Iar nu găseam cuvântul

(vorbe goale)

ţi-am învăţat liniştea până în oasele tainei
schelet de umbre umblător
udat puţin de sângele de a fi
pe cale umbla goana
icoană în lumi de lumină erai
din sufletul tău făcut bucăţele
suind în cocoaşa întrebării

îmi creştea uimire în destinaţii de morminte
îmi erai astâmpăr pe zare
ochii îmi erau plini
de implozia în duh a frumuseţii tale,
aceea ce făcea casă de piatră cu eternul
divinul venea, fruct de zbor
cu miezul pe ape

erai o noţiune despre tristeţe
intrând în lacrima încovoiată-n destin
unde toate-s în flăcări ude,
nisipul de cântec şi mâine nu e
pasărea are piept din pânză de moarte

nicăieri era o noapte astrală
noi ne uneam acolo nimicurile
într-o căutare ce ne ermetiza, devenind singuri

în rest, aceeaşi lume luminată de minciună,
de raze de-ntuneric rânced
sleindu-şi untura în oameni

asuprit de adevăr
iar nu găseam cuvântul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Discordia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri

Mi-ai înflorit prin gânduri într-o zi
ca stelele-ntr-o noapte pe o boltă
nepăsătoare-n lumea dezinvoltă
în care se întâmplă -a străluci.

Şi nu erai un gând, nici stea sau floare,
dar îmi erai acolo şi simţeam
că eşti a mea, erai tot ce-mi doream,
iubita mea, ce-n gânduri îmi răsare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriuâ din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză catharsis

De nu erai tu...
Pentru cine existam
De nu erai tu... izvor heruvim
De unde setea mi-o ostoiam
De nu erai tu... munte Sinai de pe Venus
Unde focul-l şimţeam
De nu erai tu... şotron de Univers
Unde mă prăbuşeam ca un astru in vers
De nu erai tu... nur de Golgotă
Unde-mi răstigneam chinurile
De nu erai tu... vitraliu de Notre-Dame
Unde aş putut cu ochii vede
De nu erai tu... coapsă de curcubeu
Unde curgeam in sudoare eu
De nu erai tu... sărut de Magdalenă
Unde tălpile mi le odihneam..

De nu erai tu... frunză catharsis
De unde respiram...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul din zori

Dintr-un hăţiş de gânduri, lumină am văzut.
Lăsând în urmă totul... tot drumul străbătut,
Ciulinii prinşi în păru-mi şi ghimpi ce-au înţepat,
Eu te-am zărit pe tine în visul cel ciudat...

Îmi apăreai aievea, Luceafărul din zori,
Cu muguri verzi în raze si florile-n ninsori,
Venit cu miez de fructe la început de vară,
Şi liniştea stăpână în inima-mi hoinară...

Bizar îmi pare totul... când ochii am deschis,
Erai chiar lângă mine şi nu erai în vis...
Atât m-am bucurat... nici nu-mi venea să cred
Că macii-s încă roşii şi tu ceva concret.

poezie de Doina Bonescu din O clipă doar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stranie senzaţie îmi hoinărea prin sufletul plăpând... la margini de vis, cu şoaptele aşezate graţios pe poante, îmi legănam gândul într-o firimitură de apus. Mă învârteam în cercuri, trasate cu palmele tale grele peste aroma clipelor sorbite cu nesaţ, într-un sărut lung. Îmi erai prăpastie, fericire şi abis necuprins de suspine. Câte puţin din toate şi totul în puţinul ce rămăsese din mine. Abia scâncit, sub umbra delicată a norilor, soarele se stingea în jar şi scântei de amintire. Cerul îmi era pânză, ţesută cu miresme şi trecut cuprins într-o primăvară târzie. Totuşi ochii tăi străbăteau nevăzutul să mă-ntâlnească.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măseaua

pe tine te-am găsit coaptă în durere,
erai în ebrietatea suferinţei,
tristeţea îţi zguduia ochii

cu bisturiul zâmbetului ţi-am extirpat lacrima,
cu lumina fericirii ţi-am cauterizat întunericul
şi era în ziuă vorba

deasupra imaculării nopţii, insomnii, cuvântul beţiv aleargă
şi iar va fi măseaua cu tragere de inimă
a se slăvi cu zeama Domnului
şi cugetul mi se micşorează

când ţi-am văzut prima dată zâmbetul
erai al enigmei altar,
te-am decojit atunci din puţina larva
fluturele cu miez de tăcere-şi ia zborul

locuirea ta se face azi
dintr-o amintire ţesută cu mâine,
nupţial, zgomotul de inel abătut pe crucifix
răcneşte în gură de popă: Amin!
între absenţă şi amândoi
redevenea eternitate

