Ucenic al adevărului

în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
şi noi le aşteptăm
ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-şi scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează faţa
ne dau simţămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roşii

eu sunt ucenicul adevărului
care-şi caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noaptile din mine îşi pierd întunericul pe drum
şi dimineţile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
şi lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înţelegera vieţii
până când îi va pune cruce
şi va păşi mai departe
prin deşertăciune
cu înţelegere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie şi revelaţie

Nu un fapt este o poezie
ci revelaţia lui în cuvinte
ce urcă prin simţirea noastră
până ne închide în cercul luminii
şi ne face să gândim frumos.

O femeie este şi devine o muză
care este mai mult decât o femeie
din care adjectivele dau pe dinafară,
pune trăsăturile în ochii iubirii
şi creează liniile subţiri ale atingerii
cu gândul plăcerii sublime.

În mine supravieţuiesc minunatele poeme
în care viaţa şi dragostea se împletesc
şi sufletul se încarcă
cu trăirea deplină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem atât de puţini

în compania acestei nevroze care a înghiţit gâtul lebedei
într-un alfabet al învârtirii
încât
ne întrebăm
care pic din noi ar fi capabil să fugă
şi să spună lumii că din cauza noastră
toate întâmplările lor sunt asemenea
nu doar simple coincidenţe care dau naştere unei viituri de înjurături
înainte şi după scriptura unei mirese
proaspăt ieşită din calvarul ei alb

eu sunt doar un şofer
îmi conduc automobilul ca un bisturiu printr-o beregată
iar tu eşti o noapte înfiptă în auz
la fel ca şi o pasăre în zborul ei
aşa că lasă
lasă sunetele să treacă
lasă acel nimeni să ridice piatra
care o să mângâie obrazul de mai târziu
lasă dimineaţa împuşcată din pat şi pleacă
pentru că nu este crima ta
lasă totul să îţi intre în burtă
în sex
pătimaş
şi du-te femeie
du-te să rodeşti o casă

poezie de Daniel Dăian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spleenul iubirii

Sufletul nu mai poate răbda,
dă ocol durerii,
o îmblânzeşte cu o mângâiere de copil
ce răscoleşte trupul şi-i dă culoare,
de se luminează la faţă
cu buzele arse.

Inima-n freamăt asemenea frunzelor
în spleenul iubirii
urcă toate treptele emoţiei
pe curbele voluptăţii.

Respiră aromele şi răcoarea nopţii
filtrează fericirea şi o aşează-n fereastră,
să simtă cum se deschide orizontul,
devine miere vâscoasă şi nu mai curge,
se purifică într-o stare solidă.

Până şi dulcele se concentrează-n sine
doar timpul îşi lasă amprenta
liberă şi celestă.

Se împărăteşte cât mai mult verdele,
urcă-n arborii viitorului la care aspiră
să-şi pună păsările pe ramuri la concertul dimineţii,

de nimic nu va mai fi cum a fost,
dar lumea nu se va sfârşi,
se va schimba.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul trebuie să strălucească

Ai mâncat din sufletul bun cât ai vrut,
l-ai lăsat sărac la margine de prăpastie
fără să-i auzi ecoul lăuntric.

Simţi drumul care nu iubeşte căderea
şi te întorci odată cu păsările prin întuneric
până la lumina magică a naşterii adevărate.

Când totul trebuie să strălucească
în timp ce piedicile încep să dispară,
se înalţă cuvântul cu evantaie de dragoste.

Prea dureros înfloreşte flacăra iubirii,
înainte de a cunoaşte sabia plutind prin aer
îşi îngroapă suspinul sub flori visătoare.

În faţa deschiselor porţi ale cerului
ascultă o rugă din sufletul săracilor trist
şi rotund pune semne la tâmple.

