Limbajul

Acum două zile îţi tăiai unghiile de la picioare,
erai ghemuită, închircită, atentă să nu-ţi strici marcajul
Voi femeile, nu faceţi niciodată munci inutile
iar aceasta nu era muncă ci pregătire!
Doreai să fii frumoasă din vârful degetelor
şi până la capăt.
Trasajul era clar pentru cine-l înţelegea:
te strângeai să te desfaci
te-îngrămădeai să cedezi
cerşeai clipei tumulturi să fii odihnită în frământări
te chinuiai acum să potoleşti vacarmul sufletesc ce urma
Preferai să-ţi vâri capul între genunchi
ca ultimă jertfă adusă iubitului
după care destinzându-te îmi arătai degetele şi exclamai fericită
- Îţi place?
Şi-ţi aruncai privirea admirativ, alternând
când la ojă
când cu mândrie de posesoare la subsemnatul
amândoi îţi aparţineam!
Din păcate nu te găteai pentru mine
şi... îţi făceam observaţii insidioáse.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri târzii

Când eram mic dar mare, mă gândeam
Într-o dimineaţă, când soarele strălucea puternic
Şi afară ploua cu stropi mari de căldură, ce nu se mai opreau
Şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
Că dispăruse în noapte, ca motanii... mă tot gândeam
Dacă... îi spun Colonelului, tatăl tău.. dimineaţa.. când pleacă la unitate
Tată... te rog încuie uşa după mine
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
Vreau, să construim din plastilină
O Luminiţă... un Aurel şi alte figurine
Ce se întâmplă să le cream cu imaginaţia noastră
Fabuloasă... Cred că mi-ar fi răspuns..
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme, şi
Nu-i place să se trezească atât de dimineaţă,
Mama ei... nu mai e. Aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă..
Are nevoie de ea, dar nu mai este, aşa că.. înlocuieşte-o
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi, niciodată.
Intră, dar n-o trezi.. dezbrăca-te, dar n-o trezi... atinge-o dar n-o trezi
Las-o să viseze toată viaţa, chiar dacă visează alt băiat.. acum
Începând de azi... te va visa doar pe tine.
Ai grijă...
Îi place să viseze, aşa că n-o trezi, niciodată! Hai intră fiule!
Încui uşa după tine!
Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul
Înalt, puternic, frumos şi cu musteţi ca un husar.
Aşa ar procedat un tânăr înţelept, dar eu nu eram.
Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta
M-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile, şi lângă tine,
Lipit de tine.. te-aş fi privit până în adâncuri.
Sunt sigur că ai fi ţipat la mine,
- Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc iar tu îmi eşti ca un frate
Şi nu putem comite acest incest...
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit
- Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate,
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă
Toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt.
Sunt sigur... că după ce te-ai fi gândit un secol
În secolele următoare m-ai fi... lăsat...
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. grăsuţă
Iar eu aş fi fost mai fericit, şi Ani ar fi fost mai fericită,
Iar tu Luminiţă ai fi fost fericită.
Aşa cred eu, dar nu înseamnă că e adevărat!
Sunt om şi greşesc întotdeauna.
Când eram mic dar mare şi tu erai mică dar mare
Şi eu n-aveam mintea de acum
Când sunt mic dar mare şi tu eşti tot tânără dar înţeleaptă.
Era pe vremuri.. când eram foarte tineri, copii de o şchioapă şi mi se părea
Că eşti singură... oare ai fost singură?
Sau noi vrodată, tineri?

poezie de Aurel Avram Stănescu (2008)
Adăugat de Aurel Avram Stănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

