În mijlocul oceanului pe vreme de război

Fragila splendoare de pe-obrajii senzuali ai mării,
Faţa lunii calmă,-învelită-n argint şi-n cositor,
Fac din această navă un loc de vis, fermecător,
Plin de poezie, descântat de vrăjile-înserării.

Chiar acum, momentul e plin de freamăt şi de viaţă,
Înmiresmat de briza serii şi-înveselit de clinchet de pocale,
Iar stelele eterne, în goana lor pe-orbite muzicale
Urmăresc, invidioase, o omenire tânără şi îndrăzneaţă.

Şi, totuşi, în noaptea asta, o mie de mile mai departe,
Apa mării-i colorată, nefiresc, într-un roşu-atroce.
În faţa lunii, ca un afront, un nor obscen şi gri foarte
Se-înalţă de pe nave-aflate sub ploaia obuzelor – feroce.

Iar stelele surâd reci, indiferente, de altă lege guvernate,
Peste ape-întinse unde moartea şi viaţa curg amestecate!

NB. Scriitor şi poet american ucis de glontele unui lunetist în primul război mondial, la vârsta de 31 de ani (în Doua Bătălie de pe Marna – Franţa).

poezie de Joyce Kilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul care bate împotriva unei stele (pentru Aline)

Joyce Kilmer, 1886-1918

Acum, prin ce capriciu-al neşansei mereu treze
Ochii luminoşi întâlnesc atâtea zile sumbre,
Iar picioarele, care-ar fi trebuit să danseze,
Calcă şchiopătând printre neguroase umbre?

Dar razele din slavă, printr-un divin halou,
Pot pătrunde în noaptea care eşti;
Căci doar lacrimile hrănesc, în sufletul tău,
Gloria desfătărilor cereşti.

De săgeţile trudei şi-ale mâhnirii, numeroase,
Ameninţând frumuseţea ta calmă nu te teme, ele
Sunt la fel de nesăbuite şi de neputincioase
Ca vântul care bate împotriva unei stele.

* Poetul şi-a găsit moartea în Primul Război Mondial lovit de glonţul
unui lunetist. A făcut parte din faimosul regiment "Fighting 69".

poezie de Joyce Kilmer, 1886-1918, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am cu Moartea rendezvous

Eu am cu Moartea întâlnire
Acolo unde se dispută-o baricadă,
Când vine Primăvara şi cântă în livadă,
Iar merii pretutindeni izbucnesc în floare –
Eu am cu Moartea întâlnire
Când vine Primăvara şi râde iarba-n soare.

Poate-o să mă ia de mână şi-o să constat
Că mă conduce, calmă,-n regatul ei îndoliat,
Că-mi închide ochii şi-mi a stinge-a răsuflării unduire –
Sau voi trece eu pe lângă ea,-n drumu-mi spre câmpiile-elizee.
Eu am cu Moartea întâlnire
Pe panta unui deal plin de tranşee,
Când vine Primăvara şi grâul îşi mlădie boiul,
Când prinde-a-înflori pe pajişti caprifoiul.

Domnul ştie, dar n-ar fi fost mai bine oare
Să fi stat pe perne parfumate de mătase acum,
Unde iubirea, binecuvântată,-n somn tresare,
Puls lângă puls, alături de-un trup de fată suplu, tânăr mire,
Unde trezirile sunt dulci, un muzical acord?
Dar eu am cu Moartea întâlnire
La miezul nopţii-într-un oraş în flăcări, plin de fum,
Când Primăvara călătoreşte iar spre nord,
Căci eu îmi ţin cuvântul dat şi nu, nu,
Nu voi lipsi de la acel rendezvous.

NB.

* Alan Seeger (1888–1916) a fost un poet american care a luptat în Franţa – primul război mondial – unde a şi a murit, în Bătălia de pe Somme, 1916.
** Acest poem se citeşte îndeobşte la funeralii, multe persoane găsindu-l înduioşător.

poezie de Alan Seeger, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Champs d'honneur

Soldaţii nu mor de moarte bună niciodată;
Crucile marchează locul unde au căzut –
Cruci de lemn pentru cei ucişi fără judecată
Sunt înfipte peste faţa lor acolo,-n lut.

