Pentru nenăscutul din mine

Rup din mine bucăţi şi le macin până la făină
apoi le frământ până la sudoare
şi aprind lumânări desprinse din stele
de frica necuratelor făpturi
ce populează vise de coşmar
în labirintul întunericului orb.

Pentru nenăscutul din mine
aşez vocabule la uşa destinului
cu zăvoarele cerului deschise
până-n adâncul ochilor,
de unde privesc nesfârşitul
şi -i pun cruce de piatră,
să măsoare timpul
în orologiu dintr-un turn
mai înalt decât crezul
ce mă înghite-n final
din focarul de nesiguranţă
lăsat moştenire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te zidesc

printre lacrimi şi cărămizi
rugăciune în templul eu-lui
mă supun dorinţei de înalt
privesc cu genunchii întorşi
lumina din ochii tăi
şi-mi rup bucăţi din inimă
le aşez în cele patru zări
închinare lacrimii tale
izvor tămăduitor

îţi privesc uimirea
te acopăr cu vise
şi tu mi te supui cărămidă
în mâinile mele aspre
de căutare
de nesfârşit

te amestec cu nemărginirea
cerul mă fulgeră
pământul mă roagă să-i fiu rădăcină
şi eu zbor
spre adâncul dureri din mine
spre înaltul iubirii din tine

între cer şi pământ
tu fântănă
eu o sete de neoprit

tu
o Ană
eu
un dor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să mă răstigneşti

Oricum evit să te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuţii
şi ele se înmulţesc lipsite de sens.

Am în gânduri multe disponibilităţi,
dar doresc altele mai pline de conţinut
prin care să alerg liber de constrângeri
ca un om scăpat de iluzii.

Încerc să-mi găsesc locul potrivit
unde îmi aşez visele cu capul în pernă,
să nu-mi adoarmă cuvintele nespuse
şi să cadă din pat.

Tu vrei să mă răstigneşti
de un trup înalt şi aproape firav,
nu mă laşi să rup din ce-ţi prisoseşte,
mă împarţi în zilele de lucru cu spiritul
şi-mi modelezi cu dragoste voinţa
până n-o mai am.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde nu ştii

De unde nu ştii
cad pe suflet picuri de lumină,
ploaia cu mântuire celestă
ce înverzeşte pământul
şi se întinde ca un spirit
ce nu moare niciodată.

Stă printre oameni şi le oferă linişte
chiar şi când ei se neglijează.

Lumina se multiplică pe sine
până-n adâncul nelucrurilor
unde cunoaşterea sapă în univers,

nu se opreşte din drum,

dar drumul e nesfârşit
şi nesfârşitul nu-i uman.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se închide în mine

Urc nestingherit în pomul toamnei,
sunt un copil al fructelor coapte
ce se dă în vânt de atâta miros
şi nu pot să uit că trăiesc printre oameni
într-un loc stăpânit de frumos
unde porţile soarelui sunt deschise
pentru orice flămând.

Privesc luminos cum fuge întunericul,
cerul se închide în mine
şi aştept să răsară luceafărul
ce dă glas cuvântului ales
lăsat de Dumnezeu să mângâie fiinţa
şi s-o ridice din picioare în aer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu stele orbitoare

Nobleţea încă se mai năpusteşte-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la faţă
când cineva-mi spune o vorbă înţeleaptă
şi tu vezi,
ridici capul şi speri la mai mult.

Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul aşteptat,
socotesc totul ca o moştenire cuvenită
şi nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuieşte darul
într-o lume în care mulţi mai visează
să fie prinţi de carton ai timpului prezent.

Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ţinutul în care înalţ porţi
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
şi păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau ca într-un pustiu

Lumea din mine se plimbă pe străzile oraşului, seară,
se aprind lampioanele colorate,
poţi vedea vitrinele şi să te pierzi în mulţime
pentru a evita prieteniile întâmplătoare,
nu degeaba tu mă inviţi în cluburile de noapte
să văd tumultul tineresc şi expunerea
la vedere a liniilor de forţă.

Printre cuvinte străine vorbirea lipseşte,
nu mă poţi găsi rupt de imaginile astea cu noduri
în care nu aud nimic din tot ce-mi spui
şi privesc mirat ca într-un spital de nebuni
unde fiecare se tratează singur de angoasele sale
şi pleacă dimineaţa obosit la culcare.

Eu sunt aproape inexistent,
stau ca într-un pustiu în care vânturile plimbă nisipul
şi aştept oaza de linişte unde să-mi scriu sufletul
pe paginile în care lemnul cântă din frunză.

Undeva în mine
te ascund
până reuşeşti să-ţi revii în fire
şi să mă iubeşti altfel decât poţi mărturisi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşitul

Scapă din vedere teama şi uită de moarte
se grăbesc să prindă timpul care fuge
uniform şi egal,
nu rămâne la nimeni dator.

Când îţi torni în pahar imprudenţa
fără să vezi adâncul ce trupul ţi-l cheamă
cu întâmplări negre de mercur alb,
viaţa nu vrea să mai curgă.

O adiere ce flutură nelinişti de ospăţ,
goleşte aripa de penele zborului
şi înnoptează pe tărâmul morţii
nesfârşitul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la înălţarea definitivă

E o neşansă a întâlnirii mele
când stăpânitoare nu mai eşti în trupul tău
mai zdrobitoare decât mine, decât ochii mei
pe care-i ascund sub ochelarii vremii
ca sub o ceaţă mereu străină.

