Lagăr
boala noastră avea să treacă
printr-o mulțime de faze
o spuneau oameni în halate aproape-albe
impecabil intrându-și în funcție
de frica unor iminente procese viitoare
da... avea să treacă
povesteau strămoșii cu chipuri imortalizate în ipsos
deloc aleator puse în ferestrele mimicilor noastre
saltimbanci desprinși parcă din SF-uri
din când în când se mai poticnea câte o pasăre / de nu va fi fost ursita
dama aceea de pică verde cu 10 minus la purtare și iubire ilicită
desculți purtând în sânge formule bizare
memoriile afective roșu-cu-dungi
ale nu-știu-cărei dihanii
am spart mai multe iluzii
am doborât timpuri
vremurile preistorice ale cârtiței
locul de unde întunericul își face curaj
să existe numai cu amintirea luminii
am purtat / am spart / am doborât...
până când am dat de lagărul nostru
personali într-o istorie atât de comună
de bunăvoie am intrat în cămașă de forță
se uitau cireșii
cuvântul acela rămas la jumătate de sens
că de ce noi? că de ce?
veneau / ne priveau / se recunoșteau pe ei înșiși
și parcă atât de diferit gesturile noastre dezlegau
înțelesurile propriului turn babel
atunci ei veneau... ne priveau...
își făceau cruce și-n sân își scuipau:
când e dragoste își face de cap
Necuratul
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre amintiri
- poezii despre întuneric
- poezii despre verde
- poezii despre sânge
- poezii despre păsări
- poezii despre medicină
- poezii despre lumină
- poezii despre istorie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Numai tu poți vedea
atât de multe
poți vedea
într-o picătură de sânge
o flacără de iubire se stinge
precum destinul în flutur
atât de multe
poți vedea
într-un bob de rouă
lama unui fir de iarbă
tocmai îi desface inima-n două
atât de multe
poți vedea
într-o gură de aer
uraganul din clopot a spart
timpanul vrăjit unui vaier
atât de multe
poți vedea
într-o privire de orb
grape de patimi
înjugate la carnea luminii
atât de multe
poți vedea
într-o picătură de sânge
poverile pădurii din cruce
dumnezeu plânge
un crin
definitiv
aripele își frânge
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre uragane, poezii despre rouă, poezii despre religie, poezii despre păduri, poezii despre plâns sau poezii despre gură
Fericiții
colțul acela
în care iarna ajungea mai greu
găseai constant câte o creangă înflorită
câte o ceașcă rozalie cu aburi
lumina își depășea complexul depărtării
umilă se așeza la masa încropită de noi
într-o deschizătură de salcie
într-o inimă
ne tot adunam
veșmintele noastre lăsau se se vadă
mersul albastru în burta noroiului
parc-am fi fost frați
și moartea...
spectacolul se derula diafan
pe îndelete se așeza bruma
tot așa se desprindeau frunze
ca într-o lume veșnic pe cale
de a se naște
eram bucuroși asemenea unor copii
care tocmai își ridicaseră sălașul
în brațele uriașe ale stejarului
ne obișnuisem cu micul noroc
învățasem altfel să trăim frica
nu ne feream ne mângâiam rana
durerea cobora din sângele nostru
în Dumnezeul darnic
fericiți rămâneau
cei care nu văzuseră
dar!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre stejari, poezii despre noroc, poezii despre naștere, poezii despre moarte, poezii despre inimă sau poezii despre iarnă
Limitări
la noi veneau
își puneau cuibul un fel de lăcuste
unele stranii de tot cu capetele de-abia ținându-se
în broboade meșterite... să înfrâneze imaginații
incredule se uitau și s-ar fi repezit să înșface
urma de bărbat... restul de femeie
se trezeau anemic bolborosind bocetul neputinței de a găsi stare pură
își amânau pornirile abandonându-se somnului într-o rugă aparte
așteptau viitoare germinații
ne pierdeam nervul
până să se articuleze cuvintele noastre cădeau dezagregate
asemenea unei ape stătute vegetam
era chestiune de timp până la anihilare
dușmani cu noi înșine
am eliberat lacrimi cu brutalitate
dovadă calcifierile.... pierderea conotației
era ca și cum un copil ar fi plâns după mamă
și noi îi administram lecția de ferocitate
! chipurile noastre figurine din ipsos
peisaj nivelat până la anonim
de unealta neîndurătoare!
