Of primăvară, primăvară

Of primăvară!
pe unde umbli
s-a întors bătrâna iarnă
şi frigul iar a venit.
Pământul a albit
şi florile n-au înflorit.
Pe unde călătoreşti
căci parfumul tău
nu-l mai găseşti.
Te rog întoarce-te
din nou la noi
cu soare şi cu veselie,
te rog, natura reînvie.

poezie de Eugenia Calancea (22 martie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte natura

Vin brize calde purtate de vânt
Şi apa intră în pământ,
Mă păcăleşti tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau şi ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Şi vor ieşi în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie şi flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Şi trec uşor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet îngheţat,
E un ghiocel ce a renunţat
Şi cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaşti din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între flori...

Ce frumos e când natura îmi dă viaţă
şi mă aduce într-o mare de visare,
cu flori multicolore apoi mă răsfaţă,
ca să-mi lumineze ziua un nou răsărit de soare.

În fiecare zi viaţa frumos mi-aduce,
natura aproape ce o preţuieşte
şi florile înclinându-se la răscruce,
unde copacul din umbră mă priveşte.

Nu întotdeauna am această şansă,
să am florile cu culorile în palma mea,
dar înţeleg şi scurtez să nu fie distanţă,
prin grădina deasă cu flori mă plimb aşa.

poezie de Eugenia Calancea (2 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre sufletul tău

Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Şi pentru mine-o mângâiere.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Şi fuge de la noi sfârşitul.

Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare şi flori
Şi unde timpul nu-l măsori.

poezie de Eugenia Calancea (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaguri albe

Mă rog cu puterea cuvântului
Pentru copiii pământului,
Mă rog cu dulceata colinzilor
De sănătatea părintilor.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu lumina minunilor
In amintirea străbunilor,
Mă rog cu nădejdile omului
Pe chilibrul atomului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu putinta mătusilor
Contra venirii cenusilor,
Mă rog cu blândetea din flaute
Un happy end să ne caute.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

Mă rog cu pecete de fulgere
Să ne ferim de distrugere,
Mă rog cu puterea cuvântului
De sănătatea pământului.

Florile, florile dalbe,
Iar pe lume steaguri albe.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă primăvară a venit

O nouă primăvară a venit.
Dar tot ninge ca în miez de iarnă
Şi florile au înflorit,
Dar parfumul lor au miros de armă!

O nouă primăvară a venit.
Dar pământului parcă îi este teamă să înverzească,
Ca nu cumva să fie rânit.
De o armă rece omenească!

O nouă primăvară a venit.
Şi trebuie să fie frumos, cald şi bine,
Dar cineva pe pământ a hotărât!
Venirea primăverii s-o amâne.

poezie de Vladimir Potlog (9 martie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul tău

Doar o imagine în depărtare
a rămas pierdut pământul,
acolo unde marea 
întâlneşte din nou cerul,
unde noaptea se va vopsi
în culori de argint şi vii,
iar eu, femeia... 
privi-voi zările pustii...

Când vântul se va înălţa,
din nou, simţi-voi încă o dată
parfumul dulce al tău,
el îmi rămâne de la tine
al meu – drag ecou,
răsunând la infinit 
şi obsesiv în visul meu.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog revino la mine

În grădina casei noastre, nu mai lucrăm amândoi.
N-ai trăit să-admiri în glastre, florile puse de noi.
Ai plecat de lângă mine, de fete te-ai depărtat,
N-ai vrut să culegi cu mine, din livada ce-am plantat.
Te rog revino la mine, aici de unde-ai plecat!
Lumea-întreagă să ne vadă, cum făcea şi altădat
Hai, revino iar la mine, trandafiri să admirăm!
Prin livada mult visată, amândoi să ne plimbăm.
Întoarce-te din nou la mine! Am pus crizanteme-n glastre,
Casa mă întreabă de tine, tristă-i scara vieţii noastre.
Ştiu. Drumul pe care-ai plecat, nu are cale de întors.
Fiindcă ai suflet curat, te ocroteşte Hristos.
Rămân cu tristeţea-n suflet, florile s-au scuturat,
În piept inima mi-e tunet, privirea-mi s-a întunecat.
...................................................
De multă vreme lacrimi curgeţi, nici chiar voi nu mi-aţi rămas,
S-a dus dragostea din suflet, s-a ofilit al meu obraz.

poezie de Dumitru Delcă (23 septembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga pomului

Mă rog la tine Doamne!
Chiar dacă nu te ştiu,
să mă fereşti de toamne
chiar dacă-i prea târziu.

O rog pe-această toamnă,
cu crengile o rog,
să fie mult mai doamnă
c-un biet de hodorog.

A rupt din mine frunze
şi mi le-a dus în vânt,
le-a ofilit şi muze
n-au spun niciun cuvânt.

Mă rog să-mi dai putere
ca ierna să o trec,
să simt acea plăcere,
cu flori să mai petrec

Mă rog dar în tăcere,
sunt, Doamne! Îngheţat,
această iarnă pare
mai lungă c-altădat'.

Mă rog de primăvară
să se grăbească blând,
să cheme iarăşi vara
cu păsări fredonând.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliacul a înflorit

A înflorit liliacul, floarea florilor,
Ea este leacul pentru cei
Care iubesc cu multă
Patimă, dragoste şi dor.