între cer şi pământ e un raft,
raftul pe care ne-am aşezat cărţile şederii pe lume

dintre toate adormirile
te visez frumoasă
iscălindu-mi secunda cu melci

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Hera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra

Fiindul tău iubire-n sânge cară
şi plină de visare e desaga...
Privesc în ochii tăi şi-mi văd întreaga
suire la divin pe-a tainei scară.
Morminte albe bând peniţei vlaga,
în stih fântâni cu giulgiu-n stea flecară...
Erau acolo ape ce-necară
un înger rătăcit, plutindu-şi plaga.
În pieptului văzduh de zbor licoare
îmi eşti de leac, sărutul de-mi respiri,
minciuna existenţei nu mai doare...
Tu duci, deasupra multor clevetiri,
cu adevăr a umple la izvoare
ulcica ta-n sentinţele subţiri...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Autolicus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdictul timpului

fântâna ochilor tăi a înspăimântat toate lacrimile
oamenilor ce se închină la zeiţa tristeţii
la cină mai înfuleci o bucată de moarte
adormind în braţele nopţii

dimineaţa o întrebuinţezi la speranţă

asupra apelor cărnii însă
pletele tale de gând se apleacă asemenea unor sălcii,
pe ramul cugetării de Dumnezeu
înmugureşte-ntunericul necredinţei
nu cerceta, îţi zic!
coboară din spinarea întrebării acolo

în coajă de minciună adevărul aşteaptă existenţe-n crepuscul
aşa că tacă-ţi mintea-n lumină,
sufletelor doar Dumnezeu le vine la interogatoriu

tăcerea e un obiect al gurii de obicei,
cu el îţi astupi vorba neînţeleaptă

veneam la tine să-mi înfierbânţi sângele rece, de şarpe,
mă serveai cu mere şi dulceaţă
de-mi urla hipervascularizarea-n brâu
iar în piept inima îmi făcea gălăgie

dar din toate câte or mai fi fost
în vremea aceea ciudată
când îmi ziceai că miros a Ştefan
amintirea mi-e temniţa pe viaţă
din verdictul timpului

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai tot mai cosmică

erai tot mai cosmică,
se vede, te adânceşte lumina,
umbra deja
ţi se întinde pe grumazul munţilor
de acolo nicăieri necăzând,
prăbuşirea ta e o suire...
pe chipul tău (cel cu rânjet de frumuseţe)
se apleacă noaptea părului de cerneală
şuviţe de-ntuneric acolo scriu,
peniţe lungi de nălucă,
marginile existenţei de a fi fără trup
eres, femeie, dumnezeie
încuiată-n altar de idee...
sanctificarea mizantropiei,
unsoare de blestem îţi mânjea gura
pângărind încă sărutul...
pe limba acelui grai însă vremea
îţi linge buzele pofticioasă
de dragoste şi pâine de casă,
vinul acrişor o ţâră
parcă mai pe omeneşte
în ocări se vâră...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Urania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâmpeie de taifas...

... erai spectrală nu ştiu cum aşa
flux de lumină
erai astrală sus pe undeva
pe sub retină

şi mai erai pe pajişte cu flori
o simplă floare
şi mai erai fior printre fiori
fior ce doare

erai un fulg printre nămeţi
un fulg cuminte
şi strop de rouă-n dimineţi
pe ierburi sfinte

din câte-ai fost a mai rămas
doar o himeră
cu care leg crâmpeie de taifas
la colţ de eră...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii

ce ştii tu femeie
astăzi plouă în lume
este toamnă în mine
noi am fost odată înveşmântaţi în sfinţi

noi înseamnă doi
nu vorbi, ascultă
valurile mării, vaietul durerii
glasul tău din noi

