Efemeride

Când flori de liliac se vor deschide
Suavele miresme mă îmbată,
Încep în nopţile de vis ca să răzbată
Prin geamurile casei şi firide.

Natura-ntreagă poate fi schimbată
În aşteptarea zilelor toride
Când ierburi găzduiesc efemeride
Şi lasă vieţii ciclul să-l străbată.

Ascultă floarea zumzet de albine
Când generoasă şi-a aprins corola
Le dăruie polen granule fine.

Un fagure va umple caserola
Stuparului când vremea mierii vine
În verile cu dimineţi senine.

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N NĂRI MĂ GÂDILĂ PARFUMURI FINE(Rubaiat)
În nări mă gâdilă parfumuri fine
Şi în urechi un zumzet de albine;
Se pare că salcâmii sunt în floare,
Din ram polen se cerne peste mine,

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au inflorit salcâmii

Roiuri de albine
Vin în zbor pe flori
Şi un dans devine
Nuntă de cu zori.

Când salcâmul ţine
Ramul cu alai,
Zumzet de albine
Cad pe flori de mai.

Nimenea nu ştie
Decât Dumnezeu,
Că-i o simfonie
Tot salcâmul meu.

Cum regina cere,
Ele se încarcă
Cu polen şi miere.
Fug să se întoarcă.

Când de prin zavoaie
Limbi de nori le udă,
Stropii reci de ploaie
Îmi tot fac în ciudă.

Speriate parcă
Fac câte-un desen,
Fug şi nu-şi încarcă
Sacii cu polen.

Norii ca de crom
Fac mereu perdele,
M-aş urca în pom
Să le ţin umbrele.

Norii se răsfrâng,
Gâzele vin iară,
Candelabre plang
Picături de ceară.

poezie de Laurian Ionică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Ţi-am aşternut un pat de flori
Petale lungi de orhidee
Şi toate au câte culori
Poate îţi vine vreo idee

Te-aştept acum să vii să-l vezi,
Să te-ameţească cu miresme
Să nu mai pleci, pe el să şezi
Şi-a mea iubire să te cheme

Cercul lui, covor de ierburi
Ierburi înalte pân* la poale
Nu ne vadă, poate, cerbii
Cu ochii lor, roşii migdale

Ţi-am aşternut un pat de flori
Şi-o pătura de păpădie,
Acoperiţi sub ea în zori
Să stăm sub ea ca-n colivie

Când vine roua fredonând
Să nu ne ude dimineaţa
Să ascultăm un cor din crâng
Bătăi de fluturi... scurta-i viaţă

Pe Dragobete să-l chemăm
Doar lui să-i spunem taina noastră
O ştie sigur şi pe-a lor
A noastră însă-i mai albastră

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este încă vremea...

Mă dezbraci de noapte şi în sori mă-mbraci,
Ascuţindu-ţi paşii de-ai mei ochi tălmaci,
Este încă vremea, când în tine-adorm,
Răvăşindu-ţi carnea până-n ultim ţărm.

Mă răneşti cu-alinturi, mă priveşti cu-asalt,
Dezmierdându-mi părul fără să tresalt,
Este încă vremea, când ne-ajung zăpezi,
Spulberând troiene-n vântul ce-l sfidezi.

Mă ascunzi de ploaie şi de nori buimaci,
Înflorindu-mi sânii-n vâlvătăi de maci,
Este încă vremea, când iubind vânăm
Roua-nveninată, iarba s-o uscăm.

Mă hrăneşti cu vise, mă orbeşti cu flori,
Ţine-mă în vene, creşte-mă-n fiori,
Este încă vremea, când un singur trup
Are gustul mierii, dulce, de la stup.

Mă supui trăirii, mă trăieşti supus,
Scufundat în gânduri, galeş m-ai sedus,
Este încă vremea, când încărunţind
Ne găseşte clipa-n fagure, iubind.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

E vremea când se-adună rodul,
Când curge vinul în budane.
E vremea când se umple podul
Şi-s albe crestele montane.

E vremea frunzelor căzute.
E vremea când se-întorc în vale
Bacii, cu oile cornute,
Şi stâni rămân pustii şi goale.

E vremea când pe cer cocorii,
Şiruri de mărgele argintii,
Descriu mai bine decât norii,
Unghiuri mişcătoare, unghiuri vii.

E vremea zilelor cernite
Când verdele pe câmp păleşte,
Şi când în toamnele-aurite
Averea în hambar sporeşte.

