Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mrejele uitării zac mii de oseminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloanţe şi bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-ntrejească ţara. «O… Dulce Românie!»

Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.
La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,

De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,

Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia?

O, Doamne, fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«O, taină a Providenţei! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne închinăm la crucea lor

Sub iarba ce-a crescut, pe dâmburi de morminte,
In mreajăle uitării zac mii de osăminte,
A celor ce-au căzut, pe câmpuri de bătaie,
Sub ciuruit de gloante şi bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-întrejească ţara. « O… Dulce Românie ! »
Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.

La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,
De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Trecut-au fără milă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească.
De-aceea s-avem grijă de tainice mormânturi
« Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi ».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos ?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia ?

O, Doamne, fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Draptate ! Libertate ! Fă pace-intre popoare !

« O, taină a Providenţei ! »...Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.-

Corneliu 19.10.2007

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă… Eroilor neamului

„Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Pe dâmburi de morminte, un crin să înflorească.
La crucea lor urmaşii, să lase-un jurământ:
Decât umili în lanţuri, mai bine… În mormânt”
Corneliu

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei,
Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,
Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,
Să-şi re-întrejească ţara. «O… Dulce Românie!»
Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,
De marile imperii ce biruri ţi-au impus.

La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,
Români-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,
De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Înfrânt-au cu credinţă, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia şi ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească,
Iar pentru toate acestea să ne cinstim eroii,
Aşa cum am jurat, prin fapte şi prin glorii,
Să ducem mai departe făclia veşnic vie,
Aprinsă de milenii şi scrisă-n “Liturghie”.
Şi… veşnic s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veşnic, ura şi duşmănia?

O, Doamne… Fie-ţi milă şi fă din noapte zi
Şi scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!

«Tu! Taină a Providenţei! »... Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrăşat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viaţă, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

Istoria ne-e “mamă” şi munţii ne sunt “taţi”,
Iar Mureşul si Oltul ne vor rămâne fraţi.
Trecutul ne e leagăn, prezentul o “Cetate”,
Ce s-a născut, trăieşte, prosperă-n LIBERTATE.-

De ziua Eroilor neamului

Corneliu 05.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (5 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maci la margine de drum

Cresc din vise şi din scrum
Maci la margine de drum,
Visul e că macii toţi
Sunt dacii şi-a lor nepoţi,
Scrumu-i trupul lor căzut
Chiar în oalele de lut,
Lut de glie românească -
Sânge-amestecat cu iască
Şi cu flori de din Carpaţi
Cu ochi ageri de bărbaţi
Preaslăviţi de codrul frate
În războaiele purtate
Pentru sfânta ne-atârnare
S-avem linişte şi soare.

Cresc din vise şi din scrum
Maci la margine de drum
Şi-or mai creşte roşii, zei
Cât pe cer sunt porumbei,
Cât ţara-i plină cu nepoţi,
Viaţa-i demnă pentru toţi
Şi ştiu veşnic să trăiască
Cu virtute românească,
Fără picături de sânge,
Fără lacrimi a mai plânge,
De vom fi cu-nseninare
Ne-om tămădui cu soare
Înălţând calea-redută
Macilor ce ne salută!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei din... "Cizmă"

Ne urăsc, că românaşii
se descurcă, aşa cum pot,
dar o să-şi găsească naşii
pân-la urmă, aşa socot.

Unii latră să nu tacă,
îi priveşti, apoi înjuri,
te privesc, rânjesc şi pleacă,
dând din cap, parcă-s mahmuri.

Alţii îşi urăsc şi neamul,
uită de unde-s plecaţi,
scriu prostii, să-şi umple tomul,
cum au fost ei blasfemaţi.

Doamne fă-i să înţeleagă,
Că zânzania din ei,
Îi despart în multe cete
De zănateci şi de mişei.

Peste tot sunt buni şi rele,
nimeni nu-i zeu pe pământ,
când visez cu nişte Iele
mă consider cel mai sfânt.

Oare? Sfinţi mai sunt?
Poate în Ceruri,
Dar... Nu se ştie, nici acolo.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordon! Să treceţi Prutul!