Soldaţii înspăimântaţi fac salturi, tuşesc, tresar...
Lumea bubuie, roşie ca sângele, neagră ca un drac;
Soldaţii respiră-n şanţuri un aer pestilenţial,
Sufocându-se pe durata întregului atac.

***Poezia este rezultatul unei experienţe lui Hemingway, rănit de schija unui proiectil lansat de un mortier austriac în noapte de 8 iulie 1918. A scăpat cu viaţă pentru că un soldat italian care se afla în faţa lui a primit lovitura mortală în plin. A fost, de altfel, primul american rănit în primul război mondial pe frontul italian; peste două săptămâni avea să împlinească 19 ani.

poezie clasică de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chem stelele...

Merg prin ploaia seacă,
picăturile îmi ating faţa uscată,
lângă castanii liniştiţi,
ce îngână un cântec
pentru sufletul meu
şi simt cum cad castanele,
ca un mic tunet, iar norii
trec cu viteză prin faţa lunii,
iar eu simt un gol în inimă mea.
Pentru tine iubire chem stelele,
să-ţi vindece durerile
şi să-mi dea de ştire,
despre leacuri şi ierburi,
înmiresmate cu iubire
să pot cânta din nou,
în astă noapte lungă.

poezie de Eugenia Calancea (1 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După furtună

Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopţii,
de unde meteoriţii sunt scuturaţi şi cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorţii.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă – aşa a fost întotdeauna –
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad – şi sunt unice – aşa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aştrilor.

Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Şi cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu şi spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, şi luna deschizând
uşa unui nor, şi lumina stelelor deasupra mea.

Mai este şi un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui foarte tânăr scriitor care mă făcea bătrân, uitând că un om de 83 de ani, cum e Clemenceau, poate să conducă Franţa, pe când un măgar la 21 de ani moare!

Eşti mult mai tânăr decât mine,
Şi-n glume foarte priceput.
Dar eu îţi spun de la-nceput:
Vorbind de vârstă nu faci bine!

E dintre legile fatale
Că omul, chiar octogenar,
Mai tânăr e ca un măgar
De vârsta dumitale!

poligramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea cea tânără

Marea nu are tihnă niciodată.
Ea bate-n ţărmuri
Fără contenire, ca o inimă tânără
La vânătoare.

Marea vorbeşte,
Dar numai inimile năvalnice
Îi înţeleg spusele:
Este faţa
Unei mame aprige vorbind.

Marea este tânără.
Fiecare furtună îndepărtează negurile
Şi-i limpezeşte vârsta de cearcăne.
O aud râzând, nepăsătoare.

Iubesc marea,
Acei oamenii care o cutreieră
Şi care ştiu că or să moară
Învăluiţi în sarea ei.

Lăsaţi-i să vină pe cei tineri
spune marea.

Lăsaţi-i să-mi sărute faţa
Şi să mă asculte.
Sunt ultima lume
Şi eu vă spun
De unde vin furtunile şi stelele.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O formă de existenţă

noaptea creponată înşiră pereţii
într-un abis
luna pleacă din fereastră
lăsându-mă într-o altă memorie
unde tu nu eşti

pe tavan visele aleargă ieşind dintr-un tunel
de unde împrumut timp
pentru zidit cuvinte
ce stau zăbovind pe marginea lutului
şi m-aşteaptă

o formă din existenţa mea-i absentă
pe cea din viitor o inventez
împodobind-o cu lucruri la modă
şi păstrarea teiului eminescian
plin de poezie

forma din prezent pulverizează imagini
cu buze care surâd
copaci care merg dată cu mine
şi straturi de cuvinte din care curg poeme

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi cu moartea joc o carte

Azi cu moartea joc o carte,
Miză pun a mea viaţă,
De ea pierde eu am parte
De un mai lung fir de aţă.

