Cristalizare

într-o singură piatră
mişcarea galileo galileică
sub impulsul respiraţiei noastre
ne cristalizează aripile
în atomi de siliciu albastru
nanoparticule din inimă
navigatori fără ceasuri
prin toate venele calde
calătoresc spre tine
pentru totdeauna în ultima cădere
vom fi materie ocrotită de lună
ne vom transforma în pământ
din care copiii noştri
contruiesc casa speranţei
în lumea de dincolo
afară e lumină îmi sparge retina
încă de pe acum iubesc anorganic
tot ceea ce va rămâne din tine

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric...

Întuneric din care m-am născut,
te iubesc mai mult decât iubesc toate focurile
care străjuiesc lumea –
pentru că focul creaza un cerc de lumină în jurul oricui
şi-apoi, dincolo de limitele acestuia,
nimeni nu mai ştie nimic despre tine.

Dar întunericul atrage spre el totul –
forme şi focuri, animale şi... pe mine;

cât de uşor le-adună pe toate! –
forţe şi oameni –

şi este posibil ca o mare prezenţă să se mişte-alături chiar acum.

Eu cred în nopţi.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrupaţi din tablouri

Întotdeauna un cer oţelit
Peste oameni grăbiţi
Mă face să revin
La fetiţa cuminte
Care doar privea pe geam
Copiii, bunicii, animalele din lanţ.
Miroase atât de frumos a ploaie
Totul e linişte,
Rămân de făcut doar paşii spre casă.
În şanţuri se scurg flori de tristeţe
Pământul absoarbe divinul şi răul, deopotrivă,
Drumul cel bun e pe şoseaua liberă
Pace şi calm transmit copacii,
Frecvenţa satului se dizolvă cumva în eter,
În alte timpuri se strângea în butoaie apa de ploaie,
Era plină de praf şi de binecuvântare,
Acum se împrăştie peste tot şi, în toată risipa asta
Drumul se pierde până la casa ultimului ţăran.
Sub un pridvor, bătrânul are în colţul ochiului
Ultima lacrimă a generaţiei lui.
Sunt nişte tablouri pe lângă care fugim,
Am ieşit din pânza aceea şi observăm că pielea ni se schimbă, gândurile, credinţa,
Ne agăţăm de câte un copac din tablou, o căsuţă de lemn, o piatră,
Dar nu ne rămâne decât să privim cum ploile ne alungă spre vieţile noastre,
Devenim observatori discreţi, poate nostalgici,
Originile se amestecă într-o expoziţie de tablouri,
Plecăm de acolo bulversaţi ca dintr-o maternitate,
Ne grăbim paşii spre case,
Suntem toţi oamenii ăia care aleargă,
Peste noi, un cer oţelit.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o mare albastră

Lasă-ţi gândul tot să zboare,
Inima sa-ti înconjoare,
Uită chiar si ce te doare
Zboară dincolo de zare!

Dincolo ce tot ce-i omenesc!
Pentru o clipă lasă-mă să te iubesc!
Stinge focul ce mă arde,
Sau aţâţă-l tot mai tare!

Într-o mare albastră,
Tu dulce crăiasă,
Fii a mea mireasă
Într-o lume tot albastră!

Într-o lume fără lume,
Fără mine, fără tine!
Fii tot ce-mi doresc,
Tot ce încă pot să mai iubesc!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumuri calde

Orele noastre nu se mai
opreau când ne minţeam în
cerc şi, totuşi, ne era
pe atunci bine,
fiind suficientă doar o
moleculă din statuile
vizibile de pe orice relaţie ca
viaţa să meargă
înainte.

Şi mergem şi acum odată
cu ea, considerând
uneori că s-a plivit prea
multă regina-nopţii şi
grâul, cu toată populaţia
îndrăgostită ce vine după
noi sau huiduie în tranşee,
va rămâne neadoptat şi
capabil doar să dea mâna
cu profa de biologie din
a cincea.

Şi totuşi va fi şi el fericit,
ajungând în faţa unei uşi
spre care venele noastre
nu ne împuşcă; acolo n-au
ce căuta nasuri, ştreanguri
ori hărţuiri dintr-o simplă
privire, cetăţenie neavând
nici cuvintele pe care le
paştem când nu ştim în
jurul cui se învârte lumea.

