Cel mai simplu

într-adevăr, am primit s-alegem orice poveste:
una a noastră, alta şi-a lor;
nimic obişnuit, spuneai; nimic obişnuit, bănuiam că e;
eu făceam loc printre valurile tale
când ieşeai cu câte o alta, de hotar ce-aş fi putut înţelege
şi doar ce se făcea cu o treaptă mai sus;
uneori, altele îţi erau în lucru, precum cărţile mele
despre cele mai vechi amintiri, aşa cum te-am învăţat,
chiar şi cea care ne-nsoţea, de ştiam ori nu;
sigur ne putem străbate orice poveste
chiar şi-n lung şi chiar şi-n lat, să stăm şi-n drum
şi-n pragul ei şi-n orice sfere şi mai înalte decât noi.
cel mai simplu dintre toate ne este simplu
şi aşa cum se-arată:
cu gutui la masa de seară... aceea care ne aşteaptă
şi cu flori din orice anotimp
încât nimic să nu sfârşim şi niciodată.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În două dimensiuni

firul pe care am fi putut merge
ne unise de-atunci în două dimensiuni;
dacă le-am da la o parte, precum o ceaţă,
şi-acum ca-n ultima zi din viitor,
aceeaşi rană am simţi cum se-nchide.
deja vin de acolo, punte între noi,
fără nimic pe care să poţi merge, atinge
şi orice desfăşurare picură dor precum o aură.
cel mai greu e că-ţi pot lăsa
doar jocul tău de cărţi cu plăcerile şi frumosul
şi orice înţelepciune a iubirii, aşa cum te-am recunoscut,
când timpul se scurge exact acum
suspendându-mi amintirea
în cea dintâi reîntâmplare despre noi.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce imensă diferenţă între vechile mele jurnale (cele dinainte să fac, să zicem, 40 de ani) şi cele mai recente! Primele erau triumfaliste chiar şi-n deznădejde, celelalte – disperate chiar şi când viaţa pare blândă cu mine. Acum sunt în acel moment când am ajuns la marginea cea mai îndepărtată a minţii mele, atât de îndepărtată că am uitat, pe drum, de ce înaintez. Am adunat pe drum atâta experienţă, încât nu mai pot face nimic cu ea, fiindcă fiecare grăunte de cunoaştere se anulează cu toate celelalte: ca să faci ceva trebuie să ştii puţin.

Mircea Cărtărescu în Zen. Jurnal 2004-2010 (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu uitaţi să purtaţi crucea cu voi în orice timp, în orice ceas şi-n orice loc. Fără ea să nu începeţi nimic.

citat din Sfântul Efrem Sirul
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limite

frumuseţea femeilor îţi vine
şi-n poftele oricărui timp de le-nsumăm
luceşte, într-adevăr, mai bine,
de plin de voi, de noi, de gustul vântului
desfăşurând fluierul tău de-orice lipsită iubire
din care nu-ncetez să mă cobor.
altfel, nu aş afla cum ochii, faţa şi buzele lor
şi formele ce le-adânceşti cu trupurile,
deschise-n mine, real dogoritor
curgând îţi cresc iradiant priviri fluide
şi-n toate cercurile din care să mai plec
şi până unde...

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea începe de la sfârşit

povestea, de data asta, începe de la sfârşit:
la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,
fiinţele se adunară pe aceeaşi punte – ochi, inimă şi marginea lor
(aceeaşi faleză, aceleaşi chei);
urcând treptele, paşii îşi puteau atinge chiar umbrele
şi cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;
sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,
aşa cum se priveşte, cred, orice poveste,
răsturnând - la început distanţa, apoi apropierea - şi-acestea, dintre noi;
negre sau gri ca dintr-o scoică
se pictau aceleaşi vânturi, aceleaşi valuri,
acelaşi vas pe care poposisem şi-atunci întâmplător,
fără ca tu să înrobeşti! ca şi cum se-aliniară aceleaşi planete –
"phileo", "eros", "agape"! în ciuda firii lor - şi pe pământ;
neştiute, astfel, dar rostite de tine, ţi-au fost cuvintele,
amintindu-ne mie, singura lor povestitoare;
şi-astfel, într-adevăr, povestea începe de la sfârşit
şi mai mult e doar liniştea! ce-ai aşezat-o peste toate
şi pe care încet o aduni în geometrie perfectă,
dimensiuni redefinite unui punct ce suntem "noi"!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este posibil şi nimic nu e posibil; totul e permis şi nimic. În orice direcţie ai apuca, nu este mai bine decât în nu importă care alta. Ori realizezi ori nu realizezi nimic, ori crezi ori nu crezi, totuna e, precum totuna este dacă taci sau dacă strigi. Poţi găsi totului o justificare, precum nu poţi găsi nici una. Totul este în acelaşi timp ireal şi real, absurd şi firesc, fantastic şi plat. Nici un lucru nu poate fi pus înaintea altuia, precum nici o idee nu e mai bună decât alta.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsuflarea...