n-am mai deschis nicio fereastră
stolurile continuau să falsifice
... am înțeles... mult mai la îndemână
lectura științifică
ne-am limitat
la definiția casnică a iubirii
am șters cu mâneca uriașele metafizici
copleșitoarea uniune cu infinitatea
tu îmi aduseseși porția de hrană cotidiană
recunoscătoare ți-am arătat șosetele croșetate
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înfrânare
- poezii despre știință
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre recunoștință
- poezii despre peisaje
- poezii despre metafizică
- poezii despre mamă
- lecții de engleză
Școlărița
ea își luase un carnețel
unul galben cu irizații de fluture
își aranjase rochia înainte de a se așeza
reținuse perspectiva de ansamblu
nu omisese nici "detaliul acela"
oamenii veneau cârduri-cârduri
cu privirile înfipte în câte ceva
ca la armată ca la înmormântare ca la nuntă
erau oameni vechi trudind să mascheze
mucegaiul dâra de vopsea prelingându-se
odată cu ploaia mocănească de toamnă
resemnându-se! lăsându-se dezveliți
erau oameni noi
mirosind a scutece. a biscuiți cu mere
a proaspăt cumpărat sau a proaspăt tipărit
trudeau să-și mascheze inocența
amestecul acela subtil de iarbă cu lapte
adn-ul trufaș care odată și-odată
avea el să-i coboare
în vizuina oamenilor vechi
literele se înmuiau în sânge
purtau la eliberare țipăt de nou-născut
în traiectoria lor prin eter ca printr-un suflet
când lină când izbindu-se de zidurile vii
învățau să se maturizeze repede
asemenea unor copii ai junglei
care musai trebuiau
să supraviețuiască
o vreme.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre toamnă, poezii despre tipografie, poezii despre suflet, poezii despre rochii, poezii despre ploaie, poezii despre nuntă sau poezii despre măști
Restanțe
ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireș
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!
! tramvaiul 12 își schimbase radical traseul
tu rămâneai
undeva la granița aceea
imperceptibilă uman
dintre văz și irealitate
nu știu dacă voiam cu orice preț
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui
nu mai știu...
o doamnă în vârstă își făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!
vietăți preistorice revendicau simțurile când
caruselul a început să împrăștie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea să-l germineze imperfect
chipul meu îți rămânea
într-o lumină plină de irealitate
și ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenției de continuitate
între noi
se consuma supermarket de inutilități
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferență
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până și chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...
numai un destin care ne excludea
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vârstă, poezii despre vânt, poezii despre vrăbii, poezii despre trădare, poezii despre tramvaie sau poezii despre spațiul cosmic
Ropes
&
zăpada ca o frânghie care își continuă
drumul până în momentul în care
întâlnește frica noastră la fel de albă.
purtăm în noi elicoptere care survolează orașul și câmpurile.
desenăm copii morți pe pereți/ pe drumurile orașului
ca și cum noi am fost niște copii morți cândva
și acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neștiinței
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină și întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
și atât rămâne
imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
așa am fost tot timpul - copii morți - noi și frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre oraș, poezii despre alb sau poezii despre negru
Apoi se făcuse liniște
oamenii se contraziseseră
schimbaseră nu știu câte
definiții ale sensului
ale absurdității
începuseră cu sfârșitul
tot continuaseră...
