În ziua nunţii tale... ( I )

în ziua nunţii tale-ţi scriu
din depărtări senine
deşi îmi pare rău că n-am putut să fiu
alăturea de tine

în ziua nunţii tale, crede-mă eu n-am să plâng
deşi mi-e inima distrusă
căci am pierdut un lucru sfânt
o dragoste pe veci apusă

îmi pare bine c-ai avut
tărie de voinţă
deşi tu m-ai respins în modul cel mai crunt
îţi port recunoştinţă

în rochia cu alb imaculată
şi vălul de mireasă argintat
aşa eu te voi ţine minte viaţa toată
deşi la nuntă nu m-ai invitat

or trece ani şi poate, cine ştie
vor scri pe piatra mea de căpătâi
că nu există dragoste târzie
există numai dragostea dintâi...

august 1980

În ziua nunţii tale... ( II)

ţi-am scris odată-n ziua nunţii tale
şi peste patruzeci de ani şi încă viu
în alfabet latin cu buchii digitale
a două oară-n viaţa asta-ţi scriu

în tot acest răstimp noi doar odată
ne-am întâlnit-şi-n ochi citeam că- nu...
păi cum altfel când tu, femee măritată
mi-ai acordat un simplu -simplu rendeş vous

erai la fel de jingasă şi rece
ca o rusalcă învelită-n văl de spume
voiai a spune parcă- vremea trece
iar tu la fel rămâi - cel mai urât din lume

degeaba încercam ceva a spune
a-ţi reciti din netrimisele poeme
în ochii tăi cu luciu de cărbune
se încordau internele extreme

ca nu cumva să mă ating de tine
ca nu cumva să te sărut pe buze
ca nu cumva să strig- tu hai cu mine
şi eu-l tău să nu mă mai refuze...

ne-am despărţit atunci pe totdeauna
ca doi străini şi numai zâmbete amare
mai încercau în sinea lor să ne mai spună
că e corect ce facem deşi doare

s-a scurs de atunci noian abrupt de vreme
dar uneori în nopţi cu luna plină
un lup în mine simt că parcă jeme
şi-o floare albastră parcă îl alină.

poezie de Iurie Osoianu (9 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Era de ziua nunţii tale,
Când viu se-aprinse chipul tău,
Deşi norocu-ţi zâmbea în cale
Şi lumea, doar iubire-n jurul tău.

Şi-n ochi o slavă luminoasă
(Oricare putea fi)
Fu tot ce pe pământ privirea-mi dureroasă
A putut-Încântare-privi.

Poate acel foc era pudoare
-Drept asta trece-ncai-
Deşi el deşteaptă o mai cumplită ardoare
În pieptul aceluia, vai,

Care, de ziua nunţii tale,
Văzu cum viu se-aprinse chipul tău,
Deşi norocu-ţi zîmbea în cale,
Şi lumea, doar iubire-n jurul tău.

poezie clasică de Edgar Allan Poe din Tamerlane and Other Poems (1827), traducere de Dan Botta
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Vedeam în ziua nunţii tale
Cum chipul îţi ardea-n neştire,
Extazul îţi dădea târcoale
Aveai în faţă doar iubire.

Şi-n ochi o flacără anume
(Sau cine ştie ce-a fost oare)
Era tot ce zăream în Lume
Din Frumuseţe, cu-ntristare.

Poate-ai roşit ca o fecioară –
Aşa părea, fără-ndoială –
Dar, vai, ce flăcări se iscară
Şi-n pieptul lui dădeau năvală!

Căci el în ziua nunţii tale
Vedea pe chipul tău roşeaţă,
Chiar de-ţi ieşea extazu-n cale
Şi doar iubire-aveai în faţă.

poezie celebră de Edgar Allan Poe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută

Era Crăciun, ne-am cunoscut
Şi s-au unit două destine,
Ne-am întâlnit şi ne-am plăcut,
Apoi ne-am cunoscut mai bine.

M-ai cucerit cu-acea privire,
Cu-acei ochi verzi ce îi ador,
M-ai sărutat fără oprire,
Cu-acele buze ce-mi fac dor.

M-ai vrăjit aşa uşor,
Chiar m-ai prins nepregătit,
Parfumul tău ameţitor,
Cuvinte dulci mi-a tot şoptit.