De voi pierde nu îmi pasă,
Viaţa mea s-a dus de mult,
Le fac lacrimilor casă
Într-un suflet plin de tumult.

Moartea-i principesa nopţii,
Ea decide când şi cum,
Va închide cursul vieţii,
Peste ani sau chiar acum!

poezie de Razvan Isac (12 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secera lunii

taie răul din spitale
stafiile stau cu feţele
în bătaia umbrei
lanuri de cuie bat
step într-un ochi verde
de pădure căzut în lacul
morii plin cu lebede
de hârtie creponată
câinii latră ghem de spini
fetele tipar de ghimpi
stau ţepe uscate
în tunul înalt din cetate
un acarian piaptănă un virus
cu secera lunii în carul plin
peştii sfârâie-n tipsie
bacteriile adunate la fumoar
au scos un fel de abecedar
totul a pornit de la tăietura
lunii seceră gâdilă la gât

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Rupert Brooke

L-am aşezat pe înserat la umbră şi răcoare
Într-o dumbravă care mirosea adormitor a cimbrişor,
Unde frunzele erau verzi şi fremătau în soare –
Un mormânt pe cât de simplu, pe-atât de-încântător;

Acolo-s acum, visând în reverberaţiile domoale-ale luminii,
Două mâini care-aşteptau cu nerăbdare s-atingă părul unei fete;
Ochii căprui, care iubeau Ziua şi-i numărau Nopţii-n slavă crinii,
Un suflet care-a primit la rugi şi la-întrebări lămuriri complete.

Acolo lumina zilei se strecoară ca un colb printre crengi, uşoară,
Şi, unduind, ferigile-i stau la căpătâi plângând cu stropi de rouă –
Unde, chiar în clipa asta poate, briza serii ca o căprioară
Se furişează peste mormântul celui care-a dat vedere nouă

Ochilor orbi; celui care uneori a plâns, mâhnit–
Şi scurt timp a fost iubit nespus; şi-apoi... a adormit.

*** John Gillespie Magee Jr, fost pilot al Forţelor Aeriene Regale canadiano-anglo-americane
din in timpul celui de-al doilea război mondial, decedat într-o coliziune accidentală
deasupra Angliei în 1941. A scris celebra poezie "Zborul cel mare".

*** Rupert Chawner Brooke, 1887 – 1915 poet englez cunoscut pentru poeziile de război idealist-patriotice
scrise în perioada Primului Război Mondial, în mod deosebit a sonetului "Soldatul".

poezie de John Gillespie Magee Jr., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Rupert Brooke

L-am aşezat pe înserat la umbră şi răcoare
Într-o dumbravă care mirosea adormitor a cimbrişor,
Unde frunzele erau verzi şi fremătau în soare –
Un mormânt pe cât de simplu, pe-atât de-încântător;

Acolo-s acum, visând în reverberaţiile domoale-ale luminii,
Două mâini care-aşteptau cu nerăbdare s-atingă părul unei fete;
Ochii căprui, care iubeau Ziua şi-i numărau Nopţii-n slavă crinii,
Un suflet care-a primit la rugi şi la-întrebări lămuriri complete.

Acolo lumina zilei se strecoară ca un colb printre crengi, uşoară,
Şi, unduind, ferigile-i stau la căpătâi plângând cu stropi de rouă –
Unde, chiar în clipa asta poate, briza serii ca o căprioară
Se furişează peste mormântul celui care-a dat vedere nouă

Ochilor orbi; celui care care uneori a plâns, mâhnit–
Şi scurt timp a fost iubit nespus; şi-apoi... a adormit.

*** John Gillespie Magee Jr, fost pilot al Forţelor Aeriene Regale canadino-anglo-americane
din in timpul celui de-al doilea război mondial, decedat într-o coliziune accidentală
deasupra Angliei în 1941. A scris celebra poezie "Zborul cel mare".

