* * *

Ora cinci e şi cu paiul
Bess sorbea din ceaşcă ceaiul:
"Prea mult zahăr!" reproşa
Pajilor în catifea.

Riguroasă până-n sânge,
Ochiul ei nicicând nu plânge
De candorile iubirii –
Suveran deasupra firii.

Cupidon voise-odată
(Spune Shakespeare) o săgeată
În simţire să-i strecoare,
Dar greşi şi-atinse-o floare,

Ce o ţine-acum în mână
Biograful – lui stăpână,
Floare movă de pansea,
Dulce slăbiciune-a sa.

"Hai cu mine, lasă floarea,
Spuse Mary, răpitoarea,
În ţinutul meu din nord,
I shall be your love, my lord.

Să-mi recapeţi iarăşi sceptrul
Ce-mi fu uzurpat de-a dreptul,
Şi în codrii negri-apoi
Să ne pierdem amândoi.

Să vedem în limpezi lacuri
Monştri fremătând de veacuri,
Paloşul în ei să scaperi,
De-a lor ură să mă aperi.

Scoţia, pe stânci suită
Cu măreţe citadele
Şi-n strâmtori înghesuită
Pe drumuri de piatră grele,

Cu păduri ce se revarsă
De la creştet până-n poale,
Unde-n văgăuni se varsă
Râuri tânguind de jale,

Ţară aspră, încrustată
Ca un aur în granit,
Iată ţara ce odată,
Când trăiam, am tot iubit."

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Nouă zi, ce îmi aduci?
Numai spleenuri citadine?
De-i aşa, atunci mai bine
Fără mine să te duci!

O să mă retrag în alte
Vremuri dintr-o stinsă eră,
Şi-n nemuritoarea sferă
Voi gusta trăiri înalte.

Voi da glas prin cânturi vii
Unui timp de anvergură,
N-am nevoie de-a ta ură,
Zi perfidă care vii!"

Astfel zise biograful
Către zorii noii zile
Şi-şi vârî cu ciudă capul
În istoricele file.

Chiar atunci din cripta cărţii
O portiţă se deschise,
Braţe sfidătoare morţii
Îl atraseră spre vise.

Literele în vârteje
Îi jucau pe dinainte,
Prinse-n tainicele mreje
De imagini şi cuvinte.

Şi sub ochii lui răsare
O suită maiestuoasă
A Elisabetei care
Angliei îi fu crăiasă:

Pajii sprinteni cu pompoane
Şi cu panglice la ghete,
Puritanele cucoane,
Lorzi cu suflete poete,

Unicorni şi lei şi mâţe,
Chiar şi spiriduşi şi zâne
Se porneau vioi s-aţâţe
Mintea ce-i scăpa din frâne.

Iar pe tronul de lumină,
Sprijinită într-un vers
Sta platonica regină,
Râsul ei – un univers:

"O, ilustre biografe, cine-ar fi putut mai bine
A mea viaţă s-o redeie decât tine, decât tine?
Ci îmi pare câteodată că nici eu n-aş putea spune
Ce-am trăit în astă lume, cu mai multă-nţelepciune.
Iată de aceea, scumpe, titluri nobile-ţi acord!"
Spuse ea bătând din palme şi-l făcu de-a dreptul lord.

Dar spre seară, Mary Stuart, ce-i regină peste scoţi,
Spuse: "Tu, nechibzuite, să mă necinsteşti socoţi?
Să-ntinezi mormântu-mi tragic, lăudându-o pre ea,
Care m-au trimis la moarte? Pleacă dinaintea mea!"

În zadar cerca sărmanul s-o-mbuneze cu suspine,
Greu e să fii biograful a două rivale regine...

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara asta

Pe viaţa asta, noi suntem stăpâni!
Ne stau de veghe crucea şi icoana
Şi inimi-mame, clopot din străbuni,
Legea iubirii, tricolorul, ţara.

Nebunul e pervers în legea lui...
Insistă să ne biruie. Şi cuie
Ne bate-n tălpi, să nu putem fugi,
Dar lui, vă jur, această ţară, nu e.

De-ar fi să mor, eu jur pe tricolor,
Să nu las portu-n mâinile duşmane,
Căci ţara-ar fi de plâns în mâna lor.
Ne-ar risipi cenuşa din osoare...

