Întotdeauna există o întoarcere

tăcerea se cuibărea între noi precum un strat neaşteptat de zăpadă

i se spunea primăvară acestui anotimp mut care nici nu înflorea
nici nu prindea pojghiţă sticloasă de întristare

mă uitam în palmă pe linia şerpuindă asemănătoare unei cobre
încercând să găsesc sensul vieţii la intersecţia a două drumuri
precum crucea Sf. Andrei mi-a apărut chipul lui
oprindu-mă cu un fluierat de coaste

cu cât vedeam mai bine departele înţelegeam mai puţin
jocul ielelor în care intrasem
cu cât îl cunoşteam îndeaproape uitam aproapele care-mi devenise
înainte să-l cunosc şi mă-ndepărtam
cu moartea în oase

la întoarcere
pentru că întotdeauna exista o întoarcere
găseam o ghirlandă de flori thailandeze pe rostul inimii
şi doi elefanţi care-şi sărbătoreau ziua de naştere

şi atunci iar mă gândeam la noi ca şi cum nu aş mai fi făcut-o vreodată

poezie de Mihaela Meravei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri - In memoriam Cristian Gruiţoiu

O adiere suflă-n gânduri blânde
Şi m-am plimbat de-a lungul străzii-acum.
Îmi mirosea a primăvară iară,
Mă tot gândeam la noi şi vechiul drum.

Eu tot speram să te găsesc acolo.
În gând mai murmur dulcea melodie.
Stăteam şi ne uitam pe ceru'-albastru,
Ce stea va fi a noastră-n veşnicie.

Iubirea mi-a rămas nealterată
În ciuda timpului mereu fugar,
Iar colţul străzii-n umbra de-altădată
Se pregătea să ne aştepte iar.

Ne-om întâlni şi dincolo de moarte
Să-mi spui ce tu aştepţi neîncetat?
Ce ţi-ai dori s-auzi despre o lume
În care ai crezut dar ai plecat?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără întoarcere

Călătoria noastră se opreşte
sub acest cireş în care fructele
nu ajung niciodată la coacere,
drumul e cu atât mai neted,
mai fără oprelişte,
cu cât este fără întoarcere...
câteodată cireşul lasă locul dudului,
nucului, salciei sau măslinului,
ceea ce se mai poate numi
jocul destinului...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi uitam

Visam ceva catifelat despre adâncul pământului;
un căluţ vorbitor, de un galben aprins,
făcea semne da şi nu din coamă;
coama lui era acoperită de pene strălucitoare,
încerca să comunice cu soarele;
visam, precum spuneam,
până când un preot m-a îndemnat să văd
în cuvinte;
atunci am început să vorbesc cu rădăcinile din mine
timp în care
mă căţăram cu greu pe nişte stânci abrupte,
pământul îmi tăia suflarea în pauze lungi,
între respiraţii eram perfect de acord cu natura,
natura goală ce defila prin faţa mea fără încetare;
înţelegeam totul ca şi cum nimic nu ar fi fost ascuns;
a doua zi uitam şi nu mai ştiam
ce-au simţit ochii mei, de pildă,
atunci când au fost atinşi de împrejurimi.

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un bărbat iubeşte o femeie

Când un bărbat iubeşte o femeie
firul ierbii
creşte verde
mai cald şi proaspăt
nici o talpă
nu l-ar călca
poate sărutul
care-şi spală-n roua lui
cuvintele nesparte
la colţ de suflet
ochiul tăcut
pândeşte
dansul sublim al unei gheişe
ah
ce n-aş da
ce n-aş da
să-l cunosc
să-l simt
să-i pot mângâia castitatea
ca toate femeile
care-şi dansează iubirea prin inimă
să devină o gaură neagră
unde toţi bărbaţii
atraşi
să nu mai aibă drum de întoarcere…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitam,lovim,furam

Uitam de lumina tirzie
Uitam de iubirea din noi,
Speram ca aceasta sa fie
Un ultim catren scris in doi.

Lovim miseleste si mindrii
Uitam sa mai fim pe pamint
Iar uni-n iubire bat cimpii
Visind!; nefacind legamint

Lovim cu cuvinte amare
Ne zbatem sa fim tot mai sus
Se umple pamintul de jale
Se umple pamintul de plins.

Furam fara mila speranta
Lovim fara sa judecam
Ce trist-a ajuns acum viata
Si-acel mic imbold "Sa fii OM".