rătăciţi prin parc
ne plimbăm aiurea
mă strigai de mâine
frunza iar cădea

risipiţi în lume
pe cărări ce dor
cad frunze în lume
noi plângeam în doi

mai venea o ploaie
cad stele şiroaie
eu cântam balade
la fereastra ta

deschideam o clipă
cu trupul, cu gândul
aşteptam o toamnă, toamna nu venea
căutam femeia, regăseam o mare

te iubeam odată
pe covorul gol
dezbrăcam iubirea
risipind un foc

te deschizi în noapte
când vei fi a mea
tu erai iubita
eu eram un dor

mă vroiai de mire
eu, tragicul rapsod
erai existenţa
unui veac nărod

erai floarea mea
stea lucind în ea
mă înalţ la tine
a te săruta

mă întorc la tine
şi în astă noapte
te dezbraci de toate
a mă întreba

erai iar iubita
rătăcită-n braţe
şi-ai tăcut suavă
a ultim suspin

sărutam femeia
şi ploua mereu
te iubeam în noapte
printre valuri, şoapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flaut fermecat

Fără tine totu-i trist
Fără tine nu exist
Sunt legumă ambalată
Sunt o salcie uscată

Soarele într-un apus
Mi-a dat veste că te-ai dus

Îmi erai covor de flori
Îmi erai surâs în zori
Erai flaut fermecat
Erai tot ce mi-am visat

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

Prin lumi de vise-i omul, umbre-l poartă
în rătăcirea nopţilor pe cale
suind speranţă-n rugăciuni egale
cu degete bocind a crucii hartă.
Poveri ducând pe-a întrebării şale
trecea un gând prin clipa-n taină fiartă
infernul de-a cunoaşte-l spală-n soartă
sub nicăieri de linişti ireale.
Iar slova, la altarul alb mireasă
spre Dumnezeu o-ndeamnă scribul nins
cu fruntea din fântâni de-alean culeasă.
În piept de stih enigme s-au prelins
şi păsări zboară-n flăcări din crevasă
lăsând umanitatea-n somn nestins...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Dormamu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

pe cât îmi pot înţelege propria definiţie
din dicţionarul cu sensuri a fi
exist pe o coajă cu miezul în ceruri
într-o altercaţie între născut şi adevăr

tu eşti o altă definiţie a cuvântului iubire
fiind în dimensiunea păcatului
femeie, trezindu-mi sângele
dintr-o luciditate-a visării

noaptea sa scurs în spatele perdelelor de rouă
(îţi spuneam, să nu muşti mâna cu merinde pentru lumină)

uneori ne iubeam în somnul trivializării demonului feeric,
apoi iar eram îngeri

îmi amintesc, uneori îţi aşezai picioarele pe nervii mei
încât îţi şopteam vorbe de întuneric,
apoi era o nimica,
glumeam într-o iarnă cu omăt de hârtie
despre frigul de a te scrie,
caniculară,
plătind unui dumnezeu al mirării în mine
pentru servicii erotice ale stihului,
deşi, în definitiv tu îmi iscăleşti poezia
din vârful peniţei mele schizoide,
întru tine-i travaliul metaforei puţine deşi
mă naşti uneori în cuvântul
cel văduv de minciună

poezie de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din vis

M-am furişat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschişi...
Am păşit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ţi scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu ştiu,
Căci era pre multă lumină
Şi eu pluteam,
Şi era cald şi bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deşi erai tu...
Şi nu ştiu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Aşa că m-am aşezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Şi am adormit în vis,
Şi am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar aşa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschişi...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (7)

Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea în fluturare.
Se ţineau de inelare, mîinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu mă rugam la umărul tău,
mă rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
pînă se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-şi curmau asupră-ne zborul
secundele dîndu-se tuturora.
Astfel ne trecea viaţa, astfel muream,
deveneam transparenţi, de gheaţă.
Priveliştea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viaţă.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi îşi vărsau zborul.
Eu mă rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem schizotim

momente ţes arcuşul în suiş de ape la a existenţei fântână
noaptea miroase a întuneric
rugăciunea ne lichefiază a umple cocoaşa semnului de-ntrebare
din rana umbrei curge un firişor de pace, un puroi de lumină
îngerul beţivan e-mpuşcat în aripa aeriformă

sămânţa nefiinţă se decojeşte către mâine
miezul tăcerilor e cazat la hotelul minţilor rătăcitoare
tu eşti femeie cu fântâni în ochi şi-n ciutura tristeţii ai zări
orizontul e însă o păcăleală între cer şi pământ
ca o frontieră dintre două ţări din UE

la meteo zice de un front atmosferic siropos,
aere ce ţi le dai respirându-ţi sângele
a pofte

