Nemuritor si rece

O cavernoasă gură ce fălcile îşi frânge
De-ncheieturi ce varsă mereu noroi în vis,
Cu ochii roşi-n flăcări, în goana după sânge,
Pare un duh sau idol, îngrozitor proscris...

Chiar umbra sa-i otravă de viaţă şi mister,
Un aer respirându-l scâncim ca nişte prunci
Când totul este vrajă şi-un scutur până la cer,
În dâre se-adună din munţi sau din spelunci;

O inimă încuibată, pe-un ou al veşniciei,
Cu piscuri lungi de gheaţă ce i se scurg în vine.
Aţâţă-n el durerea, o boltă-a scârnăviei
Se blastămă şi-i teamă, îi teamă de-al său sine...

Noian de rele ceasuri aşteaptă să ferece
Şi alte inimi dară spre nemurirea rece!...

sonet de Vasile Zamolxeanu (14 februarie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi devenit fiinţe conduse de o conştiinţă a turmei şi aţi creat o societate a tiparelor de gândire şi credinţe. Vă este frică de război şi de iminenţa unui război. Vă e teamă de conflicte. Vă e teamă de neconsacrare. Vă e frică să priviţi în ochii celui sau celei pe care o iubiţi, dar tânjiţi cu disperare după un strop de afecţiune. Puneţi sub semnul întrebării fiecare lucru bun care vi se întâmplă în viaţă şi vă îndoiţi de faptul că vi se va mai repetea vreodată. Vă umiliţi pentru a obţine succes, faimă şi aur, sau chiar fericire. Aţi acţionat din disperare până ce aţi devenit nişte oameni disperaţi. Aţi gândit că nu sunteţi vrednici până ce aţi devenit nevrednici. V-a fost frică de nereuşită până ce aţi devenit nişte rataţi. V-aţi gândit la boală până ce aţi devenit bolnavi. V-aţi gândit la moarte până ce aţi devenit nişte cadavre. De ce aţi ajuns aşa?

Ramtha în Cartea Albă
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.
Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
Trăieşti o viaţă... viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita!... Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă din timpul tău

Pe-un trup, o toamnă pune frunze
tu, pământule, primeşte-le la sânul tău
aşa mai trece un an, printr-o amintire
zarea se întunecă, într-un asfinţit cu-n nor

Pe cer?
Strigă păsările prin zilele trecute
şi cât îmi este, Doamne, atât de tare dor!
Rugineşte timpul în mine, toamnele prin ani, cobor
Iar Tu să ştii!
Că umbra vântului ce trece îmi spune
nu cobori tu, stea, ci străluceşte
nu cerşi chiar nimănui, măcar un petec
de toamnă, din inimă de frunză rătăcită
nu fi nicicănd aripă frântă-n zbor

aşeazăte-n straturi de toamne, pagini-ruginite
litere să scrii, în vine sângerii
iar trupul ei să-l vrei mereu
fraga timpului să-o simţi de vrei!

Toamna trece alb-albastru, sus pe cer
jos în rochie imensă, ruginiu înobilată
mă agăţ de ea şi-a trupului pământ sărut
şi-i cer ca sângele să-mi fie numai viaţă

Nu-mi vreau secunde, scurse-n gheaţă de cristale
ascuţite în vene, care să mă înţepe
de aceea-ţi cer, tu, Vânt
tu, Umbră de trecut
tu, Toamnă
să-mi dăruieşti, din focul ruginiu al tău
frunze de inimă, din flăcări
să-mi pot topi din suflet, ce-mi rătăcesc până târziu
ochii tăi, cristale care-n noapte mă îngheaţă
Şi-ţi cer!
lasă-mă să simt buzele pe trupul tău

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născuţi împreună, zvârliţi separat

Pe drumul ce duce din cer spre păcat
Născuţi împreună, zvârliţi separat,
Mijeşte o clipă de-un pur început,
Din sfânta iubire şi-un vis absolut.

Pe-o mână de fapte, deloc întâmplare,
Născuţi împreună, zvârliţi ancolare,
La porţi de iubire cu vorbe uitate
Renaştem speranţe şi-amintiri invocate.

