Din ea au ţâşnit doi bujori

Deşi poarta era deschisă ai sărit peste gard,
inima mi-a tresărit de spaimă:
mă jefuiai... mi-ai spart codul de bare.
Îngrozit am clipit o singură dată
când am deschis ochii ai dispărut
un salt în timp şi totul era irosit.
Ai pătruns în lumina sălbatecă a lunii
operai metafore
străpungeai nepăsătoare clipele
amestecai fără teamă distanţele
nimiceai surprinzător abisurile metamorfozate
părăseai violent existenţele deschizându-te peste margini
însă luminile din irişii tăi îmi aparţineau numai mie.
Ţi-ai desfăcut bluza...

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi era duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
de undeva dintr-un colţ
mă privea ca pe un străin
mi- a scanat trupul gol
întins pe masa acoperită
cu un cearşaf alb
mi-a contabilizat bătăile de inimă
şi pe fundalul acela de linişte deplină
s- a aplecat peste mine
şi mi-a şoptit
"nu e foarte rău
linişteste-te..."
când am deschis ochii
instinctiv
m-am uitat pe fereastra întredeschisă

cerul era plin cu păsări...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi, pădure

Când am fost trist mi-ai înveselit inima cu tril de ciocârlii

când am fost batjocorit ai scos fiarele pădurii înaintea lor
şi m-ai salvat

când îmi era amar în suflet mi-ai deschis cărarea spre izvorul uitării şi al iertării

când îmi era dor de o îmbrăţişare ai lăsat lucrările tale şi mi-ai înconjurat delicat trupul cu liane de carne acoperite cu nuferi

când mi-a fost cald mi-ai acoperit bolta cu crengile tale înverzite şi m-ai făcut să resimt oricând şi oriunde răcoarea dimineţii

când mi-a fost sete mi-ai dat lacrimile muntelui în izvoare

când erau buzele uscate de dor mi-ai trimis roua de pe petalele
aripilor tale pentru a le umezi

când, în miez de noapte, mă ocolea somnul mi-ai trimis sunet de greier şi păsări şi am adormit

când eram pe patul de boală ai cules cu ramurile tale cele lungi acele plante ascunse, vindecătoare

iar acum, că sunt fericit, te-am căutat să te aflu
şi în ochii tăi, pădure,
am înţeles că eram în inima unei femei.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

...şi a fost duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de linişte deplină
a coborât în mine
şi mi-a şoptit
nu e foarte rău
linişteşte-te...

când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu străin

Când m-am născut am ţipat dinăuntrul tău
Şi mi-am auzit ecoul la mine în piept
Ciripind ca o pasăre ce-şi lua pentru prima dată zborul,
Am tras aer în piept şi ţi-am simţit plămânii cum se dilată primindu-l,
Am clipit şi tu mi-ai deschis ochii,
Mi-am deschis braţele şi le-am simţit pe ale tale primindu-mă,
M-am înecat în irişii tăi privindu-i pe ai mei în oglindă,
Am tras aer în piept şi te-am simţit.
Erai tu, eram eu, eram unul şi acelaşi,
Două feţe ale aceleiaşi monede.
Mi-am atins chipul şi parcă nu era al meu
Sau era al meu şi al altcuiva,
Cuiva străin făcând parte din mine,
Cuiva căruia i-am purtat cămaşa înainte ca prima ţesătură să-mi atingă pielea,
Cuiva căruia i-am simţit gustul înainte să simt viaţa,
Cuiva căruia i-am dus dorul înainte să-l fi cunoscut,
Cuiva căruia i-am atins inima înainte să-i ating pielea,
Cuiva al meu, cuiva străin, cuiva al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintotdeauna mi-a fost teamă că-mi voi trăi tinereţea singură, şi că voi îmbătrâni tot de una singură, fără cineva drag lângă mine. Am fost mereu mai retrasă, e adevărat, mi-a plăcut solitudinea; dar era frumos şi mă simţeam puternică atâta vreme, cât eram sănătoasă şi în orice moment ştiam că pot să mă înconjor de oameni. De data aceasta, însă, e altfel. De data aceasta îmi e teamă că singurătatea nu mai este o opţiune, ci mai degrabă o sentinţă. Îmi era teamă că acum singurătatea va pune ea stăpânire pe mine, şi ca nu voi mai avea nicio putere asupra ei.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi i-aş recunoaşte dintr-o mie
Mi-au răpit fără efort inima din piept.
Ochii tăi sunt muza din fiecare poezie
Să-i revăd cu nerăbdare acum aştept.

