De s-ar preface lacrima în aburi

Îmi privesc lacrima cum uşor moare
Cutremurând pământul când l-atinge!
Îmi spală întâi chipul, de ce oare?
De ce doar când tristeţea mă învinge?

Sau când durerea trupu' mi-l străpunge
Deschide pleoapelor lada cu zestre,
Tot ce-i de preţ încearcă să-mi alunge
Pe ale irişilor, largi, ferestre!

De s-ar preface-n aburi, apoi picuri
Şi-n al pământului ochi să se-adune,
Când voi fi lutul pentru mozaicuri,
Prin el privi-voi luna când apune,

Şi lumea ce va deveni, nimicuri!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

În timp ce munţii hoinăresc cu un rucsac în spate,
Îmi vin idei şi mă gândesc: de-ar fi să le cuprind pe toate...
Să-mpart cu cei ce îi iubesc tot ce îmi vede ochiul
Pe unde trec şi ce-ntâlnesc, aşa... să-mi treacă focul.

Să încep atunci să aştern pe bucăţi de hârtie,
Tot ce-am văzut din frumuseţi şi sufletul îmi ştie.
Şi-n timp ce munţii hoinăresc, păduri şi lacuri şi poteci,
Din când în când să mă opresc, în urmă să privesc.

De m-oi opri din când în când, n-aş vrea să calc pe frunze
Şi nici pe ramuri nici pe muşchi, fiindcă îmi sunt muze,
Iar de mă aşez să privesc în timp ce-adie vântul
Tot trupul mi-l va încălzi, cu forţa lui, pământul.

Atunci, să mulţumesc voi încerca, cu gesturi mici şi blânde,
Închizând ochii voi zâmbi că soarele-mi surâde...
Acum mă voi opri din scris, la drum din nou pornesc
Cu un rucsac, foaie, un pix şi frunza ce-o iubesc.

Şi mă gândesc că mult mi-ar place-alături să îmi fie,
Doar cei ce cred în lumea mea, în vis şi POEZIE...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre şi reci picuri,
Să fac râului strat de mozaicuri,
Morilor de apă, roţile-a-şi roti!

În ziua când voiam a ştrengări
Şi-am construit castele din nimicuri,
Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre şi reci picuri,

În pumni să-i prind şi apoi cântări
Pe ale talerelor şirelticuri,
Poemele de-amor să-mi ard în plicuri,
Dar n-am putut şi lumea se umbri,

Norii m-au învăluit în straie gri...

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de orb

Iubesc să te privesc acum,
Căci mâine poate orb voi fi,
Iar talpa ta mică pe drum,
Lânga a mea va sta şi nu voi ştii.

Cerul o să mi-l amintesc,
Precum şi marea totodată,
Albastru la tine-n ochi privesc,
Şi firea ta puţin cam agitată.

O să-mi amintesc de ploi,
De cum arată o stradă udă,
Şi de privirea ta ca un şiroi,
Cum mintea mereu îmi inundă.

Dacă m-ar ajuta norocul,
Să-mi amintesc tare aş vrea,
De buzele roşu ca focul,
Pe care le purta doar ea.

Sper să îmi aduc bine aminte,
De toată sticla de prin casă,
Să nu o sparg când stă cuminte,
Cioburi ce sufletul ştie să descoasă.

La stele sunt nevoit să mă gândesc,
Şi la cum arată atunci când mor,
Ca zâmbetul tău să îl amintesc,
Atunci când o să-mi fie dor.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertat ţi-o fi păcatul

Când soarele apune peste munţi,
O pâclă rece-acoperă tot satul,
Îngheaţă râul şi-ngheaţă copacul
Ce pregătea preludiul noastrei nunţi,

Să ne-ncunune frunţile, cărunţi,
-Doar ţi-s regină, iar tu împăratul-
Când soarele apune peste munţi
Şi pâcla rece-acoperă tot satul!

Lumina lămpii, nopţii făcând punţi
Ne-o-mpodobi cu flori din geamuri, patul,
Ispită-ţi sunt, iertat ţi-o fi păcatul,
De mă săruţi şi trupul îmi frămânţi

Când soarele apune peste munţi!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Când cu blândeţe mă priveşte,
Din ochi parcă îmi vorbeşte.
Când glasul dulce mi-l ascultă,
Îmi dă fericire multă.

Când m-alintă-mi dă speranţă,
Când m-atinge mă înalţă.
Îmi dă aripi ca să zbor
Puternic, cutezător.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot atinge primăvara

Îmi bate primăvara-n ferestre,
Mă cheamă în poala-i înflorată,
Mâinile mele devin albastre,
Lumea îmi pare o ilustrată.

Prizonieră sunt în palustre,
Atingerea-i îmi este negată,
Îmi bate primăvara-n ferestre,
Mă cheamă în poala-i înflorată.