Şi cum să-mi las şi datini şi români,
Când ţara-mi este lacrimă de jale?!
S-o duc, o bucăţică, la străbuni?!
Voi plânge în biserici şi-n spitale...

De-ar fi să mor, mă plec în faţa ta,
Prea Sfântă ţară, scumpă Românie.
Străini, cu tălpi de ghimpi de te-ar călca,
Tot sânge de român curge din glie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biograful

Trist biograf de vieţi măreţe,
Învăluite-n legendarul nimb,
Trist biograf, lipsit de tinereţe,
Dar nici în vârstă, parcă suspendat în timp,

Scriind de falnici regi, împărătese,
Trecutul lor împodobind subtil,
În cartea lui, ca un păianjen ţese
Capcane pentru timpul volatil.

Şi ca vampirii, extrăgându-şi sânge
Din vieţi străine ce nicicând trăise,
El însuşi adormind se vede-un rege-n vise,
Precum în cartea-n care destinele răsfrânge.

Ce-i viaţa lui? O coajă goală,
Îţi pare că nici n-a trăit,
Ar umple nici măcar o coală
Trecutul lui zadarnic irosit.

Şi cine-ar vrea povestea să-i rescrie,
Cum arta biografilor o cere,
Ar întâlni în ea o lungă agonie
De-absenţe vii şi treceri sub tăcere.

Căci iată-l cum, căzut pe coate,
Din cronici vechi tot buchisind mâhnit,
Cu viaţa-i nu s-a mulţumit,
El le-a voit trăi pe toate.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu floarea de tei

soţului meu, cu iubire

în parcul cu băncuţa cea veche
din oraşul cu floarea de tei
am jurat să fim o pereche
presărând săruturi pe alei.

contopiţi amândoi în sublima iubire
n-am ştiut de erori de decepţii
urmărind numai cărări de împlinire
cu credinţă din înalte concepţii.

în oraşul cu floarea de tei
am strâns seva dulce din rădăcini
cu flux nemărginit am prins temei
cumulând amintiri din lumini.

ne-am iubit sub soare, sub lună
vrăjiţi de aurore de-a stelelor cunună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţa

Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!
În veci printre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalţă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Steluţă zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,
Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solus ero

Tu, preacurată rază, ce-ai coborât din stele
Să luminezi în noaptea singurătăţii mele,
Ascultă-mi rugăciunea, ce-o gem cu buza arsă;
Din preajma vetrei mele, fă calea ta întoarsă.
Păcătuieşte raza curată, viorie,
Când se opreşte-n drumu-i pe-o straşină pustie,
Înveşmântând cu picuri din sfânta ei văpaie
O scorbură, ce poartă un cuib de cucuvaie.
Vezi, zboar-atâţia fluturi în necuprinsul firii,
Şi strălucesc pe câmpuri, în floare, trandafirii.
În calea ta senină, spre ei îndreaptă-ţi zborul
Căci lor te dete-n gându-i de-viaţă-dătătorul,
Tu, preacurată rază, ce-ai rătăcit din stele,
Să luminezi o clipă singurătăţii mele.
Eu port în mine noaptea, şi-n bezna ei adâncă
Mi-e sufletul un vultur înlănţuit de-o stâncă;
Ar vrea adâncul bolţii cu zboru-i să-ntretaie,
Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,
Să-şi scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...
Dar aspra ţintuire a lanţurilor grele
Cu praful sur al roţii îi înfrăţeşte rostul...
Zadarnic vrea să-şi cate în ceruri adăpostul:
Cu glas nebun el urlă, şi bletemă, şi ţipă,
Şi sânge cald stropeşte trudita lui aripă,
Şi veşnic o să lupte, în patima-i păgână,
Cu bulgării de piatră, cu lumea de ţărână...
Zâmbind amar se-ntreabă deci mintea gânditoare:
De ce ar veni la mine făptura ta de floare?
Tu, înger cu ochi limpezi, cu aripi de mătasă,
De ce te cutremuri de-o luptă ne-nţeleasă?
Când zbor atâţia fluturi în necuprinsul firii,
Şi strălucesc pe câmpuri, în soare, trandafirii...

poezie celebră de Octavian Goga din revista "Luceafărul" (1 septembrie 1904)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păduri de brazi

Se luminează cerul dintr-odată
Plouă de-un timp şi vântul suflă tare
Această primăvară-i minunată

Plutesc tăcut pe-nrinderea albastră
Şi raze dulci de aur ma-nvelesc
Zbor peste grânele în flăcări... oare
Din drumul meu mai pot să mă opresc?

