Tropăitul bocancilor

precum un noian de soldaţi
argăsind la un loc cu moroii
pielea măslinie a ploii...

un miriapod de asfalt
desprins din nori
şi întins pod de oase
peste gaura neagră
cu sclipiri lucioase
şi goale de sens din tavan
ce îmi dă fiori

un ecran smartphone
imens
cu bateria descărcată

nici dumnezeu
în marea lui spălătorie
nu ne mai spală vreodată
să rămânem curaţi
oricât am fi blestemaţi...

amin
e cuvântul din urmă
mai greu
decât un păcat
între fraţi

e ca şi când scriind
al cincilea anotimp
şi bând vin în tăcere
cu moartea la masă
te-ai îndrăgosti de ea
şi ai mai cere
un rând

poezie de Ion Toma Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de la capătul ploilor

zăbrele de apă
inconsistente se ţes
într-o pânză din care s-au scurs
toate culorile

unde e doamne
al cincilea anotimp

şi timpul
un păianjen de pământ
se risipeşte în oase
ţesând
giulgiul alb de mătase şi
despărţindu-mă de umbră...

umbra care nu mai sunt
mă petrece
fluturându-mi în urechi
şoapte de noapte

poezie de Ion Toma Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teleportare

S-au scris deja atâtea despre sfârşitul lumii,
că mintea nu le mai poate cuprinde.
Cum ai putea să-l întâlneşti?
Închis în catedrală, în mijlocul falşilor credincioşi?
Cu cei apropiaţi, în casă, la masă?
Pe balcon, bând vin scump?
E original.
Nicăieri şi oriunde.
Singur, într-o gaură neagră.
Aha, se pare că te-ai ascuns în faţa lui Dumnezeu.
Te salut.
Din păcate.
O teleportare bruscă într-un loc mai bun.

poezie de Marzena Mackojc, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pasagerului

Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb şi de oţel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpuşcat un pasager...

Miroase-a igrasie...
Din tavan,
Bucăţi de tencuială-ncep să cadă...
Octombre-şi varsă ploaia rece-n stradă
Şi pasageru-şi spală rana în lighean...

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
- Cât mai e până la cer?...

Şi, după câteva minute de tăcere,
Porneşte-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere...

.................

Probabil pasagerul a murit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, V, nr. 2 (1925)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un mix de stări în mişcare...

doar când iubim
ca o provocare
acostăm
la punct fix

întinşi pe crucea de piatră
şi atinşi o clipă de veşnicie
parcă n-am mai vrea
să murim...

dar căţeaua lupă
latră pe năsălie
în marea tăcere
când nu te-aştepţi

şi cere stâlpi drepţi
calibraţi
într-o altă dimensiune
din păduri tinere
trunchi lângă trunchi
aliniaţi să sporească
reţeaua de naltă
tensiune
din noaptea cerească

un arhiereu-vicar
să închidă comutatorul
un moment
cât o rugăciune măcar
... să nu-l desluşească
poporul
în genunchi
si incoerent
pe dumnezeu

poezie de Ion Toma Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu înseamnă să şezi pe canapea şi să dai din degete aşteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată din toropeală. Bine, dacă vrem ca viaţa să fie asta, nu va fi mai mult de atât, dar nu mi se pare cel mai bun mod de a ne folosi de ea. O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini şi tâmpenii, nu. Este diferenţa dintre a călători şi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască.

Rui Zink în Cititorul din peşteră (2008)
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

îmi spun povestea noastră
altfel de cum o ştiu
din alte locuri
mai aproape de
Dumnezeu
ca din lăuntrul Lui.

Nu e o metaforă,
e doar un joc
despre tăcere
tot mai multă
tăcere
de departe
tot mai de departe
precum cântecul
balenei albastre.

O combinaţie de sunete,
emoţii.

Atunci când se
opreşte din cântat,
cânt eu.

poezie de Eli Gîlcescu (9 martie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei vin plecând

Se coace grâul pe sub amintiri,
se face fum ţărâna din copite
Sub trestii albe, mame adumbrite
şi taţi de lut - sub trandafiri.
Şi-atâta dor e-n ziduri, că te miri
cum mai e loc în aer să nu doară
Pe masa lor - doar un adânc de ceară
şi paşii nimănui sub tei subţiri...