Ochii tăi mi-au dat lumea peste cap
Din cauza lor sunt prizonierul nopţii,
Iar de emoţii inima mea o ia la trap...
În acest caz vreau sentinţa definitivă a sorţii.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (25 martie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindu-i frică de teamă şi de panică, era îngrozit de spaimă.

aforism de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţul meu drag

Mi-ai furat la-nceput o privire,
apoi mi-ai inundat irişii cu lumina ta.

Priveam amândoi în aceeaşi direcţie
şi vedeam un curcubeu năbunatic,
care se apropia grăbit de noi
întinzându-se la picioarele noastre.

Mi-ai furat o atingere, o strângere,
o mângâiere şi o sărutare de mână.

Luminile curcubeului m-au orbit
şi fără nicio prezenţă de spirit
m-am adâncit în braţele tale
simţindu-mă mult ocrotită.

Mi-ai furat un zâmbet mirat şi întrebător,
apoi sărutul buzelor înfierbântate,
petale de maci în lanul trăirii
îmbelşugate de seninul clipei.

Mi-ai furat inima şi trupul
şi ca un ostaş viteaz, bine înarmat
m-ai convins să nu opun rezistenţă,
ba mai mult, să cedez necondiţionat
şi supusă te-am ajutat să mă cucereşti
şi să-ţi construieşti în mine bun locaş.

Te-ai jucat cu mine, m-am jucat cu tine,
astfel am intrat împreună într-un dans miraculos,
legănându-ne pe firul de borangic al iubirii
împletite straşnic cu dibăcie deplină.

Mi-ai vindecat suspinul, apoi plânsul,
mi-ai alungat îndoiala şi griul taciturn,
care mă locuiau de mai mult timp
şi mi-ai deschis inima ferecată
cu lacătul unor vremuri apuse.

Mi-ai zburat prudenţa de a suferi,
mi-ai dat aripi să visez aievea
şi să zbor precum zmeul copilăriei
peste marea învolburată şi munţii înalţi
din lumea în care trăim.

Dar, să ştii că nu eşti un hoţ desăvârşit,
pentru că eu, cu bună ştiinţă
ţi-am deschis uşa atunci când îmi căutai
ochii, mâna, braţele, gura, inima,
deoarece ştiam că doar astfel,
eu şi tu vom deveni un singur HOŢ,
iscusit şi însetat de iubire.

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul nopţii

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negrii încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare,
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi,
şi peste munţi şi peste şesuri,
acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de NIKI
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta mea

A bătut uşor la poarta mea
În amurg de seară fericirea
Îmi era pe-atunci inima grea
Întâlnisem doar dezamăgirea.
N-am deschis, nu înţeleg de ce
Şi a dispărut ca o nălucă,
Scriau de ea atâtea cântece,
Cum de-am lăsat-o să se ducă?
A venit apoi la poarta mea
Cu trandafiri de dor iubirea,
Printre petale îmi surâdea
Dar m-am ferit să-i văd privirea.
Şi m-am ascuns după un geam
Deşi doream nespus s-o întâlnesc
Plângea o pasăre pe ram
Spunându-mi că din nou greşesc.
A revenit atunci la poarta mea
Într-un amurg dezamăgirea
Din cerul negru fără nici o stea
Ea îşi vesti din nou sosirea...
Plângeam cum n-am plâns niciodată.
Durerea ei prea bine o ştiam.
Dar visul s-a sfârşit si deodată
Lumina soarelui intră pe geam.
***
De ce să plângi o viaţă-ntreagă
Când fericirea e aproape
Şi-oricine poate să aleagă
Între drum lin sau tulburi ape....