Speranţa şi durerea mi-o leagă infinitul
În vânturi calde, noaptea, o clipă mă-nfăşoară
Păduri de brazi în sânul lor mă cheamă
Din lumea mea de vise, ireală

Pătează răsăritul trupu-mbibat cu sânge
Şi în apus se-ascunde tristeţea acestei lumi
Strămoşii ne recheamă şi sufletul lor plânge,
Scut ne-am lăsat credinţa şi trupul căpătâi.

Se tânguie-n valuri de verde, pădurea
Şi albă ninsoare de flori se revarsă...
Pământul e sprijin şi-n noi se ridică
O dulce speranţă şi dorul de casă.

Coboară-n adâncul din sufletul nostru
Vuieşte de lacrimi şi râuri de dor
Se stinge în noapte pe cerul albastru
Un cântec de leagăn pe-aripi de cocor.

Mă simt ca o doină plutind printre stele
O umbră uitată de nori, printre stânci
Mă-ntorc iar acasă... Dulce eşti, revedere!
Lacrimi grele pe-obrajii scumpei măicuţei mele
Vin să spele durerea dintre cutele adânci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa florilor de liliac (dedicată Corneliei Georgescu)

E-un cer de flori de vis deasupra mea...
M-afund în amintire şi-n uitare,
Sub simple străluciri de catifea
Din pură şi violacee floare.
Deasupra voal de stele arămii,
Aici, un catafalc de liliac...
Într-un mărgean de noanţe viorii...
Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!

E-un cer de flori de vis deasupra mea,
Cad pe mătăsuri, flori din diademe...
E-o violetă lacrimă de stea,
April ne-mbie cu alese semne.
Privesc din ceruri flori de liliac
Şi plânge liliacul din privire
Români uitaţi, din neamul geto-dac
Căzuţi din timpuri vechi, în nemurire.

M-afund în amintire şi-n uitare,
Mă pierd printre poeme viorii,
Redevenind aceeaşi sărbătoare –
Candoare-n gând şi-n suflet de copii.
Caut norocul iar printre petale,
În floarea albă,-mpăturită-n trei,
Apoi, un vis, alunec în uitare,
Trecând prin anii lungi, pustii şi grei.

Sunt simple străluciri de catifea,
Miros suav, clopotniţă de stele,
Când ochiul universului, concav,
Se-mpiedică de dulce mângâiere.
Nelinişti trec... Prohod de-ndrăgostiţi
Revarsă sentimentele în noapte.
Lucind precum copacii auriţi
De sărutări, îmbrăţişeri şi şoapte.

Din pură şi violacee floare,
Maramă, voal şi rochie ţi-am ţesut
Şi lumea toată azi e sărbătoare,
Iar eu, copac în floare, iarăşi, sunt.
Betea de liliac mi-apasă tâmpla,
De tine, iar mi-e gându-mpodobit,
În mine, purpurie, arde stânca...
Ce trainic şi ce simplu te-am iubit!

Deasupra voal de stele arămii...
Se stinge-n sfeşnic luna aurie
Şi cad din ceruri pleoape viorii
Peste grădina tristă şi pustie.
Copilăria-mi face semn să tac...
Ai apărut în vis ca în oglindă,
Iar eu sunt doar o lebădă pe lac,
O clipă ce spre ceruri se avântă.

Aici un catafalc de liliac...
Rănit mi-e gândul, sufletul şi pleoapa.
Rănit sunt eu... şi-nsângerat, dar tac.
O văd pe mama şi îl văd pe tata!
Stau tufele-nflorite... Nori târzii,
Ascund poteca dinspre liliac.
Doar tu iubito, numai tu o ştii!
Te chem în visul meu, te-aştept şi tac.