Tăcând frumos, ca visul îi mai simţi
cu degete de aer, peste vânt,
scriind scrisori cu dangăt de pământ
Si tu adormi, şi vrei să te mai minţi
că-n colbul vieţii, răscoliţi de nori,
părinţii întorc timpul, rând pe rând,
şi apa din izvoare, aşteptând
să-şi spele părul veşted în ninsori.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cincilea anotimp

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
A crescut în mine din poeme
Şi-a făcut un cuib în inima mea
Din fiecare vers aşternut pe hârtie.

Îmi vine să alerg tot timpul prin iarbă
Desculţă să mângâi cuişoarele verzi
Cu tălpile să alin durerea din frunze
Căzute în iarba înlăcrimată de moartea lor.

Vreau să împart la lume din mine
Toate ninsorile de flori şi de frunze
Toate ploile cu pietre şi pene divine
Rupte din norii şi păsările Raiului ascuns.

Vreau să mă bucur de al cincilea anotimp
Ce are un picior de Toamnă în sânge
Iar celălalt este în gheată de Iarnă cuminte
Cu paşii rari prin sângele piciorului cald.

Rând pe rând mă apasă sub ei bucuroşi
În timp ce ochii sunt cercetaţi de o Vară
Cu razele Soarelui din foc şi mirări
Ce se sting rând pe rând în buzele Primăverii.

Vreau să vă bucuraţi şi voi cu mine
De această nuntă a anotimpurilor nesfârşită
De patru doamne ce nu mi-au ajuns
Să-mi bucure sufletul până la atingerea stelelor.

Îmi vine să cânt de bucurie şi reuşită
De toate versurile ce mi-au născut un prunc
Un al cincilea copilaş ce mă urcă la Lună
Cu starea lui schimbătoare cât căscatul de somn.

E tare ciudat dar lipicios cum e mierea
Se lasă în vene şi pulsează răcoros şi duios
Apoi te înfierbântă şi-ţi dă inspiraţie să scrii
Până cântă cocoşul pe zăpada căzută în Toamnă.

Ador acest al cincilea anotimp încurcat
Cu un ochi primăvăratic şi unul de vară
Cu un picior copt şi unul îngheţat de-o Iarnă
Ce mă calcă pe suflet şi versuri.... de-mi vine să râd!!!

Iubesc al cincilea anotimp
Botezat de mine, Curcubeul Pământului
Născut din metafore şi cele patru anotimpuri
El răsare şi-apune în mine cu ploi, Soare, şi ninsori
cu cozi de porumbei în orice moment.

poezie de Adelina Cojocaru (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vin din lumea lui foaie-verde

Eu vin din lumea lui foaie-verde
De unde dorul este pribeag,
Unde dragostea ni se pierde
În tot ce-i frumos şi ni-i drag.

Eu vin din lumea lui Făt-Frumos,
Unde totul este iubire,
Cânt doina pe fluier de os
Şi caut calea spre fericire.

Eu sunt făcut din lutul barbar
Ţara –o doică cu sânul plin,
De la ea am supt lapte cu har,
Dar şi mierea şi vinul pelin.

Îmi pare c-aud depărtările cum
Plutesc pe aripi de dulce mătase,
Pe toate-aş vrea să le-adun
Din rune trecute, din vise şi oase.

Sub fruntea adânc-a Carului -Mare,
Scârţâie cumpăna fântânii şi-atât,
Doamne, unde-i mâna Ta, oare,
Să mi-o pui drept fular peste gât?

Eu vin din lumea surâsului Tău
Şi glasul duios îmi sună-n timpan,
Eu nu Ţi-am făcut nici un rău,
Trece-mă, Doamne, frumos în alt an.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să rosteşti cuvântul

pe numele de strigat
în dungă de pasăre
şi împărat
să-l slăveşti
întâi soarelui
şi apoi iubitei

să-i cobori
în călcâi
bezna umbrei lui
şi ei să-i îndoi
sub sărutul ispitei
glezna...

