Clipa rămasă

Zâmbind nepoţii
Trec peste brumele noastre
Mirosind a must
De tămâioasă.
Toamna ne ţine în chingile ei
Plimbându-ne umbrele prin case.

Nepoţii zâmbesc.
Nepoţii ne poartă iubirea.
Fermecători trecem prin amintire
Şi brumele se topesc aiurea.

Vinul curge în pahare de vis.
Noi râdem de clipa rămasă.
Pe creanga ruginie
Se aşează
Piatra de la coasă.

Vom tăia, nepoţilor,
Din rădăcină răul
Începând cu visul
Ce deschide hăul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii visează când nepoţii merg înainte, şi nepoţii, atunci când au rădăcini.

Papa Francisc în Iaşi (1 iunie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin dăruire înveşnicim iubirea

Chiar dacă-o clipă a durat iubirea dintre noi
Nu trebuie să fim dezamăgiţi, să părem goi;
Trebuie să-nveşnicim iubirea, clipa ei de vis,
Să-i ducem flacăra vioi pe culmi de necuprins.

Mereu cu sufletul curat noi vom spori-n iubire,
Ne-om întâlni, ne-om frământa, cu dragă dăruire;
Sărutul ne va regăsi în strângerea la piept,
Mai delicat, mai pe-nţeles, în rima-mi de poet

Vom reuşi în zări senine să-aprindem străluciri,
Am fost, suntem necontenit, în mii de-nchipuiri,
Că totul este delicat, nimic nu e aiurea,
Prin dăruirea noastră înveşnicim iubirea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

snop de cireşe
pe creanga din fereastră -
luni vin nepoţii

haiku de Dana Zamostean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii

Păsările au zguduit zarea pentru a face plajă
Unde soarele învaţă să doarmă cu faţa spre noi.
Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii
Peste suflete sfinte, peste crucile puse-n noroi.

Tata râde-n adânc, mă-ntreabă dacă Unirea-i făcută,
Dacă nopţile sunt luminate de chelia lunii.
O cârtiţă sătulă de ierburi, acoperite de tristeţe,
Îi face galerii pe coasta unde au rădăcină prunii.

Troiţa numără lacrimile adânci şi uscate,
Crucea îi şterge nasul plimbat prin uitate cimitire.
Tata mă întreabă dacă pe 1 Decembrie
Pot să-i aduc o cocardă tricoloră ca amintire.

Aprind o lumânare, o aşez pe tăişul de coasă,
Să văd pasărea nopţii care se ouă în lacrimi, acasă!

sonet de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna se coc iubirile

Toamna se coc iubirile şi ies din noi
În coşul burduşit cu stele şlefuite,
Miroase-a tescovină proaspătă-n butoi,
În biserici sunt păcatele sfinţite.

În cazarma aripii înşeuată-n zbor
Munţii se văd, zidire stătătoare,
În vârtejul inimii al meu cocor
E hrănit cu boabe îndulcite-n soare.

Gândul mi-l aşează în caleaşca veche
Şi trecem bucuroşi prin frunzele târzii,
Stelele s-adună pereche cu pereche
Ca să procreeze din lumini copii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână

Şi în mormânt
Ne vom căuta să ne ţinem de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
Ele duc c-un braţ alb serile
Ce-au scris pe frunze sărutul ierbilor!
Şi ne vom ţine de mână
Ca doi copaci visători,
Ce-şi adorm frunzele-n rouă
Ca-ntr-un vers,
Unde izvoarele plâng într-un glas
Până când ecoul îngheaţă-ntr-o lacrimă
Dar mai curg ca prăpastiile-n mare.
Noi ne vom ţine de mână
Şi când ne-om trezi,
Într-un piept de amiază târzie.
Prin rădăcini de dor
Ne vom bea inimile cu o singură sete
Şi cu lumini obosite ne vom îmbrăca
Într-o amiază târzie:
Unde răsăritul de mână se ia cu amurgul,
Unde păsările devin linişti de cristal
Prin care priveşte iubirea.
Într-o amiază devreme
În care ne vom ţine de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...

poezie de Crina Popescu din revista Literatura şi arta (23 august 2012)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i scânteie

Viaţa-i scânteie din zei şi din stele,
Fumul albastru din visele mele.

Dumnezeu contemplă din răsărit fiinţa,
Cuvintele însămânţează prin cruce credinţa.

Iubirea are iniţiativă, rapacitate,
Ochii tăi în vise mă poartă mai departe

Până atârn o clipă pe-o frunză de stejar
Şi-n toamna răcoroasă cu umbrele dispar!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cei ce conducem astăzi pe Calea Victoriei, visăm ca nepoţii sau strănepotii noştri să se plimbe prin Calea Lactee.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vii prin frunze

Când vii prin frunze, vino prudent,
În ele pâlpâie urme avide de viaţă,
Suflete învelite de toamnă atent
Pe cărarea întinsă pe fire de aţă.