Zborul de pasări parcă dispare,
Doar clopotele sună-o erată,
Surâsuri şi lacrimi îmi sunt zestre,
Azi, când scriu o desiderată,

Îmi bate primăvara-n ferestre...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

poezie clasică de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

Îl voi deschide într-o zi, căci iată:
se-agită şi se zbate şi ar vrea
să-mi spună că-i doar suflet şi-ar putea
să plece-n lumea lui de altădată.

Dar cum să plece când pe-acest pământ
în urmă ar lăsa atâta jale,
iar calea presărată cu petale
s-ar poticni în piatra de mormânt?

Cum ar putea s-ascundă în uitare
tot ce, timp de o viaţă, a creat
atât cât trupului de veghe-a stat?

Nu-i voi deschide. Liber la plecare
va fi când nu voi şti, căci eu i-am dat
doar trupul ce, o vreme,-a luminat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirări

Când să vă plângă toamna după nucii cruzi?
Când să vă alunge iarna frunzele de duzi?

Când voi merge singură pe stradă în aplecare?
Când voi culege arama toamnei milenare?

Când vom alege aurul după culesul viei?
Când vom aduce lumii pace şi armonie?

Când vor să curgă norii a picuri reci de apă?
Când vor să îngheţe, prefăcuţi în zăpadă?

poezie de Ana-Maria Cristofir din Obiectiv turistic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va înflori salcâmul

O să-mi scald ochii în cetini şi o să îmi schimb veşmântul,
Îl îmbrac pe cel cu frunze, strânse una câte una
De sub copaci de mesteacan, rupte când trist a fost vântul,
Cusute cu ram de sălcii, după ce a stat furtuna!

Şi-o s-aştept să înflorească salcâmul din colţul curţii,
Răsărit cu ani în urmă din sământă solitară,
Să mă ningă cu petale cum iarna în ziua nunţii,
Parfumuri din flori de gheaţă, la picioare se-aşezară!

Când soarele şi cu luna voi vedea că se îngână,
Rog Luceafarul s-aprindă, de sub fruntea-mi cu broboane,
Felinarele tăcerii, cărora le-am fost stăpână,
Lăsate să lumineze, doar în cântul de campane!

Încălţată cu pantofii, păpuşii copilariei,
Voi dansa uşor, pe vârfuri, după muzica naturii,
Valsul florilor de munte şi al macilor câmpiei
Unde am gustat sărutul şi roua din colţul gurii.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire...

Când soarele apune
Şi razele-i se sting,
Privesc în tăcere luna
Şi ochii mi-i închid...

Deodată-mi apare chipul tău în gând
Dulce, angelic, ca prima oară,
Uşor suspin şi-ncep să plâng
Căci sufletul încet îmi moare...

Eu te aud, te văd, te simt...
Şi sper în fiecare noapte,
Din drumul tău să te întorc
Şi să te am aproape...

Îmi ridic privirea-nspre cer... O! Ce minune!
Din cer cad mii de stele...
Dar mai mare minune-ar fi
Să fii tu, înger dulce, chiar una dintre ele...

Acum stau oftând şi privesc
Aceeaşi arbori răsfiraţi,
Sub care luna ne găsea
Mereu îmbrăţişaţi...

poezie de Diana Alexandra Sima (19 mai 2010)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea are frumuseţea ei

îmi place să stau în patul ce miroase a noi
unde îmi alin tristeţea în zile fără rost
când primăvara nu înseamnă nimic,
când plimbarea în grădina fără capăt nu-şi mai are menirea
flori de cireş parfumate îmi distrag privirea goală,
în loc să schiţez un zâmbet ochii-mi lovesc pământul
iarba verde ţipă la mine şi vrea să alunge griul,
apoi vorbesc cu cerul,
caut soarele ce pare ascuns de o veşnicie,
ciripitul păsărilor, o compoziţie chinuitoare mă osteneşte acum
dar tristeţea are frumuseţea ei
eu o perecep subtil, în tăcere
şi caut acolo unde nu mai este nimic, o vindecare...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o să mai ştiu oare...

Când o să mai ştiu oare
Să vorbesc graiul pâinii
Ca atunci când alergam,
copilă
să culeg îmbrăţişări
din marea galbenă
despletită în pletele verii...

Când o să mai ştiu oare
să ascult şoapta pământului
ca atunci când închideam ochii
şi atingeam cu palma
obrazul pământului ud
înăsprit de zdrenţele ploii.

Când o să mai stiu oare
să hoinăresc fluierând prin padure
ca atunci când creşteam
doar o frunză în priviri
şi o plângeam verde
pe trunchiul unui copac
să-i panseze rănile
lăsate de naşterea frunzelor.