E toamnă-n lanul de porumb,
E toamnă-n suflet şi în gând.
E toamnă-n toate câte sunt,
E toamnă-n cer şi pe pământ.

poezie de Dumitru Delcă (15 septembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

INIMA ŞI FLOAREA VOR SĂ ÎNFLOREASCĂ ÎNTR-O LUME TULBURATĂ
Inima şi floarea vor să înflorească într-o lume tulburată.
Sus, pe steiuri de granit s-ar naşte albe flori de colţ şi de muşcată
Dacă-n mintea noastră-nceţoşată, o speranţă de mai bine-ar fi,
Toate-acestea se vor împlini când pacea-n lume-i betonată.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vremea cântării

Se dezmorţeşte crângul ieşit din hibernare
Şi izbucnesc pe pajişti păştiţe şi narcise,
E-un suflu de-nviere, e-n aer luminare,
E vremea înnoirii, când scoţi din cufăr vise.

E zumzet în grădină, pe-alei e vânzoleală,
Dau mugurii-n mesteceni, safirul umple zarea,
Bâzâie sec bondarii treziţi din toropeală,
Îi creşte vieţii pulsul, a început cântarea.

Se-mbracă-n alb cireşii sub clar de lună nouă,
Zefirul lasă trene de gingaşe petale,
În zori îşi pune iarba mărgelele de rouă,
E vremea înfloririi şi-a înnoirii tale!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (1 aprilie 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o toamnă...

Când viersul toamnei prinde să s-audă
Şi vântul scoate frunzele la dans,
Când noaptea stă cu ziua în balans,
Iar vremea se vesteşte tot mai udă –

Când ceasul pierde-o oră din avans
Şi plouă ca-ntr-un vis de paparudă,
Ameninţă cu gheţuri iarna crudă
Ţinând natura-ntreagă în suspans...

Atunci, strângând bucatele-n hambare,
Grijind prin preajma casei, ca oricare,
Un gând tulburător te săgetează:

Mai pierzi un an din zestrea moştenită
Şi-o lacrimă striveşti, abia simţită –
Că vara vieţii-n timp se depărtează!

sonet de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iunie vine
Cu zumzet de albine
Prin flori de cireş

haiku de Mihail Mataringa (10 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viaţa urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenuşa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieţii stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândeţea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăşi a învins.

Un flutur se hrăneşte din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine ştie câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colţ de paradis.
De-atât frumos şi gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Şi cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne despart pe noi de flori

Nisipul ridicat de vânt
Ne-a astupat din ochi
Şi n-am mai văzut
Cât de curând, cât de curând,
Suflarea lui din când în când
Aruncă depărtarea lată,
Să ţină clipă la distanţă...
Atâtea depărtări şi zări
Azi ne despart pe noi de flori,
Azi sub acelaşi cer plăpând
Când ne e soare, când e vânt,
Când e noroiul peste noi,
Când ne mai spală ochii ploi
Şi fiecare cu-a lui noapte
Vorbeşte şi se ceartă poate
Şi fiecare cu privirea mută
Priveşte dimineaţa slută
Însingurată, bând cafea,
Gândindu-se la vremea rea
Ce trebuie să o străbată,
Cu ochii ce nu văd prin ceaţă.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate...

Poate atunci
când şoapta nopţii prelungite
va-nmuguri în dimineţi
cum o făcea adeseori,
când tu, eterna mea ispită,
vei înflori din roua
prelinsă sub geana unui nor,
poate atunci
îţi voi întinde mâna greu rănită
ce-a scris în taină sute de scrisori
dorind să-mi fie dragostea-mplinită.

Poate atunci
când şi adâncurile nevăzute
vor fi urcuşuri prin al apelor şuvoi,
când şi morganele vestite
ne vor convinge
că suntem încă doi,
poate atunci
voi da cucutei
parfum de iasomie
şi voi dori
să-ţi dăruiesc în câmp
trifoi cu patru foi.

Poate atunci
când toamna obosită
ne va chema c-un sfânt epitalam
de slove scrise pe frunze cu culori,
când şi tăcerea ne va fi gonită
de cântece celeste
care vorbesc de noi,
când iernile
s-or scurge-ntr-o clipită
şi-mi vor deschide
ferestrele pentru eternul zbor,
poate atunci
voi spinteca înaltul către tine
cu aripi de condor.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizantemă – floarea deznădejdii...

Crizantemă – floarea deznădejdii
Cu parfumul tău trist şi amar
Că-i aproape răsuflarea iernii
Îmi aduci aminte iar şi iar.

Floare enigmatică şi pură,
Palid semn al verii ce s-a dus –
Spune-mi, de ce-n lumea asta dură
Nici tandreţi nici sentimente nu-s?

Tu, regina frunzelor de-aramă,
Tu, cea sărutată de zăpezi,
Spune-mi de ce sunt cuprins de teamă
Când s-aşterne bruma prin livezi.