Limbă de clopot cheamă bătrâneţea acasă
şi moare în locul ei tăcerea,
ruginită frunză purtată de vânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda de lumină

gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ţinut
din care pleacă păsările
peste un deşert de apă
Dumnezeu pescuieşte sârguincios
încerc şi eu cu undiţa de argint
dar nimic
aştept minunea când trag peştii
şi se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
şi pleacă.

n-o urmăresc

prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuieşte frumos
şi merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în ţara, grădină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care respir

de prea multă libertate mă las amăgit
privesc pe fereastra adevărului departe
în oglinda fără orizont a timpului
înţelegerea nu-mi mai este permisă demult
şi înot în ape tulburi.

cu prea puţină bunăvoinţă mă întâlnesc
în cercurile închise ale tăcerii
poate poate cineva vorbeşte
luându-şi lumea în cap
cu drumurile ei cu tot
până voi respira clipele trecerii
prin apele oaceanului care ne despart
şi ne lasă
înţelepţi la mal.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare faţă o altă faţă

strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
ştie pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care şi-a crucuficat instinctele primare
şi se hrăneşte cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufaşe
îşi scoate din buzunar moneda de schimb
şi o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.

de acum întregul femeii se vrea rodind
şi calităţile ei puse în sângele bărbăţiei
să armonizeze cuvintele adânci ale simţirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare faţă
şi-l scapă ca pe o haită de conducător
şi-i dăruieşte prin luptă altul.

cu timpul rămân doar zidirile
şi ele se înalţă
lângă piramide de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra pleoapelor

Să ne îmbătăm cu propoziţii eliptice de subiect
şi să nu ne doară capul,
să întoarcem pe dos cuvintele
până înţelegem tot ce spun printre rânduri
ca nişte cititori în stele.

Nu putem face asta întotdeauna,
sunt ocazii şi fapte care ne depăşesc,
nu ne lasă somnul liniştit
şi dimineţile pline de candoarea răsăritului,
fiecare îşi doreşte o amiază cu obrazul de piersică,
să-i admire puful moale,
să-i atingă coapsele coapte,
să o sărute la umbra pleoapelor cu gene stufoase
în hamacul din grădina iubirii
până se supără iarba.

Doamne, la ce-mi zboară mintea,
trupul vrea să se odihnească cuminte
când începe toamna fără explicaţii
şi aş putea protesta pentru timpul pierdut
fără rezultate care să-mi toarne mulţumire
în inima femeilor scăpate printre degetele
înserării din orgolii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea fără de somn

fără de vise
fără de dragoste
cea rătăcită prin firescul clipelor
cea neîntrebată
nelocuită
cea fără de limite
cea fără timp
ca un ceas defect
ce atârnă pe zidul unei lumi
roase de invidie
cea care a strigat în pustiu
cea care s-a hrănit cu praf
când vântul i-a spulberat speranţele
cea neîntoarsă din drum
neclintită în dorinţe
ca un beţiv care-şi cheltuieşte banii
ca să guste noroiul din şanţ

,, cea fără de somn''
aşa cum o numeşte un pictor
când îşi amestecă toate culorile
şi se plânge de timp
că absoarbe ca un burete
tot albul pânzei
cea fără de lumină
îngenuncheată în faţa destinului
caută cu lăcomie să mestece
începutul unui poem
despre care
nicio inimă nu îşi va aminti

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepuri şi femei

El taie răul din rădăcini,
îl pune să moară-n ascuns,

se spală cu apele limpezi ale zilei,
botează în verde lumina
şi aruncă-n vânt cenuşa gândului ars.

Îşi aşază nădejdea pe masă,
scrie cu umbre pe faţa oglinzii
o poveste cu iepuri şi femei
după care nimeni nu mai aleargă
s-au domesticit.

Până se vor schimba nopţile la faţă
şi vor pleca spre marea fără de ţărmuri,
rămân sortit aceloraşi privilegii
de a mă vindeca de compromisurile
făcute de alţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las cuvintele să-ţi descrie

Mă îndepărtez de toate apucăturile
şi îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile şi mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.

Las cuvintele să-ţi descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
şi Dumnezeul la care mă închin
aşteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.

