Iubirea câtă este nu moare

Noaptea ţese pânză din fire de in,
îşi face cămaşa şi o încheie la subţiori,
sângele ei întunericul curge fără răni
şi se pierde-n zorii de azur ai dimineţii.

Pe ape alunecă zvonuri de urme străine
imagini de feţe omeneşti uitate.

Glezne de femei şi coapse în ochiul apei
pe sub sălcii cu lacrimi amare în ramuri
dau un semn răbdării care se deşiră frumos.

În toate se naşte feciorelnic iubirea
ce sporeşte-n mine lumina la ferestrele cuvintelor
şi se răzvrătesc gândurile în memoria deschisă
ca o poartă la intrarea în raiul celest.

Iubirea câtă este nu moare,
se îmbracă-n cămaşa nopţii-n fiecare seară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori...

Uneori îmi răscoleşti prin vise
şi sub paşii tăi rămân urme adânci
un lut greu, modelat cu lacrimi amare şi durere.
Uneori, gândurile au mirosul spinilor de trandafiri.
Mă atrag cu aromele lor amăgitoare,
să le urmez adâncul înceţoşat,
din care ies, cu răni adânci,
amintirile scrijelite şi sufletul însângerat.

Alteori, visurile prind viaţă
deschizându-şi aripile curcubeie,
întunericul îşi predă armura,
lumina îşi poartă coroana împărătească,
din slăbiciune se hrăneşte şi se înalţă puterea...
şi deasupra tuturor este iubirea,
iubirea ce poartă chipul şi mirosul tău.

Uneori îmi doresc să pun zăbrele
viselor, gândurilor şi speranţelor,
să îmi zidesc sufletul în stâncă de granit,
să trăiesc rece, fără durere, fără temeri, fără griji,
fără iubirea ce poartă suferinţă în măduva sa
fără dorul de tine...

Uneori mă întreb nedumerită,
dacă sunt eu cea care gândeşte toate acestea...
Suntem două persoane într-un singur trup,
împărţind acelaşi suflet?!
una te cere, alta te alungă...

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţie şi poezie

Ca o luntre pe ape alunecă poezia,
ţese imagini pe pânza cuvintelor
culese de pe umerii gândului,
memoria făcându-mă partaş.

Întoarsă pe toate feţele şi luminată,
acoperită cu hlamida înţelepciunii
şi scrisă pe hârtie
până totul capătă sens şi trup,
devine şlefuită ca marmora.

Iar cel ce scrie porneşte lupta
cu armele deprinderilor noi.

Dar ce-i ascuns nu se ştie
şi ce se ştie se aşează pe masă,
odată cu sufletul înflorit în scris
ceea ce se cheamă inspiraţie,
mai presus de orice filtrare
subţirele se întinde limpede
până ce întunericul devine lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul îşi scoase cămaşa

Ţinea biciul în mână
ca pe un fulger hămesit,
îi vedeam ochiul
alungit
pe creanga ce străpungea
aorta dimineţii;

într-un tîrziu
i-am prins cămaşa
ce o arunca înspre mine;

n-am mai auzit
vuietul valului
în care eram captivă,
căci vântul
îşi îndulci otrava
în sângele meu.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge mila ta, Doamne

Curge mila ta, Doamne
Curge mila ta,
Prin crăpăturile fiinţei
Curge mila ta,
Şi peste tot sufletu-mi bucăţele
Curge mila ta,
Şi mă face întreagă mila ta,
Si luminează întunericul mila ta,
Iar înăuntrul meu ai revărsat iubirea,
Picături din roua dimineţii;
Şi răzbate lumina printre aripile-mi plânse
Şi luminează tot ochiul care vede.
Curge mila ta Doamne
Curge mila ta,
Peste toate mâinile frânte si muncite
Curge mila ta,
Şi peste toate tălpile care au călcat pe mărăcini
Curge mila ta;
Şi este unt de lemn vindecător,
Şi este parfum liniştitor.

poezie de Giulia Mara
Adăugat de Bombastic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mergi pe urme şterse

Nu mai e nimic de făcut situaţiei,
timpul trece şi nu se leagă de prezent,
mândria abia se ridică din genunchi
pe când seva înverzeşe în muguri.

Cum să mergi pe urme şterse
cu paşii prinzând creasta munţilor
pe cărări înzăpezite de somn
spre lăcaşul unui suflet stingher
ce a învăţat să respire aerul
din ceaţa de pe vârful brazilor falnici.

Asculti foşnetul sălbatic al pădurilor,
noaptea alunecă în văile abrupte
odată cu întunericul destrămat
şi pune în loc lumina dimineţii reci.

Privirea o pierd în plasa verde a dimineţii,
cum arde magneziul din clipele vieţii
cu albe sclipiri orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lungă noaptea însetaţilor de amar

Mi-am pus amprenta pe fiecare întâmplare
şi orizontul a căpătatat alt contur
pe care-l privesc cu determinare
ca pe o poartă deschisă.

Lumina căzută ca un scut protector
rupe întunericul şi-l scoate la suprafaţă,
umple inima cu dorinţe visătoare
şi rotund se-nchide în pupilele ochiului.