întorseseră pe față și pe dos
alcătuirea vremii
sentimentul
dâra de Dumnezeu
păstrată
după unii
într-o cheie... într-o parolă
cuvântul sesamic cu deschidere la frumusețe
într-o durere muzicală de pasăre introvertită
compunându-se-n solitudine... spuneau alții
copacul se dezagregase
siluete golite își alergau necontrolat umbra
din masa de cristal incrustată cu foșnet de magnolii
rămăsese cubul de gheață
rictusul fetusului avortat
habar nu avuseseră ei vreodată
să trăiască Iubirea.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre sfârșit, poezii despre muzică, poezii despre gheață sau poezii despre frumusețe
Venise toamna
O femeie-și ținea iubirea ascunsă-n sân
(își aducea rar aminte de ea);
Când cineva îi privea sânii,
atunci i se părea că ard
cu iubire cu tot.
O năpădeau transpirațiile și dorul,
alerga de nebună pe străzi
și se întorcea acasă singură,
până-ntr-o zi...
când s-a trezit cu sânii țepușă
prin bluza albă ca laptele.
De atunci, câte un bărbat
o însoțea tot timpul,
până a rămas doar unul,
și s-a căsătorit cu acte în regulă.
Degeaba...
Iubirea-i fugise din sân,
suferea de singurătate,
cu bărbatul alături.
Toți bărbații îi furaseră câte ceva...
Acum nu mai avea nimic
de oferit.
Își ascundea sânii;
Venise toamna...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre lactate, poezii despre dor sau poezii despre căsătorie
Lumea oglinzilor desființate
habar n-are ea de tâmplele încărunțite
nu-i pasă când el o privește.... o decupează
nu este amatoare de comparații
nici atât aspirantă la podium
se complace
cu 5 scame și jumătate pe o ureche
cu mână asimetrică și sân obraznic
un altul aproape imperceptibil
trece printr-o lume a oglinzilor desființate!
nu-și caută cuvinte... nici silueta
de mult n-a mai compus poetic
n-a mai ținut regim
zice măr și măr se face
țipă soare și pârjol bun se iscă!
nu-și amintește nici măcar sandalele care au strâns-o de moarte ultima oară
îi vin în urmă câteva stoluri de vrăbii
își prinde cerceii cu ametiste
se coc cireșii
ăia fantastici de iunie...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre urechi, poezii despre păr cărunt, poezii despre poezie, poezii despre obrăznicie, poezii despre mere sau poezii despre cuvinte
Penitență
o vreme ne vom mulțumi fără glorie
ne vom înfrânge complexele
sentimentul nonsensului
vom fi eroii anonimi
incognito vom planta
hectare de bulbi până vom ajunge
la floarea virtuții
îi vom distribui razele
fără să cerem ceva în schimb
vom intra în acest voluntariat
cu acea cămașă de unică folosință
cândva urâta cămașă de forță
nu vom pretinde compătimire
despuiate trupurile noastre vor scrijeli
ingratitudinea rece a terrei
nu vom lăsa pe nimeni să ne identifice
vom da asigurări temeinice de confuzie
acoperindu-ne cu o frunză
semn al recunoașterii Vinei
între timp
se vor scrie file victorioase
ale norocoșilor sorții sau poate
ale bieților impostori asumându-și inconștient
triumful chior asupra destinului orb
trecerea in absentia
ne va durea suficient cât să ispășim
o pasăre își va împrăștia puii
împotriva sufletului ei
împotriva propriilor convingeri
... frumusețea mea te va durea nevăzută... netrăită...
lumina mea pusă sub obroc sau poate
procurând altuia starea de grație
numai prilejul ordinar pentru satisfacția de sine
cel mai greu va fi atunci când vom înțelege
cum nici cel mai umil dintre cuvinte nu ni se va mai supune
îndurat în muțenie chinul va trece paroxistic în blestem
contextual vom deprinde coduri preistorice
disputându-ne peticul de posesiune gestuală
cu fiarele întunericului
ceva din afara noastră ne va-mpinge să continuăm...