Într-un mărgean cu noanţe viorii,
Îmi prind haotic, iar, câte-o iubire.
Cu ochii-n lacrimi te aştept să vii,
Să-mi dăruieşti un strop de fericire.
Dar alte primăveri te-au zămislit
Şi chipul tău, în flori de liliac,
Pe o petală,-n noapte s-a ivit.
Ori poate eu cu dorul nu mă-mpac...

Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac
Florile albe, pline de candoare,
Şi eu sunt floare azi, de liliac
Şi zbor spre ţara soarelui-răsare.
M-ascund şi plâng în violete ploi,
Sunt un ocean de violetă stea.
Te chem, te-aştept, iubirea dintre noi,
Ca un ecou, în veci, ne va chema.

Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!
Într-un mărgean cu noanţe viorii.
Aici un catafalc de liliac,
Deasupra voal de stele arămii.
Din pură şi violacee floare,
Sunt simple străluciri de catifea.
M-afund în amintire şi-n uitare...
E-un cer de flori de vis deasupra mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joaca de-a mâncatul florilor

Vă propun un joc, nu vă va părea rău deloc...
Hai să mâncăm flori, să ne-mbătăm cu mirosuri.
Să ne lăsăm ispitiţi de pofte şi să ne pierdem cu toţii de tot,
În fantezie, graţie, visare de-ţi stau inima şi mintea pe loc.
-Spune-mi dacă aş mânca floarea soarelui,
Aş fi aleasa lui? M-ar iubi numai pe mine?
-Dacă aş mânca mac,
Aş face "mac-mac"?
-Dacă aş mânca un ghiocel,
Aş vesti Primavara, niţel?
-Dacă aş mânca o floare albă
M-aş curăţa de toată "prăfuiala"?
-Dacă aş mânca un crin.
M-aş îmbăta de parcă am băut vin?
-Dacă aş mânca o floare de nu mă uita,
N-aş fi deloc uitată?
-Dacă aş mânca flori multicolore,
M-aş transforma într-un Curcubeu?
Dar, aş fi... tot EU.
Se spune:
"Un fir de praf nu murdăreşte o floare."
"Poţi rupe toate florile dar nu poţi opri primăvara/."
"Pe femeie să nu o atingi nici cu o floare."
"Pământul râde prin flori."
Să lăsăm mâncatul lor... este sublim,
Doar să le privim şi să le mirosim.

poezie de Dorina Baila
Adăugat de Dorina Baila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Sfârşitul predicii de pe munte. Judecata semenilor. Puterea rugăciunii. Calea mântuirii şi a pierzării. Ferirea de prooroci mincinoşi. - 7:3-5 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, vino...

Hai, vino, iubite, în lanul cu grâu
Să-ţi pun cingătoare, din spice, la brâu!
Hai, vino, iubite, e macul în floare
Hai, vino să-mi pui, la brâu, cingătoare!...

Să punem pe buze, cu roşu din maci,
Pecetea iubirii.... Din floare să-mi faci
Inelul de aur... din păpădie,
Ţi-oi da un sărut pe sub pălărie...

E holda bogată, se leagănă-n vânt,
Hai, vino s-auzi al păsării cânt
Ce triluri măiestre înalţă din glie!...
Hai, vino s-asculţi... E o ciocârlie.

Hai, vino să-mi faci, din grâu, o cunună
Tu, rază de soare,... să fim împreună,
Să mângâie vântul sărutul pe frunte
Sub cerul albastru... Hai, vino, iubite!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbind cu Eminescu

ne plimbăm pe-o câmpie de piatră
în stânga poate-i un copac, dar nu se vede
îl acoperă copiii ce răscolesc în el
nici ei nu ştiu
în dreapta se aşează în butoaie
se pun în mari butoaie inimi la sărat

vorbim pe-un câmp de piatră
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund
nu vrei, îmi spune el
nu, nu vreau, îi răspund

din focul lui săpat în piatră
când dispare
mai râmâne un păianjân negru
cămaşa-mi sfârâie
arsă în dreptul inimii
din trunchi şi până-n creştet

îmi sare măduva spinării
şi cu panaşul ei de luptă-astfel alerg
nu, nu vreau,
mai strig
nu vreau, chiar dacă n-o să fiu
decât un strigăt de care trupul
să-mi atârne spânzurat

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândră floare vorbitoare

Mândră floare vorbitoare,
Cu-ochii aţintiţi spre viaţă,
Sorbi cafea de dimineaţă
Fierbinte, îmbietoare...