Copiii ăştia din secunde sau
azbociment, trichină sau
Dante feliat pe o ierarhie,
minute care se vor sparge
odată cu noi şi or să ne
lase cu sufletele pe care
nu le-am întrebat niciodată
nimic.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o inimă

Sentimente ce acum sunt trecute
Acoperite de timpul neiertător
Vise de mult pierdute si regăsite
Într-o inimă de zeu nemuritor

Gânduri nerostite dar plăcute
Ies la iveală in noptea cu lună
Iubiri platonice vesnic neobosite
Revarsă din prea inimă plină

Topite lacrimi au curs în râuri
Impodobind pietrele cu lespezi
Astupă strigătul din văi si maluri
Rămâne acum doar ochii-ţi limpezi

Si chipul-ti se limpezeşte
Acum tu vezi în iarnă câmpul înflorit
Trecând prin viaţă ea te înfloreşte
Esti zâna pregătită pentru rodit

Bucată din inimă îsi revine
Ca floarea ce o uzi la rădăcină
Un trandafir vine spre tine
Să înfloriţi în aceeasi grădină

Sărut eu ochii tăi si pe springene
Si sufletu-ţi deschis culori de vară
O lacrimă cu iubire curge pe gene
E fericirea ce o citesc pe faţă iară

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o inimă

Sentimente ce acum sunt trecute
Acoperite de timpul neiertător
Vise de mult pierdute si regăsite
Într-o inimă de zeu nemuritor

Gânduri nerostite dar plăcute
Ies la iveală in noptea cu lună
Iubiri platonice vesnic neobosite
Revarsă din prea inimă plină

Topite lacrimi au curs în râuri
Impodobind pietrele cu lespezi
Astupă strigătul din văi si maluri
Rămâne acum doar ochii-ţi limpezi

Si chipul ti se limpezeşte
Acum tu vezi în iarnă câmpul înflorit
Trecând prin viaţă ea te înfloreşte
Esti zâna pregătită pentru rodit

Bucată din inimă îsi revine
Ca floarea ce o uzi la rădăcină
Un trandafir vine spre tine
Să înfloriţi în aceeasi grădină

Sărut eu ochii tăi si pe springene
Si suflet-ţi deschis culori de vară
O lacrimă cu iubire curge pe gene
E fericirea ce o citesc pe faţă iară

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori

în lumină venim în lumină plecăm
condensaţi într-o iubire înaintemergătoare
cu aripi fermecate spre soare zburăm
în lumea de dincolo nemuritoare

eu voi rămâne veşnic în versul mirean
unde nu încape regretul suspinul
va fi ca perla prinsă de mărgean
în marea speranţei s-o ştie seninul

însoţiţi de cântec păşim către stele
sunete de viori vibrează în suflet
vom lăsa în urmă tristeţile grele
eşecuri amăgiri vaiete şi urlet

azi număr primăveri cu miros de lalele
cu toate minunile adunate prin umblet

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te iubesc...

Am să te iubesc...
cu fiecare răsărit,
cu fiecare floare înflorită
cu fiecare pasăre în zbor,
până ce adâncul mărilor,
inima pământului
şi creştetul cerului
îmi vor transforma numele în Dor.

Am să te iubesc...
dincolo de cuvinte,
dincolo de orice privire
şi dincolo de orice înţeles,
căci dintre toate visele luminii,
misterele umbrei
şi lacrimile vieţii,
pe tine te-am ales!

poezie de Mihaela Rascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea mea, nu te iubesc pentru mine, nici pentru tine, nici pentru amândoi împreună, nu te iubesc fiindcă sângele m-ar îndemna să te iubesc, te iubesc fiindcă nu eşti a mea, fiindcă te afli de partea cealaltă, acolo unde mă inviţi să sar şi eu nu pot face saltul, fiindcă în străfundurile posesiunii nu eşti în mine, nu te cuprind, nu trec dincolo de trupul tău, de râsul tău, există ceasuri când mă munceşte gândul că tu mă iubeşti, mă chinuieşte iubirea ta care nu-mi serveşte drept pod, căci un pod nu se susţine dintr-o singură parte.

citat clasic din romanul Şotron de Julio Cortazar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, eşti sărmană

E păcat de tine, frumoasă şi sărmană ţară,
Rămâi singură, copiii tăi pleacă afară.
E păcat de tine, frumoasă patrie străbună
Şi de-ntreaga naţiune română...