vreau să rămân unicul bărbat
chiar şi dacă doar în visele tale
vreau să ştii că te-am condamnat
să curg ca o apă la vale

vreau să mă vezi în orice oglindă
chiar dacă-s vagi şi neclare
vreau să mă cauţi în orice colindă
şi-n păsări stârnite să zboare

şi-nca mai vreau să te întâlnesc
lîngă ultima mea suflare
şi-ntr-un zâmbet crispat să şoptesc
că te las şi că nu mă mai doare...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Vasili
Comentează! | Votează! | Copiază!

În privinţa desăvârşirii, cel mai greu e să nimereşti sănătoasa cale de mijloc. Pe deoparte, ea este o însuşire aşa de necesară pentru orice lucru temeinic, încât înveţi a o preţui cu atât mai mult cu cât devii mai matur. Pe de altă parte, n-ai voie să exagerezi, altfel stai pe loc şi nu faci nimic. Cum în lume nimic nu-i absolut, fiecare premisă presupune totdeauna alta şi de atâtea premise n-ajungi niciodată la concluzie. Pregătiri fără sfârşit împiedică fapta. Când eşti prea tânăr, cazi în extrema întâia; lucrezi uşuratic. La o anumită trecere spre maturitate, devii mai conştiincios, te tot pregăteşti şi amâi lucrul fără nici o socoteală. În această situaţie, ca şi în oricare altele, determinant este ritmul împrejurărilor. Apucă-te de lucru cu nădejde şi aşează o piatră, care, chiar dacă încă nu înseamnă clădire, este totuşi o piatră de temelie.

citat celebru din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus...

Te-ai dus... dar sufletul meu ştie:
Nu-i despărţire pentru noi.
Ştiu, umbra mea o să se-aţie
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ţi sunt, îţi sunt şi cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Pătrund în gândurile tale
Şi alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or să scânteie
Şi-n faţă pururi îţi vor sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Şi-n ochii nopţilor târzii.
Cândva, acasă, într-o seară,
Ai să te-ntorci, să-ţi aminteşti;
Voi fi şi fumul de ţigară
Şi raza stelei din fereşti.
De-aş fi la orice depărtare,
Te-ajung şi inima-ţi ating.
La geamul tău sunt numai boare,
Şi – vifor, geamul ţi-l împing.
În clipa ta pătrund, şi-n casă,
Şi – vijelie – voi sufla,
Voi răscoli hârtii pe masă,
Şi poate-ntreagă viaţa ta.
Şi astfel n-ai să poţi uita.

poezie celebră de Silva Kaputikian, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, deci, asta te-a deranjat atât de mult, că i-ai văzut împreună, la masă, la restaurant.
Lucian: Nu, doar asta, nu... Dacă ar fi fost doar atât, tot nu m-ar fi de-ranjat atât de mult, însă la un moment dat, ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat! Chiar acolo, la restaurant! De faţă cu mine, poate special ca s-o văd eu, sau... nici nu ştiu de ce. Şi am reacţionat cum n-ar fi trebuit!
Mihai: L-a... sărutat?! Lia?! Pe... Sid?!
Lucian: Da... La naiba! Chiar l-a sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr a făcut asta! Curată nebunie! Mă tot întreb de ce, dar nu înţeleg...
Mihai: Luci, calm, te rog!
Lucian: Sunt foarte calm, Mihai. Sau voi fi, de îndată... Lasă-mă, că-mi revin imediat... Pentru că nu mai vreau să mă gândesc la nimic! Toate astea sunt lipsite de orice sens. Şi v-am promis solemn, vouă şi-n primul rând chiar mie, că nu voi mai face nimic prosteşte şi am de gând să-mi ţin cuvântul dat, aşa că, gata! Rămân indiferent la orice; nu mă mai interesează! Nimic! Sau aşa ar trebui, să nu mă intereseze, deloc. Nu ştiu în ce măsură reuşesc, însă mă străduiesc, serios...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abandon cercurilor şi vasului gri

