Pasul de lut
Mi-ar fi prea greu să ard în fumul luat de vânt
când s-ar prelinge pe mine drumuri șerpuite
mi-aș pierde gingășia pasului de lut
din vechiul început...
Sunt doar cenușa unor primăveri uitate
pribeagă-n croșetatul timp cu gheare de linx
tot căutând muguri adormiți la sân
găsesc doar ochii stinși de Sfinx
ce sângerează cu dor de verde dincolo moarte
Sunt doar cenușa unor primăveri plecate
cerând cu sfială-n rugăciune
măcar o primăvară înapoi
cu grații de muguri peste pleoape
prelinse în privirea unei ciute de iubire înfiorate.
poezie de Marieta Căprăruși
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre primăvară
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Elegie de Doamne-ajută
Deși-i prea devreme
sunt un pierde toamne
doar când scriu poeme
cred în tine Doamne
Sunt un pierde toamne
cu fructe și buclucuri
cică niște doamne
toamna dau în muguri
Cu fructe și buclucuri
doar când scriu poeme
dau și eu în muguri
deși-i prea devreme
Sunt un pierde toamne
tot mai singuri Doamne
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre toamnă, poezii despre poezie, poezii despre muguri sau poezii despre fructe
Muguri calzi ce cad
E-un ritual ce parcă s-a născut
Din liniștea de piatră a mesei de tăceri,
E caldul obicei de sori de lut
De-a rupe raze-n pomii grăniceri.
E nudul obicei din zori de zi
Plânsorile din flori desferecând,
Sunt muguri calzi ce cad, sunt muguri vii,
De primăveri eterne fremătând.
E-același ritual de mii de ani,
Când pașii te mai poartă prin livezi,
E veșnic ritual de pomi orfani
Ce plâng copiii calzi și vii și verzi.
poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre copaci, poezii despre tăcere, poezii despre plâns, poezii despre nuditate sau poezii despre naștere
M-aș sacrifica
Mi-aș jertfi mii de poeme, le-aș dona cu gentilețe
Unor cerșetori de stradă, printre forfota din piețe,
Doar să gust zburdălnicia anilor ce au trecut,
Să mai prind macii de mână într-un dans necunoscut.
Și aș renunța la bolta care-n nopți catifelate
Își expune în seninuri stelele iluminate,
Și aș cere-n sfiiciune doar un fir de busuioc,
Să mi-l pun - da nu spun unde - nenorocul să-l dezghioc.
Mi-aș sacrifica și vara pentr-un boț de fericire,
Ca să gust licoarea vieții ce mă ține-n amăgire;
Să cer primăveri candide cu brățări de muguri mici,
Să alerg desculță-n râuri să mă spăl de griji și frici.
Mi-aș sacrifica și cordul pentr-o zi și un minut,
Ca să mângâi și uitarea unui chip ce m-a durut...
sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre trecut, poezii despre stele, poezii despre sacrificiu sau poezii despre râuri
Focul vremii
De m-aș întoarce în vâlvoarea vremii
Să sting până la urmă 'ntregul foc
Și în cenușa gri să fac mătănii,
Secundele încremenind pe loc,
Atâtea primăveri ar locui-ntr-o floare,
Atâția muguri mi-ar pocni la tâmple,
Nu s-ar mai pregăti, ca de plecare,
Cireada viselor mereu flămânde.
În iarba verde, verde mi-ar fi brațul,
Genunchiul l-aș înfige în pământ
Și-aș strânge cu putere-n juru-mi lațul
Iubirii crude - veșnic legământ!
'Napoia vremii dacă m-aș întoarce,
Reinventând alte bătăi de ceas,
Aș sechestra la mine în torace
Doar verile ce n-ar avea sălaș.
Și m-aș culca adesea-n miazănoapte.
Și m-aș trezi, firește-n miazăzi,
Cu pielea arsă de intensitate,
Plămânii respirandu-mi pe câmpii.
De m-aș întoarce vremii să-i sting focul
Lăsându-i poate-o urmă de scânteie,
Aș prinde în podeaua toamnei tocul
Temperamentului vulcanic de femeie
Și pasul meu - căderea altor frunze -
Ar mirosi a struguri între fructe.
Cu bruma dimineților pe buze,
Gura mea ar mai ști să te sărute.
Cum vremea însă curge într-un sens,
Acela-n care sufletul discerne,
Veni-va iarna și-am să-i rup, în mers,
Imagini - amalgamul de poeme.
