Amintiri cu fantome

în satul nostru de pripas s-au trezit peste noapte
beţivul, hoţul şi cu cerşetorul
uniţi în cugetul nesimţirii
să lichideze cu ciocanul roşu
preotul, învăţătorul şi primarul
burtoşi, bătrâni, îngâmfaţi aroganţi
apoi s-a mutat tot satul în casa lor
bocancii plini de noroaie în fineţuri
mâinile crăpate strivind pahare de cristal
progresul libertăţii în dreptatea săracilor
începută cu o crimă surdă ascunsă
în beciurile memoriei părinţilor noştri
ce şi-au clădit corabia pe o tăcere
adâncă cât un câmp de morminte
asta a fost demult dar parcă ieri
fantomele se joacă vesele în visele noastre
râd de noi, blestemaţii ce plătim
datoriile lăsate neplătite moştenire
soldaţi santinele vorbelor despre nimic
aşa am ajuns fără să ştim de ce
pute în cameră mirosul hoitului ascuns
orbi căutăm răspunsuri bâjbâind lumina
bolnavi de uitare noi nu putem fi
privind în oglinzile timpului ucis
suntem
preotul, învăţătorul şi primarul
hohotind din fundul gropilor fără sfârşit
ce n-aş da să fiu decât un poet cu mintea
împuşcată definitiv de un activist sovietic
şi să nu-mi amintesc
toate astea

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil

vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în minţile noastre copilăroase şcolăreşti disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe faţă
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început şi fără sfârşit
a început şi s-a sfârşit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine ştie
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înţeles totul şi nimic
trecerea între zumzet năucitor şi linişte cosmică
un val pe ţărmul existenţei lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naştem o dată

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aroganţi

Suntem răi şi aroganţi,
I-ncurcăm pe guvernanţi,
Vrem mâncare şi copii
Şi ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!

Degeaba vă miraţi mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.

Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogaţi
Şi miliarde de săraci!?

Măcar pentru aceşti copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin şcoli cu preţ redus.

Bătrânii noştri mor uitaţi,
Pe-acelaşi tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.

Şi, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili şi când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
Mai devenim o dată sclavi.

Şi după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.

De libertate amăgiţi,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru paşaport.

Iar, dacă nemţii s-au unit,
Sfidându-şi ultimul infarct,
De ce aceiaşi păpuşari
Pe noi, românii, ne despart?

Deocamdată n-am aflat
Un singur şef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.

E totul numai interes
Şi tot aşa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curgere

am fost particulă bozonică în apă de râu
peşte tăcut pe fundul marilor oceane
vultur înalt cât albastrul măiastru pe creste
leu strivit de căldurile savanelor fără sfârşit
un bob de grâu din care a crescut o lume
negustor de viaţă bună la pahar
soldat uitat într-un post fără rost pe câmpul de luptă
spirale înşurubate tainic în mijloc piatra sfântă
înţelepciunea şi cunoaşterea universală
voi fi în toate vânturile şi pădurile inventate
în aer, în foc, în apă şi în pământ
nelegat de amăgiri în legătură cu tot
azi sunt Iov trecător cuminte printre lacrimi
ochi deschis spre lumina luminii
picioarele îngheţate, mâinile fripte, trupul mâncat
am înţeles şi totul acum e cristal
orice plecare e o nouă venire în jurul unui punct
până ajung să fiu eu miezul căutat în marile cărţi
împrăştiat definitiv niciun loc de mormânt
un pumn de cenuşă în spuma mării
nenumit şi fără memorie
asta sunt

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

adevărul dărâma
liniştea
femeia ce cheamă la luptă
plânge
uitare vicleană
construim
destine fără fundaţie
pe morminte
cu numele nostru
orbi, surzi, muţi
sacrificiu anonim
sunt furios
singur
nebun
sinucigaş

