Vecie

În odăiţa îngustă a trupului
Mama numără inelele
Copacului.
Cu laţul privirii
Prinde curioşii
Care urcă
Sau coboară.

Eu sunt prins
În nodul de susţinere,
Acolo, unde sângele
Îşi murmură
Continuitatea.

În odăiţa încreţită a trupului
Sudoarea mamei
Macină vecia.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există singurătate

Nu există singurătate acolo unde un om

sapă sau fluieră sau îşi spală mâinile.

Nu există singurătate acolo unde un arbor

îşi clatină frunzele. Acolo unde o albină

găseşte o floare şi se opreşte,

acolo unde un pârâu oglindeşte o stea,

acolo unde - cu buze sfinte ţinându-se de pieptul

mamei sale -

doarme un prunc, nu există singurătate.

poezie de Nikiforos Vrettakos din Odele Mării Egee (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stânca şi primirea îmbrăţişării

Stânca adună schiturile
În harta ochilor,
Curioşii merg tiptil
S-o îmbrăţişeze.

Vocea ei urcă în clopotniţe,
Cuvintele devin scântei
Născute din zâmbetul
Vieţii în valuri.

Lacrimile se topesc,
Înotăm în marea
Visurilor descătuşate...

Stânca fulgeră
În săgeţile de zbor,
Până în gât
Suntem iarbă şi flori,
Ungem axa timpului
Cu sângele scrâşnetului.

Zbaterea mea
Lăcrimând
S-aşează în genunchi
Şi devin stâncă.

Şi mă-ntreb:
Pe care parte a ei
Schitul îmi primeşte îmbrăţişarea?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tau

Ochii umezi de lacrimi
nu vor să spele din amintriri
umbra trupului tău.

Buzele tremurânde şi firave
caută să guste flămânde
aroma trupului tău.

Mâinile întinse sre tine
încearcă să redefinească
formele trupului tău.

Singurătatea clipei efemere
îmi crispează trupul dezvelit
de căldura trupului tău.

Liniştea ce mă apasă
nu poate să şteargă din memorie
fremătul trupului tău.

poezie de Craita Serbanescu
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea transcende materia trupului – ea înalţă sau aduce viaţă trupului, îl învie!

Russ Michael în Sufletul pereche te cheamă, Fericirea într-o relaţie cu sufletul pereche
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde

Frunză verde, ştiu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viaţă şi mă creşte,
Mă-ngrijeşte, mă iubeşte.

Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.

şi iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat şi-a zburat lent
Mărţişor pe-al mamei piept!

poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristalizare

Se ascunde lumina florilor din ochi
În rădăcina trupului grădină
Unde versuiesc şi răspândesc
Tumulturi de iubire şi sulfină.

În hăul meu pluteşti în aşteptare,
Cresc zboruri peste-adânc, peste înalt
Şi ne ascundem trupul unu-n altul
Cristalizând speranţa de vis încununat.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate a trupului

Din tălpi până-n creştet
mă-nveleşte glasul mamei.
N-ar fi ea scânteie dacă n-aş fi fost eu
cerul legănat de ape.
Când mi se făcea dor de iarbă,
mă auzeam de sub învelişul inimii ei
în mijlocul basmului.
Jumătate a trupului meu e mama,
Cu cealaltă jumătate m-am privit
într-o frunză de măr
şi eram floarea lui.
Celelalte flori mi-au ajuns la inimă;
vor muri fără mine
dacă nu le împăturesc cu aripi de înger
să urce în oglinda cerului,
să curgă ninsori în fericirile celor
care n-au fost înveliţi
din tălpi până în creştet
de glasul mamei.
M-am gândit la frunză şi
am înţeles
de ce m-am lăsat floare la umbra ei:
în numele meu
regăsesc întotdeauna glasul mamei.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odăiţa de rugăciune e locul jertfelor neprihănite, al fericirii şi bucuriei reale.

aforism de Florica Ficard
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruciuliţe

Fiecare viaţă este fir
Însăilat în cruciuliţe
Pe giulgiul omenirii.