- Ordon! Să treceţi Prutul, căci Patria vă cheamă,
Să re-ntregiţi o Ţară, ce-i leagăn de la Daci,
Râvnită de milenii, cei Mari doresc să piară,
S-o aibă sub călcâie, un Paşalâc de „Raci”.

- Trompeta dă semnalul, fiorul mă cuprinde,
Când vocea bărbătească, a unui brav Ostaş,
Ce-i comandantul nostru. El strigă: - Înainteee!
Credinţa este sfântă, să-nfrângem pe vrăjmaş.

Cu strigătul de: Uraaa! Totul părea sinistru,
Când am sărit din şanţuri, pe un plai pârjolit,
In salturi lungi sau scurte, râvnind să trecem Nistru
Mulţi au pierit sub gloanţe, iar eu… Am fost rănit.

Nu pot uita urgia, trăiesc şi azi momentul,
Din clipele de groază, prin care am trecut,
Nici vocea tremurân-dă, când mă ruga sergentul,
Să-i duc vestea, Acasă, să-i spun… Cum a căzut.

Dar Soarta mi-a fost crudă, să lupt pe mai departe,
La Kursk, Orel, Odesa, sau cotul unui Don,
Ce spumega de ură şi sângera a moarte,
Parcă-mi vestea sfârşitul, căci…Nu sunt rusofon

Şi După multe chinuri, Donul avertizează:
- Nu-mi încercaţi adâncul, nici malurile moi,
Căci Iadul vă aşteaptă! Chiar pe această oază
O să aveţi sfârşitul, înecul în mocirlă şi duhul, în noroi.

Pe-aicea nu se trece! Ţinutul nu-i al vostru,
Sunteţi duşmani de moarte. Dacă doriţi război?
Întoarceţi baioneta, plecaţi la Prut, la Nistru,
Acolo-i ţara voastră, un leagăn de eroi.

- Da! Poate ai dreptate. Dar aţi uitat cutuma,
Ce-o folosiţi de veacuri, fără temei legal?
Cum ne-aţi ciuntit Moldova şi toată Bucovina?
Dacă sunteţi puternici! Credeţi că e normal?

Voi ne-aţi împins la luptă să reîntregim o ţară
Făcând atâtea jertfe şi morţi nevinovaţi.
Blestemul vă cuprindă, mereu să fiţi ocară,
Mormintelor din oase, a celor bravi soldaţi.

- O lacrimă-am scăpat, de fiecare dată,
Când am citit sau scris un vers despre eroi,
Cei ce-au murit în chinuri, să apere o vatră,
Ce-i binecuvântată de-a pururi… Pentru noi.

Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Urmaşii să nu-i uite, le cer sub jurământ.
Ei ne-au lăsat credinţa, în Ţara Românească,
Un leagăn de milenii, acest Pământ ce-i Sfânt.

Corneliu l2.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nucul plânge

Privind pe fereastra ce duce spre sud,
Văd nucul bătrân ce-a rămas fără frunze,
Pozând melancolic cu crengile: nud,
Aşteaptă o toamnă cu pământul mai ud,

O iarnă mai aspră şi vântul mai crud,
Pregătit să reziste şi: Nu vreau s-aud
Al nimănui scuze.

În fieşce an îmi este mai greu,
Când văd « nemiloşii » ce-mi adună povara,
Unul se urcă în vârf, parcă-i zmeu,
Altul.... O creangă îmi rupe, fără tupeu,
Aşa-mi petrec anii, plângând tot mereu,
Dar cine să audă? Că ei, n-au Dumnezeu,
Degeaba-i ocara.

Când toamna va trece şi iarna ce vine,
Sosi-va iar timpul să rodesc mai... bogat,
Voi plânge din vreme să mă apere: Cine?
Corneliu ce are un geam, cu ochiul spre mine,
El vede uşor « făcătorii de bine »,
C-o voce mai aspră şi, mai de ruşine,
Cei răi vor fugii de « legat ».