Din mantii de-atingeri pe-un zvon de sărut,
Născuţi împreună, zvârliţi prin tribut,
Sorbim cu plăcere din lapte şi miere
Şi-nvingem amarul, reprobat de vedere.

Pe cerul speranţei din inimă'n gând,
Născuţi împreună, zvârliţi tremurând,
Ne ţinem suflarea şi ochii-i închidem
S-aprindem scântei, amnare de riduri.

Din mine, din tine, din noi mai apoi,
Născuţi împreună, zvârliţi de nevoi,
Răsfrângem durerea şi-o naştem splendoare
Când inima cere, şi-i mintea ponoare.

Reziduri de doruri, blocaţi în destin,
Născuţi împreună, zvârliţi clandestin,
Tratate pe-o viaţă, cu scriere nouă
Compuşi din acorduri în inimi de rouă.

Născuţi împreună, zvârliţi separat,
Pe-un capăt de timp şi-un liman nesperat,
Din aripi de flutur' şi-un gând feerie
Cu suflet pe suflet îmi bat boazerie.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni...

Demoni de apă
Demoni de vânt
Demoni din flăcări şi din pământ
Demoni de suflet
Demoni cu gând
Demoni din ochi mereu sărutând
Demoni din mine
Demoni din tine
Demoni cu grijă aleşi din vitrine
Demoni cu aripi
Demoni de sânge
Demoni ce inima-n tine o frânge
Demoni serafici
Demoni din minţi
Demoni născuţi din ai noştrii părinţi
Demoni şi oameni
Demoni din fire
Demoni ce ştiu să lege iubire...

poezie de Vasile Zamolxeanu (31 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frică de întuneric

după melodia „Fear of the dark” a formaţiei Iron Maiden

Când soarele apune, uşor se lasă seara,
Mi-e teamă, mult prea teamă de întuneric
Simt cum Diavolul îşi întinde gheara,
Şi pe mîne mă cuprinde un plâns isteric.

De plec noaptea-n oraş, străzi luminate,
Sunt in siguranţă, totul îmi pare bine
Asta până intru-n pasaj la Universitate
Şi repede din sens opus, Diavolul vine!

E ceva invizibil ce mă strânge de gât
La colţuri de strada, Diavolul asteaptă
Mi-e frică de beznă şi de tot ce-i urat,
Mi-e teamă de ţipăt, mi-e teamă de şoaptă.

Asta până într-o zi, când te-am cunoscut,
Si-amandoi mergem seara, mână în mână
Tu esti Lumina ce pe Diavol l-a omorât,
De-acum înainte aşa să rămână!

poezie de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scurg...

mai am o viaţă cea netrăită
nici măcar nu ştiu ce
am fost sau
ce aş putea fi
am uitat totul
până şi plecările din mine
au rămas fără Dumnezeu

se face târziu
am ochii mici şi mă scurg...

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai ascuns

în ochii unui îndrăgostit
sau poate în ochii mei
avem timp să ne găsim
cuprinşi de teamă să ne iubim
şi să plutim peste o pătură de nori

să te ascunzi în gândul unui iubit
sau poate în mintea mea
să ne regăsim îndrăgostiţi
unde se ascunde drumul

te-ai ascuns în nevăzut şi neştiut
gândurile zac în luntrea răsturnată
te regăsesc şi ne facem iluzii
în timpul somnului spargem un vis
şi după aceea îl învăluim în mister

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percepţii matinale

Epuizat 's în dimineţi, de-s premature,
Când soare nu-i, sau peste-i al meu văz,
Când ochii ar vrea lumina să şi-o fure
Şi-n ţepi de cetini se înfig... în spice de ovăz.

Sunt visele întrerupte, ce nesfârşiri şi-adună
Şi, stau ca pedepsite, trase, nemoarte, în suliţi
Lăsând să curgă sânge injectând ochii de-o brumă
Împăienjenind privirea... ca la alcoolici uliţi.

Parcă şi mintea-i lentă, cuvinte nu se leagă
Şi-un gust metalic naşte din piept, ca o cocleală,
Iar pasu-i vaccilant, pân' cortizon să dreagă
Şi cap buimac şi trup... din sor de poleială.