Firul meu poartă
Sângele stelelor
În oceanul universului
Unde Dumnezeu
Îşi finisează poezia!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numim obiceiuri acele vicii sau virtuţi ale spiritului, care ne dovedesc înclinaţi spre făptuiri rele sau bune. Există însă vicii sau înclinaţii bune, nu numai ale spiritului, ci şi ale trupului; astfel sunt slăbiciunea sau tăria trupului, numite trăsături esenţiale, precum încetineala sau iuţeala, şchiopătatul sau mersul drept, orbirea sau vederea. Pentru a face o diferenţiere de acestea, când am spus vicii, am specificat ale spiritului. Aceste vicii, adică ale spiritului, sunt contrare virtuţilor, precum nedreptatea - dreptăţii, laşitatea - fermităţii de caracter, nestăpânirea - cumpătării.

Pierre Abelard în Etica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel cu care mi-ar face plăcere să vorbesc

Vârşa pentru peşti există datorită peştilor.
Odată ce ai prins peştele, vârşa poate fi uitată.

Laţul de prins iepuri există datorită iepurilor.
Odată ce ai prins iepurele, laţul poate fi uitat.

Cuvintele există datorită înţelesului lor.
Odată ce ai prins înţelesul, cuvintele pot fi uitate.

Unde aş putea găsi omul care a uitat cuvintele?
El este cel cu care mi-ar face plăcere să vorbesc.

poezie de Chuang Tzu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele iubirii cu mii de rădăcini

Iubirea mea, credinţa, prinde rădăcini
Între două mere râvnite de vecini,
Urcă peste dealuri, curge în furtuni,
O sorb cu plăcere din adânci fântâni.

Urme lungi de umbre se-ntind către apus,
În braţe infinitul ne poartă spre Iisus,
Netezim răspunsul şi aşteptarea noastră
Că-ntr-o zi vom trece în viaţa cea albastră.

Până atuncea punem spice la cingători,
Copii-i înălţăm spre soare deseori
Şi visăm la mărul râvnit şi de vecini
Prin sângele iubirii cu mii de rădăcini!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nodul lacrimii îmi ştrangulează gâtul

Nodul lacrimii îmi ştrangulează gâtul inimii,
Mă întind ca o aţă de fum peste mâinile reci,
Coasa statuii îmi stoarce sufletu-n ceară
Apoi mă-mparte la dihori pe râpi şi poteci.

Dumnezeu mă trece prin urechile acului cosmic,
Mă prinde în fermoarul sacului eternităţii,
Privesc propria trecere prin ochii gângăniilor,
Îngerii se zbat nelămuriţi în pliurile vieţii.

Sunt depresiv cu gheara nodului în piept,
Secunda şchiopătează pe-o roată de rutină,
Am băut un pocal din otrava sânului tău
Să desăvârşesc polenul iubirii aici, şi în tină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge frumos...

Ninge frumos
la mine-n Vlaşca,
în odăiţa mamei
este frig,
lumea l-a uitat,
demult, pe tata,
eu, în curte,
pe cine mai strig?!

Se-ntorc în suflet
suave amintiri
cu tot ce-a fost
sublim mai ieri,
în Vlaşca mă ninge
dinspre tata
cu amărăciuni
şi triste-nvieri.

poezie de George Pena (5 ianuarie 2010)
Adăugat de George Pena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul coboară, nimic nu mai urcă

Două beţe solare poartă mantaua
Printre sălcii cu palide frunze,
Valurile mării răvăşite-s de vânt,
In inima mea foşnesc buburuze.

Un biet univers adoarme în palma
Viorii ce cântă-n tristeţe,
Porumbeii pe-o creangă de umbră
Dansează cu frunţile creţe.

Un leu desenat frumos pe-un sărut
Priveşte ştrengar cum sângele sui
În cupa speranţei anume căzută
În cleştele straşnic al fălcilor lui.

