Celor de-au ajuns Cer
În amintirea lui Boris Vieru
De Ea nu vei putea nicicând fugi,
Cum n-ai să poți fugi nicicând de tine.
Aceasta-i Dragostea, ce va hrăni
Uscatul trunchi, să-nvie din suspine!
Și-atunci copacul care-o înflori
În al tău suflet - oază de Lumină,
Rodi-va taine în a șaptea zi,
Să le culeagă Dumnezeu la cină.
Și să le dea, în semn de Biruință,
Celor de-au ajuns Cer, prin Suferință!
Traian Vasilcău (30 martie 2019)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu poți părăsi
Nu părăsi, ci uită
Când totul este șters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînțelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereți moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,
Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poți părăsi,
Nu mai poți fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"
Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.
Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poți părăsi,
Nu, nu poți fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"
Și voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-ești
Și îți voi șopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.
Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poți părăsi,
Nu, nu poți fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"
Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuși printre timpuri,
Șterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Și când vine seara
Cerul plin de stele
Lucește alb, negru,
Roșu și albastru,
Inepuizabil, în rănile mele
Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poți părăsi,
Nu, nu poți fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"
Nu vei putea plânge
Că nu poți pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceața de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...
Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poți părăsi,
Nu, nu poți fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"
cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă, aș fugi de tine!
Aș fugi de tine, toamnă,
Ochii aprigi de Brumar
Să mă vadă cum dispar,
Chiar de timpul mă condamnă.
Toamnă, aș fugi de tine,
Mi-aș zidi un stăvilar,
Să mă caute-n zadar
Seci surâsuri cabotine.
Aș fugi de tine, toamnă,
Nu doresc să-mi fii stăpână,
Să ajung tot mai bătrână,
Îndreptându-mă spre iarnă.
Toamnă, aș fugi de tine,
De mă strigi, să nu-ți răspund,
De reci ploi să mă ascund,
Ropotind prin copertine.
Aș fugi de tine, toamnă,
Oricând, știu, a ta surată
Va putea, așa, deodată,
Grele-omături să aștearnă.
Toamnă, aș fugi de tine,
Alungând, în mod bizar,
Până-n Luna lui Florar,
Toate iernile din mine.
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii pe fază
Fii atent, fii pe fază
Răul pândește orice greșeală.
Când pelteaua se lungește
Fugi cât ai zice "pește".
Cât încă mai poți, plimbă ursul
Altfel vei vizita în curând "Paradisul".
Fugi dacă poți din casă mai iute
Altfel tavanul se surpă pe tine.
Când ai scăpat, stai liniștit
În realitate, te-ai prăpădit.
Vin după tine, și nu e de bine
Nu poți fugi dintre ruine.
Ziua se stinge, noaptea sosește
Sus pe cer Luna lucește.
poezie de Edmond Ioan Siladie (8 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arme
Ai văzut tu nenorocito vreodată
sticla spartă căzută din rame
a unei icoane
a unei icoane
de moarte mirată?
Ai spart tu cu mâna ta de carne
țeava unei puști, a unei arme
Doamne, a unei arme?
Pahar umplut cu obuze, cu gloanțe
... al unei arme...
Nu, sigur că nu
nenorocito, făcuto din carne
Nicicând n-ai să poți să-ți azvârli
inima din tine
inima din mine
Nicicând, vai nicicând n-ai să le tragi
cum trase sunt în morți
gloanțele din arme.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gipsy love
Când mă vezi nu mai ai aer să respiri
Că-s frumoasă și miros a trandafiri,
Mi-ai da haina și cămașa de pe tine,
Și aș fugi da' ce-aș fugi cu tine-n lume.
Au, aș fugi în lume, ce-aș fugi cu tine,
Desculță și numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine și ultimul ban
Și-o inimă de țigan.
Au, aș fugi în lume, ce-aș fugi cu tine,
Desculță și numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine și ultimul ban
Și-o inimă de țigan.
Trupul tău și ochii tăi rău m-au vrăjit,
Mi-au luat mințile, ce rău m-au zăpăcit,
Și din mintea mea nu pot să te mai scot
Cânt mereu de dorul tău și nu mai pot.
Au, aș fugi în lume, ce-aș fugi cu tine,
Desculță și numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine și ultimul ban
Și-o inimă de țigan.
Au, aș fugi în lume, ce-aș fugi cu tine,
Desculță și numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine și ultimul ban
Și-o inimă de țigan.
Hey
I can't take, can't take it anymore
I'd give it all
There's no change for love
Let's escape far beyond this shore
I'd give it all
You're my Gipsy Love.
Au, aș fugi în lume, ce-aș fugi cu tine,
Desculță și numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine și ultimul ban
Și-o inimă de țigan.