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria mântuirii

Cumpără-se Doamne sfinte
Totul, totul pentru bani:
Cimitire, oseminte
Şi prieteni şi duşmani

Cumpără-se viaţă, moarte
Şi înfrângeri şi victorii
Că sminteala se împarte
În delicte provizorii

Noi trăim adâncă noapte
Că nu ne-a plăcut lumina
Fructele mâniei coapte
Ne-au înscris în ceruri vina

Copleşiţi suntem de rele
Ce ne-mprejmuie cetatea
Dacă ne-am făcut din ele
Scutul, platoşa, dreptatea

Nu mai este cel drept. Nu e
Nimeni s-audă Cuvântul
De când Te-am bătut în cuie
Noi uitat-am Legământul

Unde-i mila şi iubirea?
Ca o plantă fără apă
Seceta şi pustiirea
Rădăcinile ne sapă

Am uitat de mult că cerul
Ne-a-nfiat prin sacrificiu
Urgisitu-Ţi-am tot clerul
Noi, cei ahtiaţi de viciu

Scrie-ni-se iar trecutul
În istoria uitării
Între fraţi de sânge, Prutul
Plânge malu-nstrăinării

Au sosit maeştrii fricii
Zilnic printre noi sunt. Şi e,
Că pândesc iar veneticii
Trupul ţării să-l sfâşie

Şi tot caută protecţii
Cum o fac de-atâţia ani
La stăpânii lumii, lecţii
Oferindu-le pe bani

Şi tot caută zâzanii
Dacă asta li-i menirea
Că-ntâi cer drepturi şi danii
Să-şi lucreze rătăcirea

Rătăcire care doare
Că ne-a rupt de Tine, Doamne
Cum să smulgi din ram, o floare
Când dau brume şi vin toamne?

Şi mlădiţa nu dă roadă
Dac-o-ndepărtezi de trunchi
Scopul viermelui: să roadă
Lujerele din mănunchi

Ne rugăm la Tine: - Iartă
Noi păcătuim şi veşnic
Cu blândeţea Ta ne ceartă,
Lasă-ne lumina-n sfeşnic!

Nu ne pierde pân-la urmă
L-ai iertat şi pe Manase
Milă dacă biata turmă
Fără de Păstor rămase!

Bate-ne cu îndurare
Nu cum ne bătură zbirii
Fiul rătăcit îşi are,
Bucuria mântuirii!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe deşucheate

- Ai auzit, dragă! Ce-a spus… Ăla… Aseară?
Că lume-ai o „catastrofă” şi că…. O să dispară?
- Da! Am auzit, dar sunt…Nişte vorbe deşucheate,
Ca cei cu limba lată, de care-au fost lansate.

Sunt uni ce înşiră, astfel de vorbe goale,
Ce sunt uşor ascunse, sub lungile lor poale,
Unii chiar din prostie, alţii… Vor mizilicuri,
Să-şi mai lungească paşii din astfel de nimicuri.

Vorbele se-aud şi… Se-nţeleg, adesea deformate,
Şi tot aşa dispar cum ele-au fost lansate,
De nu au conţinut, sunt puf de păpădie,
Dispar şi lasă-n urm doar…. Zvon şi gălăgie.

Corneliu 25.05.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (25 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga cea din urmă

Viaţa mea? Un bun pierdut
Căci n-am trăit-o cum am vrut.
Nevoile, anii mai grei,
Săraci au fost părinţii mei,
Iar eu... Apoi copiii mei,
De toate n-au avut.

De-aceea gândul m-a-ndemnat
Să mă-nrolez şi... Înarmat,
Să lupt pe frontul din Irak,
In ţara unui fost « Prusak »,
Ce n-a fost înger, doar un drac,
Dar.... Rău m-am înşelat.

Ştiam că nu va fi uşor
Pe acest pământ pustiitor.
Cu dune de nisip hoinar,
Un soare arzător, un jar,
Duşmani ce peste tot apar
Că, doar... E ţara lor.

Deşi eram bine feriţi,
Cu « zale » dure poleiţi,
Capcanele veneau din vânt,
Din aer şi chiar din pământ,
Iar vorba lor era un cânt:
Alah!... Alah!... Să-i nimiciţi!