să-i ascunzi
în nori
cu palmele
sânii rotunzi
ai stăpânii şi
sclavei după caz

să pătrunzi
în miezul enclavei
între coapsele
unde şi-a înnodat
dumnezeu
sinapsele

cuvântul
e lăsat liber
să zboare departe
cu casa în soare
şi viaţa
în moarte

poezie de Ion Toma Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar unde mai exact este Dumnezeu? Nu este el Atotprezenţa din tot şi din toate? Atunci nu este şi în tine? De ce s-ar ruga degetele între ele, nu cumva le leagă aceiaşi mână? Ca să îl poţi orbi pe om cu religia trebuie mai întâi să îi creezi falsul şi acutul sentiment că e desprins de el. Tu unde şi când te-ai desprins de Dumnezeu? Fără separarea hipnotizantă autoindusă de gând care mai este rolul credinţei, religiei, dar al rugăciunii? Lasă gândul deoparte şi vei vedea că dintotdeauna şi pentru totdeauna doar Dumnezeu există, separarea indus de naştere şi moarte va muri odată ce gândul va sucomba. Încetează să îi mai dai crezare minţii şi când acesta va fi înghiţită de vid doar Dumnezeu va mai rămâne din tine.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonie fără sens

Frumoase sunt în adormire
Doar clipele ce înfrunzesc
Frumoase sunt în amorţire
Trăite gânduri ce gândesc.
Din fagure fără de miere
Clădit-am armonia toată
Am pus un bob pe lângă fiere
Clădind o viaţă fără pată.
Trezesc chemări din amorţire
Noian de fapte se despică
Mă simt pătruns doar de iubire
Nici vântul nu mai are frică.
Simptom de boală fără leac
E chipul tău amar
Aş da în urmă doar un veac
În viaţa ta să fie har.
Dar nu mai e decât abrupt
Ea moartea sufletului doare
Mai vino doar pentr-un sărut
Apoi să mergi doar către Mare.
Căci Cerul se îndepărtează
Iar Marea tot suspină
Din galaxie evadează
Fără a fi cândva de vină.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă-n altare...

Mi-e sete de tine şi ţipă cuvântul
Cerşind un anume-anotimp de-nflorit;
Ascultă, iubite cum arde pământul,
Când pasul meu calcă în toamne grăbit!

Te-aştept între atrii, pulsând clorofilă
Din mugurii sudului prins între nori;
Se teme zăpada, ce-aşteaptă umilă
S-o strângi în buchete de noi şi fiori.

Îmi suflă-n fiorduri golfstromul şi tace,
Când scuturi o coamă din vântul pribeag;
Citeşte-mi în sânge cum strig '' vino-ncoace''
Şi cum înfloresc de dorinţă şi drag!

Mi-e sete, ţi-e foame şi vreau, precum orbii
Prin mine s-alergi la-ntomnatul festin;
Mai dau roată vulturi şi flutură corbii
Deasupra-mi, fărâme de ochi şi destin.

Sub pleoape mai cântă o urmă de sare
Pe lespedea rugii... şi plouă-n altare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fragment

După ce-otrava se-aşterne precum roua
Peste petalele lor, anumite flori
Au, spun unii, parfumul mai dulce decât
L-aveau când, din boboc, s-au desfăcut în zori.

Spun unii că oamenii condamnaţi la moarte
Beau vinul îndoit – o calpă, dulce zeamă,
Cu-o plăcere mai mare decât ar fi băut
Cândva cel mai curat, mai nobil vin din cramă.

Spun unii că în cântecele vrăjitoarelor,
Oricât de stridente sau crude din cale-afară,
Se află-un sentiment uitat, un ritm misterios,
O armonie poruncitoare şi bizară.

Eu cred că vocea diavolului
Intră-n urechea noastră mai adânc şi mai deplin
Decât cuvintele şoptite de îngerii din cer,
Oricât de dulce şi de clar, de cristalin.

poezie de Adam Lindsay Gordon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună pe mare

În Răsărit aprins, priveam la sarea mării
Ce lacrimile LUI topiseră-n durerea
Iubirilor dintâi, din zorii depărtării,
Care-ncercau, pe rând, amarul şi plăcerea.

Un pescăruş grăbit ţipa spre orizont,
Albu-i imaculat pătând cerul senin,
Pe care îl plătea, neavând niciun cont,
Cu zborul ce-l primea din dreptul lui divin.

Deodat', pe negândite, începe-a-ntuneca
De nori negri, străpunşi din când în când de fulger...
De tunete-asurzită, m-ascund în Sinea mea,
Unde mă învelesc c-o aripă de Înger...

Marea se zvârcoleşte, părând că a turbat,
Cu valuri înspumate, clăteşte de păcat
Nisipul fin, în dorul de Viaţă, măcinat
Şi aruncat în apă, de lumi, demult uitat...