Pe-obraz mă mângâie complice
Patina suavă ce râmă de-a sila
Şi-mi face pat veşnic sub flori
Să dăinui în vise de-arome idila.

Beţele mele se frâng în tăcere,
Lacrimi fierbinţi în piept se usucă,
Marea înghite arcuşul viorii,
Totul coboară, nimic nu mai urcă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halim al III-lea

Maiestuos şi sacru, Eu sunt Halim al III-lea,
Domnitorul domnitorilor.
În mâinile mele albe
Începe dimineaţa poporului meu.

De fiecare dată când respir,
Răsuflarea-mi caldă ajunge la neştiute fecioare;
În continuitatea mea se dezvăluie
Parfumul timpului.

Măsura lumii
Atârnă de încuviinţarea mea.
În pacea trupului meu
Castelele-şi află propria pace.

Am eliberat poezia, ştiinţele şi izbânda
În siajul marilor vulturi.
Lăsaţi, pe mări şi pe câmpuri,
Generaţiile să se bucure.

Cerurile-întunecate sau albastre
Există pentru a încorona capul meu,
Pentru sângele meu nesfârşit
Dragostea-i o paralelă nesfârşită.

poezie de Fazil Husnu Daglarca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde murmură izvorul
Şi printre stânci coboară neînfrânt,
În valea unde lăcrimează dorul,
Pe firul ierbii legănat de vânt...

Acolo unde-n lunca solitară,
Pândeşte Luna dintr-un colţ de cer
Şi-acelaşi cânt de nai şi de vioară,
Îl regăsesc prin orişice ungher...

Acolo unde codri goi oftează
Când rândunelele în zbor se duc,
Când rând pe rând cocorii emigrează
Şi se usucă frunzele de nuc...

Acolo unde-s toamne-mbelşugate
Iar primăverile nicicând nu mor
Şi unde iernile-s de basm prin sate
Iar cerul verii n-are niciun nor...

Acolo unde marea-şi cheamă valul
Să mângâie nisipul iar şi iar
Şi Dunărea îmbrăţişează malul
Urmându-şi tainic drumul milenar...

Carpaţii-şi pun cununi de flori pe creste
Şi sunt păstori cu turme la păscut,
Acolo e-un tărâm ca de poveste,
Acolo-i ţara-n care m-am născut...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (1 decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Sângele pulsează în...
tuneluri ce încordează tâmplele.
Motorul trupului zvâcneşte.
Accelerată mâna,
pipăie,
tremură,
înaintează,
ezită.
Adâncul se contractă,
vrea primire,
ape îl străbat
pielea sânului se strânge,
simţind că doare de cerinţă.
Încordarea trupului gol...
tresărire.
Dintr-o dată... relaxare,
apele se retrag liniştite.
Abandonare în letargie,
somn cu vise,
nori ce plutesc.
Ah, Doamne,
cât mai doresc
să se repete!

poezie de Viorel Muha (3 mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa de-a fi fericiţi o clipă

Răutatea, ranchiuna şi minciuna
Sunt Sahara noastră din străbuni,
Fericirea-i firul de nisip dosit
În ochii şarpelui ascuns în mărăcini.

Nepreţuit în rame-i orizontul,
Paşii noştri îngenunchind vertebre
Caută liniştea promisă de divin,
Dar ne duc în umbrele tenebre.

De pretutindeni adunăm speranţă
În sudoarea frunţii de griji încreţită,
La poarta universului stă moartea,
Cu măru-i otrăvit ne bagă în ispită.

Pătrundem iarăşi în imensa Sahară,
Cu ciurul sufletului şi-al lacrimii sortăm
Dorinţa de-a fi fericiţi o clipă
Şi de-o găsim, pe loc, de ea uităm!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de moartea trupului mă cutremur, ci de cea a spiritului. Iar moartea spiritului poate surveni chiar cu mult înainte de cea a trupului. Sunt atâţia morţi vii!...

aforism de George Budoi din Viaţa şi Moartea în aforisme şi epigrame (2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!