Blestemul, iată ne-a cuprins,
« Tancheta » noastră s-a aprins,
Când sângele-mi curgea, părău,
Am ars de viu, îmi pare rău,
Că n-am murit în « patul » meu,
-Si.... Astfel el s-a stins.

Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum... Puterea este-n voi
Să-mi duceţi trupul înapoi
În ţara mea. Nu vreau să fiu printre eroi,
Pe acest pământ « distrus ».

Dar... Spune-ţi-le ălor mici,
Că o să-i plâng, de sus, de-aici.
Iar soaţei, un mic jurământ,
Să aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea... plângând....
Să crească trei voinici.

O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au gerfit pe fronturile « nedreptăţii »
în: Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc. Pentru ce?
Pentru triumful unor politici bolnave şi a ideilor celor ce le promovează.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (18 octombrie 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul secolului XXI

Candela arde tristă în perete,
Peste noi cad bombe, gloanţe de război,
Prostia lui Putin fără de regrete
Ne aduce moartea aproape de noi.

Mor atâţia oameni fără nici o vină
Pentru paranoia... pentru un nebun,
Nu credeam că astăzi în secol lumină
S-avem omenirea iar carne de tun.

Dă Doamne pe Terra iubire şi pace,
Ura să dispară, cearta dintre noi,
Că această boală nocivă ce zace
Se numeşte Putin, se cheamă gunoi...

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi. . . . . Destinul

Te văd şi-acum frumoasă, eşti chiar încântătoare,
Deşi trecut-au anii, eşti mândră ca o floare.
De când te ştiu fetiţă, ţi-am urmărit cărarea,
Mersul ca o cadână, tristeţea sau durerea,
Viaţa-ţi tumultoasă de multe doruri plină,
Mândria-ţi mai aparte şi izul de regină.

Din frunza ta roşcată emani tumult de lavă
Iar cu petala-ţi albă eşti tot mereu suavă.
Cu zelul de femeie tu ţi-ai clădit o faimă,
Trezind dorul din mine să te iubesc în taină,
Fără să-ţi cer vreodată măcar o sărutare,
Lăsând să treacă anii şi timpul la-ntâmplare.

Dar iată că destinul revine din neanturi
Şi adunând iubirea în diferite salturi
O face mai solidă şi trainică o face
Şi-mi dă floarea în braţe, el ştie că îmi place.
Eu nu mai stau pe gânduri, o-mbrăţişez agale
Şi o sărut cu patos petale cu petale.

Îi simt dulceaţa-n suflet şi dorul plin de lavă,
Aud apoi în şoapte: -Mă dau toată pe tavă.
-Demult aştept o clipă şi un semnal din scenă
Să-mi spui direct în faţă şi fără nici o genă
Că mă iubeşti şi sincer, vrei dragoste curată,
Să-ţi fiu mereu aproape, mai mult ca niciodată.

Acesta-i un miracol, ca după atâta vreme
Să ne unim iubirea iar dorul să ne cheme,
In ceruri printre aştrii sau poate în Bermude,
Dar. . . Suntem prea departe şi. . .Nimeni nu ne-aude.
Corneliu 15.01.2007

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul eroilor revoluţiei din 1989

Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a şi pătruns.
De uiţi uşos, ce eşti, ce-ai fost,
Laş să trăieşti? Nu are rost,
Viaţa pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea şi-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era să fiu şi eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
Să poarte stegul triumfal,
Să-ndeplinească-un ideal
Căci aţi murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmaşi,
Marşul acelor bravi ostaşi,
Ce-au respectat un jurământ
Să-şi apere pământul sfânt,
Să nu moară “ ocnaşi”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând şi cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ţi adresez,
Căci nopţi de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum aţi căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră…. Un bujor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieşiţi voi morţi, spre a intra noi, vii,
Să ne stăpânească, frica, mormântul.
Duşmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerşim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură şi noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Şi mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor şi ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Şi-ar da şi la moarte, din apa-n urcior,
Doar viaţă, la prunci, să promită.
Iar diavolul morţii, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Şi forfote ziua de moarte,
Că viaţa rămasă o strângem cu sârg
Şi-o ţinem şi-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Şi uşa speranţei e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viaţă, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanţuri s-au prins,
Biserici şi vieţi ruinate.
Şi totul în jur e haotic şi trist.
Se spală pe faţă cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Şi du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Şi fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă şi plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi ştim, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munţii cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte şi şoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i uşor
E viaţa continuă noapte.
Sunt veşti care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea şi pacea deodată.
Văd oameni bolnavi şi copiii plângând,
Şi viaţa e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârşit!
Îşi clatină pacea realul,
Şi parcă aud printre şoapte de ploi,
Că, ah, a murit şi groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, opreşte-ţi mânia!
Că plânge o lume, că plângem şi noi,
Că plânge tăcut România.
Şi-n negura nopţii, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda şi la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav să-l îngroape
Şi viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Şi moartea pândeşte rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Şi n-avem iubire şi pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regim totalitar

Cu cât amar şi ah, cu câtă trudă
Am îndurat regimul de tortură,
Regimu-acela crud şi blestemat
Ce-o ţară-ntreagă a îngenunchiat.
În lagărele de tortură deportaţi,
Puşcariaşi în temniţi exilaţi,
Sunt condamnaţi la ani de suferinţă,
Că nu s-au lepădat de-a lor credinţă.
Fost-au averi cu forţa confiscate
Şi oameni torturaţi până la moarte.
Foamea şi frigul pătrundea la os,
Cei ce-au venit acasă, câţi au fost?!
Martiri ce-au dus o viaţă de calvar
La Periprava,-n temniţi, la Canal,
Munceau din greu, ofrandă pe altar...
Cu litere de sânge, azi stau scrise,
Ororile şi chinurile comuniste.
Cu litere de aur s-au înscris,
Eroii noştri, duşi în paradis.
Dar unde oare sunt acei şacali,
Acei netrebnici oameni, criminali?
Şi ei cu viaţa sunt datori să scrie,
Să-şi lase lacrima, pe zid, simbrie.
Din cupa ce-au sorbit venin străbunii,
Să soarbă, ca pe vin, acum, stăpânii.
Ce-au îndurat, urgii şi chin, să simtă
Şi cei ce veşnic au ştiut să mintă.
Ani grei de puşcărie-au dus în spate
Acei ce azi se odihnesc în moarte.
Şi zid din trupul lor a fost făcut
Şi noi ne vom zidi în zidul lut...

(dedic acest poem în memoria bunicului meu, deţinut politic la Periprova)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet-filozof

Gândirea ta poesiferă,
Diversă ca floarea din seră,
Cuvintele-ţi filosofate,
Alese, mai sofisticate
Şi din exces metaforate,
Iar vorbele-ţi mai elevate.

Îmi laşi un iz de: "Unicat".

Tu eşti poet sau filozof?
Te-ntreb: C-adesea-mi laşi un Of.
Când scrii versuri mai delirate,
Greu de-nţeles, pe apucate.
Te crezi un visător pribeag,
Iar eu… Polemolog beteag.

Părerile mi-ai: „Confirmat”.

Cuvintele fie-ţi o: „Muză”,
Iar versul tău o… călăuză.
Să scrii poeme mai „directe”
Pentru cei mulţi, căci au efecte.
Astfel te vor citi mereu,
În mintea lor vei fi un „Zeu”.

Prin versuri… „Agreat”

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (26 septembrie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te « Bujor » singuratic

Din estul « pustiu », prin « vestul » sălbatic.
Alergi zi şi noapte ca luna prin nori,
De şi eşti mai vesel te simţi singuratic,
« Bujor » ce răsare în poiana cu flori.

Acasă-i « Narcisa » ce creşte-n grădină.
O floare mai rară, cu frunze crestate,
Tulpina subţire dar nu se înclină
Când ploaia e rece şi vântul o bate.

Rădăcina ta lungă înfiptă-n adâncuri,
În estul mai firav huiduit de apus,
Aici va rămâne pe câmpii şi pe dealuri
Apelând să se întoarcă şi cei ce s-au « dus ».

