniştea nocturnă
legată de destin.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins

Crengi, pe copaci,
Urme de sânge...
Umbre pe poteci,
Viaţa-n inele de lemn
Se stinge...
Ard, discern cenuşa gândurilor
Şi e fum
Mai mergi, să ne-ngropăm
În scrum
Deşi, se taie în ceaţă
Un ultim drum,
Vii să consumăm absenţi
Al inimii parfum...
Cruci, pe mormânt,
Urme de plâns...
Umbre-n cuvânt
Iubirea-n inele de lemn
S-a stins.
Crengi, pe copaci
Umbre...

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pe pământ
am desenat inima
ca o minge de foc
soarele sare dintr-un ventricul într-altul.

am desenat floarea de salcâm
a cărei mireasmă trece
din plămân în plămân
ca o fantasmă.

am desenat ochiul verde
în care se fac nevăzute broaştele
şi ochiul albastru
în care plutesc zepeline.

arbori am desenat
pe pământ -
adăpost pentru mâine.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote, frate

Bat clopote de muncă,
Bat clopote de foc.
Bat clopote de nuntă,
Bat clopote de mort.
Bat clopote de apă
Când cad prea multe ploi.
Bat clopote când crapă
Pământul de sub noi.
Tot mai intens se aude
Dangăt de clopote-n sate.
Oameni cu idei absurde
Seamănă în lume moarte.
Bat clopote, frate,
La vreme de război.
Bat clopote, frate!
E vreme de război.

poezie de Dumitru Delcă (17 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de adio

Am să plec prematur, şi-am să cad în uitare,
Singular şi confuz, numai eu am să ştiu.
Am să-ncerc ca pe-un drog, enigmatica stare,
Printre morţi încă treji, eu voi fi cel mai viu!

Printre idolii falşi, în absurda ticsire,
Un sihastru boem, şi atât de lucid,
Permanent incomod, permanent răzvrătire,
Îmi iau versul pistol, în tăcut suicid.

Eu voi fi permanent, ochiul minţii de veghe,
De la triste ferestre, taina lumii mai vede.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de cenuşă

Tone de cenuşă pe gânduri mi se lasă
depărtarea-i goală drum ca de cleştar
cad în vise ce mă cos de noaptea
ce umblă stăpână prin casă

Deşi vreau să vin spre tine
tone de cenuşă rece ochii îmi tresaltă-n
paşii grei de toamnă (oare a câta oară?)
buze arse-n doruri cu disperare strigă
nu vor uitate în noi să moară

Soarele-i plecat cine ştie unde
Luna parcă-i slută singură rămâne
ploaia neagră cade, copacii adună
ropote nebune - zgomot de fanfară

Îngrozită iarba firul şi-l ascunde
rece-i totul, ziua parcă fuge
noaptea mă zideşte pe un rug de ceară
tone de cenuşă cad şi ne separă

Depărtarea-i rece drumul pare închis
lumea-i zgribulită şi în gânduri grele
tone de cenuşă arsă îmi strivesc un vis
le leg cu frânghie de o Lună pală
le-arunc în abis
..............................................
Greierii-mi cântă la geam cu glas răguşit şi trist
mă trezesc cu zorii îmbrăţişaţi pe mine
din nebunul vis...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul cel alb

Sunt în oraşul cel alb.
O ceaţă deasă îmi
Străpunge speranţele.
Sunt oameni care visează
Lumi inexistente,
Sunt oameni dezorientaţi,
Care merg pe trotuare.
Lumini se aprind şi se sting haotic
În oraşul cel alb.
Sunt strigăte care se ascund în noapte
Şi în sunteul ploii,
Acea ploaie, care cade continuu
Şi monoton.
Sunt victime în oraşul cel alb,
Care încă nu inţeleg că sunt victime,
Dar sunt şi flori,
Sunt şi chioşcuri cu fast food,
Sunt şi grădini botanice
Cu arbori exotici
Şi mai sunt şi cinematografe cu filme horror.
Ca nişte umbre se desprind din ceaţă
Paşii pierduţi.
Sunt paşi care se caută,
Sunt şi paşi care se despart definitiv.
Zgomotul ploii
Vibrează în ochiul ferestrelor,
Vibrează în pietrele mortuare,
Vibreaza şi în vise,
Acele vise
Pentru o zi mai bună decât ieri.
Aparent,
Cineva mai strigă în întuneric
Din ceaţa albă.
Poate că e victima unui viol,
Poate că e victima unui furt,
Poate că e victima unei agresiuni,
Sau poate că e cineva care a pierdut iubirea.
Poate că e doar ecoul ei......
Sunt în oraşul cel alb
Şi te caut în noapte...

