Tristețea mea
Tristețea mea o port pretutindeni,
Ea mă acoperă ca o mantie demodată,
Când ieșim în oraș, eu și ea am putea părea
Doi soți care nu s-au iubit niciodată.
Tristețea mea e ba pământul, ba cerul,
Iar eu, împingând-o înainte sau ținând-o pe umeri, sunt deopotrivă Sisif și Atlas.
Pe cât de inutile sunt eforturile celui dintâi,
Fără eforturile celui de-al doilea, universul însuși s-ar ruina.
E necesară atunci sau nu tristețea mea?
Știu doar că pe unde trecem, lasă urme adânci,
Pârjolește câmpiile și seacă fântânile,
Să dea de veste în lume că acolo s-a purtat un război,
Unde învinsul din mine a și murit deja.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Tristețea are frumusețea ei
îmi place să stau în patul ce miroase a noi
unde îmi alin tristețea în zile fără rost
când primăvara nu înseamnă nimic,
când plimbarea în grădina fără capăt nu-și mai are menirea
flori de cireș parfumate îmi distrag privirea goală,
în loc să schițez un zâmbet ochii-mi lovesc pământul
iarba verde țipă la mine și vrea să alunge griul,
apoi vorbesc cu cerul,
caut soarele ce pare ascuns de o veșnicie,
ciripitul păsărilor, o compoziție chinuitoare mă ostenește acum
dar tristețea are frumusețea ei
eu o perecep subtil, în tăcere
și caut acolo unde nu mai este nimic, o vindecare...
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea
De-aș avea puterea
Aș fugi cu toată
Tristețea din lume
Aș lua și ura
Curiozitate morbidă
Aș pune-o in buzunar
Avaria sub pălărie
Să-mi imbogătească pleata
Și voi fii cel mai fericit
Din această lume
Știind că oameni
Sunt fericiți
Fără mănie, ură, avarie
Și eu cu tristețea
Imbătând-o cu curiozitate
Să mă intrebe năucită
De ce sunt fericit
Când toată e in mine
Și zâmbesc de o ucid
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea din adânc
Nu.....
Nu cred că-ti imaginezi
Scriu doar pentru tine
Si dacă intr-o zi
Nu mi-ai citit gândurile
Simt cum cerul
Se prăbușește
-Ai pățit ceva?
Mă intreabă soarele
-Nu... dar văd
cum lumina ta a pălit
Si sufletul meu
Dintr-un râu tumultos
Devine un lac
Unde liniștea
De la suprafața apei
Acoperă cu tăcerea ei
Tristețea din adânc.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo e altă lume
Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată și inima mea...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesomn
Nu pot sta noaptea în tristețea mea
din pricinã cã-mi aduc aminte de tristețea lui.
Nimic n-am cu el și cred
cã nici nu suntem de același fel al vederii
și nici nu cred cã suntem
de pe aceeași parte a cerului.
Și totuși nu pot sã stau în tristețea mea
din pricina tristeții lui
și nici sã dorm nu pot
și nu de coșmar, de vis,
de astfel de spaime neutre...
Nu pot sã dorm din tristețea
de a nu mã vedea neapã rat
și fã rã de mine
când stã noaptea în tristețea lui
și mai ales când nu poate sã stea
în tristețea lui
noaptea, din pricina mea.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daria Ungur
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea mea de joi seara
tristețea mea de joi seara
mi-a intrat adânc
în măduva oaselor
de prea mult timp -
o simt în fiecare dimineață
când mă trezesc
și apoi în fiecare seară
când mă chinui să adorm
tristețea mea de joi seara
nu este nici măcar
a mea
este tristețea omului
postmodern
de pretutindeni
pe care o aud
o simt
și o miros
în orice atom de materie
și particulă de praf
oriunde fug prin lume
încercând să tot scap de ea
atât de plictisit
din cauza rutinei
a alergăturii
și al inutilului instalat implacabil
în cele mai mărunte
lucruri pe care le fac
și chinuit să țin pasul
cu ritmul tot mai rapid
al acestui secol minune
în care unii zic
că sunt norocos să exist
sunt nevoit să mă întorc
zi de zi
la nenorocita mea de tristețe
de joi seara
care nici măcar nu este a mea
poezie de Adrian Crețu
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Castanii
Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristețea,
Când părăsită stă de vorbă cu sine, însăși tinerețea,
Și mișcătoarea lor cupolă, deasupră-și clatină verdeața,
Părea că-n jurul meu, prin ramuri, în mii de palme bate viața;
Iar câteodată, crengi uscate păreau cădelnițând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare și azi tristețea mea mi-o port.
......
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericire nu lasă urme, tristețea produce răni adânci.
aforism de David Boia (19 februarie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Creatorul
Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Și nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morții poartă chipul meu
Cerul și pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna și întreg universul
Mă urmărește cu mii de fețe ale mele...
Nu știu de unde și până unde
Această stranie și nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu
poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea ploii de pe urmă
tristețea este-n lume o frecvență joasă
acolo unde demoni infernul îl ocupă
acolo unde cerul se vede doar prin lupă
unde drumul e pavat cu smoală grunzoasă.
îngroapă speranțe în structuri de iad
de unde urcușul este foarte greu
cu prăpăstii abisale unde îngerii cad
acolo unde plânge preabunul Dumnezeu.
dar vine o ploaie liniștitoare, rece
codri de gânduri îi spală de viermiș
peste vise colmatate-n matcă trece
și-n tropote dansează pe acoperiș.
pe arborele vieții cu strămoșii petrece
nimeni nu se pune în calea ei pieziș.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii acolo
Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poți rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrățișează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poți să admiri imensitatea,
acolo unde
poți învinge moartea.