"E de rău" ar spune unii,
Alţii-ar spune că e bine,
Dar n-ascult de glasul lumii,
În lumea mea, doar eu cu tine.

În piept tot bate, e arzător,
Cu tine-n gând încă adorm,
Încă simt acest fior,
Încă te iubesc enorm.

Şi deşi azi se-mplinesc o sută,
Să nu uităm că-i zi hazlie,
O zi de glume-ntreţinută,
O zi ce-ţi face viaţa vie.

Acum îţi spun în încheiere
Că nu te mai doresc aici,
Că nu mai vreau să simt durere
Şi-n viaţa mea să te implici.

Din mintea mea de tot te-am şters,
Sper să mă crezi, nu te-am iubit,
Şi-nchei frumos c-un ultim vers:
Să nu mă crezi, te-am păcălit.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tăciune şi-un cărbune

M-apuc de scris... că n-am de ce,
Mă ţin c-o frază foarte lungă,
Şi-apoi comprim în fiece
Vers, totul, după ce m-alungă.

Trădez cuvintele şi-apoi
Le las în pace să se lupte,
Sperând că din acest război
Vine tăcerea să se-nfrupte.

M-apuc de scris în aşteptarea
Unui motiv să nu mai scriu,
Dar parcă mi-am pierdut răbdarea
Şi-ntreb orice cuvânt: Eşti viu?...

Şi-n loc să-l scriu grăbit în piatră,
Îl fac încet un semn în mine,
Precum un ţest plouat în vatră,
Cu dorul focului în sine.

Căci dacii nu scriau deloc,
Deşi păstrat-au Focul Viu,
În jurul focului, ci-n foc;
Doar eu, deşi m-ai stins, mai scriu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tăciune şi-un cărbune

M-apuc de scris... că n-am de ce,
Mă ţin c-o frază foarte lungă,
Şi-apoi comprim în fiece
Vers, totul, după ce m-alungă.

Trădez cuvintele şi-apoi
Le las în pace să se lupte,
Sperând că din acest război
Vine tăcerea să se-nfrupte.

M-apuc de scris în aşteptarea
Unui motiv să nu mai scriu,
Dar parcă mi-am pierdut răbdarea
Şi-ntreb orice cuvânt: Eşti viu?...

Şi-n loc să-l scriu grăbit în piatră,
Îl fac încet un semn în mine,
Precum un ţest plouat în vatră,
Cu dorul focului în sine.

Căci dacii nu scriau deloc,
Deşi păstrat-au Focul Viu,
În jurul focului, ci-n foc;
Doar eu, deşi m-ai stins, mai scriu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ţie trebuie să-ţi pară rău. Tot eu am greşit şi faţă de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine să cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia să te las să-ţi faci speranţe în ceea ce mă priveşte. Ţi-am spus încă de atunci să nu-ţi faci iluzii în privinţa mea; repet, n-am vrut şi nici nu vreau să suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puţin, să-ţi îndepărtez gândul de la colega mea, Maria şi de la proaspătul ei soţ, Nick, dar se pare că am greşit, din nou. Atât de mult... Scuză-mă, te rog, dacă poţi. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrăţişat şi m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenţia asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deşi parcă ştiam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te priveşte, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să ştiu acum dacă eşti îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă eşti cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aş putea să-ţi zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură şi au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deşi ştiu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii şi să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aş fi vrut să spun asta, dar e adevărul şi nu-l pot evita. Aş vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mijanca

Cât a durat mijanca?
Nu foarte mult se pare,
Întâmplătoare banca,
Şi-o zi întâmplătoare...

Întâmplător treceam
Prin parcul ăla "joi",
La tine mă gândeam,
Dar m-am lovit de voi...

Ştiu că ne-am despărţit,
Dar faptul c-ai negat,
Că tu m-ai fi minţit,
Sau m-ai fi înşelat,

Este o crimă, este...
Ai murdărit iubirea,
Ai zis: "-Să trecem peste!"
Şi ţi-ai întors privirea.

Ai socotit că-i musai
Să trec peste şi eu,
Tu trecuseşi de mult,
Iar teatrul era greu.

