Jurnal de călătorie - de vorbă cu mine

fiecare zi mă renaşte aşa cum se aşează vrăbiile pe gard pun lacăt la poarta gândurilor amintiri însoresc zâmbete ca o rugăciune mai tânără cu un mâine care se face prezent
//sau cine mai ştie ce o mai fi
până atunci te sărut mamă şi-ţi spun sărut mâna suntem atât de departe dar tu ştii că eşti mereu aproape în sufletul meu
ne este bine aici
dar nu ca atunci când ne întoarcem
acasă culorile sunt atât de vii şi aerul atât de proaspăt
pământul se lasă călcat şi şterge urmele noastre
ca norii suntem //
umblu desculţă
picioarele mele au perne de aer
calc apăsat //
trenurile nu mai respectă orarul nici picioarele nu mai duc pe drumul ştiut
toate se întâmplă de parcă lumea se vrea de la început (Eva nu avea nicio rivală şi Adam se plictisea numărându-şi coastele)

de la un timp nu mă mai satur de somn şi visele-mi se aşează sub pernă numărând fulgii să văd dacă pot face măcar o aripă de înger să atingă lumea aceasta
şi o pajişte în care să zburde mieii care nu vor deveni niciodată oi

nu pot învinge timpul dar mă pot bucura de el

poezie de Mihaela Popa (Fulg de nea)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Suntem prieteni şi atât.
Dawson: Joey, ştii bine că nu e aşa.
Joey: Şi atunci ce suntem, Dawson? Mă oboseşte relaţia noastră. Ne petrecem tot timpul analizându-ne vieţile noastre neînsemnate de adolescenţi.
Dawson: Ştiu că noi cunoaştem prea multe cuvinte mari. Dar e un lucru bun să analizăm.
Joey: Dar nu ajungem nicăieri aşa. Nu ne face să mergem mai departe. Suntem în aceeaşi situaţie în care eram acum trei luni. E timpul să ne maturizăm, Dawson.
Dawson: Ştiu, Joey. Şi putem. Şi ne maturizăm.
Joey: Ba nu. E la fel în fiecare zi. Ne uităm la un film, de preferat unul de Spielberg, găsim legătura dintre film şi viaţă şi apoi ne batem uşor pe spate pentru că am fost atât de inteligenţi. Oricât de bune ar fi părerile noastre, lipseşte sinceritatea, Dawson.
Dawson: Lipseşte ceva.
Joey: Şi motivul pentru care am venit aici este că trebuie să mergem mai departe. Nu mai suntem copii. Şi nu o să mai continui aşa. Şi am crezut că ar trebui să ştii.
Dawson: Deci mergi în Franţa?
joey: Asta era. Dacă merg în Franţa!

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi te sărut

Şi te sărut... şi te doresc,
În flăcări ard şi pătimesc
Cuprins de dor, până târziu,
Iubindu-te, cum doar eu ştiu.

Şi te sărut pe ochi... pe sâni,
Gândesc la ei de săptămâni,
Iar de te văd... mă fâstâcesc,
Însă... tu ştii... că te iubesc.

Şi te sărut... cu lăcomie,
Aşa cum nimeni nu mai ştie
Pe umeri goi... şi pe picior,
Înspre al trupului izvor.

Şi te sărut... pe buze dulci,
Răsad al marilor porunci
Ce se lipesc... şi mă cuprind
Când între perne te întind.

Şi te sărut pe-obraz, pe gât,
Dar nu ma satur... cu atât,
Pe coapse moi... cu pasiune,
Unde mai vrei, iubito, spune?

Eu... te sărut... de mii de ori
Pe patul alb şi plin de flori
Ce-ascunde visele carmine
De veşniciile... virgine

Şoptesc apoi... magic cuvânt,
Şi te pătrund... şi te frământ,
Sfinţindu-te... c-o sărutare
În drumul tău spre neuitare

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbeşti cu mine şi felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci maşina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat şi felul în care îmi poţi ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; şi asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minţi. Te urăsc până şi atunci când mă faci să râd şi e şi mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu eşti lângă mine şi urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puţin, chiar deloc.

replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se aşează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar linişte, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzleţe şi sunt toate
Ale mele şi-au văpăi.

Cad aşa, însingurate,
Întind mâna să le prind,
Sunt prea sus şi sunt departe,
Cad arzând şi-apoi se sting.

Caut prin casă şi cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopţi de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu aşchiile sărite, el e aşa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbuşit, inimile
După care privim în gol ca şi când: noi suntem aceia atât de uşori

Şi trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaştem nicio voce, descărnaţi ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd şi tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine şi bea apă din paharul pus la căpătâiul uşii

Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca şi când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorţeală, el se naşte

Şi când spun toate astea, imaginaţi-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colţ ieşeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Winter

iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.

*
morfină transformată în linişte
când oraşul doarme.

*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.

*
suntem îmbrăcaţi în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.

*
suntem coşurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.

*
ne ascundem în maşini şi străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârşitul drumului şi al visului.

*
crezi că dumnezeu te iubeşte până la capăt,
dar nu.