să ne-ncercuim; eu mi-am salvat patimile cu mâinile tale,
demult ajungându-le şi, modelate astfel, le las să ne fie alt început.
îţi mai pot radia undelor, fără derivă, încât să nu ne mai lipsim
mai mult ca ieri; e o esenţă ce-am prins-o, totuşi, pentru totdeauna
lipită de urmele noastre şi mă gândeam să-mi închid cercurile numai cu ea;
tocmai de aceea, ajută-mi să-ţi ştiu a-ţi scădea uitarea
şi neştiutele limbi pentru minte şi inimă, chiar şi-ale noastre,
vibrându-ne, cascadă unu-ntr-altul: un singur cerc cuvântător
şi mai sus de toate trupurile trăite.
doar noi l-am găsit, cum sferă-n propriul ceas ne lunecă intens
întâiul instinct de pe trepte, chei, vase şi drumuri aflate în popas
şi întinzându-l, unul spre altul, ne-am povestit împânzirea gustului,
furtul evidenţei şi orice bunătăţi risipitoare ale sângelui.
cu toate acestea, în adulmecările ce-o să-ţi vină îndrăgostirii femeilor
de orice atingere carnală din privire, un vas gri stelar aminteşte-ţi,
aşa cum ea îţi lunecă pe mâini, încât şi noi să ne ajungem.
peste bordul acestui timp constant m-am prins chiar
să nu mă mai arunc şi valurile tale pământeşti să
ţină-n viaţă, întreagă, vasului nostru şi inimii tale
inima trupului meu de care, de tine-n abandon,
mi-e dor să nu mai uit.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic, nici chiar speranţa

Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teleapelul

Mereu inopinată vocea în teleportare
Când chiar neaşteptată, este mereu surpriză
Din poli se contactând într-o electroliză
Fără de rezultat ştiut, o întâmplătoare.

În fond nimic nu este total întâmplător
Căci apelantul ştie în timp ce-are să ceară...
Şi-a programat apel devreme, de cu seară
Îşi repetând în minte scopul, sârguitor.

Este inechitabil însăşi apelu-n sine
Căci cel care-l primeşte şi-n grabă îi răspunde,
Habar nu are cine-i, cui i-adresat, de unde;
Veşnic nepregătit îl întoarce cum îi vine.

Morala-i foarte simplă; când primeşti un semnal
Reflecţia urgentă-i pentru cine-i, ce-l doare
Şi-n timp ce voce asculţi, doar puneţi întrebare;
Spune-i s-aştepte o clipă, aşa doar teatral!

Dă de-nţeles că altu-i deja pe fir, aşteaptă
Şi timp ia-ţi-l să ai răspuns, ce se cuvine;
Să nu fi prins prosteşte cu pantalonii-n vine
De cel ce te-a sunat, cu vocea-i... înţeleaptă!

Chiar în amurg primesc apel; nimic precis,
Aşa din întâmplare, că-i singură şi-i plat...
Şi doar dintr-o greşeală de număr a sunat
Şi cum s-a nimerit... ar da din ce-a promis!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale fac flori timpurii

Degetele tale fac flori timpurii din
orişice lucru
părul tău mai ales îl iubesc ceasurile;
linişte blândă care
cântă spunând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
să nu te temi, noi ieşim în împrimăvărare.

Picioarele tale cele mai albe rătăcesc.
Mereu
ochii tăi limpezi se joacă de-a săruturile
a căror ciudăţenie mult
spune; cântând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
pentru ce fată vii flori aducând?

Să fii buzele tale e lucru mult dulce
şi mic.
Moarte, spun că eşti bogată mai mult
decât ţi-ai dori, dacă prinzi asta,
orice altceva pierzând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi
şi viaţa nu e nimic, sărutul mai dăinuie)

poezie de E.E. Cummings, traducere de Mircea Ivănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i teamă de o carte

Mi-i teamă de o carte (o văd ades şi-n vis)
pe care aş deschide-o-nfrigurat
şi-n paginile ei aş da de-odat...
de toate versurile pe care incă nu le-am scris.

De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
şi solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
şi mi-i devreme ora cea târzie.