JUMĂTATEA DE CER

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri difuze

Când eram mic, dar mare... mă gândeam
într-o dimineaţă când soarele strălucea puternic
şi afară ploua torenţial cu stropi mari de căldură ce nu se mai opreau
şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
că dispăruse în noapte ca motanii, mă tot gândeam
dacă îi spun Colonelului, tatăl tău,
dimineaţa când pleacă la unitate:
- Tată... te rog, încuie uşa după mine!
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
vreau să construim din plastilină
o Luminiţă, un Laurel şi alte figurine...
ce se întâmplă dacă le creăm cu imaginaţia noastră fabuloasă?
Cred că mi-ar fi răspuns:
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme,
nu-i place să se trezească atât de dimineaţă.
Mama ei nu mai e aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă!
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi niciodată;
intră dar n-o trezi... dezbrăca-te dar, n-o trezi... atinge-o dar, n-o trezi
las-o să viseze toată viaţa! Chiar dacă visează alt băiat acum
începând de azi, te va vedea numai pe tine.
Ai grijă, îi place să viseze,
aşa că n-o trezi niciodată!
Hai intră, fiule, încui uşa după tine.
Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul
înalt, puternic, frumos şi cu musteţi de husar
aşa ar fi procedat un tânăr înţelept, dar eu nu eram.
Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta
m-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile şi lângă tine,
lipit de tine... te-aş fi privit până în adâncuri.
Sunt sigur că ai fi ţipat la mine:
- Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc, iar tu îmi eşti ca un frate
şi nu putem comite acest incest!
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit:
- Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate.
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă,
toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt.
Sunt sigur, că după ce te-ai fi dezmeticit şi te-ai fi gândit un secol,
în secolele următoare m-ai fi lăsat
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. plinuţă!
Iar eu aş fi fost mai fericit şi Ani ar fi fost mai fericită
iar tu Luminiţă... ai fi fost cu adevărat fericită!
Aşa cred eu, dar nu înseamnă că e adevărat
sunt om şi greşesc întotdeauna!
Când eram mic, dar mare iar tu erai mică, dar mare
şi eu n-aveam mintea de acum
când sunt mare, dar mic iară tu eşti tot tânără, însă înţeleaptă.
Era pe vremuri... când eram tineri
copii de o şchioapă şi mi s-a părut că eşti singură.
Oare ai fost singură sau am fost noi vreodată tineri?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kali

Timpul îmi şopteşte, la capătul pământului,
Îmbătat de o ultimă ceaşcă de cafea
Că tristeţea mă face mai frumoasă...
Şi am ales să rămân aşa, statică
Eliberând printre gratiile sufletului
Ultimele urme ale unui zâmbet...
Am rupt orologiul în patru păcate
Am împărtit totul în doisprezece secunde uitate
Poate...
Niciodată slabiciunile nu m-au dezamăgit
Mi-au umplut speranţe deşarte
M-au descompus până la minus infinit...
Mi-e dor de mine... Kali
Femeia care nu părea mai femeie
Doar pentru că putea să poarte o rochie cu mândrie
Azi... se scurge şi toamna din mine
În timp ce îmi îndrept paşii spre deşertăciune
Ce mai aştept şi până când?
Până când... a iubi şi a fi iubită o să valoreze
Cât toate comorile maharajahului
Până când îmi voi trage puterile de la umbra lunii...
Într-o bună zi o să aud cântecul spiritelor
Şi atunci o să ştiu că am moştenit anumite daruri.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

... Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte?
Stam amândoi, acum e anul... noi amândoi! ce dulce-mi sună
În gând când le aud... ce dragă îmbrăţişare de cuvinte!
E-atâta cântec într-o vorbă când ştie gândul să şi-o spună...

Noi amândoi... închide ochii când vei ajunge-aici şi-ascultă
Noi amândoi – acum e anul. – Ce dulce lacrimă şi multă
Închide gândului cărarea când vreau anume să-mi socot
Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu eşti tot...

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ralph Rhodes

Tot ce s-a spus a fost adevărat:
Am ruinat banca tatei cu împrumuturile
Şi cu speculaţiile mele pe piaţa cerealelor; dar mai există un adevăr,
Am cumpărat şi pentru el,
Care nu putea investi în nume propriu
Din pricina legăturilor pe care le avea cu biserica.
În timp ce George Reece zăcea în puşcărie,
Eu umblam după femei
Şi mă ţineam de beţii prin New York.
Acum, când nu ai ceva definit de urmărit în viaţă,
Vinul şi femeile pot deveni un pericol de moarte.
Dar, iată, de acum capul tău este sur şi stă aplecat
Peste o masă acoperită de resturi de ţigări
Şi de pahare goale care degajă un miros acru şi neplăcut,
Şi se aude un zgomot, şi tu crezi că este cunoscuta pocnitură
Facută de dopurile extrase din gâtul sticlelor,
La vremea când afară se aude cântec de cocoşi –
Şi tu ridici capul, şi lângă tine stă Tâlharul
Care a aşteptat până când capul tău a albit
Iar bătăile inimii au slăbit, ca să-ţi spună:
Jocul s-a sfârşit. Am venit să te iau,
Ieşi afară pe Broadway pentru a fi călcat de o maşină,
După care vei fi transportat înapoi la Spoon River.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe râul de argint, cu maestrul