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii lup

Mă tot rod nişte oameni mici cu dinţi de şoareci roşii
Prin mintea lor se dau cu schiurile fantomele bătrâne
Am crezut că acum vorbim ce n-am vorbit niciodată
Dar ne-am îmbolnăvit de ciuma conştiinţei strivite
Să ne mâncăm precum canibalii cu sânge geto-dac
Apoi bem o vodcă din pufoaică de soldat sovietic
Suntem bolnavi în măduva şirei naţionale
Şi nu ne mai facem bine în viaţa noastră contaminată
Închinându-ne în bisericile dărâmate ale închipuirilor
Nebuni eliberaţi din puşcăriile neputinţei
Căci revenim şobolani fricoşi în vizuinele pământului
Sângele subţire e plin de păienjeni uriaşi
Ce ne mănâncă capul tăiat bucată cu bucată
La toate colţurile prin găurile de cheie sunt şerpi
Cu ochii scurşi veninoşi privind lacomi prada
Cum sângerează singură luptând să scape din hazna
În timp ce flăcăi lupi drogaţi îl fură pe Moş Crăciun
Să şi-l atârne la gât, amuletă ce le potoleşte foamea
Mor copiii de setea cruntei lupte de pe străzi
Iar noi nu vrem să trăim astăzi în lumina soarelui adevărat

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre limite. Mersul pe sârmă

greu de crezut că de multe ori suntem încercaţi,
puşi să verificăm limitele dincolo de care sufletul nostru dispare?
şi de fiecare dată ne regăsim în oglindă. întregi.
viaţa e ca mersul pe sârmă. obositoare şi incitantă.

relaţionare. aparent e doar un cuvânt
în spatele căruia se ascund munţi întregi de trăiri.
plăcute sau mai puţin plăcute
dar care povestesc despre noi şi reacţiile noastre

credinţă. este modul nostru de a ne închipui că putem
că suntem, că trăim, că iubim, că ştim
chiar dacă de cele mai multe ori realizăm că
adevăratul Dumnezeu e chiar miracolul ascuns în noi

iubire. primăvara este un mod de a iubi
iar iubirea este un mod de împrimăvărare continuă
ştim că nu suntem eterni, dar prin iubire chiar putem deveni
însămânţându-ne părţi din suflet în sufletul, în cugetul şi-n amintirile altora

omul nu are limite. este nelimitat. este atât de imens
încât în mintea şi-n sufletul său încape Dumnezeu şi tot universul
poţi să îi iei tot, dar atâta timp cât respiră
constaţi că nu i-ai luat nimic...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou, noi

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătorul mediocru spune. Învăţătorul bun explică. Învăţătorul superior demonstrează. Învăţătorul măreţ inspiră.

citat din William Arthur Ward
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

S-au rupt norii deasupra noastră
Şi plouă ca în ziua de soroc,
Unde este Noe cu a lui Arcă,
Să-l întrebăm, are-n plus un loc?

Se mişcă pământul la vale
Şi ne acoperă de vii,
Plângem de durere, este jale,
Şi-i înjurăm pe cei din primării.

Mai căutăm o vină-n altă parte,
Orice, dar nu ne vedem pe noi,
Suntem mulţi, proşti, fără de carte,
Înţoliţi pe-afară, pe dinăuntru goi.

Ne mai facem crucea la culcare,
Tatăl Nostru, mai ştim a-l spune?
Căutăm greşeli la întâmplare,
Dar nu avem timp de rugăciune.

Ne-a transformat progresul în hiene
Nu ne gândim la ce am fost,
De nimic, de nimeni nu ne temem
Şi păşim prin viaţa fără rost.

Aruncăm cam totul peste bord
Ca cineva, prea sătul de toate,
În urma noastră lăsăm doar prăpăd
Suntem otravă şi mirosim a moarte.

Să vină apocalipsa asta odată
Recurs eu fac la ce trăim,
Prea vinovaţi, dar vina alţi o poartă,
Suntem orice, nu ce-ar trebui sa fim.

poezie de Mihail Coandă (26 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte, urlă primarul, dacă nu ne ţii ceva, să fiu al dracului dacă nu-ţi închid biserica! Declar molimă şi epidemie locală, îţi închid biserica şi te las şomer, te trimit la muncile agricole! Preotul bău încă un pahar de vin până la fund, apoi pe-al doilea şi se îmbată şi el.
— Ce să cânt, comandante? Întrebă, ridicâdu-se şi luând o poziţie corespunzătoare, de solist aflat pe scenă, în faţa publicului, cu pieptul bombat.
— Repertoriul dinainte stabilit, comandă primarul, începe cu o "Magdalenă". Îţi dau prima strofă: "Magdaleno, de ce minţi, Că albina n-are dinţi. N-are dinţi, n-are măsele, Ca să te muşte cu ele. Cât am fost eu militar Te-ai servit particular La, la, la, la, la,...
— Să închidem mai întâi ferestrele, propuse preotul, că mă aud enoriaşii.
Primarul se ridică brusc, răsturnând scaunul şi vărsând un pahar cu vin.
— Îi bag în paştele mă-sii de enoriaşi! Îi arestez pe toţi! După care se repezi la fereastră şi urlă, ieşit din minţi:
— Mă, enoriaşilor! Tu-vă pastele şi evanghelia mamelor şi taţilor voştri! La muncă, ortodocşilor!