în rest erau aceleaşi păsări, era aceeaşi cenuşă,
Dumnezeu umbla nud ud de amorul de sine
eu sunt un megieş al căderii de frunză,
brâu dezrobit din ruşine,
pot să-ţi mărunţesc mărul în dantură de Şarpe

acolo puţin să-ţi curgă lapte
din ţâţa aproximativ statuară,
să stingi setea copilului din mine cu o duioşie de fiară

aproximativ seară,
lumânarea creşte la sân pruncul rădăcină de rugă
în grădina cu melci timpul conjugând clipa
dedesubtul unui veac
de carceră-n cuget

când noaptea e-n muget
nu mă trezi
doar aminteşte-mi în vis
că mâine e o nouă zi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pas de zbor

lumină beau, străjer în ape sure
şi adâncit în doruri colosale
amurgul nedormit cărând pe sale
ca-n noaptea umbrei de-arbore-n pădure.

ebrietatea frumuseţii tale
în respirarea păsărilor pure
îmi alerga prin sânge, să-mi procure
pe drumul meu parfum de soartă moale.

femeie-n gânduri ce-mi încărunţeşti,
prin lume-mi eşti destin şi testament,
al zămislirii dulce element
şi piatră de înmormântare-mi eşti.

genuni deasupra leneş se deschid,
păşim în cer tiptil şi-n zbor lichid.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Kalu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo flămând pe corabia serii

Îţi povesteşte-n sânge clipa viul
Şi-n vârf cu azi e-al vieţii tale scondru
Iar gândul tău spre mâine, ipohondru
Din vise-n piept îţi strică poeziul.
În rugăciune-s îngeri, tot norodu',
Iar Tatăl Om îşi recunoaşte-n Fiul
Tu îmi înveţi cu liniştea târziul
Femeie de iubit, de taine codru.
La mijloc eu şi-n mine timpul zbiară
Ci spre mormânt mi-e veşnicie-n dinţi
Tabloul tău, cel înrămat cu sfinţi
În duh îmi dă merinde-n ceas de seară.
Că mult mai flămânzesc, doar Domnul ştie,
În suflet alb ca-n patimi de hârtie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ganymede
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

înlăcrimaţi de ploaie-s ochi de clipă
iar soarele deasupra-n raze tace...
a aţipit! ţărâna se desface,
mi-e umed în sicriu şi moartea ţipă.

prin tot al meu Exist, cusut cu ace
cu aţă albă-n slova cea din pripă
pe tine-amorul meu te înfiripă
misterul sângele să îmi îmbrace.

din tot de ieri nu-mi e a fi de jale
ajun de mâine, sfera-i coaptă azi
şi rugăciuni dansează, verticale.

în duh pe-altar de stih cioplit îmi cazi,
pe-asfaltul unui gând păşesc a tale
spre orizont cuvinte de nomazi.

sonet de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Dormamu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţia privirii

Ce crezi tu, fătucă hoaţă de privire,
C-ai să scapi cu una, două sau cu trei
Pofte de-alintare, pofte de iubire?
Ce-ai avut, hoţoaico, ochii să îmi iei?

Mi-ai umblat prin gânduri, te-ai lăsat visată,
Te-am simţit în pâine, iz de cozonaci,
Până şi la groapă tu-mi erai lopată
Sau erai batista dată la săraci.

M-aruncase moartea spre înalt de ceruri...
Nici măcar acolo nu ai dispărut,
Te-ai făcut cărarea celor două feluri
De-a trăi ferice sau de-a fi pierdut.

Pierde-mă, pierdea-m-ai să mă pierzi cu tine
Sau mă du acolo unde fericesc
Cei săraci cu duhul, doritori de bine
Într-o altă lume. Mor ca să trăiesc!

Ce credeai fătucă, hoaţă de privire,
Că îmi scapi de-a pururi, că nu te-am văzut
Încleştându-ţi ochii, plină de iubire
În privirea-mi caldă când te-am cunoscut?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!