Parcă mă văd citind - în acea carte
doar pân' la mijloc orice poezie,
ştiind ce-i scris, de-odată, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.

Şi ochii-ar luneca, pustii de gânduri -
ca peste un destin ce se amână -
peste acele, dragi şi sfinte, rânduri,
precum transcrise de-o străină mână.

Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
şi în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aş răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre limite. Mersul pe sârmă

greu de crezut că de multe ori suntem încercaţi,
puşi să verificăm limitele dincolo de care sufletul nostru dispare?
şi de fiecare dată ne regăsim în oglindă. întregi.
viaţa e ca mersul pe sârmă. obositoare şi incitantă.

relaţionare. aparent e doar un cuvânt
în spatele căruia se ascund munţi întregi de trăiri.
plăcute sau mai puţin plăcute
dar care povestesc despre noi şi reacţiile noastre

credinţă. este modul nostru de a ne închipui că putem
că suntem, că trăim, că iubim, că ştim
chiar dacă de cele mai multe ori realizăm că
adevăratul Dumnezeu e chiar miracolul ascuns în noi

iubire. primăvara este un mod de a iubi
iar iubirea este un mod de împrimăvărare continuă
ştim că nu suntem eterni, dar prin iubire chiar putem deveni
însămânţându-ne părţi din suflet în sufletul, în cugetul şi-n amintirile altora

omul nu are limite. este nelimitat. este atât de imens
încât în mintea şi-n sufletul său încape Dumnezeu şi tot universul
poţi să îi iei tot, dar atâta timp cât respiră
constaţi că nu i-ai luat nimic...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru tatăl meu

Colonele, va veni o zi
când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
râzând atât de mult
că până şi zeii din Olimp
vor fi geloşi pe veselia noastră

pe-nserat tu îmi vei spune poveşti
ca în copilăria mea multicoloră
precum un fluture exotic
dimineaţa îţi vei pune uniforma albă şi tresele
iar eu costumaşul roz cu dungi, de la Lili
inelul cu perlă dăruit de mama
şi vom lua vaporul spre primul port
marinarii ne vor aduce narghilea
iar eu îţi voi povesti despre Orientul meu
despre dragii mei profesori
şi despre cărţile sufletului meu

apoi ne vom aduce aminte
cum discutam noi cu vânzătorii de pepeni
cum ne uitam la desene animate
cu pisicuţele-n braţe
şi cum, în fiecare vară
ne dădeam în maşinuţe ca doi copii
ne vom aminti de vacanţele la Sinaia
despre încântătoarele hoteluri şi restaurantul
în care dansam împreună pe muzica lui Nicky
despre iubiţii mei frumoşi
şi despre cum mă sunai tu în fiecare seară
pe când colindam pământul în lung şi-n lat

nu-i aşa, tată, că nimeni n-a mai râs ca noi
nu-i aşa că pentru tine
eu sunt cea mai frumoasă fată de pe pământ
eu cred că eram cel mai fericit copil
din toate timpurile
mai ales în Noaptea de Sfânta Maria
cu toţi prietenii noştri
pe scena aceea de poveste

ce frumoasă era viaţa pe atunci
tu erai împăratul meu
iar eu cea mai iubită prinţesă de pe pământ

va veni o zi, tată, când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
ce frumoasă va fi lumea şi atunci

poezie de Alina Beatrice Chesca (octombrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olteni de invidiat

Când ai gânduri mai păgâne
Poţi să intri chiar şi-n boală:
Banul lor tot ban rămâne,
Chiar şi-n... visteria goală!

epigramă de Florina Dinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândeste el, nu era alta care să aiba strămoşi mai aleşi şi mai de viaţă. Pamântul era o nimica toată, un boţ de humă ce orbecaia fară de nici un căpătâi, prin văzduh, când neamul lor greieresc îşi ridica osanele lui însuşi, supt frunzele uriaşe din care astazi nici macar urme n-au rămas. Ei biruiseră vremea – dăinuiau stăpâni în lung şi-n lat, ca şi pe atunci. Chiar un străbunic al lui, cu mii de ani înainte, fusese cântăreţ în cuptorul brutăriei lui Por-împarat. Si astea nu erau vorbe de ici de colo; ci le povesteau batrânii în toate mintile lor, şi ei, fireşte, de la alţi batrâni pricepuţi le auziseră. Căci doar aşa ramân poveştile pe lume.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Cântăreţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!