Când o să mai stiu oare
că dorul nu e o rană.
Când o mai ştiu oare
că amintirea nu e o lacrimă tristă.
Când o să mai ştiu oare
că nu o să mai ştiu...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 43

Cu cât ţin ochii-nchişi, cu-atât ei văd mai bine
Pentru că ziua-ntreagă se uită la prostii,
Dar noaptea când visez, ei te privesc pe tine
Şi-n beznă ard puternic, şi ard în beznă vii.
Iar tu cu umbra ta ce umbre luminează,
Poţi cu a sa esenţă spectacol să oferi,
Căci cu lumina ei ziua o eclipsează
Şi ochilor ce nu văd ea le redă vederi.
Cum aş putea să spun c-am ochi blagosloviţi
Atunci când te privesc doar ziua la lumină
Când tu în toiul nopţii o umbră îmi trimiţi
Prin somn, pe ochii orbi să se aşeze-n tihnă.

Şi ziua-mi va fi noapte până te voi vedea,
Iar noaptea va fi zi când te visez în ea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea grea pentru ego-ul tău este cum de ai o "familie a ta, sau un copil al tău" când absolut totul este al meu? Chiar şi bătăile inimii tale sunt ale mele? Ţi-am dat Eu o familie, sau un prostituat de preot a făcut-o în numele meu tocmai ca tu să mă uiţi pe Mine? Da, e adevărat, am vrut să îmi iau copilul Acasă datorită egoismului tău, şi într-o zi, fiule, aşa egotic cum eşti, te voi lua şi pe tine. Doar datorită acestui egoism ai lăsat diavolul de gând să te trimită la doctori şi la babe. Eu am vrut să îmi iau pruncul născut prin picioarele şi din burta fiicei Mele Acasă în speranţa că egoismul tău va fi secerat şi tu te vei reîntoarce la Mine! Dar când am văzut că insişti să îi laşi deşertăciunii lui "eu şi al meu" primul loc în viaţa ta, am ştiut că mie nu o să-mi oferi niciunul. Aşadar, când mintea te-a trimis la bietul cascador să cerşeşti ca un milog corpul copilului meu în această lume deşartă, am spus să treacă de la mine şi paharul acesta al amărăciunii! OARE LA CE BUN SĂ VĂ RUGAŢI CHIAR ŞI LA ÎNGERI CÂND EU ÎNSUMI MĂ DĂRUI FIECĂRUIA DINTRE VOI? Oare nu am spus Eu: "Căutaţi mai întâi împărăţia cerului şi apoi toate celelalte vi se vor adăuga?" Ai făcut, tu asta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mi se face-n suflet dor
De cum erai şi nu mi-e bine,
Să ştii că-s vânt ce-ţi suflă nor
Să nu te picuri în suspine.

Când voi simţi singurătate,
Aşa cum mi-e de zi cu zi,
Să ştii că-s marea-n val de ape
Să-ţi scalde chip, să ştii, să ştii.

Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-eşti vis,
Să ştii susur îţi voi fi, şoapte
De-un înger, păzitor trimis.

Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.

Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îţi voi sclipi-n inel, brăţară,
Diamant pur, din taciturn.

Când nu voi mai simţi văpaie,
Că-n minte nu-ţi voi fi făclie,
Să ştii că mă-mpletesc din paie
Să mă porţi bor de pălărie.

Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi eşti tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.

Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să ştii că-s tot ce-i împrejur
Să poţi să calci, capul să-ţi pui.

Când va pica o stea pe cer,
Uşoară, doar cât să te-atingă,
Să ştii că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ţi stingă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot pe tine...

Când zâmbeşti, zâmbesc şi eu.
Când eşti tristă, plâng mereu.
Când greşeşti, te înţeleg
Şi tot pe tine te aleg.

Când m-ajuţi, îţi mulţumesc.
Când mă cerţi, înebunesc.
Când îmi ceri, eu îţi ofer
Şi tot pe tine te prefer.

Când eşti speriată, te alint.
Când mă-ntrebi, nu te mint.
Când crezi că uit, îmi amintesc
Şi tot pe tine te doresc.

Când îmi şopteşti, te ascult.
Când nu-ţi ajunge, aduc mai mult.
Când nu ai, eu îţi fac
Şi tot pe tine eu te plac.

Când lipseşti, eu mă sufoc.
Când ai ghinion, îţi dau noroc.
Când nu-nţelegi, îţi definesc
Şi tot pe tine te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Va fi şi simplu, dar va fi şi-aiurea,
Mă voi preface-n vinuri şi-n ulcioare,
Voi confunda deşertul cu pădurea
Şi naşterea cu timpul când se moare,

În creier voi păstra numai obsesii,
Adulmecând credinţele în tine,
Voi transforma succesele-n depresii,
Presupunând că tu mai eşti în mine,

Iar când se schimbă noaptea în tăcere,
Voi căuta de gât să mă înhaţ,
Cu mâini bătătorite de durere,
Din părul tău să-mi împletesc un laţ...

poezie de Alexandru Mogoşeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!