Dorina Omota (25 februarie 2017)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi-dimineaţă, mergând fără chef spre serviciu, mi-a sărit în faţă un corcoduş abia înflorit. Care mi-a deschis ochii, căci am început să văd tot felul de lucruri: păsări, de exemplu, nori, muguri... Şi un gard din beton, albastru, urât. Mă pregăteam să-l dărâm cu puterea gândului, însă chiar în clipa aceea mi-au atras atenţia balansoarele şi toboganele din parc, care-mi făceau cu mâna. M-a lovit aşa o fericire în coşul pieptului, încât mi-am zis: "Doamne, ce bine că lumea nu-i aşa cum îmi place mie!" Fiindcă eu n-aş fi construit grosolănia aceea de zid, dar nici balansoare şi tobogane...

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba

la căsuţa văruită în albastru "Voroneţ"
nu mai arde nicio lampă şi în tindă e îngheţ
o şindrilă stă să cadă, s-a cam supărat aseară
pe un corb ce coborâse din senin fără de scară

ieri un cerb din întâmplare i-a spart geamul translucid
purta mândre lopătare şi era cam obosit.
altfel... linişte deplină, uşa este descuiată
şi visa bătrâna casă cum era când era fată

n-a fost rău nici măritată, avea mulţi copii în jur
astăzi baba stă să cadă, sprijinită de gorun
însă cerul o veghează şi din stele o coroană
peste fruntea ei aşează, sus în margini de poiană.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba

la căsuţa văruită în albastru,, Voroneţ,,
nu mai arde nicio lampă şi in tindă e îngheţ
o şindrilă stă să cadă, s-a cam supărat aseară
pe un corb ce coborâse din senin fără de scară

ieri un cerb din întâmplare i-a spart geamul translucid
purta mândre lopătare şi era cam obosit.
altfel... linişte deplină, uşa este descuiată
şi visa bătrâna casă cum era când era fată
.
n-a fost rău nici măritată, avea mulţi copii în jur
astăzi baba stă să cadă, sprijinită de gorun
însă cerul o veghează şi din stele o coroană
peste fruntea ei aşează, sus în margini de poiană.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nod 5

El era un singur ochi peste tot,
o singură gură de jur împrejur,
un singur piept peste tot,
o singură frunte de jur împrejur.

El era blestemat,
de Fatum era blestemat.
Sub coasta unică avea două inimi
două inimi, două inimi, două inimi...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii îndură pe zgură

când am deschis ochii
era întuneric

când am gângurit prima dată
gâtlejul mi-a înţepenit

şi cântecul tău de leagăn
îmi suna a tunet

mi-aţi adus toţi sfinţii
icoanelor de aur
şi îmi erau străini

mi-aţi adus liturghii
cântate în strane
şi îmi erau metale şi plumb

în nodul pământului
plin de pustiuri şi eu
nu aveam timp
decât pentru Dumnezeu

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columna satului

Ţigara se fuma singură
Columna lui Traian era singură
O singură dată te-am văzut singură
singură cum te oglindeai
într-o lingură
de piatră
la muzeul satului
unde ţigara se ardea singură
fiindcă Traian plecase pe columnă
fără ochii tăi însinguraţi
pietrificaţi în lingură.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea de iasomie

florile de iasomie s-au trecut
şi numai culoarea ochilor tăi
mi-a rămas în venele albastre
ce poate fi un gard îmi spuneai
distanţa de la suflet la suflet
poate de aceea zborul fiecărei clipe
mi se părea mai scurt
viaţa din ape a urcat pe uscat
ca în cele din urmă să se intoarcă în ape
am înţeles că nu suntem decât
o umbră şi încă o umbră
deşi umbra ta era un poem fără cuvinte
eu am rămas pământ
veşnic nelipsit de la întâlnire

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câţi ani o cunoştea? De niciodată. De fapt nu ştia nimic despre ea; deşi părea că arată totul, era o carte deschisă, dar codificată: o aveai în mână şi n-o puteai citi fiindcă nu-i cunoşteai codul.

Doina Ioneţ în Floarea de colţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!