*

noi, oamenii de fum nu avem niciodată linişte
nici măcar iarna
când totul se destramă şi totul îngheaţă
la loc.

*
nişte stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăţi.

*
nişte fulgi
care

cad

şi cad

atingând pământul moale şi cald.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu şi tinereţea,
La fel ca voi!
Şi am lăsat acasă gândul, că măvoi întoarce.
Venim aici crezând că vom deveni nu mai bogaţi,
Dar totusi ne mână dorinţa de a ne îmbunătăţi puţin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forţată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiţi!
Prietenă îţi este decât noaptea...
Cu ea tu te trezeşti,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viaţă mai bună.

Mergem să muncim pământul altor ţări...
Şi pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Şi braţe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii şi părinţii altora,
Cei pe care suntem obligaţi să îi iubim doar pentru bani!
Dar de ai noştrii părinţi şi copii,
Cine are pivirea aţintită spre ei?
Cine are grijă?!
Este adevarat că tu sau eu, aici, purtăm o altă haină.
Un alt tip de maşină,
O casă cu etaj sau chiar grădină
Dar toate astea nu le poţi avea în ţara ta.
Tu, eu, peste ani vom purta în drumul spre sărăcie, doar amintiri.
Zic asta pentru ca doar tinereţea este bogăţie...!
Un chip mai vechi, o faţă suferindă, o maşină, câţiva bani...
Copii tăi vor fi atât de mari ca nici nu te vor mai recunoaşte,
Curioşi şi necunoscători, te vor întreba doar:
Ne-ai adus " bani "dătători de fericire?

Bunicii tăi demult s-au dus,
Iar cei ce sunt mai norocoşi şi încă au părinţi... ce le vor zice?

Mamă, tată, cu banii ce eu v-am trimis
ce-aţi făcut?!
Căci casa e la fel....

Iar ei te vor lua de mână şi-ţi arata un loc de veci la cimitir.
Uite mamă banii tăi şi casa unde ne vei căuta.
Căci dacă vei mai întârzia în goana ta aici ne vei găsi.
Deci vino acasă!
Acolo unde te-am născut şi ude te-ai jucat cu -ai tăi prieteni,
Unde ai sărutat pământul, învăţând să mergi
Şi unde-ai dat primul sărut unui băiat sau unei fete,
ori ai zâmbit vreunui bătrân.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastorul: În toate limbile lumii există o aceeaşi zicală: ce nu văd ochii, inima nu simte. Ei bine, eu afirm că nimic nu este mai fals; cu cât sunt mai departe de sentimentele pe care încercăm să le înăbuşim şi să le dăm uitării, cu atât sunt mai aproape de inimă. Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei.

replici din Unsprezece minute de Paulo Coelho (2003)
Adăugat de roxanne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Tu mamă strigai cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi
nu vezi că aici oamenii plâng şi cască mormăie şi fug
deschide ochii fetiţă eşti o păpuşă cu picioarele alteia

m-ai creat din dragoste pentru bărbatul ce mi-a fost tată
eram copil urât şi gras cu muci la nas şi bâlbâită
nu ţi-a fost jenă să te lauzi cu mine în lume altor mame

învaţă fetiţă matematică trebuie să ajungi departe
nu vezi că tactu şi cu mine nu avem nimic
vrei să ajungi ca noi bolnavi şi aduşi de spate?

dacă te prind cu unul care nu are cultul muncii fetiţă
te dau afară din casă împreună cu el să ştii
să îl iei de bărbat pe ăla care are palma bătătorită

ce faci cască ochii pe unde mergi şi lasă oboseala
oasele rupte de muncă se refac relativ repede
dar o morală îndoielnică nu se mai repară niciodată

Tu mamă strigai după mine frumoasa mea copilă
uită-te creşti pe zi ce trece şi devi femeie
nu te mai recunosc eu ce să-ţi mai strig acum spune

ce să-ţi mai strige mama când le ştii parcă pe toate
ai mers sigur ţi-ai făcut drumul în viaţă
eşti bună şi a dracului ai învăţat pe rupte şi n-am rost

Tu mamă strigai plângând eu ce rost mai am acum
fetiţa mea adu-mi în dar un sens te rog
Te stingeai pe picioare de teamă că voi pleca în curând

Tu mamă eşti vocea interioară a cărnii mele toată
priveşte-mă femeie şi bucură-te te rog
că astăzi sunt astfel datorită faptului că strigai tu mamă

cască ochii fetiţă nu vezi pe unde mergi nu vezi că
aici oamenii rup şi ucid despart şi cuceresc
deschide ochii fetiţă nu fii păpuşa altora fii păpuşarul tău

şi eu atunci mă aplecam să îţi sărut picioarele mamă
dacă aş avea vreo putere te-aş prinde într-un glob
şi te-aş păstra o eternitate la sânul meu cască ochii
nu vezi că fetiţa ta te iubeşte până la lacrimi?

poezie de Sonia Kalman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem niciodată atât de vulnerabili cum suntem atunci când iubim şi niciodată atât de nefericiţi ca atunci când pierdem obiectul iubirii noastre.

citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, sunt gelos!