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Ramona Alexandrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele la apus o portocală uriaşă din care muşcă oraşul

iarna asta s-a mutat cu viză de flotant în oameni
despre iubire nici-un semn
blocurile s-au ascuţit şi-n colţuri şoareci cu rânjete de oameni nebuni
rod vertiginos din spiritul vieţii

la magazinul din bulevard două şiruri indiene de umbre
inegal aşezate horcăie la două uşi

pâinea transpiră înainte să fie înfulecată de orfanii ciumei roşii

în partea dreaptă în rândul burduşit la ghişeul cu fericire
se îmbulzeau nebunii
părăsiţi precum corbii lui Hitchcock

în partea inimii ghişeul defrişat de tristeţi
doi copii şi-un derviş rotitor la preţ redus
vindeau poezii

pe şina ruginită de cale ferată
nici un marfar să-şi mai tragă sufletul pe drum

soarele la apus o portocală uriaşă din care muşcă oraşul
reflectat în moneda de argint căzută din buzunarul orb al poetului
şi eu... aşteptând la rând precum ultima zi din scriptură iubirea

poezie de Mihaela Meravei (5 martie 2018)
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Şi aşa a fost. A început cea de-a patra eră a Pământului de Mijloc. Iar Frăţia Inelului... deşi unită pentru totdeauna de prietenie şi de iubire... a luat sfârşit. La treisprezece luni de la ziua in care Gandalf ne-a trimis în lunga noastră călătorie... ne aflam din nou în faţa unei privelişti binecunoscute. Eram acasă. Cum îţi reiei obiceiurile vieţii de dinainte? Cum mergi mai departe... când în adâncul inimii începi să înţelegi... că nu mai e cale de întoarcere? Sunt lucruri pe care timpul nu le poate rezolva... răni adânci... care rămân. Bilbo mi-a spus odată că rolul său în această poveste se va încheia... că fiecare dintre noi facem la un moment dat parte din poveste. Cea a lui Bilbo luase acum sfârşit. Nu vor mai fi şi alte călătorii pentru el... mai puţin una. Dragul de Sam. Tu nu vei putea fi mereu de ambele părţi. Va trebui să fii cu totul într-o singură parte. Mai atât de multe de făcut şi de trăit. Rolul tău din poveste va continua.

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (1 noiembrie 2003)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Noi n-avem nevoie de cuvinte
îmi punea degetul pe gură
ca să tac
să nu-i mai şoptesc
însă
palmele îmi vorbeau
pe trupul ei

şi ce-i mai plăcea

îmi tăcea buzele cu un sărut
ca să nu-i mai spun
te iubesc
însă
trupul îmi murmura
pe şoldurile-i nuferi
recitându-le versul unduit
iar în tăcerea atingerilor ei
îmi spunea
Doamne
cât de multe-mi spunea

ah
şi cât de diafan îmi rima
pe albul dintre rânduri

privirea mi-o îneca
în ochii-i adânci
iar gura-mi înflorea
în poiana dintre rotunjimile ei
de afrodită

noi nu avem nevoie de cuvinte
noi ne respirăm
ne trăim
suntem viaţă

ea îmi tăcea vorbele
şi îmi vorbea tăcerile

noi n-avem nevoie de cuvinte

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cireşii înfloriţi sunt perfecţi

ca şi cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodată dezonoare
deşi între două războaie pierdute
câştigătoare este doar pacea
poate şi fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniştea imensă de sub pătura pământului
înainte de a-mi lăsa din nou iarba să crescă
din inimă din ochi din toate lacrimile

fericirea că în sfârşit nu mă mai doare nimic
precum şi sentimentul că între doi paşi de furnică
este loc de atâta nemărginire cât să-i spun dumnezeu
nu pot decât să facă timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naşte rotunde
din lacrimi de înger sau de mamă
şi cele care vin şi cele care pleacă

trebuie doar un suflet care să le consume liniar
înainte de a redeveni nemărginite

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mijanca

Cât a durat mijanca?
Nu foarte mult se pare,
Întâmplătoare banca,
Şi-o zi întâmplătoare...

Întâmplător treceam
Prin parcul ăla "joi",
La tine mă gândeam,
Dar m-am lovit de voi...

Ştiu că ne-am despărţit,
Dar faptul c-ai negat,
Că tu m-ai fi minţit,
Sau m-ai fi înşelat,

Este o crimă, este...
Ai murdărit iubirea,
Ai zis: "-Să trecem peste!"
Şi ţi-ai întors privirea.

Ai socotit că-i musai
Să trec peste şi eu,
Tu trecuseşi de mult,
Iar teatrul era greu.

Ştiam de ceva vreme,
Dar nu aveam dovezi,
Deci nu-mi aşterne vorbe
Ce nici tu nu le crezi.

În ziua aia rece,
Zi de iarnă târzie,
Simţeam cum timpul trece,
Dar nu îmi treci tu mie.

Mă tot uitam la voi,
Acel copil naiv
Ştia de mult de noi,
Acum îţi e captiv...

Posibil, ai jucat
Acelaşi rol mişel,
Laşi spectator pe mine,
Faci spectator pe el...

Măcar m-am lămurit,
Îmi tot băgam negare,
Gândeam că sunt minţit,
Acum văd şi cu care...