Iar focul, un perpetuum mobile
Va arde în a timpului livadă
Lăsându-și urma lemnului în file:
Cenușa amintirilor grămadă!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre încălțăminte, poezii despre visare, poezii despre vară, poezii despre sărut sau poezii despre suflet
Metabolism interzis
De forma unor sâni ți-e sete
a unor sâni de fată mare
să o dezbraci pe îndelete
amețind brusc de mirare
Ce sâni de fată mare
sunt parcă niște porumbei
privirea care-i vede doare
de lacrimi ochii sunt mai grei
Sunt parcă niște porumbei
când o dezbraci pe îndelete
fiebinți cad florile din tei
de forma unor sâni ți-e sete
A unor sâni de fată mare
dar taina lor e-n muguri oare
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre tei, poezii despre sâni, poezii despre porumbei, poezii despre interdicții sau poezii despre flori
Scântei de primăvară
"Nu te teme, fiica Sionului! Iată,
Împăratul tău vine, șezând pe mânzul
asinei!"
(Ioan 12: 15)
La tâmple, florile de-argint
Deschid corole-n Sfânta Carte;
Din profeții răsare-alint
De înviere după moarte.
Cu ochii stinși, bătrânii-aduc
Lumini de la-nceput de lume;
Sărmanul, sufletul, năuc,
Pe cruci își caută un nume.
Uitați de fii, uitați de ani,
Doar îngerii le sunt aproape;
Aleargă-n amintiri cârlani,
Cu primăveri să se adape.
Și-n lumânări ard stele vii,
Ce varsă lacrimi mari de ceară;
Asinii poartă de Florii
Iertarea lumii-a mia oară!
poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre sfinți sau poezii despre moarte
Rugă
sunt prea obosit, Doamne
cărările prin care azi mai trec, sunt răni adânci
stau rezemat de un ciot de speranță
căutând zadarnic o fărâmă de soare
strâng în palme durerea
împart zilele, cum să mă regăsesc
sunt atât de obosit
mâinile au crescut lungi, pasul e greu
mă apasă noaptea
sunt o apă ce curge sub pleoape
Doamne, știi cât am îmbătrînit
cu fiecare pas sunt tot mai alb, mai pur, mai gol
aveam nrvoie acută să respir, uitasem să deschid fereastra sufletului
eram o acvilă de foc
aripile mă ardeau
adunam lumina între pleoape
în neliniștea cuvântului rămas
cu mâinile împleteam scări către cer
căutam în atingeri lacrima sufletului
așezam zările una peste alta
cu speranța a mă întâlni
coboram apoi în larg
plecând din țara care nu mai e
semănam cuvinte în arșița cerului
priveam cu ochii înecați în primăveri
pășeam pe drumuri uitate, deșarte
eram un fluture în bătaia luminii
alteori făceam noaptea cu palmele
lunecând în uitare
atunci s-a făcut ziuă
pe țărm zidisem o biserică
turlele sprijineau cerul, să nu plângă
dimineața agățam muguri de boltă
vă rog să vă descălțați la intrare, de ochi
să ascultați bătăile de inimă ale cerului
când veți pleca
purtând în brațe pruncul adevărului
vei înțelege neștiutul
Doamne, sunt tot mai bătrân
număr ani când râdeam, când vorbeam, când visam
a rămas lacrima, o picătură roșie în simfonia albului
înmuguresc bătrân
spijinind fruntea de o lume nenăscută
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre cuvinte, poezii despre alb, poezii despre țări sau poezii despre zile
Bolnav de moarte
Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunați în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat
Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopțile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puțin mai îmi e soare
Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni și câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele și-mi urlă
De când sunt pe-această lume, zi de zi și ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu știu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine și nu vreau s-o răvășesc
M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viață, boala asta îmi e grea
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boală, poezii despre ceas sau poezii despre văi
Mestecenii
Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, ați rodit pe ramuri reci muguri de flori
Diamante albe căzute din astrul ce-și ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-și descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Privește și nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s așa,
Inima ta știe și crede, ea singură te poate-nvăța
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ție, acum, în ochii tăi mari și albaștri, își lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepți, doar în genunchi, și cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toți în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neștearsă;
Privește dar și lasă-ți ochii deschiși larg spre cer, și crede tot visul iernii sfârșite,
Pe brațele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.
poezie de Alexandru Răduț (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre inimă, poezii despre iarnă, poezii despre albastru, poezii despre trandafiri sau poezii despre sfârșit
Plâng primăveri (pozie în grai bănățean)
Plâng primăveri aproape supce,
Șî oceșâce d-orșie dor...