*** Rupert Chawner Brooke, 1887 – 1915 poet englez cunoscut pentru poeziile de război idealist-patriotice
scrise în perioada Primului Război Mondial, în mod deosebit a sonetului "Soldatul".

poezie de John Gillespie Magee Jr, 1922 –1941, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele îngerului

Un înger bun a venit în noaptea asta,
iar eu priveam la fereastră stelele
şi îngerul a venit pe pământ
din lumea lui albastră şi întunecată
să-şi întindă aripile peste noi,
care eram prinşi în vraja tăcerii.
În visul tău de demon sfânt
cauţi să-mi aperi raţiunea mea cea vastă,
în noaptea cu multă durere şi suspin,
apoi vreau să mă strângi la pieptul tău
să uit de durere şi din nou să prind putere,
farmece şi vraji să dispară la lumina lunii
ce apare cu limbi de foc şi cercuri aurii
la o distanţă mică de şoaptele tale
cu umbre secrete şi vise iubite,
peste tristetea mea o stea se ridică
şi luna apare şi ea împlinită cu lacrimi de foc
luminând faţa ta înmărmurită
de multă dragoste împlinită.

poezie de Eugenia Calancea (8 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnolenţi

Nu se va mai vindeca în veci
genunchiul acesta julit al lunii
împiedicat cu raze reci
de mine
Nici stelele acestea şi julite
nu se vor vindeca în veci
căzute dintre infinite
pe ale mele raze reci
Vor sta cu toate-n alergare
deasupra ochilor ce dorm
când răsuceam la întâmplare
tot ce visam zicând că-i somn
genunchiul acesta julit al lunii
împiedicat cu raze reci de mine, de mine

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi la Zarcă

Şoapte putrede, nu voci,
Bezne înfiorătoare.
Ca-ntr-o baltă duhnitoare
Colcăim, bieţi mormoloci.
Ce urşi vin din peşteri reci
Şi sub paşii grei ne calcă?
Dai un geamăt, strâmbi o falcă
Şi adormi apoi pe veci.
Ca din haos, din abis,
Vântul sub zăbrele plânge;
Leşul lunii, plin de sânge,
Se rostogoleşte-n vis.
Stelele cu ochi de lup
Ies din văgăuni la pânde.
Haite de vampiri, flămânde,
Ne sug sângele din trup.
Ah, degeaba facem cruci
Să ne ocrotească Domnul,
Să nu ne mai fie somnul
Plin de şerpi şi de năluci!
Vai, când nopţile se-aştern,
Fierbe bezna, geme lutul,
Spaimele lovesc cu cnutul,
Zarca toată-i un infern!

poezie clasică de Ionel Zeană din Aceşti mari poeţi mici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa

Cunoscut-au, cum ştim, unii
Faţa nevăzut-a lunii,
Dar pe când va fi ştiută
Faţa lumii nevăzută?

epigramă de Ştefan Tita din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt noaptea

Simt noaptea cum mă-ncolăceşte
Şi liniştea când mă pătrunde,
Chemarea ce mă-nebuneşte
Şi mă aşteaptă... nu ştiu unde.

Luna-i pe cer... mereu stingheră
Şi stelele, încă, mă ceartă,
Ca-ntr-o iubire efemeră,
Când taina nopţilor... mă iartă.

Cerul e plin ca o-ntrebare,
De lacrimi reci şi de lumină,
Când tu apari fermecătoare
Şi-aduni, luceferi, din grădină.

Simt noaptea întinzând aripe,
Ca un sărut pe buze moi,
M-ascund în liniştea de clipe
Şi-n taina şoaptelor... din noi.

Te-adun, apoi, din rătăcire,
Tăcut arzând şi-ndurerat,
Alerg către nemărginire,
Poate de ea... voi fi iertat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori şi lumina lunii pe fluviu

Fluviul serii este plin şi parcă şi-a oprit mişcarea –
Culorile primăverii se dezvăluie deja-n toată splendoarea lor.
Pe neaşteptate un val duce luna undeva departe
Şi mareea vine cu un caric de stele.

poezie de Yang-ti, 605-617, împărat-dinastia Sui, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!