Românie... dacă într-o zi te părăsesc
Trebuie să ştii că tot mult te iubesc,
Iar singurii indivizi care m-au determinat
Au fost aceşti conducatori de rahat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 decembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viziune

viziunea i-a apărut Mariei Angelica într-o noapte în care
chinuită de vechile coşmaruri, s-a ridicat din pat
şi s-a îndreptat apoi spre bucătărie după un pahar cu apă
apucând să facă numai câţiva paşi
a simţit dintr-o dată o aşa uşurătate trupească
încât îşi tot apăsa cu pumnul pe piept
pentru a-şi ţine carnea lipită de suflet
speriată de această subită stare de imponderabilitate
voind să se sprijine pe concreteţea lucrurilor din jur
continuă să meargă prin încăperile atât de cunoscute

deschide cu hotărâre uşa frigiderului

ea e aici şi acum
deţine un control permanent asupra a tot ceea ce o înconjoară
şi îi aparţine, deopotriva

şi-a pierdut din setea aceea intensă cu care părăsise aşternutul

legume, o sticlă cu vin, friptură
portocale, o pizza congelată şi... groaza
groaza care te cuprinde atunci când vezi un bocet fără să-l auzi
între toate acestea, pe al doilea raft frigorific
într-o pungă înnodată la capăt cu un lanţ de buruieni
este pusă la păstrat luna
o lună albă, rotundă, cu vinişoare albastre
în care pulsează esenţa îngheţată a unei nopţi tăcute
cu aceeaşi lâncezeală cu care alunecă sângele în venele unora
care trăiesc în case fără ferestre

plăcerea o caut, luarea în râs a coşmarului lumesc
a prostiei de a crede în ceva
paranormalul din privirea unei pisici suedeze
îşi spuse Maria Angelica
în timp ce pipăia cu mâinile tremurânde şi amorţite
punga rece care sta să crape

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara mea, te iubesc din toată inima şi înseamnă totul pentru mine să ştiu că mă iubeşti şi tu. Cât de des mă gândesc la fericirea incomensurabilă care va fi a noastră într-o bună zi. Cât de norocoşi vor fi copiii noştri cu o mamă ca tine!

George Bush în Scrisoare către Barbara Pierce (12 decembrie 1943)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, dintre toate comorile de pe Pământ, eu pe tine te-am ales, pentru că eşti frumoasă, deşteaptă şi bună! Aura ta mă-nvăluie ca o cupolă cu două acoperământuri: lumină previzibilă şi culoare enigmatică! Adesea, eu nu sunt vrednică de aura ta! De aceea, te rog, Iubire, pune-mă într-o silabă a ta, sau, măcar în litera I! Închide-mă într-un ungher neştiut de nimeni, ca să nu mai pot ieşi de acolo niciodată! Pe urmă, lasă-mă să mă insinuez, printr-o revărsare de gând, în darurile pe care le oferi permanent: în colţişorul de pâine, pe care-l dai copiilor sărmani şi în visurile lor întru izbândire; în ţelurile curate ale oamenilor; în cuvinte; în căutări; în crezuri; în mireasma salcâmului şi în cântul privighetorii; în toate răsăriturile şi în toate asfinţiturile acestui Pământ! Şi, pentru că Dumnezeu m-a făcut din tine, Iubire, lasă-mă să te iubesc la infinit şi până dincolo de infinit!

Iulia Mirancea în Du-mă cu tine la capătul lumii (10 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc în casa cu multe ferestre

Locuiesc într-o inimă
Mă numesc Ionuţ şi-mi place să privesc
În fiecare dimineaţă
Lumea

Cresc
Sunt suflet mare
Acum vreau să iubesc
Îmi întind degetele dincolo de ferestre
Aici toate camerele-s nelocuite
Triste

Câteodată nu pot sta locului
Încerc să zbor
Dar mă lovesc de gratii
Şi visurile dor

Mă trezesc
Locuiesc într-o celulă
Aştept graţierea
Lui Dumnezeu

Îmi amintesc
Locuiam împreună cu Ea
Sub cerul liber

Privesc pereţii
Prind viaţă amintirile rupestre

Locuiesc în casa cu multe ferestre

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât... te iubesc

Cât... te iubesc,
Şi cât nu pot să mor acum!
Cât aş vrea un alt drum,
În viaţa asta fără....

Fără de tine,
Când viaţa mi-e,
Mi-e doar amăgire,
Şi-o clipă, cu tine,
Şi fără de tine!

Şi-un timp,
În care Tu!
Eşti!
Un tot prezent,
În tot ce Eu doresc,
Şi tot ce iubesc!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte natura

Vin brize calde purtate de vânt
Şi apa intră în pământ,
Mă păcăleşti tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau şi ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Şi vor ieşi în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie şi flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Şi trec uşor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet îngheţat,
E un ghiocel ce a renunţat
Şi cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaşti din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!