Probabil şi tu, maestre, ştii cum e
când ea îţi înşiră nimicul cotidian la picioare
iar tu aprobi dând din cap cu gândul în altă parte.

Aşa făcuse acum două seri – circula prin mine şi vorbea,
din clarobscurul unei coaste sau poate din vârful piciorului,
până când apăruseră stelele,
iar eu, cât a tras un fum de ţigară, chiar i-am spus:
"În timp ce vorbeai tu, au apărut stelele."

"Ce spuneai?" (zise, suflându-mi fumul în ochi şi în gură,
continuând să ignore praful stelar de pe buze şi de pe ţigară,
scuturându-l cu o uşoară insolenţă la coşul discursului.)

Şi a continuat să vorbească, iar eu să dau din cap,
urmărind mişcarea stelară, fină ca a limbilor de ceasornic,
până când, deodată, cele două limbi, a ei şi a cerului,
au început să se atingă, să aibă locuri comune, să se lege precum
firul de lână al bunicii, din fire mai subţiri, de culori diferite.

Ţi s-a întâmplat şi ţie aceasta, maestre? Să simţi, la propriu,
această muzică trecându-ţi prin degete?
Aceeaşi sincronie a fenomenelor, ca atunci când spui: "eşti de neuitat",
iar ea se uită prin tine, căutând să te vadă sau poate să te mănânce de viu.

În fine, acum nu pot decât să-ţi mărturisesc, ţie şi surorilor noastre,
că visai cerul ca un manuscris de piele, cu pistrui,
pe care degetele mele citesc, speriate, aici o stea, dincolo alta...

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşire

Am băut o cană cu vin
te-am regăsit înşelător în apropiere
conversaţia noastră părea compromisă:
nu îmi doreai inspiraţiile
nu îmi mai hrăneai iluziile
şi tot nu aveam curajul să-ţi spun adevărul
Doar o discuţie începe:
Aţi fost informat din timp... sau
Nu se explică tot ce vedem
alte modificări se impun,
şi simţurile năvălesc amarnic odată cu îmbrăţişările
jinduite dar neformulate.
Astfel ajungi la forma care se transformă universul palpabil
valabil numai pentru cei ce universul în alt anturaj
mai înalt, mai condescendent, mai indiferent faţă de ceilalţi
până rămâi cu sentimentul tanatic
mai apropiat conceptului de stare
identificat cu pierderea sublimităţii
şi îmi vâri în ţeastă aprecierea că sunt cel mai puternic
când eu sunt atât de slab.

Am zdrobit în dinţi un cârcel dulce-acrişor
de la o plantă care mă vizitează.
A rămas în urmă un gust confuz, de glucide.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Ştiu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuşi suntem. Domnule Frodo, e ca în marile poveşti. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înţesate de pericole şi de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ţi doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa iniţială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până şi întunericul trebuie să ia sfârşit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveştile de care îţi aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înţelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înţeleg. Acum chiar ştiu. Oamenii din acele poveşti aveau multe şanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranţă.
Frodo: Ce le dădea speranţe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... şi că merită să lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de uşor

E uşor a scrie versuri când nimica nu te doare.
E uşor a lua în cârcă
viitoarele păcate ale lumii virtuale.
Când eşti sănătos şi tânăr cu puterea lângă tine
poţi să îţi închipui bine fierea clipei următoare.
E uşor să te prefaci că te doare mâna, capul
şi să te cuprindă dorul de-alte vieţi păgubitoare.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefaţă pentru Notă de sinucidere - Volumul XX

Am devenit de curând familiar cu felul în care
Pământul se deschide şi mă-învăluie
Ori de câte ori îmi scot câinele la plimbare –
Sau cu muzica aceea galopantă şi confuză pe care-o face vântul
Atunci când alerg după autobuz.