Toamna se culcă-n frunzele ruginii
ca sunetele într-o vioară veche
din care îşi fac drum tristeţi melodioase
ce prind gustul vinului oprit din fiert.

E lungă noaptea însetaţilor de amar
şi abia mai respiră păcatul,
de se apropie îngheţul de moarte
când pe cerul senin meteoriţii cad.

Se îndemnă c-o patimă grea,
să uite de sângele care curge prin vene
şi nervii adormiţi de mânia trupului,
doar greutatea se înmuia sub piele
de parcă voia să iasă din ea,
îşi căuta o ieşire din firea lucrurilor trăite,
neputiţa venindu-i de hac.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga din faţă

Ochii nopţii dau fiinţă femeii de ploaie,
o îmbracă în haina furtunii
şi vântul îi dezveleşte picioarele lungi,
pe coapsele ei cărnoase alunecă picurii mari
şi ea fuge din faţa tristeţii.

Când se vor deschide porţile dimineţii
franjurii răsăritului se desprin de cer,
lumina se dilată şi curge
deasupra verdelui crud pândit de altă culoare.

Cu gustul vinului din adormitele pivniţe
aştept strălucirea din amiezi însetate
în neatingerea femeii înspicată de pofte,
seară rămasă în descântec de crepuscul,
să nu se deoache de întuneric
pruncul ce va veni ţipând
şi timpul poartă pe braţe bucuria
în care mă simt întreg ca un ou pe soclu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face frig

Se face frig ascuns în gânduri,
nervii îşi ies din fire, resping totul,
trupul se simte greu, abia se poartă pe picioare.

Drumurile-s legate de ape şi uneori rupte,
se lasă cu dureri la încheieturi şi vise
ce sporesc depărtarea şi curajul nebun,
se deschid ferestre.

Cerul se arcuieşte cursiv peste orizonturi,
pământul înfloreşte-n somnul dimineţii,
şi visează rodul.

Raze de lumină cu arome de mentă sălbatică
îmbracă aerul în armonii înalte şi crude.

Tot ce poate să fie are armuri subţiri,
faguri de plăcere-s dornici de umplere
numai cu iubirea celuilalt nufăr.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi
lasă ape-n cascadă,
să sară peste stânci

şi peştii să-şi savureze izbânda.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochiul blurat de durere

Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe faţa inimii,
lumea se vede cu ochiul blurat de durere
şi timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.

După pauza impusă picioarelor grele
oraşul îşi desenează din memorie străzile,
cineva i-a şters gândurile cu o pânză de paiajen
şi n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.

Îşi cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieşea obosit
cu alte năzuinţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă şi moarte

Viaţa nu moare, se regenerează,
dar lumea o plânge cu durere
şi o poartă-n memorie.

Deşertăciunea e o pierdere-n uitare,
o flacără care s-a stins pentru a se naşte alta,
un abur de început şi sfârşit
ajuns într-o viitoare întrupare,
un fâlfâit de aripă
nevăzută de înger.

Întunericul se risipeşte, lumina pătrunde,
în conurile vieţii zorii încep.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seve de lumină

Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foşneşte pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.

Cad meteoriţi peste păduri de argint,
se scaldă lumina în aura dimineţii,
roua fuge înainte de sosirea albinelor
şi surprinse florile privesc în oglindă
cu dragostea iradiind în culori
dragoste vibrând în inimi.
Vara urcă prin spirale de suflet
şi se înfăşoară în cuvinte,
de holdele capătă arome şi se coc
în seve de lumină,
în arşiţa căldurii din cuptorul lui iulie,
fructele devin dulci şi zemoase
din trupul pământului.
Ca într-un sipet de aur
memoria soarbe gândurile şi le mântuie,
de văd cum se înfiripă în vise
ce nu pot fi uitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ca un semn

trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un linţoliu de argint
acoperă feţe la oameni de gheaţă
odată cu frunzele
atinse de tristeţea din secera lunii

aprinşi fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriţi de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi

tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba dulce a cuvintelor

Noaptea şi-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe faţa vântului nervos,
dimineaţa se sărută cu izvoarele şi pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceaţa odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
şi lumea îşi frîmântă mâinile de aşteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănţuie
cu dorul care în mine îşi află izvorul
cel dătător de dragoste şi viaţă.

În vreme ce verdele îşi câştigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolţire a seminţelor,
copii nevinovaţi ai soarelui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul cuvintelor şoptite

M-am rupt de liniştea dintr-un muzeu de artă
de dragul cuvintelor şoptite,
gândurile îmbrăcate de sărbătoare
hoinăresc prin imaginile admirate.

Nopţile din culori adorm în tablouri,
întunericul se preface în umbre de fantome
pierdute-n extaz de plăcere.
Limbi de şarpe pe fiecare urmă de foc
încerc să adun de pe miriştea timpului
în care se aprind lămpi de stele
şi mai departe moartea face tumbe
de bucuria veşniciei rămasă acasă.

Doamne, cât hazard mi-a crescut pe umeri
de mă apasă şi-n somn,
visele încearcă să-mi arate raiul
şi mă trezesc înainte să-l văd.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu fără răni porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu fără răni porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!