Poem în cădere

lumea mea e un loc străin în care bucăţi mici de soare
se suprapun / dau naştere

fiecărei zile cu teamă

strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ

suntem relee care captează undele primitive ale universului

când a început totul?

lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara

şi nu ştim ce să facem cu libertatea

preferăm să cădem mai departe / în spaţii uriaşe / în largile spaţii corporatiste

în rest o lumină sepia care devorează totul acum când

//

plouă ca şi când stau în faţa unui pluton de execuţie

iar gloanţele sunt picăturile de ploaie care ascund

toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece

frunzele vor fi patul meu de moarte

plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis

în care beau o cafea caldă în faţa unui şemineu negru

aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îţi doreşti

când de fapt

peste tot sunt cadavre şi cadavre / aici la marginea oraşului

unde plouă iar fricile nu vor să moară.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldiers

e târziu şi soarele ca o drujbă taie
cerul în două. muniţii păstrate pentru mai târziu când vom avea nevoie de ele.
soldaţi pregătiţi pentru război / asta suntem. apoi soare/ vid.

cizme murdare înfipte în noroiul de pe străzile
ce ne duc ca benzile transportoare înspre cazarme.

// acolo se petrec dramele / când liniştea se omoară încet
ca un animal învelit în blana lui caldă străpuns de gloanţele lor cenuşii //

linişte artificială în dimineaţa de februarie / pentru că toate
sunt ascunse sub pământul murdar.

tac asemeni unui munte pe care niciun alpinist
nu poate să-l urce.
ceva urlă pe văile sale / nevoile noastre de stabilitate şi control.

// tac şi-mi descopăr fricile ca pe o rană. în capul meu se învârte o balerină.
cu căt învârt cheia cu atât mai repede se mişcă. //

un soldat se va îndrăgosti de ea.
dar când o va vedea în faţa cazărmii, aşteptându-l în rochia ei frumoasă şi neagră
altcineva o va împuşca. sângele va ţăşni. durerea va ţâşni.
moartea va ţâşni.

// te rogi ca ceva să se oprească / aici în liniştea camerei tale //

să se oprească războiul. drujba îţi taie corpul în mai multe bucăţi
pentru că întregul nu a funcţionat niciodată.
şi atunci auzi cântecul balerinei. te rogi ca el să se oprească pentru că de fapt este cântecul morţii.

apoi soare/ vid.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ploua pe afară

Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine şi pe dragi.

Şi îmi e rece fără tine,
Şi tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi eşti durerea cât mai sunt.

Şi plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Şi simt în mine cum mă plouă,
Anunţă ploi un mic herald.

E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile şi se crapă
Din ochii mei şi din cuvânt.

Când ploua rece pe afară
Să te gândeşti, să mă priveşti,
Din când în când, iară şi iară,
Să te întrebi, mă mă iubeşti?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie în doi

Plouă indecis,
Fără rimă,
Ca poezia pe care ţi-am scris-o
Fără versuri
Şi ţi-am înfipt-o în inimă,
Forţat,
Ca să mă auzi...

Plouă rece,
Afon,
Ca melodia pe care ţi-am cântat-o
Caraghios la ureche
Şi ţi-am vărsat-o în dor,
Subtil,
Ca să mă asculţi...

Plouă pierdut,
Fără ritm,
Ca pauza pe care ai apăsat-o din greşeală
Pe caseta noastră
Deodată
Ca să mă alungi...

Plouă tomnatic
Gri,
Ca sufletul permeabil
Pe care ţi-ai întins praful,
Înăbuşit,
Ca să nu te uit...

Plouă visând,
În ceaţă,
Ca primăvara pe care o ascunzi
În spatele unui nor,
A păcăleală,
Ca să mai aştept...

poezie de Gabriela Chişcari (1 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj umed

Plouă strâmb
Şi fals,
Plouă tâmpit-
Plouă cum ploua-ntr-o zi la Londra
Când sorbeam un vermut sec
Cu Anny Ondra
într-un bar pe Piccadilly Street...

Ploua ca şi cum o stropitoare
Ar uda, pripită, verzile peluze
Inventate-anume ca s-amuze
Lorzii beţi de whisky
Şi morţi după soare...

Plouă ca şi cum stropii de ploaie
N-ar fi decât stropi de năduşală
Ce s-ar scurge de pe Anny Ondra goală-
Când se-ncuie cu boxerul în odaie...

