Copleşit

Într-un cer de purpură
în râpa îngheţată un balans furibund
îşi strecoară acordul în recunoaşteri.
Oscilând, cercul magic se-nchide dincolo de făpturi,
tăinuit se-avântă în umbre şi golul tot pâlpâie,
revine mai greu întortochind dilemele.
Suferinţa parcurge căi neştiute
printr-un procedeu plin de ignoranţă
încurcat în fire plăpânde
sculptat cu unde precise.
Ochii... algele unui pericol mental
patinând, alunecă pe serpentine
filiforme tăceri în oceanul de păcură.

Nu mai rabzi
mânios te desprinzi din acea zbatere anacronică
iar tu nu mă suferi!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonja: Să iubeşti înseamnă să suferi. Pentru a evita suferinţa, trebuie să nu mai iubeşti. Dar în cazul ăsta, suferi pentru că nu iubeşti. Prin urmare, când iubeşti, suferi, când nu iubeşti, tot suferi, iar când suferi, suferi. Fericit eşti atunci când iubeşti. Aşadar, să fii fericit înseamnă să suferi, dar suferinţa te face nefericit. Deci, ca să fii nefericit, trebuie să iubeşti sau să iubeşti suferinţa sau să suferi de prea multă fericire. Sper că notezi.

replică din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om s-a făcut viu

Un om s-a făcut viu după ce a trecut prin ţărînă.
S-a întâlnit cu un altul, care mergea
bălăbănindu-se pe iarba pământului şi
degetele lui răsfirate prindeau cerul.
Mută sperietoare! Tu vorbeşti?

Făpturi albinoase desfăşurau un dans
al nebănuitei tăceri.
În cădere, omul viu a văzut
umbre neînţelese, lungi ca ţiparii,
subţiri şi enigmatice.
A crezut.
Cercul vieţii pe umerii fierbinţi
aşezatu-s-a, drept cucerire.

poezie de Carmelia Leonte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alge

Algele miros a mare
sau invers
nu are importanţă
cu trupurile lor filiforme
ca nişte ondine viclene
atrag muritorii către larg
verzi
roşii
şi brune
se lipesc de trupurile goale
apoi
se descompun
indiscret
asemenea unui hoit
care-ţi sfidează olfacţia.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi, artist vizionar, "a făcut piatra să cânte" (cum a spus el însuşi), i-a dat pietrei inerte viaţă şi a făcut piatra să zboare: el nu a sculptat fiinţe şi obiecte, ci a sculptat esenţe; el nu a sculptat păsări, ci a sculptat zborul; nu a sculptat îndrăgostiţi care se sărută, ci a sculptat sărutul; nu a sculptat finitul, ci a sculptat infinitul; nu a sculptat clipa, ci eternitatea.

aforism de George Budoi din Arta şi artiştii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (24 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la o idee

Sunt suficient, sunt mulţumit cu viaţa?
Totul a fost planificat.
Timpul a stat la picioarele mele?
Toate bătăliile le-am încheiat victorios.
Ce mai aştept să fug la Histria!?
Unde ziduri albe, prăbuşite
umbre, chipuri din alte milenii se amestecă
cu cimentul şi chirpicul.
Unde picioarele elefanţilor sunt suporturi din sticlă şi lemn
în temple bine măsurate
şi-n cotloanele neştiute ale ogorului meu
de unde bine văd
ungherele gândurilor tale ascunse.
Unde toate converg la marea, veşnic mare albastră
iar spotul de lumini îşi marturiseşte teama în fascicule.
Unde ideile se învălmăşesc în etape, că totul
un tot... zero, unul, zero, unul, unul, zero
ca într-o cartelă matematică, este peren.
numai prieteniile se duc şi vin,
şi iubirea difuză... în orice ipostază!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la o idee

Sunt suficient, sunt mulţumit cu viaţa?
Totul a fost planificat, timpul a stat la picioarele mele?
Toate bătăliile le-am încheiat victorios. Ce mai aştept?
Să fug la Histria!?
Unde ziduri albe prăbuşite,
Umbre, chipuri din alte milenii se amestecă
Cu cimentul şi chirpicul?
Unde picioarele elefanţilor sunt suporţi de sticlă şi lemn
În temple bine măsurate,
Şi-n cotloanele neştiute ale ogorului meu,
De unde bine văd,
Ungherele gândurilor tale ascunse.
Unde toate converg la marea, veşnic mare albastră,
Iar spotul de lumini îşi marturiseşte teama în fascicule,
Unde ideile se învălmăşesc în etape, că totul
Un tot... zero, unul, zero, unul, unul, zero
Ca într-o cartelă matematică, este peren.
Numai prieteniile se duc şi vin.
Şi iubirea difuză în orice ipostază!