Puteam fi mult mai bine,
Prin parc, ziua de "joi",
De te vedeam pe tine,
Dar v-am văzut pe voi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cuvânt al unui condamnat

am ochii unui animal hăituit

nu ştiu cum să vă spun dar azi
am ucis în numele Tatălui
al Fiului şi al Omului din mine
am degetele pătate şi
trăiesc într-un anotimp pervers
rostuiesc cuvinte nerostite
şi-mi caut vina
în tăcerea unei lacrimi
fără identitate
ucisă
în favoarea unei iubiri
pe care
am scrijelit ultima dorinţă

mai e puţin şi se termină ziua
undeva între două spaţii
mă aşteaptă Ea

mi-ar fi plăcut să mai rămân
măcar un anotimp
să asist
la naşterea unei lumi
în care intimitatea să fie
siguranţa de rezistenţă dintre doi

nu-i nimic

sunt un condamnat frumos şi
orice condamnat are un ultim cuvânt:

te iubesc

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul tău

când va fi seară
strânge poemul acesta la piept
şi ascunde-te cât mai departe
de ziua care a trecut
şi de ziua care va veni
citeşte-l pe nerăsuflate
este poemul pe care nimeni
nu ţi-l va scrie vreodată
deşi l-ai aşteptat la fiecare răscruce
de drumuri şi de nopţi
când întunericul te ademenea între ape
şi străzile îţi îngropau urmele paşilor în cenuşă
este poemul pe care ai îndrăznit să-l visezi
când pânza cerului părea o lumină blurată
iar glasul ţi se risipea în ecouri de gheaţă
poemul pe care l-ai căutat în fiecare privire
care nu te zărea şi în fiecare gând
care nu era pentru tine
în fiecare anotimp care se îndepărta
cu anii tineri în dinţi
şi în fiecare inimă care părea că mai bate
lipeşte-ţi poemul acesta de umeri
de pleoape de sânge
şi nu-l lăsa să se piardă
este tot ce vei avea
de acum înainte

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru acel om care a realizat scopul spiritual al vieţii şi care a devenit prin aceasta tolerant precum pământul, ferm precum fulgerul lui Indra şi transparent precum un lac fără sedimente sau impurităţi, nu mai există rezervate noi vieţi în această lume.

citat clasic din Buddha
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Întoarcere
la vremea copilăriei,
umbra mea,
când totul era
să se întâmple.

Întoarcere la naşterea
cuvintelor.

Eu sunt această tăcere
înainte de izbucnire.

Eu sunt acest vulcan
care aşteaptă.

poezie de Enrique Solinas, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu împărţit la doi

NOI suntem un singur cuvânt.
Eu nu te vreau pentru că eşti altfel,
Ci pentru că mă iubesc
Şi te iubesc
Şi te iubeşti
Şi mă iubeşti.
Vorbesc degeaba.
NOI ne iubim pe NOI,
Adică iubim acelaşi om,
Dar nu alt om,
Ci pe NOI.
Vorbesc degeaba.
Tu ai toate defectele femeilor
Pe care nu le iubesc.
Eu am toate defectele bărbaţilor
Care nu te iubesc.
La calităţi stăm şi mai bine:
Pentru ele cred că te iubesc pe tine,
Pentru ele crezi că mă iubeşti pe mine.
Credem degeaba.
NOI ne iubim doar pe NOI,
Chiar dacă vorbim şi gândim altfel.
Gândim degeaba.
Trece timpul şi nu suntem împreună?
Ce este timpul?
Vine moartea şi nu apucăm să trăim
Amândoi?
Ce este moartea?
Câţi suntem NOI?
Iubito, unu împărţit la doi,
Nu face nici unu, nici doi,
Ci două jumătăţi,
Ca NOI
Făcut bucăţi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (18 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Te-aştept şi-acum, în fiecare seară,
deşi-nţeleg că nu mai poţi s-ajungi...
Pe-aleea noastră-au înflorit salcâmii,
nu vreau să te-ntristez şi nici să plângi!

Dar cât de lungă-mi pare aşteptarea –
tăcerea grea se-aşterne între noi...!
Ce-a fost rămâne doar o amintire –
se scutură salcâmii de atâtea ploi...!

Rămâne doru-n cuget, ca o umbră,
iar chipul tău se-aşterne peste ea,
încerc să-l trec prin rama din fereastră,
dar amintirea parcă nu mai vrea...!

Încep să uit a timpului măsură,
regretele din umbră mă-ncolţesc,
privesc uimit la chipul din oglindă,
pe zi ce trece văd că-mbătrânesc!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiule, varsă lacrimi pentru cel mort şi, ca un om copleşit de durere, începe-ţi plângerea, înveleşte-i trupul aşa cum e datina şi nu-i trece cu vederea punerea în mormânt. Plângi cu amar, jeleşte-te şi ţine-ţi mâhnirea după cuviinţă, o zi sau două – ca să nu-ţi atragi clevetire –, apoi alină-ţi întristarea. Că din întristare vine moartea, iar întristarea inimii slăbeşte tăria. Întristarea stă mână-n mână şi cu nefericirea, iar viaţa săracului atârnă de inima lui. Nu-ţi lăsa inima pe seama tristeţii; amintindu-ţi de moarte, alung-o. Nu uita: nu există întoarcere! Mortului nu-i vei fi de nici un folos, iar ţie îţi vei face rău.

Isus Sirah în Ecclesiasticul, 38:16-21, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!