Atunci de-abia, din luciul ce-şi varsă mângâiere
Din dincolo de vid, de negru şi de rece,
Se împrospătează aer de-o cosmică plăcere
Din neîmpliniri de oniric... până ce zi, iar trece.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai veşniciei stropi

căzuţi încet ca roua pe buze arse şi
un clopot aştepta să bată pentru tine
era un cântec viu ce clocotea în zare
dar de atunci eu ştiu că
nicio dimineaţă nu ţi-a rămas
întreagă
să poţi lucra în voie
când piepturi zguduite de neajunsuri mii
îţi cer prin rugi fierbinţi
să-i spui Lui Dumnezeu
să facă
să desfacă
din sânge sau din vise
lumina unor clipe

mi-e teamă că te prind
în jocul meu şi viaţa
te va-nvăţa de-acum
că iarba veşniciei
mai creşte şi acolo
pe unde a trecut furtuna unor zile
când sinele zburase
din trupul meu de sare

să fiu în palma ta
un strop al veşniciei
atâta îmi doresc

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc, Muntenegru!

O singură clipă şi totu-i non-sens,
Nimeni nu ştia ce ni se întamplă,
Un rictus, un geamăt, un gol imens,
Şi zăceam prăbuşiţi în râpa adancă.

După o secundă sau o eternitate,
Am deschis ochii, priveam în jur,
Ceva se strecura, cu abilitate,
Dădea târcoale, prinzând contur.

O văd, este moartea, hâdă şi rece,
Într-un dans ritualic şi misterios
Vrea sufletul cald să mi-l ferece
Şi să mă patrundă până la os.

Dar, dintr-o dată, ca printr-o minune,
Pe frânghii, pe corzi, ca într-un vis,
Zeci de braţe în nefireasca genune
Mă aduc spre viaţă din acel abis.

N-am spus un cuvânt, priveam rătăcit,
Gându-mi stătea la un marş funebru...
Dar sclipirea din ochi le-a spus tacit:
- Sunteţi eroi, mulţumesc, Muntenegru!

poezie de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Aleargă umbrele spre dezintegrare
se aglomerează, purtând armuri de fier,
crezând că astfel vor fi nemuritoare
să fie umbrele oraşului, sau iluzii?
ce ies din crăpăturile de asfalt
sau ninfa ce curge-n viaţă
străpunsă de umbra fără de viaţă.
umbrele încearcă să pună stăpânire
pe planeta Pământ
o secătuesc de vlagă
şi de coroana ceea de vis.
se înşiruesc umbrele-n văzduh
aducând moartea prin coroana invizibilă,
purtată de umbre doar în vis.
este umbra pericol când merge-n faţă?
fără dor şi poate este, las-o în spate
pe ceea care nu merită nimic
priveste Soarele şi umbra se va ascunde de Lumină
în spatele tău ea va fi mereu
alungă umbra de pe puteri terestre
şi iute ea se va topi
că-i ruptă din pământ nu din lumini
şi zace în pămîntul din tei!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa din vis

Dimineaţă de toamnă pe faleza pustie.
Rezemam cu privirea orizontu-n depărtare;
Bătea în flăcări de aureolă purpurie,
Iar sângele solar se disipa din picuri rare.

Totul în jur suferea de nemişcare,
Curioşi, pescăruşii se învârteau în jurul meu,
Chiar şi electronii leneveau în felinare
După o noapte-n care-au dus-o greu.

Păşeam la margine de univers,
Departe de saloane strălucite, pline,
Cu musafiri voioşi, cu chip divers...
Dar o zeiţă se interesa de mine.

Stătea-ntr-un colţ uitat de lume;
Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă.
N-o atrăgeau nici dans, nici glume...
Mă urmărea în vis cu multă teamă.

În goana clipei, privirea mi-a zărit.
Zâmbind, m-a conturat cu coapse de val;
De-a sa răcoare, eu am tresărit...
Pe loc, m-am contopit cu al său mal.

Mă-ntreb: ce-i viaţa? Când judec cu răceală,
La ceas de taină cu-a vieţii mele înserare.
Acum, sunt sigur. Mai presus de orice bănuială,
Zeiţa mea din vis era chiar marea mea cea mare.

poezie de Costel Avrămescu din Însemnări în jurnalul de bord
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri

Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greşelilor ce le-am făcut...