poezie de Aurel Avram Stănescu
Adăugat de Aurel Avram Stănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pâlpâie

Nu mai pâlpâie nici o pasăre, nici o stea
Cerul a obosit deasupra ta
Hai, Nichita, strânge-ţi pleoapa
de pleoapă, strânge-le
Amurgul curge pe lângă ochii tăi uimiţi
de parcă-ar vrea să vă priviţi
unul altuia, sângele

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngheţata este mai bună

îngheţată stă bine în cornetul glazurat
cu ciocolată şi-n cap îţi vine fotografia
dintr-un manual de citire din clasele
primare unde tu erai copilul acela
care pleca de-acasă printr-un colţ
de gard acoperit cu vegetaţie
la ghereta cu îngheţată şi începeai
să lecturezi câteva propoziţii cu saliva
pregătită să se combine armonios
cu orice tip de îngheţată mâncată

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer
unde ţi se sfârşeşte creştetul.
Se vede într-un ochi albastru de cer
o inimă şi o lună
într-o zbatere
subţire de furtună.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
şi suferinţa urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaşte.

Tu lasă-i să-şi joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ţine după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-şi deschidă ochii şi inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă

gândul e-un complicat misterios poem
ce-ncearcă psihologii să-l deşire
dar fuge, se complică în numărate fire
ieşind un colorat şi criticat blestem
ivindu-se din încurcata fire a omului
stăpân pe toate, dar nu pe gândul lui.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri minerale

În balans pe creste de satisfacţii frigide.
Cumpăna fecundităţii le-mbată
cu păcură scursă din sinusul depravării.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostazele unui soţ "încurcat"

De când s-a încurcat mai an
Cu brunet-aia focoasă,
La el acasă e tiran
Şi este sclav... la ea acasă.

epigramă de Marian Cioacă (2008)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din gânduri

Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearşaf de umbre
nu este femeia mea şi mă culc singur.

Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.

Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
şi vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriţi
de patimi descărnate de întuneric.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (30 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva a rămas

ceva a rămas acolo
un capăt încâlcit
o neterminare de urme
o înşirare de gol după gol

calc pe o căldură moale
într-un galben alarmist
peste răutăţile balast
tandreţea aceea e încă acolo
cu aripi ce m-ating

ninge răvăşit
cu tăceri
lumini şi umbre recompun năvala
ce se vrea îngheţată
se pare că de infarcturi se ocupă îngerii
sau nu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

confortul cuvintelor
tăceri nedespicate de suflet
ecou însămânţat golul
din puf,
respiraţii transparente
doar în lumina rece
de fapt nu spun nimic
despre umbre

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încrucişări

Paradoxul e pe-un val în căldura culorilor
ce frământă amurgul ultimei frontiere.
Fericirea-i grupată lângă tine
şi-atât de puţin îţi trebuie
să mă înglodezi perpetuu
în datoriile lumii viitoare.
Şansa... acea mângâiere neşlefuită
doare până dincolo de firul subţire al destinului
şi-agită dincoace de limite
particule
risipindu-te-n nisipuri mişcătoare.
Odată, întunecimile luminilor ţâşnitoare
m-au fericit!

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E uşor să suferi din dragoste pentru aproapele, din dragoste pentru lume sau din dragoste pentru copil. Suferinţa îţi dă sentimentul că asta face parte din viaţă, că este o durere nobilă şi măreaţă. E uşor să suferi din dragoste pentru o cauză sau pentru o misiune: asta înalţă inima celui ce suferă. Dar cum să explici suferinţa din pricina unui bărbat? E imposibil! Atunci te simţi în infern, pentru că nu există nobleţe sau măreţie - ci doar mizerie.

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul...

de dincolo de fire vă salut
sunt dus să văd cum dincolo de fire
stă castitatea boţului de lut
cu raţiunea bântuită de neştire

la un pahar de vorbă somnolent
cu linişte la fund în unduire
şi veşnicii curgând adiacent
cu efemer de dincoace de fire...

poezie de Iurie Osoianu (11 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui beţiv

De la crâşmă până-acasă,
El o ştie cel mai bine,
Sunt mulţi stâlpi, iarbă ţepoasă
Şi e plin de serpentine.

epigramă de Valentin David (18 februarie 2013)
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!