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indragostiti

Suntem atât de prezenţi în timpul
care tocmai a trecut, încât trecutul
îl putem numi acum prezent.
Suntem atât de plini de visele din zi,
încât cele de noapte sunt nule,
rămânând mereu în gândul nostru
ca şi cum ar fi azi.
Suntem pe zi ce trece mai îndrăgostiţi
de ziua de ieri, deoarece clipa trecută
valorează mai mult decât cea viitoare
şi sperăm.
Sperăm ca visele din seara asta
să le avem şi mâine,
îndrăgostiţi fiind mereu
de NOI

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daisy Fraser

Aţi auzit vreodată ca Editor Whedon
Să dea pentru bugetul public ceva din banii pe care el i-a primit
Pentru a sprijini candidaţii la alegeri?
Sau făcând ofertă publică încât oamenii
Să investească în fabrica de conserve?
Sau să intervină în cursul evenimentelor din bancă
În momentul când aceasta era fraudată şi gata să se prăbuşească?
Aţi auzit vreodată ca procurorul Circuit
Să ajute pe cineva în afară de căile ferate "Q"
Şi de bancheri? Au dat vreodată preotul Peet sau preotul Sibley
O părticică din salariul lor, câştigat fără să facă nimic
Sau pentru a ţine discursuri, aşa cum le cereau liderii,
Despre lucrările la casa de apă?
Dar eu, Daisy Fraser, care întotdeuna treceam
Pe stradă printre şiruri de "ştim noi" şi zâmbete,
Şi tusete şi cuvinte că "uite-o, vine",
Nu am fost dusă niciodată în faţa judecătorului Arnett
Fără a contribui cu zece dolari, plus amenda,
La fondurile şcolii din Spoon River!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu Te duce de la noi

Gadareni suntem Isuse
plini de patimi şi nevoi
suntem inimi desupuse
Te-am gonit, dar o, Isuse
nu Te duce de la noi!
Plini suntem de fapte rele
şi-al păcatului noroi,
gemem sub necazuri grele,
nu ne părăsi în ele
nu Te duce de la noi!

Nu Te duce, fără Tine
suntem orbi, flămânzi şi goi,
ia-ne tot ce-avem mai bine
toate n-au un preţ cât Tine
nu Te duce de la noi!

N-asculta pe-aceia care
şi-azi Te-alungă iar-napoi;
Arse-n dor de vindecare
plâng atâtea răni amare
nu Te duce de la noi!

Mii de inimi chinuite
vars-al lacrimii şuvoi,
cer cuvintele-Ţi iubite,
nu le părăsi zdrobite
nu Te duce de la noi!

Doamne, oastea Ta umilă
duce greutăţi puhoi.
Le vom duce fără silă
dar ascultă-ne, ai milă
nu Te duce de la noi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care e rostul vieţii mele?

Mă duc cu copiii în centru, unde sunt toţi adunaţi
Şi cu mine vine Paul şi cu încă vreo doi fraţi.
Primarul vrea să ne dea de-ale gurii... cum zic unii...
Şi se-ngrămădesc cu toţii, mai ceva decât fac hunii.

Multă lume-i adunată şi-ndată apare-un zvon
Ca primarul vrea s-anunţe o ştire de la balcon:
,, Pachetele sunt puţine!" – spune primarul – mulţimii.
Oamenii se-mping, se calcă, de parcă-i sfârşitul lumii.

Mă uit cu compătimire, când la unul când la altul,
Nu-mi explic, decât că-n spate, toţi îl au pe necuratul.
Asta este viaţa noastră, ăştia sunt ai mei români,
Hoţii ne furară pâinea, ne trateaza ca pe câini,

Am ajuns azi, plini de ură şi suntem foarte săraci
La timona ţării noastre, n-avem cel mai bun cârmaci.
Cei ce ne conduc azi, ţara, sufletul ni l-au ucis,
Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.

Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci şi bolnavi
Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar nişte sclavi.
Vreau să dăm mână cu mână şi să dăm afară hoţii,
Să fim unul lângă unul şi să ne unim cu toţii.