Nu vreau să cumpăr secrete din fân,
Vreau rânduiala să-nceapă cu noi,
S-aşternem puful poeziei în sân,
S-avem scara iubirii cu treptele moi.

Surâsul în pârg va curge prin mierea
Viselor noastre de-a fi împreună,
O clipă, o viaţă, desfată-i plăcerea
Iubirii sub soare, iubirii sub lună.

O carte vom scrie cu gânduri fierbinţi,
Sângele îşi va deschide izvorul,
O să strângem din ceruri îngeri cuminţi
S-aducă în noi şi versul, şi dorul.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece, clipa se opreşte

Timpul porneşte
Şi tot el se opreşte,
Noi trecem prin viaţă
Iubind orbeşte.

Soarta stă la pândă,
Pe-ascuns ne ocheşte,
Timpul trece-n şoapte,
Clipa se opreşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce lăsăm în urmă e o bucată din noi pe care o vor păstra nepoţii.

aforism de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgări cu oase

Mai ţii tu minte
cănd din bulgării noştri de zăpadă
creşteau urzici
de care se fereau
prin oseminte
nepoţii în părinţi şi în bunici?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune că genele sar peste generaţii. Poate din această cauză bunicilor le plac atât de mult nepoţii.

citat din Joan McIntosh
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul din noi rămâne până la moarte. De aceea când ajungem tare bătrâni, cu nepoţii ne place să ne jucăm.

Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Cu gândul ei aiurea dus
Se-mpiedica de noi,
Părea un soare la apus
Şi dintre astre mai presus
Ne-ntunecat de ploi.

Paltoane aranja-n dulap
Le mângâia a mia oară;
Nepoţii îşi făceau de cap
Când în galop, şi când la trap,
– Împieliţaţior, ieşiţi afară!

Nostalgic, se uita blajin,
Şi se-nchina în sine;
Copiilor li se părea un chin
Până aflau, ca pe-un destin,
Dulceaţa unde-o ţine

Vai, dispărea câte-un borcan,
Cu seva-nmiresmată
Care din noi fusese hoţoman
Se străduia să afle-n van
Bunica, vag mirată...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Şt.O. Iosif
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost felicitat la pensionare

Nepoţii mi-au urat prin ploaie,
Rupându-mi inima în două:
"Un secol să trăieşti, tataie!
Şi pensia să ne-o dai nouă."

epigramă de Nelu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele ne luminează

Iubirea prin iubire e iubire,
Eu prin mine sunt tot eu
Şi iubindu-mă cu tine,
Sunt coastă din Dumnezeu.

Tu eşti coasta mea, se spune,
Eşti inima şi eşti focul
Care purifică visul
Presărând vieţii norocul.

Cum iubim iubind iubirea
Eu şi tu, două-amintiri,
Stelele ne luminează
Coastele noastre subţiri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consolidarea stâlpilor la case

Timpul presează stâlpii la case
Şi oasele noastre scârţie-avan,
Florile ferestrele miroase
Din temelie până în tavan.

Mirosim şi noi a ceară şi-a tămâie
Dar nu lăsăm din cer visul să cadă,
Plătim flăcăi să pună mânzu-n frâie
Să ne ascundă dorul de zăpadă.

Dărâmă şi ridică noi ferestre,
Tencuiesc şi cerul de pe scară,
Pun soarele pe coamele ecvestre,
Tot ei amână moartea pentr-o seară.

S-anunţă coduri galbene de ploi
Şi timpul putrezeşte pân' la oase,
Întoarcem visele cu rădăcina-n noi
Şi ne zidim în stâlpii de la case!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

Când vei muri - să mori e inerent -,
Spre groapă te-or boci mergând cu toţii...
Vrei să te plângă sincer şi nepoţii?
Nu le lăsa nimic prin... testament.

epigramă de Marţial din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de noapte

În fie care noapte mă porţi
Tu visul meu de noapte
La bolta cerului baţi la porţi
Zbori între vis şi realitate

Eşti sufletul mereu din vis
Zborul tău mă însoţea
Cu aripi de dor m-ai cuprins
Tu mi-ai descifrat iubirea

Şoimul transformat în nor
A plutit deasupra mea
Voi iubii văzduhul până mor
Şi lumina Lunei cu căldură sa

Zboară aripi prin văzduh
Îngeri ce ne înconjoară
Desfătări ale unui duh
Note calde scoase din vioară

Suflete se topesc în stele
Ploaie caldă cu meteoriti
Noi ne-numărăm prin ele
Să iubim suntem sortiţi

Ne-ntâlnim în noaptea ideală
Sori ce strălucesc în beznă
Praf de stele curge în beteală
Liniştea geană peste geană

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!