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre voluntariat, poezii despre victorie, poezii despre urâțenie, poezii despre trup și suflet sau poezii despre superlative
Iulie
[file de jurnal afectiv]
nu-mi amintesc iubirea
intuiesc numai siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice cu inima zornăindu-le
silențios în ritm cu fuga discretă a șopârlelor verzi
oprindu-se mai apoi cât să treacă o pasăre
timpul are o genune pe față
cuibul dropiei rătăcindu-și privirea
într-o lume imortalizată...
eu îți arăt oameni
lucrătorii aceștia cu ziua
pălmașii... robii
nu vezi nici măcar
« batic galben »
franjurile își derulează întâmplarea
peste coline... peste podețe...
peste indiferențele astea ample sfidătoare
în absență o mare
își deschide înțelesurile
șosele încinse curbează visul
ziduri forestiere... călători sau intruși
rumegușul... țepii drumului... coroanele
toropite de singurătate
spicele îmi ating respirația
o copilărie uitată se apropie
obrazul meu lipit de geam roz-translucid
roz-translucid... aproximativ rece
dându-mi cumva senzația de viață
în această alunecare continuă
vara își împinge hotarele
la prima... poate un tramvai
poate... o iluzie
peisajele trec goale
spui că mă iubeai... că încă...
intuiesc numai
siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie, poezii despre șosele, poezii despre visare sau poezii despre uitare
In absentia
florile continuau să crească
și tramvaiele își păstrau același aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate
între timp
mai multe sensuri
își schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat
! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...
deodată am început să alerg
câmpul se umpluse cu păpădii
! nu știa omul cât aur ar fi putut să aducă
în fața noastră
îngerul gol
testându-și goliciunea
în suflete risipite
când ne-am aruncat
edenul
și Dumnezeu
nu ne-a mai aflat
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre vinovăție sau poezii despre sport
Atunci când citim, o altă persoană gândește pentru noi: noi nu facem decât să-i repetăm procesul mental. Cand învață să scrie, ucenicul trece cu a sa pană peste ce a subliniat învățătorul: așadar, când citim, cea mai mare parte a lucrării gândirii este deja făcută pentru noi. Din această cauză, simțim o ușurare atunci când citim o carte, după ce am fost ocupați cu gândurile noastre. În citit, de fapt, mintea noastră este locul de joacă al gândurilor altcuiva. Așa se face că cineva care își petrece întreaga zi citind, și prin relaxare își devotează timpul liber într-un fel negânditor, își pierde repetat capacitatea de a gândi, la fel cum omul care mereu călărește uită să meargă pe jos.
Arthur Schopenhauer în Eseuri și aforisme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre învățătură, citate despre învățători, citate despre timpul liber, citate despre timp, citate despre superlative, citate despre relaxare, citate despre lectură sau citate despre jocuri
Il existe toujours un ange gardien
oamenii miroseau a bomboane mentolate
nimeni n-ar fi putut spune
cât de conștienți cât de mândri cât de indiferenți
erau ei la frumusețea degajată
se opreau în dreptul bazarului cu iluzii
mimau negocierea afișau expresia achiziționatorului de succes
oricând își puteau permite investiții în trecut
ieșeau... briza împingea pe scenă
siluete valencia eșarfe galbene prelungind
fragilități minore în aria aceea unde părea
că îngerul se unește cu omul
dansau-dansau!
nu era vina lor!
străzile pocneau de reacții chimice!
râzând își asigurau porția poate eronată de endorfine
călcau terenuri minate se aventurau scăpau ca prin urechile acului
din instinct din convingere
o pasăre le purta hainele aruncate
trecându-le iertătoare prin vămile cerului
ca printr-o zonă a memoriei afective
ei treceau
miroseau constant
a bomboane mentolate
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre vamă, poezii despre succes, poezii despre mândrie sau poezii despre instinct
Vremea ca omul
Se ducea și toca lemne desculță
Și nu era gaz deloc
Și ea povestea că fătase o oaie doi
Miei. Când au fost războaie,
Era și ger mare,
Și în 1913 și-n 1917 atât era zăpada de mare!
Și-o geruia.
"Că și timpul e cum își face omul veacul,
Dacă sunt
Pașnici, e cald, frumos, dacă se-ncaieră între ei,
Se pun niște potoape
Și iarna nu mai ieși din nămeți.