Să stârpim răufăcătorii, cei ce ne iau biruri grele,
Vreau să ştiu cât mai degrabă, care-i rostul vieţii mele?
Nu mai suport umilinţa, vreau să trăiesc şi eu bine,
Vreau măcar un an de zile, să fie şi ei ca mine,
Să vadă cât e de greu să nu ai bani pentru pâine
Şi să te gândeşti cu groază, iar la ziua care vine.

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (7 august 1999)
Adăugat de georgeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoştinţa vieţii sufleteşti actuale, nu în forma ei, ci în spiritul ei, se poate dobândi plecând de la originile ei daco-romane; noi continuăm azi gânduri născute în mintea străbunilor noştri; unele idei lor le erau neclare, nouă ni s-au lămurit; altele însă şi-au pierdut demult interesul pentru noi, - în sfârşit, câteodată noi nu facem decât să repetăm, subconştient, forme şi vorbe moarte.

Vasile Pârvan în Scrieri (1981)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea... de ce o căutăm aşa disperaţi fără să vedem că este în tot ce se întâmplă? Nu vedem că lucrurile se schimbă şi fără noi? Noi ne schimbăm fără să facem nimic. Timpul veşnic trece şi schimbă... lumea în care trăim, ne schimbă. Progresul... Nu se întâmplă de la sine! El înseamnă creştere, transformarea continuă în ceva mai bun decât ieri. El are nevoie de provocare, de părăsirea zonei de confort, de un efort susţinut. Deci tu ce vrei, schimbare sau progres?

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea zurgălăilor de ceară

Regină în caleaşcă de uitare,
Trece ades splendoarea clipei
Peste maidanul vieţii trecătoare,
Aflat la marginea risipei,

Îmbătrâneşte-mpărăteasa
Cât rugineşte atelajul,
Cât preotul şi preoteasa
Din smirnă rostuiesc mulajul

Roţii fără de cadran
Ce se înfige în pamânturi,
Clipă de clipă, an de an
Şi nimeni nu mai ştie cânturi

De noapte, care sorb lumina,
Cânturi de umbre care nu au scop
Ar trebui doar să-şi asume vina
Ca suntem şi rămânem doar un strop.
...
În lumea zurgălăilor de ceară,
Uitare pre uitare se omoară.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au întors strigoii

am avut şi noi o clipă dumnezeieasca de inspiraţie
şi cu toate fricile am deschis geamurile casei împuţite
să între aer proaspăt de libertate pentru robi
unii au murit, alţii s-au împotrivit, cei mai mulţi
şobolani, s-au ascuns şi au aşteptat sub plapumă
să vadă cum se învârte acul balanţei oportunităţilor
gardurile de sârmă au fost dinamitate dar au rămas vii
în minţile oamenilor de bine
sclavii de pe plantaţii nu ştiu ce să facă cu atâta orizont
nu mai sunt stăpânii să-i bată, să-i înjure, să-i omoare
aerul ăsta e prea tare, pentru cei neobişnuiţi e fatal
se întorc în tunelurile lor de chibrit în amintiri chinuitoare
femeia albă minunată zeiţă împuşcată pe baricade
îmi ia minţile şi mi le duce pe mari şi oceane
odată îndrăgostit eşti bolnav incurabil fără întoarcere
dar iată că din scâncetele nostalgiei şi cenuşa gunoiului
se ridica un abur mizerabil de excremente şi urină
întrupat din paznicii rezervaţiei şi câinii lor descărnaţi
tinerii şi copiii privind cu uimire cerul speranţei strigă
s-au întors strigoii

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o zi în vieţile majorităţii dintre noi când pierdem şi uităm aproape tot. Pierdem încrederea în noi, în cuvântul iubire, în oamenii din jurul nostru. Ne simţim rupţi, deconectaţi şi singuri. Uităm că odată am ştiut să fim foarte fericiţi, entuziaşti, plini de viaţă şi energie fără să avem neapărat nevoie de ceva sau de cineva. Suntem ca într-un deşert, înghesuiţi şi totuşi atât de departe unii de ceilalţi. În această "noapte neagră a sufletului", suntem gata să acuzăm cu furie şi să găsim vinovaţi pentru starea noastră actuală şi ştim că nimic bun nu ne aşteaptă. Şi fiecare om care ajunge în acest punct al vieţii sale este binecuvântat pentru că a ajuns la fundul prăpastiei şi ştie că de acum încolo, orice s-ar întâmpla, nu poate urma decât urcarea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!