Plouă,
Plouă,
Toată ziua plouă,
Plouă ca-ntr-o baltă fără fund-
Baltă-n care Ofelia şi Hamlet
Se ascund
Să-i procure lui Shakespeare
O dramă nouă...

poezie celebră de Ion Minulescu din Cinci groteşti (1943)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

poligraful nu încetează să târâie acul pe hârtia albă

lăsând urmele roşii ca şi cum ar fi bătăile unei inimi în fibrilaţie

sunt întrebările la care trebuie să răspund deşi nu mă întreabă nimeni, nimic

trebuie să răspund tot timpul cu da

are loc un recul ca la o armă veche ce se descarcă greu de fiecare dată când încerc să mint

trăiesc într-un hotel zi de zi mă cuprinde tristeţea pentru un moment gândindu-mă la toţi cei care intră şi ies

pe uşile glisante / un carusel al unei şi mai mare tristeţi

m-au întrebat dacă sunt pregătită să mor şi acul poligrafului a tremurat

m-au întrebat dacă sunt gata să iubesc şi acul poligrafului a stârnit un cutremur

alveolele din plămâni stau gata sa plesnească

(emoţia e firească, emoţia e o pasăre vie )

nu am final pentru aceasta poveste

pentru că toată viata se derulează ca şi cum aş fi în faţa unui pluton de execuţie

şi pentru inimă nu exista detectoare

tresare rapid şi scurt / atunci când viaţa o părăseşte dar

poligraful a eliminat toate răspunsurile mele greşite

şi am rămas într-o rochie subţire şi albă în ploaie, aşteptându-te să-ţi spun da.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hunt dogs

drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre

fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste

atunci când alergăm spre destinaţii necunoscute
prin pădurile de brazi aşa ca cerbii urmăriţi de
câinii de vânătoare.

*

de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.

ca şi cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.

*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să mişte.
de la alt soare
cel pe care îl poartă oraşul în piept.
dar şi el e o rană prin care poţi
să traversezi de la un mal la altul

şi atunci
te simţi
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
ştii că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
şi tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear

nu este fuga

nu sunt oasele tale de piatră.

*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.

noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noştri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale maşinilor de deszăpezire.

acum respirăm aerul îngheţat & aşteptăm. aşteptăm. aşteptăm.

moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriaşa groapă de deşeuri a oraşului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă uman

Plouă.
Incolor, fad, pustiu.
Plouă plin, în frunze,
Cantabil, repetat, divin.
Plouă uman, firav şi stins,
Ca sunetul tâmplelor tale
Când mă vezi...
Plouă.
Cantitativ, şiroi, nerod.
Plouă gri, a toamnă,
Rece, în ropot, libertin.
Plouă greoi, neputincios,
Ca golul meu din suflet
Când nu ştiu...

Plouă.
Înclinat, sporadic, pictural.
Plouă color, în iarbă,
Lovit, foşnind, curbat.
Plouă repede, strivind,
Ca vocea ta, răstită
Când iubeşti.

Plouă.
Uitat, firesc, lacrimogen.
Plouă albastru, nud,
Credul, asfixiat, iubind,
Plouă sporadic, personal,
Ca privirea mea, stângace,
Când te caut...

poezie de Gabriela Chişcari (19 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că mă veţi pune să repet

despre toate fricile
pe care le-am cules când eram copil
vă voi spune că le-am strivit
cum roşiile în putina de lângă fântână
sita bătută de mâna tatei a ruginit
numai fricile mele se urcă
pe scara din porumbar
stau agăţate de grinzi
şi zâmbesc fericite
că nimeni nu le mai atinge
acum nu mai cred în nimic
Dumnezeul lor un fel de marionetă
cârpe şi sfori de second hand
într-o zi se vor rupe
şi fricile mele vor cădea pe podeaua
unde şoarecii se plimbă în voie
mari şi cenuşii
din găuri ochi iscoditori
mereu mi-a fost frică de şoareci
acum le iert păcatul de a roade
acum fricile mele sunt un deliciu
pe care-l las
preţ devorării

nici nu mai ştiu să repet despre
ce am trăit cândva

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât ştii,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceaţă,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi ştie suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cişmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-aşează
s-asculte.
Mă plouă o viaţă, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă şi macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă oraşul, cu paşi...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâşii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plouă

când plouă
ascult pasărea gri
din pieptul ud răzbat sunete palide
pentru cine cânţi făptură puţină
spune-mi
pentru cine cânţi
pentru bradul falnic care te adăposteşte
pentru picăturile de apă mult prea grăbite
pentru norul care a înghiţit soarele
pentru cine?
cânt pentru o inimă bună
acesta îmi este rostul
cânt pentru inima bună
care mă aude

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fricile pe care le ai acum şi care îţi dirijează multe comportamente sunt închisoarea în care te găseşti acum. Doar că aceste frici sunt iluzorii. Când te eliberezi de frica de a pierde ceva, ceva ce până la urmă nici nu îţi aparţine, poţi să fii liber să faci orice îţi doreşti. Odată ce faci asta, nu vei mai putea trăi în frică pentru că libertatea e starea noastră naturală.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri!