Corabia-nălucă, a celui zburător,
Îmi pare că o văd în mijlocul furtunii...
Un olandez ce-n veacuri fi-va rătăcitor,
De nemurire-atins, într-o legend-a Lumii...

În mugetul furtunii-şi strigă disperarea
Adâncului din Iadul pe care l-a ales...
Cu hohote de vânt, ne-nduplecată, marea
L-amestecă şi-i pierde nimicul ne-nţeles.

Când mă trezesc din vise, mă aflu-n Asfinţit,
Marea e calmă şi... nici urmă de furtună!
Iar Îngeru-mi şopteşte:"Ce mult ai mai dormit!"...
Zâmbind, mă ia de mână,
Să mergem către tine,
Între Apus de Soare şi Răsărit de Lună...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pământului, bând şi tânguind pentru jalea ţărânii

Atunci când pătimirea-n lume s-a ivit,
grădina sufletului s-a părăginit
şi bucuria cântecelor a pierit, s-a veştejit.

Că viaţa e neagră,
dar moartea mai neagră!

Stăpân vremelnic ăstei vetre primitoare
cât are-mbelşugare,
în crama adăpostitoare
cu vinul auriu
şi alăuta mea alăturea mă ţiu!

La locul lui e zbârnâitul strunei când goleşti paharul.
Asemeni îndeletniciri stârnesc întotdeauna harul.

Paharul plin
cu vin
pe-ndelete sorbit
la ceas chibzuit
e mai preţuit
decât oricare altă avuţie
pe astă pământeană-mpărăţie.

Că viaţa e neagră,
dar moartea mai neagră.

O fi albastrul slăvilor înţelepţească veşnicie...
dar rostul ţărânei cât o să mai ţie,
ca floare să răsară
în orice primăvară?

Tu, omule nătâng, de ce te socoteşti?
Doar nu ţi-e-ngăduit alt veac să mai trăieşti
în putredă deşertăciunea lumii!

Priveşte numai spre adâncul lumii
atunci când bate raza lunii:
jos pe-a` mormintelor ponoară
o iazmă hâdă se strecoară,
ce hăuleşte,
tânguieşte,
văicăreşte,
iar adierea însăşi mierea vieţii iroseşte.

Acum, dragi oaspeţi, pregătiţi-vă, bând vinul,
sfârşească-se odată chinul,
amarul,
paharul
golindu-l pân` la fund, şi istovind suspinul...

Că viaţa e neagră,
dar moartea mai neagră!

poezie de Li Tai Pe, traducere de Adrian Maniu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Pe noi nu ne desparte braţul
Umil, ce stă întins şi cere,
Nici soarta, când aruncă laţul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-şi goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart gheţarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranşee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

În umbra de ape se-nfăşoară-un gând,
Dincolo de vreme, departe în timp,
Cu ochii în rouă, suspin culegând,
Bătrânul mai speră la un anotimp.

Au căzut din frunze, nisipul rărit
Se-ntretaie-n vise, gârbovit de dor,
Nici nu îi mai pasă când îi spun "sărit",
El în amintire ‘nalţă zmeie-n zbor.

Sub sălcii pletoase, apa spală nori
De pe fruntea-n valuri, zâmbet protector
Cheamă glasul mamei, dar îl trec fiori,
Spre cer strigă tare după ajutor.

Tace vântu-n ramuri, clipa stă pe loc...
"Nu mai simt durere, sunt doar ameţit!"
Crâmpeie de viaţă la final de joc...
Azi, bătrânul pleacă într-un asfinţit.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troc

Să-ţi dau ca să îmi dai,
Ce sens!
Îţi dau din timp, din aripi, mers
Ca-n suflet să îmi stai:
Intens!

Să-ţi spun ca să îmi spui,
Ce greu!
Îţi spun din dor, din vină, eu,
Ca-n braţe să îmi cazi:
Al meu!

Să-ţi cânt ca să îmi cânţi,
Ce joc!
Îţi cânt din mâini, din buze, foc,
Ca-n versuri să m-alinţi
În troc.

Să vin ca să îmi vii,
Ce mers!
Îţi vin din ochi, din paşi, divers,
Ca-n goană să mă scrii:
Imens.

Să te iubesc să-mi fii
Ce jar!
Te iubesc des, uşor, stupid, arar,
Ca-n toate să m-alegi
În dar.

poezie de Gabriela Chişcari (24 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!