Doar acolo
poți îmbina
viața spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poți primi
lumina credinței
sevă a ființei.
Doar acolo poți avea
împliniri spectaculoase
și schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mielul
cuvintele mă ard, mă dor
aș vrea să vă vorbesc dar nu mai pot
nu mai strig, nu mai țip
sunt doar un miel
ce paște trist pe un câmp arid
asteptând lama cuțitului
mă odihnesc pe treptele durerii
dacă aș mai vorbi
aș înveli sufletul cu o lacrimă
să nu fie ucis
speranțe nu mai am, nu știi...
au murit demult, pe drum
un drum ce nu-i drum
e doar cenușă și scrum
trist, leg umbrele și plec
pe lângă drum
nu am speranțe
nu mai am vise
toate's uitate, ratate, furate
rătăcesc prin negura nopții
pierdut pe poteci
stelele plâng sub trecătorii mei pași
știi, odată ciopleam vise
azi zac într-un ungher murdar
lăuta mi-e ruptă
aici doar corbi negri mai cântă
și cântă și cântă
străin sunt în lumea asta bolnavă
de viață, de toate
ascultă și plângi, omule
de treci azi prin cetate
sufletul s-a rupt de mine
a căzut pe unde a putut
am obosit să port pe umeri universul
în trupul ăsta istovit
cad dureri din întunericul cetății
o lume oarbă, o lume făr de speranță
nu știu unde mergem
nu știu de ce mergem
turme haotice, ce se târăsc pe drum
tu spui că ăsta este drum
doar oase calcinate și mult scrum
nu râde prietene
mâine vei fi și tu
un punct pierdut pe drum
în tâmple se zbate tristețea lumii
aștept ceva
ce nu va mai veni
și mâine va fi o zi
dar nu va fi a mea
a cui
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnița: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cernutul de stele
Unii șlefuiesc stele în singurătatea lor,
Cerul le întinde aripi pentru lungul zbor,
Viața cu săruturi îi primește-n larg
Unde orizontul e-n ochii celui drag.
Fără griji sunt, Doamne, doar o clipă,
Cât iubirea lor, e sub a Ta aripă,
Doresc tristețea să fie-ngenuncheată,
Să fie arsă pe-o nedefinită roată.
Să explodeze în marea lor iubire,
Săruturi, strânsu-n brațe, multa fericire,
Iar la despărțire, în dureros mister,
Să cearnă împreună stelele din cer!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Taine necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnița: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.
poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Tristețea mea
tristețea mea umblă peste tot,
prin orașe de provincie
uitate de timp,
prin târguri și sate de munte,
prin munții cu creste cărunte,
prin constelații
pierdute în haos
și nu-și găsește repaus...
tristețea mea - floare de lotus,
tristețea mea
cu care mă pierd în azur,
tristețea mea-spânzurată prin vremi,
de ce nu mă lași,
de ce mă mai chemi?
tristețea mea - cerșetor zdrențuit,
ce umblă prin târguri
cu mâna întinsă,
cu ce se poate plăti darul tău
în ora flamingo, învinsă?
nuanța de scrum
a surâsului meu,
ne-ndeamnă să fim iar prieteni,
ne cheamă la umbra de cetini,
veșnicind,
logodiți în astral,
un blestem ancestral...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2008)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis alternativ
vis alternativ într-o lume cu poze
unde nimic nu mai aleargă
unde nimeni nu-mi fură lipsa
tristețea din lucruri se pierde
căderea serii rămâne mereu suspendată
roșu e mereu roșu în colțul acela de pe buze
sensibilitatea nu lasă urme
noaptea grea nu există
dragostea se ghicește din lumini
și umbre pictate din cuvinte
locul gol apare în fisura de la suprafață
unde sentimentele ies din culori
rupte din staticul inocent
și încep să umble prin lume
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea gărilor ce plâng
Tristețea gărilor ce plâng
un tren cu șuierul prelung,
e doar pustiu și rece gol,
viața dată rostogol,
și disperărilor obol
de dor nătâng.
Tu știi, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui și-a fluturat
și îmi zâmbea.
Erai și tu,
nici nu mai știu,
acum mi-i sufletul morțiu
de tren
în gară șuierând,
scrâșnind din roți,
încet murind
și cer în mine prăvălind
către pustiu...
Tristețea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
că gara, trenul,
sunt chiar eu
în dor nătâng.
poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Unde...?
Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?
Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?
În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!
Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?
Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Și-o viață de-mplinit!
Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare mamei
Unde ești, Tu, mamă dragă?!
De nu vrei să ne vorbești,
Vei pleca-n curând în ceruri,
De-acolo să ne iubești.
Mi-ai dat viață, mi-ai pus nume,
Ai avut grijă de mine.
Sfaturi bune tu mi-ai dat,
Iar eu ți-am făcut pe plac.
În tristețea mea și-n gând
Te am mamă... Stau și plâng!
Mamă dragă, unde ești?
Să spui la nepoți povești...
Amândoi m-ați condamnat,
Faceți la nepoți pe plac.
Nu mai sunt copilul vostru?!
Acum voi mă vedeți monstru!
Mamă, sunt acum om mare,
Nu mă jucați în picioare!
Eu sunt rupt din trupul vostru,
Iar voi mă vedeți un monstru!
Rana voastră... e și-a mea
Mă veți căuta cândva?!
Mamă, chipul tău îl port,
De tristețea ta... sunt mort.
Vei muri! Eu, voi uita,
Toată bătrânețea ta.
Dacă mori, mamă, de mâine,
Cine te plânge pe tine?!
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!