Să umple pustiul, roditor să ni-l facă
Căci are-n el seva mai bună ca-n vest,
Făcând astfel « Boşii » din gură să tacă,
Să vadă cum « raza » răsare din est.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge şi os de român

Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani şi daci,
În sânge cântecele dragi.

Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalţ pe munţii plini de soare,
Înot pe valurile din mare.

Sunt spuma crezului şi-a vieţii
Pe orizontul dimineţii,
Sunt un simbol de libertate,
Dorinţă veşnic de dreptate.

Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când ţara-i zid făcut din noi.

Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morţi, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt şi bun
Că-s sânge şi os de român!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Acum două mii de ani,
În grădina Ghetsimani,
Un Fiu mare de-mpărat
A fost aspru judecat,
Din porunca lui Pilat,
Să fim iertaţi de păcat.
În acea vreme de răscruce
El fu răstignit pe cruce.
Oh, Iisus Mântuitorul,
De greşeli izbăvitorul,
În grădina Ghetsimani,
Alături de doi tâlhari!
Iisus Sfânt şi Varava,
Cereau mântuirea Ta.
Strigă Petru, strigă tare:
"Nu te cunosc, frăţioare!"
Aşa a zis Împăratul:
Spre a ne spăla păcatul,
Să uităm cearta şi ura,
Să se-mplinească scriptura.
....................................................
Oameni buni, plata e-n ceruri,
Unde îngeri cântă-n coruri.
Aici nu e veşnicia!
E ura şi duşmănia...
Ne certăm pentru avere,
Pentru-o clipă de plăcere
Şi uităm de Dumnezeu,
De-aia-avem amar şi greu.
Uităm de semenii noştri,
Şi ne duşmănim ca proştii,
Oh, uităm de fapta bună,
Vorbe rele ies din gură.
Curg lacrimi de la icoane,
Pentru ura noastră, Doamne,
Tu trimiţi dureri şi semne,
Vremuri crude, vremuri grele.
Ape, înecuri, tornade,
Cutremure blestemate,
Boli şi secetă, urgii,
Peste mulţii tăi copii.
Trimiţi multe semen sfinte,
Dar noi tot nu luăm aminte.
Iartă-ne Părinte, iartă,
Lumea asta-i vinovată...
N-au crezut nici cărturarii,
Nici poporul său evreu,
În Fiul lui Dumnezeu,
Până ce Duhul cel Sfânt,
Pe cruce s-a coborât.
Iartă-ne Sfinte Părinte,
Diavolul ne-a dus de minte.
Fie Doamne, voia Ta,
Cum ne spune Biblia.
Nu mai ştim de decalog,
De respect de teolog.
Preoţii nu-i ascultăm,
Minţim, duşmănim, furăm,
Facem fapte de ocară,
De-aia viaţa ni-i amară.
Violuri, fapte blestemate,
De la diavol sunt lăsate...
Slujiţi oameni buni, luminii...
Fiţi îngeri Dumnezeirii!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul ospitalităţii

De popoare migratoare
au ajuns şi-n ţara mea
n-am avut nicio scăpare
făr-de verbul a răbda

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne i-am primit pe toţi
de la Ana la Caiafa
şefi de oşti sau şefi de hoţi
şi-au umplut la noi carafa

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Şi am dat şi am tot dat
din Mare pân-la Carpaţi
- Dacia nu fu bărbat-
vremea e şi voi să daţi

Rabdă azi rabdă şi mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Care Doamne o fi leacul
am răbdat răbda-i-ar dracul
că de-atâta bună-voie
am ajuns Arca lui Noe

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Vin se urcă ne mănâncă
nu cotează vrem-nu vrem
să crească iarba din stâncă
din dragoste şi blestem

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne unde-i Ţara Ta
unde-i pacea şi aleanul
Te-am ruga Mări ruga
hai să ne trezim la anul

C-am răbdat şi azi şi mâini
să nu cad am dat din mâini
şi din mâini şi din picioare
dar nu vi-i ruşine oare

poezie de Costel Zăgan (4 iulie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!