Să ne împărţim bucuriile, să plângem durerile
să le cântărim ori să le spargem în bucăţi
până la despărţirea de noi şi de ele
cum răul de bine, frumosul de urât.
Du-mi prezentul pe buza prăpastiei
picioarele desculţe să calce pietrele
trupul să se înalţe drept din suferinţă
tot mai înalt şi mai subţire
să urce-n cer împiedecându-se de îngeri.

Să-mi spui că şi tu eşti o mirare
cu care mă minunez în faţa stelelor,
că suntem un fluviu ce desparte munţii
dealurile, câmpiile şi tot ce stă-n cale,
că suntem o întâmplare găsită pe pământ
şi nu căzută aiurea din cer
care se ridică şi sărută lumina
prin luptă înfrigurată cu sine şi restul
până la înălţarea definitivă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până dincolo de dragoste

Fug de cuvinte şi cad în neînţelegerea lor
până dincolo de dragoste,
iubiri întâmplătoare
mă cuprind în euforia lor bolnavă
şi mă seacă de perspectiva imediată.

Tu nu poţi să mă scapi
de pornirea telurică de vulcan interior
din care iese lava otrăvită
şi arde târziul din mine,
grăbeşte naşterea sentimentelor pure
mă aşază între mama şi tata,
rupe zilnic răul din mine
şi pune în loc mărinimia sufletului lor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi căuta alte premise

Împuternicit de consideraţii logice
dăruiesc din mine întreaga epuizare
unde totul se confruntă prin definiţii
ca nişte luptători în arenă
până iese învingătorul final
cu laurii care-l copleşesc
şi plânge victoria.

Voi căuta alte premise
care să conducă la concluzii valide,
se vor încununa cu aura sacră
până la descoperirea altor legi
ce pătrund mai în adâncime
unde ochiul lui Dumnezeu
veghează neîncetat
cum i se reproduce în evoluţie
nesfârşita creaţie
pe care o imită oamenii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 iunie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu lumina cernută de umbre

Mă privesc cu ochiul din adâncul fiinţei
într-un izvor dătător de viaţă în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri şi vise.

Cu lumina cernută de umbre,
oraşul doarme sub straturi de ceaţă
nu e suficientă nicio tăcere,
nicio temere de singurătate.

În oglinda minţii nici reflectarea-n conştiinţă
nu lasă deschise porţile raiului
fără să se verifice totul la intrare.

De aceea vă propun să luaţi aminte
cerul are loc pentru suflet, nu pentru trup,
orice moarte are semne din zodii de pământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred odată cu tine

Tu nici n-ai fost,
eu ţi-am citit chipul printre femeile pământene
şi l-am lăsat să capete trup de fecioară
asemenea Ceciliei.

Eu cred odată cu tine,
sunt mai mult decât poţi tu vedea
mirele virtual care ne uneşte-n simţiri
sub dreapta îngemănare a cerului
unde fără niciun împărat
credem în el
şi sângerăm în adevărurile lui
din cuvânt
până la sfârşit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vis precum o spirală

cad dintr-un înalt turn din sticlă şi oţel
mă privesc ca într-o oglindă cinescopică
deşi strâng ochii pentru a atenua impactul
apoi mă înalţ pur şi simplu ca o pasăre măiastră
fără aripi fără zbateri doar cu un fel de linişte
precum căderea unei frunze răpusă de toamnă

mă trezesc într-o baie de sudoare
ca şi cum m-aş fi născut iar
ca şi cum m-aş fi întors la un job necesar
încerc să uit starea de plutire
şi să mă reobişnuiesc cu gravitaţia
apoi păşesc ca şi cum aş escalada infinitul
ca pe un vârf bănuit dincolo de stele
respir din ce în ce mai rapid
ca într-o alergare concentrică prin mine

răstorn aşa de des universurile
ca într-un joc de bacara complex
poate un pic cam prea sobru pentru sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cânt numai din gură

Până o să te întâlnesc, lucrurile se schimbă,
se face lumină în ce se aşteaptă lămurit
şi scopul capătă o altă turnură.

În gând am alte semne de interpretat,
caut cuvinte cu sensuri noi de înţeles
cuprinse într-un singur demers.

Nu-mi place să cânt la instrumente
uneori cânt numai din gură,
o fac foarte rar dar melodios
la strune cu lăutarul orb.

Când mă însoţeşti în taverna subterană
eşti aproape de sufletul meu,
odată cu mine cânţi de inimă albastră
până noaptea târziu.
Apoi ne vom iubi ca doi nesuferiţi
într-un vagon tras pe o linie moartă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ascultă şi tace

Împart cu tine durerile şi bucuriile,
inima ascultă şi tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n oraşul pruncilor dispăruţi
cu sufletul stins.

Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimaţi de aşteptare.

rup din mine muşcând din trecut
ca dintr-un măr copt şi căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la tine-i departe

să-mi mărturiseşti
cum reuşeşti să spargi clipa
şi o laşi să aştepte monoton pe următoarea

de ce te frămânţi atât de mult
să rupi în bucăţi răbdarea
când totul trece

din inimă sângele pleacă şi se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit

până la tine-i departe
nu ştie decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă

tot ce se întâmplă nu se ştie
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândeţea ninsă pe pleoape

lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sferele se ating

Era... pe când se curbau nopţile
din cauza înălţimii cerului,

fura contur spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă
lăsând în urmă melcul,

când sferele se ating...
(se înghesuie stelele pe calea laptelui!)

Muşcând
cu muşcături din cuvânt,
printre dinţii de piatră
urma să treacă râul,

Cald sângerând în cântec,
pînă-n adâncul mişcat al inimii,
unde se nasc poeme sonore.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!