Ştiam de ceva vreme,
Dar nu aveam dovezi,
Deci nu-mi aşterne vorbe
Ce nici tu nu le crezi.

În ziua aia rece,
Zi de iarnă târzie,
Simţeam cum timpul trece,
Dar nu îmi treci tu mie.

Mă tot uitam la voi,
Acel copil naiv
Ştia de mult de noi,
Acum îţi e captiv...

Posibil, ai jucat
Acelaşi rol mişel,
Laşi spectator pe mine,
Faci spectator pe el...

Măcar m-am lămurit,
Îmi tot băgam negare,
Gândeam că sunt minţit,
Acum văd şi cu care...

Puteam fi mult mai bine,
Prin parc, ziua de "joi",
De te vedeam pe tine,
Dar v-am văzut pe voi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste târzie

Ne-am întâlnit de două ori
Şi-n suflet mi-ai lăsat fiori
Cum nu credeam c-o să-i mai am
La cei de-acum vreo şaptezeci de ani.

Nu mi-e uşor să pun azi pe hârtie
Ce gânduri, simţăminte şi dorinţi
Mă macină de-o vreme-n coace,
De stau într-una ca pe ghimpi.

Atât aş vrea să ştii: de ziua ta,
Mă tot gândesc la o-ntrebare:
N-ai vrea cumva, din întâmplare,
Să iei în dar inima mea?

Dorinţa-mi adolescentină
E ca păcatul cel dintâi;
Dar, de se-ntâmplă singur să rămâi,
Să te gândeşti un pic mai mult la mine.

Si de ar fi aşa ceva să fie,
Vom sta alături, într-un singur loc,
Până ne sună ceasul, la soroc,
Să mergem împreună-n veşnicie.

poezie de Olga Mircescu (6 noiembrie 2017)
Adăugat de Olga Mircescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Şi dintre toate iubirile-ţi străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Şi nu ţi-a dispărut nici dorul... deşi, eşti mândru să mă suni...
Şi ceas de ceas gândeşti amorul... ce doar cu mine ştii s-aduni.
Şi te gândeşti clipă de clipă... ce mai fac eu şi cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... şi inima-ţi întreabă: "ce?"

Şi mă doreşti să-ţi fi aproape... deşi te-ngreunezi greşind...
Că poate, poate, totuşi poate... eu am să vin, gonind, venind...
Şi te întrebi de simt ca tine... oare şi eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să ştii de mine... deşi la fel mă perpelesc!

Şi totul are timpul său... când sita cerne şi s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-opreşte, sau mai merge...
Când tu îţi simţi inima plină... de-nţepături şi apăsare,
Să ştii că nu sunt în lumină... şi te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc aşa cum sunt...
Dorinţele îmi sunt divine... şi te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simţi inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simţi ce dragoste-ţi nutresc!

Şi vine totuşi şi finalul... îl tot aştept să vină acum!
Vreau să înving şi s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Şi te iubesc fără să vreau... aşa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către fiul meu

Scrisoare către fiul meu

Pentru vremea când n-am să mai fiu,
Şi viaţa îţi va fi bogată,
Aş vrea de acuma să îţi scriu,
Să-ţi spun, ce n-am spus niciodată.

Te rog să nu te superi,
Căci n-aş dori cumva,
De lipsa mea să suferi,
Ori că-ţi vorbesc aşa.

S-au tot dus anii tăvălug,
Şi nu ne-am spus cuvinte.
Cum apa rupe brazda de sub plug,
Am să mă duc şi eu cuminte.

Îţi spun acum că te iubesc,
Matur, ca pe copilul năzdrăvan,
Că n-am vrut să te rănesc,
De mi-am făcut, din tăcere, paravan.

Mă încearcă un regret târziu,
Că n-am vorbit la un pahar cu vin,
Că am ajuns acum să-ţi scriu,
De parcă ţi-aş fi fost străin.

Aş fi putut să-ţi povestesc,
De multe, câte sunt.
Despre cele ce gândesc,
Respect, familie, pământ.

Nici tu nu te-ai oprit din drum,
Să vezi de-mi sunt picioarele betege,
Să afli că şi eu sunt fum,
Şi viaţa vrea să mă abnege.