În suflet mugurii credinţei înfloresc
şi fructul îşi răspândeşte sămânţa,
cu acest rod doresc să mă mântui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Previziune

Se făcuse seară în cuvintele şoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneşi alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
şi noaptea îşi căuta caii sălbatici.

Dar cum voi păşi prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în dimineţile în care şi izvoarele cântă,
iar ziua mă aşteaptă acasă
cu nesfârşitul dincolo de lume.

Deschide porţile închise de alţii,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin oraşe necunoscute
pe unde strălucirea aşteaptă musafiri.

Născut cu linia vieţii
atât de profundă şi clară,

prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieţii
fructul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi greieri

E o seară cu umbre şi greieri
cu luna care stă la pândă...
de tăcerea lucrurilor mi-e teamă
şi de tot ce pune stăpânire pe om
până şi umbra e un fel de mare
pe care nu o putem domina
pe un pat de crini, demult nu se mai moare,
întotdeauna la capătul luminii nu e întunericul
ci Ea (pe umbră dacă calci nu doare!)
între singurătate şi moarte e un prag
ce se ţine scai de toate ale tale
până când, toate culorile vieţii (într-o zi)
din viaţă... se retrag...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem nou, Amprente (28 iunie 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jocul vieţii

Îmi limpezesc sufletul cu oxigenul de dragoste
pe care mi-l insufli clipă de clipă
în fiecare celulă din trup
şi uită să moară.

Intră cu bucurie în jocul vieţii
până ajunge la inimă şi-n sânge,
nu se lasă infrântă,
iubirea lipsită de fior ar fi goală
ca o regină fără ecou.

Se strânge în mine şi cheamă
dorinţa revoltată
în gândul care-mi tulbura voinţa
până la anihilare.

Lumina îşi caută loc în suflet,
irumpe prin toţi porii,
tu priveşti cu ochi somnoroşi
tăcerea nevinovată a nopţii
pe care n-o poţi suporta.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul, izvor de lumină

Îmbrac în mici emoţii, cuvintele,
îmi strecor pe nesimţite iubirile
şi mă intorc acasă în singurătate
cu toate femeile îndrăzneţe şi fugare.

Mă pierd în ochii lor lunatici
ca într-o fântână albastră
de unde au fugit stelele verzi,
au rămas durerile îmbătrânite în apă,
fulgerul, izvor de lumină.

Noaptea-i o consolă susţinută de pilaştri
pe sub care trec femeile singure,
dincolo aşteaptă bărbaţii veleitari
roşi de nerăbdare.

Nu mai e mult pănă se nasc întâmplări
care se-ngroapă-n uitarea lumii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră fereastră

Ştie să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

aşteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorinţe.

Privirea din unghi ascuţit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
şi zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învaţă să-şi macine tristeţea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
şi înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul cu flori

Venită din spatele umbrelor
cu raze de lumină în mâini
stratifică iubirea sub piele

şi cu inima simte.

Nu mă mai caută cu ochii
se face scară să urc
până la izvorul din care beau.

M-atinge c-un gând, săgeată ascunsă,
alcătuire dureroasă în carne
plăcere cuibărind.

Poarta fără stâlpi înfloreşte
şi lasă loc să treacă
carul cu flori.

Oaspeţii aşteaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău nu mă lasă singur

Simt cum se frământă pământul,
apele se umflă în plămâni şi respiră,
rădăcinile absorb zăpada şi se pregătesc
arborii îşi dau coate şi se bucură.

Primăvara mă cheamă cu toată puterea soarelui,
cuvântul tău nu mă lasă singur
şi mă bucur cu toţi nervii tăcerii
de cântecul ce se naşte în mine.

ştiu cum foşneşte în aburi pământul,
cum răsuflă din adânc,
sub privirile oamenilor
după modelul trezirii din somn.

Văd cum se revarsă ţărâna umedă,
Cum păsările se lasă din zbor şi caută
hrana care le asigură un nou ciclu
când natura înverzeşte şi cântă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!