Eu când văd că e ger rău,
Ma gândesc unde s-o fi mai spart
Vreo bubă și mă-nchin
Să nu ajungă și răul ăla la noi,
Repede, repede cum vine necazul".
poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre război, poezii despre lemn sau poezii despre ger
Când am spart capul norocului
eram o absență năstrușnică pornită
să caute zelul cu care mă născuse
frica de criblura stelară întinsă
pe magistrala orbirii.
Sângele curgându-i din clemența nesecurizată
și-a pus ochelari cu lentile de vid.
Am uitat ce dioptrii avea părerea de rău
a praștiei certându-mă
că nu mi-am lovit norocul în buric.
Pentru viitorul meu acela era cepul gânditor
din care i-ar fi curs în cap creierii faimei
că pusesem pe jar bolta cerească
din care norocul cu capul spart
își făcuse pălărie.
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lentile, poezii despre viitor, poezii despre stele, poezii despre optică, poezii despre ochelari sau poezii despre hărnicie
Monolog 2
casa își pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieșeam din mine până la ultima matrioșkă
până la ultimul sânge și ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră
deveneam
invizibilă / mult prea ușoară ca să port greutatea unui nume
condiția de femeie... / doar pe aceea de cuvânt
mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă
singura supraviețuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre supraviețuire, poezii despre greutate, poezii despre fotografie, poezii despre femei sau poezii despre aer
Veteranul
Stătea acolo-n soare când am dat de el,
Părăsit, orb din război. De partea cealaltă-a gardului
Veneau tineri soldați de la Hand & Flower
Și cereau sfaturi, informații din experiența lui.
Iar el le spunea una-alta și depăna povești,
Despre coșmarurile din fiecare cap gol care-ntr-o zi,
A fost spart de-un șrapnel; apoi, auzindu-ne-alături:
"Sărmanii flăcăi, ar fi putut ei oare ști cum vor muri?"
Și noi stăteam acolo, și-l priveam
Cum își rotește albul ochilor. "Ce vârstă ai?"
A întrebat unul dintre noi. Soldații plecaseră.
"Împlinesc nouășpe anul acesta, pe trei mai."
poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre armată, poezii despre tinerețe, poezii despre sfaturi, poezii despre ochi sau poezii despre informații
De o parte și de alta
distanța asta dintre mine și tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simțită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezență a lunii și toate mașinile cosmice au oprit în fața liniei ferate.
să fi trecut o veșnicie!
și Dumnezeu era liniștit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape
*
eu atât de aproape de viață
tu atât de aproape de opusul ei
eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei
sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-și că timpul nimerise
în șoseaua ciuruită
pe care odată și odată
avea s-o astupe cineva
**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaș vieții
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtașă morții
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire
dovadă
floarea de cireș incapabilă
de acte discriminatorii.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte sau poezii despre lumânări
Declic
viața care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de țipăt
printre molecule de nisip de metal și din carne
pune ape morților mult-prea-însetați-săracii
și e bine!
dar, tu, pescărușule, când ai de gând să (mă) recunoști?
poate în dimineața aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată și odată...
eram mici... eram așa de copii
casa își avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropișniță
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară
leagănul ne-a purtat universali fără nicio distincție de gen... de specii...
când ne-am trezit crescuserăm suficient de mult
cât să avem valsul propriu
ne-am avântat
și rusalcele au argintat lacurile
pe frunze uriașe de brusturi câte o memorie ancestrală
locul acela unde Dumnezeu zămislește troițe
fără să ne pese am alergat desculți și goi
mărăcinii ne împrospătau sângele
pregăteau existența noastră aristocrată
suficient de sus la debarcader
umbreluțe și gesturi
gentilomi purtând pe chip
surâsul interminabil al domnițelor roz
acest amestec de enigmă și corali
la asfințirea aurie a timpului peste noapte
un vapor cu franjuri multicolore
a încurajat curcubeul să răsară
în fapt viața aceasta
declanșându-se cu un vals
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals, poezii despre dans, poezii despre încurajare sau poezii despre roz