Eu nu-ţi reproşez ceva,
Doar vreau să-ţi cer iertare,
Şi să te rog: să nu care cumva,
Să ai la fel purtare.

Să fii pentru copilul tău,
Prieten dar şi tată,
Să vă povestiţi mereu,
Şi să îi dai povaţă.

Să nu te rezumi numai la bani,
Căci ei nu sunt cuvinte,
Că viaţa trece şi în ani,
Cunoşti durerea de părinte.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (8 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

eu ieri ţi-am scris şi azi îmi pare rău
pentru momentul de subtilă slăbiciune
dar intuiţia mă apăsa mereu
ceva măcar dintre decenii de a-ţi spune

nici nu-mi mai amintesc ce ţi-am şoptit
şi cât de speriat fujeam de gânduri
că tu, că tu iubito ai murit
şi tot ce-ai scris era pe rând, nu printre rânduri

dar a trecut şi asta. Te-ai trezit
cum te trezise-i în adolescentă
şi nici măcar nu te-ai catacdisit
să-mi spui de starea mea de somnolenţă

şi cine te-a impus să uiţi de mine
la propriu invocându-mi nebunia
aşi vrea să-l ştiu, pe ăla nimeni, cine
s-a luat de piept cu însă-şi veşnicia.?!

în rest, îmi pare rău să-ţi spun adio
a două oară-n viaţă asta ca un val
"e vals în doi, deşi persistă trio
şi sună melodia a metal"...

PS

cieste cu atenţie. E ultima scrisoare
citeşte cu atenţie. E ultimul cuvânt
citeşte cu atenţie. Şi nu lovi că doare
şi nu lovi că doare în sentimentul sfânt...

poezie de Iurie Osoianu (12 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Să nu uit... La mulţi ani, Lia!
Lia: Mersi, Luci, dar nu trebuia.
Lucian: Deschide-l, e cadoul tău, de ziua ta, din partea mea! Nu mi-l poţi returna.
Lia: Ah, Luci... E minunat, dar nu-l pot primi.
Lucian: Ba da, pentru că ţi l-am oferit din tot sufletul. Lasă-mă să ţi-l prind, să vedem cum îţi stă. Ridică-ţi puţin părul, te rog... La mulţi ani! Te iubesc! Atât de mult... Iar acum pot spune că inima mea e cu adevărat la locul ei, adică îţi aparţine ţie, în întregime. Păstreaz-o pentru mine, te rog...
Lia: Mulţumesc, Luci. E foarte frumos... Şi tare drăguţ din partea ta, dar cred că ar trebui să mă retrag acum, aşa că am să mă schimb, în rezerva mea.
Lucian: Nu, cum o să te retragi tocmai acum, când urmează partea cea mai interesantă? Trebuie să sărbătorim ziua ta!
Lia: Să sărbătorim?! Doar noi doi?! Şi ceilalţi?! Nu crezi că ar trebui să-i invităm şi pe ei?
Lucian: Nu! Acum sărbătorim doar noi doi, fără ei. Iar împreună cu ei vom sărbători joi, când va fi cu adevărat ziua ta.
Lia: Ah... Bine, cum vrei tu.
Lia: Păi, ce fel de cavaler mai eşti şi tu?! Şi ce fel de petrecere e şi asta, oare?! Dacă tot m-ai invitat, pune muzica! Vreau să dansez, mai ales cu tine, maestre!
Lucian: Pun şi muzica, imediat.
Lia: Păi, mai repede!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel iubirii dintâi

Deşi iubiţi n-am fost vreodată
Te port prin vise uneori;
Era o dragoste curată,
Privirea ta îmi da fiori.

Să ascultăm privighetori
Aş fi dorit să vii odată;
Deşi iubiţi n-am fost vreodată
Te port prin vise uneori.

Cu inima descătuşată
De anii mei rătăcitori
Tu eşti iubirea căutată
În viaţa mea de-atâtea ori,

Deşi iubiţi n-am fost vreodată.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să îţi iubesc iubirea

Am învăţat să îţi iubesc iubirea,
Deşi eu doar fărâme-ntind spre tine.
La pieptu-ţi cald simt linişte, mi-e bine,
Prin ochii tăi îmi văd înmugurirea.