Crizantemă – floare solitară
Tu, ce înfloreşti când pomii mor,
De ce mă cuprinde-n fapt de seară
De trecutul mort atâta dor?

Floarea tinereţilor apuse,
Crizantemă – ultim vis aprins,
De ce îmi rămân mereu nespuse
Lacrima şi dorul meu nestins.

În grădina sufletului meu,
Pustiită straşnic de tristeţi,
Stai de-a pururi cu parfumul tău
Tămâind amare dimineţi.

Lăcrimând când gerul te va arde
Şi zăpada floare-ţi va păli,
Te-oi culege şi te-oi pune-n suflet
Şi-mpreună ne vom vesteji.

Crizantemă – floarea deznădejdii,
Floarea ceţii şi-a tristeţilor,
Sub troian de gheaţă când vei zace
Te-oi păstra în rana ochilor.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

Când fi-voi zumzet de albine,
Ori poate flori de măr, ori scrum,
Eu ştiu că n-o să-mi fie bine,
Dar nici mai rău decât acum!

epigramă de Nichi Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea de Ajun. Bradul şi-a aprins luminiţele. Jucării strălucitoare, de toate culorile zâmbesc fericite aninate de crenguţe; un clopoţel de argint le şopteşte din când în când: "Dzing, dzing, aveţi răbdare, acuşi vine moşul!". În casă miroase a frunze de brad, a pâine, a sarmale, masa e pregătită şi toată lumea e în aşteptarea bătrânului.

începutul de la Cadoul de Crăciun de Emilia Plugaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea rozei

În aşteptarea unor zile mai senine,
prin vise-mi scormone
gândirea,
uitării să-i aducă risipirea
acum în anotimpul senectuţii,
să-mi amintesc
ce-a fost în tinereţea mea iubirea.
Aştept ca din aceiaşi oază
să-mi adăp conştiiţna,
inspiraţia să-mi curgă,
să ţâşnească aşa cum odinioară
a ţâşnit poemul, destul de-ntârziat,
dar totuşi proaspăt.
A mai îmbătrânit şi muza
pe care deseori în versuri
am cântat-o şi-a rămas ş-acum
cu mine, aceiaş jovială şi proaspătă
ca roza-nrourată-n dimineţile
senine ale sufletului meu.

poezie de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Eforie-n miez de toamnă

Marea e marea minune a vieţii
Şi'n orice anotimp e ca un vis,
Dar toamna, toamna'n timpul dimineţii
E-un vis ce nu mai poate fi descris.

Plaja primeşte-ncet sărutul mării,
Ca un amant pe-amanta lui
Şi în beţia dulce a'ncleştării
Se lasă lin în voia valului.

Străluce soarele ca'n toiul verii
Deşi în miez de toamnă ne aflăm.
Şi valul, dând de gustul mierii,
La plajă vine. Să-l lăsăm.

Plămânul submarin al mării
Respiră lung prin ceaţa ceţii...
Eu simt pe buze gustul sării
Şi'n suflet apriga dorinţă-a vieţii.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

E ziua mea şi-mi ninge flori în plete,
când talpa, vârful ierbii, îl sărută,
iar eu colind cărările secrete,
prin labirint, în lumea neştiută.

Îmi pierd privirea-n discul de petale,
când soarele-mi coboară-n palme raze
şi-mi dăruie puterile vestale,
să pot purta pe umeri munţi de fraze.

Îmi rătăcesc auzul printre triluri,
când vântul blând mă mângâie pe frunte
şi-mi dăruie refrene din viniluri,
uitate de un car de ani pe-o punte.

Îmi uit tot dorul greu pe o stamină
ce-şi picură, rar, puful pe-o petală
şi-mi dăruie, în taină, o vitrină,
pictată cu distanţa zenitală.

Îmi las, sfioasă, frica pe o floare
corola ei se-nalţă spre Lumină
şi-mi dăruie, candid şi cu fervoare,
cuvintele nescrise din grădină.

E ziua mea şi-mi ninge lin în suflet,
omătul se topeşte de iubire,
iar poezia-mi poartă-n al meu umblet
imense curcubee de-nrobire.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru Constantin Noica

În Păltinişul paşnic, răcoros,
Când nopţile erau cu stele,
Din cabana lui cu pragul ros,
Noica privea cerul prin zăbrele.

Filozoful gândea la toate cele
Şi-ntorcea idei pe faţă şi pe dos,
În Păltinişul paşnic, răcoros,
Când nopţile erau cu stele.

Avea ideile-n ceaiul din ulcele,
Fiind Om blajin şi credincios
Tot mereu îşi amintea de ele,
Că vor fi lumii noastre de folos.

În Păltinişul paşnic, răcoros.

rondel de Ioan Friciu (30 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!