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ceruri, ca un sol

Când îmi şoptesc aducerile-aminte
De vechiul drum,
În lumea lui lăsat,
Ascult, sfios,
Puţin îngândurat,
Şi le alint cu tainice cuvinte.

Sunt toate vechi, aceleaşi de-altădată,
Efectul lor, îl ştiu, îl ştii şi tu;
Încerc şi azi... Minune!
Dintr-o dată,
Un semn pornit din ceruri,
Îmi căzu

Şi nu se sparse-n gânduri de o clipă,
Şi nu se rătăci în suflet gol...
E o lumină care se-nfiripă,
Venind uşor,
Trimis de sus,
Ca sol.

- Eşti trist, îmi spune, gândul tău e rece,
Din visul tău,
Nimic n-a mai rămas...
Pe vechiul drum,
Poţi face un popas,
Apoi, spre veşnicie, te-oi petrece.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul s-a oprit

a obosit pământul
ziua a refuzat soarele
zidurile s-au adunat degrabă astupând poarta
totul e indigo

ultimele forme de viaţă verde
după raţionalizare
au devenit hârtie de scris

o structură necunoscută peste oasele mele respiră acum
destrămarea are reguli ce nu le ştiu
timpul s-a oprit într-un ţipăt aflat în cădere
ursitoarele mi-au pictat pereţii demult

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori de foc

Deschid scrisoarea de la tine,
trupul nevăzut ţi-l simt jinduind
cu mirosul pielii divine
şi când citesc magic se aprind

lumânările aromate,
stinse la ultima-ntâlnire...
cu căprui focuri uitate
prin cuvintele din privire

de inimă încet şoptite...
să adormi să te învelesc
la fereastra unde-ţi zăresc
pleoapele triste şi obosite,

aşteptând să ardem amândoi
lumânările dorului din noi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi, doar mie

Spune-mi unde şi când
dispar dureros în lumină
strălucirea ochilor
ce se închid definitiv?

Nici zorii, nici înserările
singure
nu ştiu să-mi răspundă.

În cuiburile vechi
lăstunii aduc bucuria zorilor
dintr-un înalt ce cuvântă.
Spune-mi pe nume
odată cu crinii ce-şi deschid
cupele aprinse de lumină
sporind mirarea peste
pragurile lumii...

poezie de Violeta Pasat din volum în pregătire ,,Ferestre luminate" (2021)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea dragostei de Constantina Dumitresc

Stau pe poarta sărutului
Cu ochii la stele.
Tronez pe visele petrecăreţe
Rascumpărînd o virtute.
Apa vieţii este iubirea
Născută din puterea Luminii,
Suport al Soarelui destin.

Mireasa muntelui albastru,
Fecioră pururea domnească
Păstrează taina primenirii,
Borangic cusut cu stele,
Năframă pentru dorinţe,
Şal pentru drumuri lungi
Abajur pe un colţ de Lună,
Ospăţ pregătit de mire,
Castă inima durerii
Masurată cu nobleţe
Presărată cu suflare.
O plimbare printre stele
Aşteaptă ostaşii vremii,
Pregătiţi să prindă zorii
Aşternuţi pe o veche umbră.
O lumină e hotarul
Hotărît să mă ocrotească.
Dorm cu stelele în braţe
Şi cu prea iubita-mi fiică,
Legănate de-o Lumină
Care strigă "Noapte bună!"
O privesc năucită...

Pe sertar păstrez o rază
Care stă cu mine în noapte
Presărînd petale verzi
Peste somnul cel veghează,
Lăsînd poarta neschimbată
Precum harul cel curat
Ce se aşterne peste suflet
Păstrînd dorul ca Lumină
Noapte bună!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invoc ploaia de flori

Când sufletu-mi incandescent de dubii
zboară printre misterele de foc
şi lamele roşii rănesc orice surâs în dodii,
purced în voiajul sinelui prin Ţara de Foc,
în timp făr'de timp, pierdute corăbii.
De pe feţe înfricoşate,
apa divină îndepărtează
perverse noroaie atoate,
şi de-ndat' mă transform în verde sfârlează.
Ca un copil ce priveşte viitorul plângând,
sting timpul, invoc ploaia de flori,
în nefericire să nu ne lase murind,
ci viaţa să schimbăm în calde culori.
Ajung apoi acolo, apostoleşte,
unde în cânturi îndulcite de speranţe,
fiecare destin se întâlneşte.
Simt încă parfumul petalelor salvate,
fiinţa-mi radiază din nou de dorinţe uitate.
Cu piciorul ating capătul de drum,
cu braţe verzi, spice de lumină culeg,
grijulie le ascund în pumn,
pâini pentru suflete voi face ca un bun strateg...
*
La masa bogată cu drag vă invit,
când sufletu-i sătul, putem zbura spre infinit!

poezie de Doina-Maria Constantin din Continuum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!