Mi-ai preschimbat o lacrimă-n rubine
Ce şi-au aflat în slove mântuirea...
Am învăţat să îţi iubesc iubirea,
Deşi eu doar fărâme-ntind spre tine.

M-ai apărat, loial, chiar şi de mine,
Când, uneori, a triumfat mâhnirea;
Ai luminat, din rău, bobul de bine
Ce poate să-ncolţească fericirea...

Am învăţat să îţi iubesc iubirea!

rondel de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi Doamne-un pic de fericire...

Mă rog din nou la tine Doamne,
Deşi mi-e tare greu să sper,
Când ochii mei uitaţi de toamne
Zăresc în toate efemer.

Amară mi-e singurătatea
Şi-n gânduri am numai pelin
Mi-e ziua neagră ca şi noaptea
Iar zorile îmi sunt un chin.

Pentru greşeli plătit-am vamă
La toate oştile din cer,
Dar simt mereu cum se destramă
Orice speranţă în eter.

Dă-mi Doamne-un pic de fericire
Şi-o oră doar, ia-mi lacrima
Ce-i dă privirii strălucire
Dar îmi străpunge inima.

M-apasă îndoieli cumplite,
Mi-e teamă şi de umbra mea,
Iar zilele îmi sunt zidite
În gheaţa florilor de nea.

Şi n-am pe nimeni lângă mine:
- Şi ce? Avut-am vreodat'?...
Nu! Te-am avut numai pe tine,
Dar azi mi-e crezul sfîşiat.

Şi numai Tu, doar Tu poţi Doamne,
Să mi-l redai, dar m-ai uitat,
Iar eu m-am poticnit prin damne
Şi în păcat iar am intrat.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă deosebită

Toată lumea ne-a cerut să nu mergem în zona răutăţii,
Deşi toţi se mişcau acolo cu tăria de a răbda răutăţi ce te consumă.
Acum parcă se spune să nu vi în zona bună,
Acolo unde totul lucrează pentru tine cu tot atacul din rău.

Aşa de mult ai rămas în încet încât nu mai vezi nici o picătură de bine,
Iar mica ta răutate pare bunătate de nota zece.
Şi a primi un bine e un bine... deşi te sperie lipsa lui de umbră,
Deşi te sperie frumuseţia fără glamur şi plină de linişte.

Ai gustat din zona ta şi pare că doar gustul acesta există.
Dar gustă şi din zona de dincolo... şi nu prin oameni de aici.
Nu merge în zona de bine dacă nu vrei... nimeni nu cere asta.
Dar probează bunătatea nu numai o zi... şi nu de la cei ce se dau buni.

Ci chiar de la Izvorul ce a ajuns şi la uşa ta.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic de două ori

Nimic nu se poate-întâmpla de două ori.
Astfel că adevărul trist, adevărul prim,
este că noi am ajuns provizoriu aici, simpli trecători,
şi plecăm fără nici-o şansă de-a folosi ce ştim.

Dacă n-ar fi nici un prost şi deştepţi ar fi puzderii,
iar tu ai fi singurul idiot din lumea toată,
n-o să ai şansa de-a repeta clasa-n timpul verii:
cursurile se ţin numai o dată.

Ziua de ieri nu are cópii, replici,
nu te va extazia două nopţi la rând acelaşi dans de fluturi,
în exact acelaşi fel, de-acolo până-aici,
cu precis, precis aceleaşi melodice săruturi.

Poate-într-o zi, molcom, o limbă-anume
îţi va pronunţa numele din întâmplare:
Voi simţi-îndată un parfum de floare-n
casă şi-o culoare se va insinua în lume.

În altă zi, deşi tu eşti aici, cu mine,
n-o să mă pot abţine să nu privesc la ceas:
O floare? O floare? Văd eu bine?
Este o floare sau o piatră de pripas?

De ce trăim noi oare ziua care trece
Cu-atâta teamă şi cu păreri de rău atâtea, zeci?
Este-n natura ei să nu rămână, ci să plece,
mâine-i altă ţară, în care astăzi pierdut este pe veci.

Cu-un zâmbet şi-un sărut trebuie să căutăm, clemenţi,
acordul care sub steaua noastră să ne-încapă,
deşi nu suntem la fel (adesea, concurenţi) –
aşa cum pot fi doar două picături de apă.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!