Mi-e teamă de tot neştiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viaţă ghidează;

De vântul ce-n braţe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o şoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătaţi de visul dintâi.

Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.

Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găseşte sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunţând să-şi afle menirea...

Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând paşi spre viaţa de-apoi...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viaţa să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.

Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieţii n-a fost bun
şi m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecăţii am să mă supun.

Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.

De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori sub gheaţă

M-am dus în priveghi la un mort;
şi mortul nu era altcineva,
decât eu.
Am murit într-o iarnă
când totul a îngheţat în mine...
A început să-mi îngheţe voinţa
şi-ncet, încet, toate simţurile au cedat,
Gheaţa mi-a atrofiat orice muşchi
şi nu mă mai puteam mişca;
Acum îmi îngheaţă ochii...
Doar ei au mai rămas vii,
Însă acum se sting în negura gheţii,
pentru a nu mai vedea mortul
pe care am început
să-l priveghez cum se descompune
într-o iarnă...
Se ofilea
de nepăsare şi durere.

Am chemat bocitoarele,
ca să nu-mi îngheţe ochii;
Ele au luat banul,
au bocit,
au cârcotit în faţa nebuniei
şi au plecat.

A venit o babă
să-mi dezlege mâinile şi picioarele
dar baba a vrut să-mi acopere ochii
cu nişte monede vechi...
Babele sunt rele;
Acoperă orice scânteie de viaţă...

Mă priveghez pe mine cum dorm...
Oare cât va mai ţine iarna?
Lumânarea e pe terminate
şi mi-e teamă
de noapte.
Mi-e somn
şi mi-e teamă să nu-mi pierd ochii...
Am ajuns să priveghez
un mort,
într-o iarnă amară
şi neputinţa
mi-a furat ochii.

Acum aştept,
aştept să izbucnească vulcanul
ce a mocnit sub gheaţă,
să deschidă drumul stelei,
să deschidă ochii mortului
şi să-i dezlege simţurile;
Cei care au scânteie
înfloresc şi sub gheaţă,
topesc totul în jur;
Iar mortul... îşi scutură vălul
şi aleargă;
Aleargă spre infinit.

poezie de Ana-Cristina Popescu
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pragul veşniciei

lui Alexandar

îngrijesc un vis de fericire cu noi doi
îl feresc de eşecuri şi de ochii plânşi
de vântul turbat, de spaime, de ploi
senzualitate dobândită de la aştri atinşi.

iubesc liniştea noastră de dinainte
când toate mirările au ajuns amintiri
nestematele iubirii le păstrez în minte
lumini diafane strălucind în priviri.

nu am nici un motiv să îmi fie teamă
că iubirea noastră nu va dura o veşnicie
am umplut goluri de gânduri cu agheasmă
fac tot ce trebuie pentru temeinicie.

nu mi-e teamă de moarte este o fantasmă
cred în nemurirea sufletelor cred în căsnicie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai pleacă un an...

Mai pleacă un an, cu povara de vise-
Le-aruncă pe drum să îngraşe pământul,
Îmi şchioapătă astăzi pe buze cuvântul
Şi ultima oră se zbate şi mi se

Agaţă de poale secunda murinda-
Agonică clipă frizând efemerul,
Un pas se opreşte şi-njunghie gerul,
Eu car după mine un cer ca oglinda,

Albastru şi rece, închis în tăcere
(Nu-i aripă albă să-l poată atinge)
Şi ultima oră din an mă împinge
Spre sârma ghimpată duhnind a plăcere.

Mai am un bilet de adio sub pleoape,
Să-l dau pe sub mână, când ultima clipă
Îşi frânge spasmodic un rest de aripă.
Sfârşitul îi este şi-mi este aproape.

Mai pleacă un an din zăpezi spre zăpadă,
Acelaşi ceasornic îmi bate-n ureche,
Se scurg pe cadrane poveşti nepereche
Şi mişună lupii flămânzi, iar, pe stradă.

Curg fluvii de sânge din anul ce trece
În marea de sânge ce vrea să mă-nece.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!