Șî-n mine gândurilii rupce,
Iară rămân fără izvor.
Plâng primăveri dă vânt ascunsă,
În mine toace să închină,
Șî noapcea me care mă unsă,
Mă lasă ca umplut dă vină...
Plâng primăveri, beceje flori
Își vaită șeasu dă născare..
Șî ploaia ruptă întră nori
Îm udă gându șe nu-l are...
Plâng primăveri șî nopț dă mai
Nu pot prișepe rostu lor
Dă șe mă ceamă șî scăpai,
Să mă ogen, să mă scobor...
Plâng primăveri, șe-or măi plânje
Șî nopțâlii supce dă dor,
Șî gându meu care mă strânje,
În mincea me fără izvor...
poezie de Sergiu Boian
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre ploaie, poezii despre dor sau poezii despre Banat
Primavară
Miroși a flori de primăvară,
A brândușă, a tămâioară.
Căldură emani prin orice por,
Să-mi aline al meu dor:
Dor de copaci înfrunziți,
Dor de ghiocei pitici,
Dor de păsări cântătoare,
Dor de ploi trecătoare,
Dor de soare strălucitor,
Dor de liliac mirositor,
Dor de râsete pe câmpii,
Dor de viață, copilării.
Miroși a liniște, a iubire,
Gânduri bune și fericire.
Emani prin pori doar bunătate,
Primăveri îndepărtate.
Privirea ți-s copacii înfrunziți,
Ghiocei abia înfloriți
Zâmbetul strălucește-n zare,
Mai ceva ca un dulce soare.
Glasu-i blând, liniștitor,
Peste văi el călător.
Tu ești a mea primăvară,
Eu, a ta pitică floare!
poezie de Adriana Monica Burtea
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre râs sau poezii despre păsări
Cu primăvara până-n tălpi
Hai, prinde-mă iubire în brațe
să-mi curgă primăvara până-n tălpi
flacăra să se joace-n lămpi
cântec să-mi rămână
în căuș de pălmi...
Strivește ochii toamnei agață-i de stele
când ceasul prea mă tic-tac-ticăie...
să simți iubire,
cum viața ne scapără
cum din săruturi
pe întreg pământul
verdele pe brațe iubite se cutremură
cum apele se încolăcesc spre soare
nisipului îi cresc aripi de acvilă
cântec de neiade pe noi murmură
Ridică-mă pe-amurguri lungi de cer
topește-mă-n săruturi... să nu pier
cu fir de dimineți coase-mă de tine
trece-mă prin tăiș de vămi
De-or să mă doară rănile iubirii prea tare
voi pune răsărit de muguri alintați
pe palme și-n uitări
cu bob de rouă de pe negrii struguri
Tu doar să mă îmbraci cu tine iubire
cu primăvara... până-n tălpi.
poezie de Marieta Căprăruși
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre vamă, poezii despre struguri sau poezii despre rouă
Doar ochii
Eu am rămas printre destine pendulând
Iar versul mi s-a stins în negura de șoapte,
Doar ochii mei încă veghează suspinând,
S-apară chipul tău frumos în miez de noapte.
Încerc să te întrezăresc doar printre amintiri
Și prin cenușa visurilor noastre spulberate,
Prin disperarea și furtuna unor mari iubiri,
Neverosimile iluzii și-amăgiri deșarte.
Voi rătăci mereu printre destine pătimind
Și graiul meu va amuți curând în lumea fără șoapte,
Doar ochii mei vor sta de veghe strălucind,
Ca ochii de argint ai prădătorilor din noapte.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre noapte, poezii despre miezul nopții, poezii despre frumusețe sau poezii despre cenușă
Ochii noștri nu au toamnă...
Câteodată, ochii noștri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Și se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viață viața-n muguri o clipesc.
Ochii noștri sunt în spațiu porți de cer și anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire și de soare,
De un timp golit în spațiu, de un spațiu fără timp.
Ei sunt, poate, cu uimire, cercetași într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârșite, rațiuni și vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.
Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric și de flori,
Trecem totul prin idee și-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.
Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce știu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spațiu grav, ocult.
Dar și ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte și trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinerețea-i, care poartă-n ochi cercei.
Ochii noștri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu știu să fie altfel, sunt ce sunt de când se știe,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt așa cum știu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.
Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminițe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noștri se privesc.
poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, București)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre război
Eu încă te ador
S-arunci acum doar spini în mine,
Când sunt doar țăndări și fărâme.
Doar acuze crude fără scuze,
Când tu faci parte dintre muze.
Când toată viața-mi freamăntă cuvinte,
Și-un dor nebun, un dor de tine,
Mă poartă dincolo de lume,
Printre aștrii fără nume.
Când eu iti spun că te ador,
Tu tot mă lași să mor.
Când aripa mi-e fără zbor,
Frântă în calea viselor.
Când eu mă-ndrept spre nicăieri,
Tu tot te-ascunzi în depărtări,
Dimineața-n roua unei flori,
Mireasma unei adieri.
Când seara strigă tot a tine,
Când vorbele mi-s goale-n mine.
Eu încă-s viu si fără grai,
Tu tot așa cum tot erai.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre seară, poezii despre nebunie sau poezii despre declarații de dragoste
S-au rătăcit prin lume primăveri...
Se pleacă pomii grei de-atâtea flori,
Ca de povara unei frumuseți
Ajunsă-n locul vechilor nămeți
Să ducă mai departe din fiori.
E ca un vis... și ninge peste glod
Cu fulgi din curcubeie colorate.
Potecile sunt învelite toate
Cu semnul bogăției pentru rod.
S-a stins culoarea vechilor zăpezi,
În fluturi cu sclipiri de diamant.
Parfumuri rătăcite prin neant
Împodobesc tăcerile-n livezi.
Smerit, se-apleacă muntele de dor
Spre poala împodobită-n măreție,
S-asculte trilul lin de ciocârlie
Și susurul mărețului izvor.
Ciudate umbre-i răscolesc privirea;
Trec ciute care-aleargă nicăieri.
S-au rătăcit prin lume primăveri
Și-n suflete s-a cuibărit iubirea.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre smerenie, poezii despre ninsoare sau poezii despre munți
Prea multe
Mult prea multe primăveri
Și-atâtea veri, și-atâtea ierni
Și toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,
Și mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Și multe nopți scurse pe rând,
Doar frământând, doar așteptând
Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Și norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng
Și mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori șoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... și eu le frâng.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea multe
Mult prea multe primăveri
Și-atâtea veri, și-atâtea ierni
Și toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,
Și mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Și multe nopți scurse pe rând,
Doar frământând, doar așteptând
Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Și norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng
Și mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori șoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... și eu le frâng.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul
bătea un gând în geam odată
ecou al unei vieți uitate
eu adunam din ceară șoapte
am luat în palme cerul
înnodând zările cu tainice șuvițe
și din noaptea aceea am început să scriu
cuvântul Tău, pe zidurile scorojite ale lumii
m-am prins în paginile scrise
visam pe câte un raft de primăveri
pășind prin câmpuri amputate de memorii
mă rătăceam în tragice amurguri
mă dezbrăcam de păcate
în taina rugii de atunci
mă dezvelesc de gânduri Ție
în freamătul infinitului suiș
mi-era atâta dor de cer
cel ce mi-a străpuns adânc odată ființa
ștergeam o umbră de pe chip
pășind din zare în zare, mai aproape
urcam pe culmile de lut
în orizontul cuvântului deschis
în zbor de aripi peste pleoape
zâmbeam, strângând în palme taina
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre tragedie
Când doar ploaie sunt...
Nu s-au mai desprins de mine ploile cu frunze-n plete,
Curg, așa, ca o cascadă și nu-ncerc să mă ascund.
Poate, te-oi găsi prin ele, printre frunze violete-
Strigă-mă, iubite-n ploaie, chiar de-andante îți răspund!
Și dezbracă-mă de toamne, cât mai este timp de-o vrajă-
Uite, cum suspină cerul-mpovărat de nenuntiri!
Caută-mă-n nopți de veghe, unde mirii stau de strajă,
Numărându-și anii tineri amprentați de amintiri.
Și de-o fi să fie-o nuntă, nu uita să faci strigare
Până dincolo de toamne, să mă-mbraci în primăveri,
Să mă plimbi prin constelații, înhămat la Carul Mare,
Ca un Zburător, iubite, nemurirea să-mi oferi!
Poate-i doar un vis de noapte ce se naște din dorință-
(Eu să te inund cu cerul, ce se scaldă-n ochii mei),
De atâta așteptare și prea multă neputință,
Când doar ploaie sunt, iubite, și te chem ca să mă bei...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre tinerețe sau poezii despre păr