Aşa au ajuns lucrurile.

Iar acum, în fiecare noapte număr stelele –
Şi în fiecare noapte obţin acelaşi rezultat.
Iar când nu se ivesc pentru a fi numărate,
Număr găurile lăsate de ele.

Nimeni nu mai cântă.

Astă noapte m-am apropiat în vârful degetelor
De camera fiicei mele şi-am auzit-o
Vorbind cu cineva, iar când am deschis
Uşa nu era nimeni acolo....
Doar ea în genunchi, privindu-şi

Mâinile încleştate.

poezie de Imamu Amiri Baraka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

,, A fost odată ca niciodată...,,
aşa începe orice basm
cu feţi-frumoşi şi fete de-mpărat.
A fost odată ca niciodată
la un capăt de anotimp fermecat,
pe când nu se despărţeau încă apele de uscat,
au fost doar ei doi:
fiul si fata de împărat.
Şi se iubeau,
se iubeau infinit neapărat.
Cât se iubeau?
Un infinit, doi infiniţi, trei....
Opriţi! Ce faceţi? Socotiţi?
Aţi apucat iubirea lor de un capăt
şi-o faceţi ghem fără să ştiţi?
Am oprit numărătoarea la doi,
doi infiniţi amândoi.
Ea +(plus) infinit la un capăt de lume,
el -(minus) infinit la celălalt.
Pentru ei doi un anotimp se naşte rar
nici odată pe an măcar...
dar..
povestea lor nu are sfârşit.
Pentru că durează,
cât credeţi?
un infinit!

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţipătul umbrei

am târât după mine invidii
am furat şi sechestrat sentimente
am ucis din priviri
câteodată am şi iubit
când mi-am adus aminte de mine
Dumnezeu a lăcrimat

acum stăm amândoi între două drumuri
şi ne privim...

poezie de Teodor Dume din Timpul devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva despre judecata altora

acum să-ţi spun ceva despre judecata altora
despre supravieţuire
despre plânsul tău şi miopia lor
despre durerea ta şi urma pământului
să-ţi spun ceva despre zvonul nopţii care îţi ascunde plânsul
apoi să strâng din dinţi
pentru că un supravieţuitor urmează drumuri până la capăt

şi pentru că pulsezi mai puternic după fiecare lovitură
iar tu omule
eşti copacul din mijlocul furtunii
dansează până la final
pentru că înalţii nu cunosc lucrurile simple şi fericirile
fiind mult prea sus de rostul vieţii

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mix

Mi s-au amestecat simţurile
De dimineaţă.
Acu văd cu mâinile
Când îmi trec degetele
Peste genele tale
Să le orbesc
De mine...
Mi s-au amestecat simţurile
Deodată.
Acum miros cu ochii
Când îmi plimb privirea
Pe gâtul tău
Să-l recunosc
Din amintire.

Mi s-au amestecat simţurile
Copilăresc.
Acum gust cu nările
Când îmi îngrop faţa
În mâinile tale
Niciodată
Fade...

Mi s-au amestecat simţurile
Diform.
Acum iubesc cu auzul
Când îmi caut notele
În sufletul tău
Să-i golesc
Din plin...

poezie de Gabriela Chişcari (22 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişu: Alo? Da doamnă? Un anunţ pentru mica publicitate? Vă ascult... (Scrie.) Vreţi să faceţi schimb de locuinţă? Poftim? Un schimb de instrumente muzicale?... Schimbaţi un violoncel? (Uluit.) Nu înţeleg?... Aha! Până acum aţi cântat cu soţul dumneavoastră la acelaşi instrument... Muzică de cameră... Acum aţi divorţat... Aţi devenit amândoi solişti!... E clar... (Citeşte.) Schimb una bucată violoncel contra două viori... Poftim? Contra trei viori?... Am înţeles... Cântă şi copilul! (Trânteşte telefonul.)
Nina: Linişteşte-te, iubitule!...
Mişu: Trei viori pentru un singur violoncel... Incredibil... Ce ecuaţii stupide guvernează muzica destinelor!

replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!