Au, aș fugi în lume, ce-aș fugi cu tine,
Desculță și numai cu ce am pe mine,
Ai da pentru mine și ultimul ban
Și-o inimă de țigan.
cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovăție
Poți să te ascunzi sau iată
Să fugi de orice ființă,
Însă nu poți, niciodată,
Să fugi și de conștiință.
epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori ești nevoit să fugi. Și fugi, și fugi până te dumirești că nu te aleargă nimeni.
aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Risipă de timp
Ample discuții sterile...
O noapte întreagă mi-au luat,
Nicicând nu ai fost lângă mine,
Când vifor aveam de-nfruntat.
Eram dezbrăcată de toamnă,
În unghi de vedere stingher...
Cu inima-n palmă și calmă,
Tu... anotimpul cu ger.
Să mergem așa mai departe,
Risipă-i de timp, n-are rost.
Nicicând n-ai crezut în dreptate,
Nicicând, alături n-ai fost...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fugi
Fugi!
O să-ți cotrobăi prin gânduri,
Cameleonic,
O să-ți ajut detaliile să zboare
O să-ți strâng ideile cărunte,
În pachete noi,
Și o să le car în afara ta
Cu spatele încovoiat
De încercare și praf...
Fugi!
O să-ți strivesc mâinile în degete,
Distrat,
O să le măsor unghiile cu ale mele
O să-ți oblig mângâierile,
În insistențe de copil,
Și o să te despart de vremuri
Cu zâmbetul întins
De suflet și poveste...
Fugi!
O să-ți rup emoțiile în bucățele,
Mii,
O să le înmulțesc cu prezență,
O să-ți strivesc regretele,
În vise de seară,
Și o să te apropii nevrând
Cu litere aleatorii
De doruri și credință...
Fugi!
O să-ți fur din clauzele absenței,
Hotărât,
O să le acopăr golurile ieftin,
O să-ți cumpăr speranțe,
În dobânzi nevăzute,
Și-o să te iubesc cantabil
Cu tăceri intenționate
De joacă și alinturi...
poezie de Gabriela Chișcari (19 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când fugi de liniște, fugi și de tine însuți.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poți fugi de lume, dar nu poți fugi din unviers.
Lucian Hașa (26 ianuarie 2023)
Adăugat de Lucian Hașa
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragostea oamenilor răi și de ura celor buni să fugi.
citat celebru din Epictet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragostea celor răi și de ura celor buni să fugi.
proverbe grecești
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atacă, dacă poți ataca, apăra-te în cazul în care nu poți ataca, fugi dacă nu te poți apăra, predă-te dacă nu poți fugi, mori dacă nu te poți preda!
citat din Sima Yi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămașilor...
să pleci de-acasă, să pleci din țară, să fugi de lume
și continent
ce nu te lasă, ce stă să doară, ce om, ce nume
ce firmament?!
ce fir de iarbă, ce creangă ruptă, ce colb pe drumuri
ce triste ploi
aștepți să fiarbă, chemând la luptă, cu mori de fumuri
mocnind în noi?!
că n-ai speranță, că n-ai răbdare, că n-ai crezare
că nu mai poți
ce ambianță cu fund de mare și chip de soare
te țin pe loc?!
ce nu te lasă, ce stă să doară, ce om, ce nume
ce firmament
să pleci de-acasă, să pleci din țară, să fugi de lume
și continent?!
poezie de Iurie Osoianu (21 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Încă o mostră de vulgaritate trecută prin academie: fugi, nu fugi, vremea pistei trece.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.
citat clasic din Martin Luther King
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai bine fugi de lume ca să te întâlnești cu tine, decât să fugi de tine ca să te întâlnești cu lumea!
citat din Diana Pârje
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nu poți zbura, atunci fugi; dacă nu poți fugi, atunci mergi; dacă nu poți merge, atunci târăște-te; dar, orice ai face, asigură-te că înaintezi!
citat din Martin Luther King
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelepții în viață au ținut sfat împreună cu sufletele înțelepților defuncți, iar acestea le-au spus (citat din tratat): Iapa albă a fătat pentru ultima oară. Va fugi, va fugi și nimeni n-o ști că n-a crăpat. Va călca în picioare grumajii ucigașilor ei. Fiindcă s-a zis: n-ai cum să smulgi inima fără să frângi coastele. Sufletele înțelegeau prin asta că, în aparență, indienii vor pieri ca niște găini bete. Numai în aparență însă. Căci iată teribila (sau: înfricoșătoarea) taină a celor o mie de miriade de suflete: Din cele mai vechi timpuri, trupurile indienilor au fost însuflețite de o mie de miriade de suflete indestructibile. Sufletele nu erau distribuite câte unul pentru fiecare trup; doar războinicii și înțelepții aveau câte un suflet și câteodată chiar mai mult de unul. Femeile și copiii posedau numai o mică părticică de suflet, zisă "rază de lumină". Sufletul intra în războinic o dată cu inițierea, fiind invocat de Colegiul Șamanilor.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!