Hai, păşeşte, ia avântul
Într-un zbor cu viu elan,
Amândoi să facem plan
Să fugim cât ţine vântul

Inimii întru iubirea
Presărată-n văi şi munţi,
Cu săruturi să mă-nfrupţi,
Să te iubesc în neştire!

Mândră floare vorbitoare,
Mândră floare parfumată,
Hai, decide-te odată
Să rostogolim planeta.

Tu să-i pui luna pe cer,
Eu s-aduc fierbinte soare,
Să te pudrez dulce floare
Cu iubire şi mister!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofia iubirii

Un nor s-a-ntâlnit cu o rază de soare:
- Frumoasă şi mândră şi dragă ne eşti!
Când râzi, eşti o floare din cele poveşti.
Când ziua începe, te pierzi în visare...

Dar vino cu mine, în albe veşminte,
Frumoasă mireasă, în codrii crăieşti!
Aduci bucurie, lumină tu eşti.
Ţi-oi spune pe cale duioase cuvinte...

- Tu, norul pribeag, ce aduci bucurie!
Când ploaie resfiri, toate plantele cresc,
Păduri de smarald, din pământu' lumesc.
Pe cer de azur, strălucind poezie...

Cosiţele blonde, când las despletite
Şi soarele parcă-mi zâmbeşte-n alint.
Dar ştiu: dezmierdările sale că mint
Şi tot îl urmez, pe cărări îndrăgite!

Aşa e şi-n viaţă: nu-i ceea ce pare!
Tu vise îţi faci şi-un castel pe nisip
Şi piere ce n-are nici bază, nici chip,
Dar ceea ce este, de-a pururi înflorare!

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare roşie

Floarea dragostei, floare pură
floare roşie pe gură
şi în inimă arsură.

Floare roşie, floare de nalbă,
perlă la gât în salbă
şi în inimă o tolbă.

Floare roşie, floare de crin
al dorinţei dulce alin
şi în inimă venin.

Floare a iubirii roză
dar al cerului, apoteoză
şi în inimă osmoză.

Flacără roşie, pară
ai ars toamnă după vară
în inimă dulce-amară.

Tu nu poţi să fi declin
nici într-un pahar cu vin,
decât al iubirii chin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu-mă-uita...

Uitării nu te-oi da nicicând
Îmi eşti în suflet dulce floare
Ce-mi mângâie tăcerea blând
Acoperind-o cu petale.
Şi de ţi-oi curge-n ploi mărunte
Într-o fântână mă adună
Lipeşte-ţi tâmplele cărunte
De gura mea sub clar de Lună.
Te-oi săruta. Sărut-poveste
Făptura ta să se-nfioare
Iar floarea aceea după creste
Să se înalţe– vâlvătaie.
Apoi, topiţi, vom fi culoare
De catifea va fi pictura.
Şi-om povesti că dorul doare
De nu-i cunoşti căutătura.
Uitării nu mă da nicicând
Chiar de m-oi pierde printre stele
Te-oi lumina în vis şi-n gând
Floare cu suflet, a vieţii mele.

poezie de Diana Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisici

Pisici, pisici, cartierul este plin
De-a lor deliruri citadine,
Cu tremurări în glasuri vin
Alesele seratelor feline.

Când luna se pogoară la fereşti
Întregul lor popor înnebuneşte
Şi-n suflet îţi scrutează, ca-n poveşti,
Cu ochii luminoşi, dumnezeieşte.

Suindu-se pe garduri şi-n perdele
La geamuri bat neliniştite,
Dar mersul lor sub perne moi ferit e,
Să nu le simţi când trec prin preajmă-ţi ele.

Parc-aş păşi şi eu pe două perne
Atât mi-s paşii de uşori,
Când le aud cum torc eterne,
La capul meu, făcându-mă să zbor.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Reciprocitate"

Cupidon cu-a lui săgeată,
Bine a ţintit şi iată,
N-ai iubirii ce să-i faci:
Eu te plac şi tu... îmi placi.

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!