Sunt gelos
pe toţi bărbaţii care au poftit la
carnea-ţi fragedă
abia aşteptând să-şi înfigă dinţii
în icoana mea

Sunt gelos
chiar şi pe mine
cel din tinereţe
care te dorea de la distanţă
până urla aerul nopţii

Sunt gelos
pe fiecare fir de iarbă care ţi-a mângâiat talpa –
pe mine nu m-ai călcat niciodată atât de blând

Păcatele mele, sunt gelos
pe ploaia ce te udă până la piele
înviorându-ţi florile

Sunt gelos
şi pe vântul ce ţi se strecoară în cosiţe -
îi simt parfumul de câte ori te sărut

Drace, sunt gelos
pe ţânţarul care ţi-a supt sângele
după ureche

Sunt gelos
pe toate bucatele care îţi intră-n gură -
ele îţi gustă limba

Zilnic sunt gelos
pe scaunul ce te ţine –
stai mai bine în poala mea
nu mai spune că n-ai timp de nebunii

Sunt gelos
pe pruncul care ţi-a muşcat sfârcurile cu nesaţ
şi care astăzi mă strigă prin casă
(Bine, fie! – pentru asta o să ţi le iert pe toate!)

poezie de Lucian Velea (3 octombrie 2016)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim cum să fim noi

ne pasă de sufletele noastre
spunem minciuni doar pe jumătate,
în lumea în care onestitatea e un viciu,
faima o virtute.

ne îmbracăm în haine albe
să ne ascundem slăbiciunile,
vorbim mult crezând că avem ceva de spus,
ascultăm puţin
iar atunci când pretindem că ascultăm
ne gândim de fapt la următoarea replică.

nu ne place liniştea,
vrem mereu cineva să ne cânte
să nu ne mai auzim toate gândurile.

am ucis 123 de vise,
mai mult de atât nu putem,
amitirea unui om contează mai mult decât omul în sine.

ţintim bine dar nu atingem ţinta,
ne tremură picioarele când trebuie să demonstrăm cine suntem cu adevărat,

tragediile eului nu le putem depăşi,
cerem ajutor unui Dumnezeu în care nu mai credem
dar sperăm o iertare târzie,
căci nu am ştiut cum să fim noi înşine...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzz (referindu-se la Joey): Arată bine?
Pacey: Nu vreau să răspund.
Buzz: Haide, am 9 ani! Mai e mult până o să mă pot apropia de ea. Măcar atât poţi să faci şi tu, să o descrii.
Pacey: Este atât de frumoasă că atunci când te uiţi la ea, îţi tremură picioarele, inima ţi se topeşte şi atunci ştii că există ordine şi că universul ăsta are sens.
Buzz: Deci arată foarte bine.
Pacey: Da, da.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animăluţe urbane

Lumina cade în liniuţe de cocaină
pe piele, viaţa s-a redeclanşat când am deschis ochii şi ne-am recunoscut;
în zona noastră de confort nu pot exista secrete,
microexpresiile trădează fiecare intenţie.
Aerul e plin de vibraţii stranii, avioane de hârtie se prăbuşesc în nostalgiile fictive,
mimate perfect, până la sânge.
Undeva, în lume, se spune despre noi
că suntem frumoşi, că semănăm atât de mult încât
ne confundă; dar noi ştim ce-i cu carcasele care-ţi iau ochii şi te ameţesc, mutându-ţi privirea
de la altceva, mai tragic şi mai grotesc;
Noi ştim ce se întâmplă dedesubt şi totuşi ne place
fosforescenţa, efervescenţa lor când
ieşim în levitarea nocturnă, să respirăm aerul rece, urban,
agitat.
Cum ne întoarcem şi spălăm cu grijă toate
urmele şi aşteptăm cuminţi
furtuna, cu luminile şi zgomotele ei
mistice. Atunci când cerul
e furios şi excitat, între noi
se lasă liniştea ca o ceaţă halucinogenă
care vindecă totul.
Stăm şi aşteptăm
până pământul face
o întoarcere completă şi
ieşim afară transfiguraţi, pregătiţi
pentru luptă. Şi afară doar vântul, gonind
pe străzi pustii, ca noi,
căutând ceva care să mângâie, să rupă.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubita nu mă lasă picioarele să-i sărut
Fiindcă-n ochii ei nu preţuiesc nici cât un sărut.

Lumea întreagă ştie că sunt cuprins de patimi
Ey, Tanrî! Ea oare nici acum nu-mi dă un sărut?

Sângele de mi-aş pierde rămânând fără tine
Precum trandafirul toamnei ucis de un sărut.

Un pictor m-a pictat cu paharul în mână
Şi sunt lipsit de putere şi, iată, îl sărut.

Nicicând aburul vinului să nu mă părăsească
Ey, Tanrî! spre ziuă să mă ucizi cu un sărut.

Fuzulî! Luna nu crede că voi înnebuni
Şi nu-i chip să mor altfel decât pentr-un sărut.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!