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notaţiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipseşte o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri şi văi
Cum e de fapt şi femeia şi tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toţi şi toate ne ţine într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în faţa luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră şi ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce depinde de timp, sau ia timp este Maya, iluzia. Dacă vine şi pleacă chiar un milion de ani de ar rămâne este iluzoriu. Iluzia este doar o vrajă care ţi se pare reală, dar nu e. Exact cum vezi un număr de iluzionism la circ, tot aşa fără realitate este această lume. Când priveşti un film şi te identifici cu acţiunea, personajele de pe ecran par reale, dar în fapt sunt doar imaginare. Exact cum spune IIsus când afirmă: "Umbră şi vis este lumea acesta, deşertăciune a tuturor deşertăciunilor!" Iar Buddha spune: "Absolut totul este iluzie!" Ceea ce nu are permanenţă, ceea ce se schimbă, se transformă, ceea ce ia timp aşa cum sunt toate practicile sau aşa-zisele căi spirituale, religii, absolut toate acestea sunt iluzorii, după cum întreaga manifestare este iluzie. Singurul care este Real fiind atemporal este Sinele, Este Dumnezeu, este Supremul. Fiind veşnic necreat nenăscut, mai înainte de toţi veci El este adevărata noastră fiinţă. Noi suntem Dumnezeu cel veşnic fără formă dar ne credem o formă muritoare şi de aici rezultă întreaga suferinţă umană. Nu vedem că tot ceea ce este născut este iluzie, este vis şi că noi în fapt nu am fost născuţi vreodată, ci doar mintea visează asta. Tot ceea ce este efemer chiar şi milioane de ani de ar rămâne este iluzie, după cum ceea ce este etern este fără formă şi este unicul Real!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straturi

avem foarte multe straturi care nu ne lasă să ne apropiem
de visele noastre / nişte tumori în fabricaţie

// vizual poate să mă ajute mai mult atingerea unui obiect
asa cum pot doar să-mi închipui dragostea //

să observi semnele subtile nu numai analizele concentrate pe
microfisurile apărute în carcasele animalelor abandonate pe câmpuri

am plecat să locuiesc într-un oraş mic
la marginea unei păduri de conifere
acolo se aude limpezimea cablurilor mele

înfăşurate pe stern & inimă

acolo ascult o chitară electrică

// un semn ca şi în oraşele mici oamenii fac dragoste se dezbracă de piele şi apoi mor
ca o specie de peşte marin care astfel şi-a atins scopul suprem//

cântecul e de fapt tot despre dragoste

mă ajută simţul tactil şi euforia să supravieţuiesc aici

un semn clar de bipolariate / incontrolabilă / când frunzele încep să se mişte deasupra
oraşului în bătaia vântului de munte

pot vedea animalele ieşind din pădure şi lingându-mi palmele / când iese soarele
le văd în orbitoarea lor frumuseţe / moarte / coaste odihnindu-se pe pământul încins / ca nişte gratii.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerin

voi înnopta pe marginea acestui drum şerpuit
care urcă spre stele
când mă întind pe nisip cu faţa în sus
îmi văd viaţa desenată pe cer
din clipa în care am venit pe lume
într-un decembrie cu zăpadă neprihănită
până astăzi când povestesc sorbind
din paharul cu ceai de mentă

totul e scris acolo cu migală şi meşteşug
de mâna sprintenă a unui caligraf
în sticla vălurită a norilor
pentru totdeauna
cu toate că nu sunt decât un călător desculţ
ai cărui paşi se topesc în tăcere
printre pietre şi raze de lună

atunci îmi spun că dumnezeu există
drept pentru care murmur o rugăciune
în timp ce adorm
printre umbrele şacalilor costelivi.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă iar, plouă metodic, plouă lung şi plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, şi azi,
Plouă şi la ţărm de mare, şi la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galaţi şi în Bacău,
Plouă ca şi cum chiar ploaia a murit... şi-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră şi tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, şi greu, şi tare, plouă halucinogen,
Plouă cu neruşinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârşit,
Plouă straşnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbuşit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deşănţat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăşi, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?

poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au feţele întunecate şi toamna când plouă, şi primăvara când se topesc şi după ce se topesc zăpezile şi iarba zbucneşte din adâncuri, scoţând colţi verzi pe acolo pe unde pământul fusese negru smoală. Rămân încruntaţi, întunecaţi şi atunci când se coace grâul pe câmpuri şi când de la o margine a zării la alta, o mare galbenă, dungată cu verde, primeşte din zori până în amurg, ploaia luminii.

Zaharia Stancu în romanul Desculţ, Rumânii din satul Omida
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!