Liliacul, frumoasă floare
Care înfloreşte pe meleagul meu,
El este ca un soare,
Care luminează chipul tău.

Mirosul lui îmbătător
E ca un vânt cald de primăvară.
El e ca un dulce fior
Care îţi face viaţa mai uşoară.

Liliacul din nou a înflorit
Şi s-a îmbrăcat în alb,
Parfumul lui s-a răspândit
Peste frumosul meu meleag.

poezie de Vladimir Potlog (2 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura noastră

Soarele ne sărută iară,
Astăzi pentru puţin timp,
Norii, vor din nou să piară,
Albastrul cerului cel scump.

Picături fine uşor apar,
Dar ploaia nu vrea să vină,
Ea trebuie, dar e-n zadar,
Că vine din nou ca o balerină.

Se simte parfumul de liliac,
Ce-a stat adormit în tufe iar
Şi seceta revine ca un maniac,
Ce face ca totul să fie un nou amar.

Ne simţim că nisipul în clepsidră,
Dar vai de noi când se întoarce,
Capul nostru înoată ca o vidră,
Gândul că natura se pierde nu ne dă pace.

poezie de Eugenia Calancea (8 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea toamnei...

Iată toamna a venit cu sau fără viză,
Lăsăm visele şi ne regăsim pe noi
Tot ce-a fost frumos punem în valiză
Frigul vine şi noi evadăm prin ploi.

Ar fi bine să evadăm în soare
Cu culoarea unui alt anotimp
Să pictăm ca-ntr-o visare,
Am vrea să lăsăm timpul fără timp.

Pădurea cu mii de culori să-mi arate
Că eşti singur şi a nimănui,
Cad frunzele galbene ca în poveste
Şi poţi iubi din nou doi ochi căprui.

Vezi cărarea din culoare în culoare,
Iar ecoul ce răsună e acolo doar o muză.
Nud e copacul când natura moare
Şi pe jos ne ascundem într-o frunză.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub gene văd flori

Unde eşti înflorită primăvară,
Vin-o încet cu miros de flori iară,
Adu pentru noi multă veselie,
Să fie pentru noi o nouă temelie.
Soarele arde acum departe,
Dar pe noi nimic nu ne mai desparte.
Lumina ochilor mei e o desfătare,
Sub gene văd flori cu o dulce aspirare,
La ziua caldă cu multă mişcare,
Iar noaptea pe cer vezi stele căzătoare.
Privirea din ochii tăi duioşi mă doboară,
E ca o rază ce pe pământ coboară,
Şi vii tiptil cu flori, dar eu îţi simt pasul,
Ca muzica de primăvară ce-mi îngână glasul.
Razele tale primăvară fac un mic contur
Ş-apoi mă uit în depărtare şi văd verde împrejur.

poezie de Eugenia Calancea (22 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândindu-mă la iarbă

A înflorit iubito liliacul
În anul acesta, sigur, nu-l mai rup
În anul acesta nu îţi mai aduc..
Las florile să-mi înflorească iadul

Au înflorit florile lângă alei
Pe unde ne plimbăm sub clar de Lună
Pe unde, des, mă sărutai nebună
Ştii cum sună florile din clopoţei

Fac paşii rari că nu am nicio grabă
Iarba e bucuroasă că, eu, n-o calc
Trec întristat gândindu-mă la iarbă

A înflorit iubito liliacul
Mă cheamă aleile să le colind
Te chem din amintiri urmându-mi pasul

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar

E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi în sufletul meu?!

poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela durerii

Văd soarele albastru
cu razele verzi,
ce ard pe pământul sângerând
şi florile de tei
uscate, luate de vânt,
iar brazii în munţi
plâng.
Spăl piciorul timpului
rănit
şi rog vindecarea
prin ploile ce au venit.
Intru în bordeiul
mucezit,
ascult strigătul de durere
al codrului cu trupul sfârtecat
din întunericul nevăzut.
La candela aprinsă
mă-nchin şi mă rog.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum mă doare

Astăzi când scriu mă doare,
când dorm aş vrea, dar nu pot,
să cânt versul pentru fiecare,
o melodie nouă pentru linişte suport.

Uneori citesc şi adorm târziu,
deşi aş vrea să văd frumosul
şi natura verde unde nu pot să fiu
şi-n florile ei să simt mirosul.

Se ştie că gândesc prea mult,
şi de durere iar nu pot zâmbi,
singură lângă tine aş vrea să uit,
durerea mea ca să pot trăi.

Uneori detest unele persoane,
şi mult aş vrea să mă izolez,
ca să pictez natura, dar nu am creioane
şi ce văd în zare să colorez...

Drag şi înţelept eşti tu aici,
şi poezia mea cu drag tu ai citit,
sper că durerea mea nu te-a făcut trist
şi mă rog pentru tine să fii fericit.

poezie de Eugenia Calancea (23 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea noastră

E importantă a mea cruce şi pururi eu mă rog,
chiar şi-n întuneric, sau când nu pot să mă-ntorc,
mi alină suferinţa să mai pot exista,
mă sfâşie durerea, dar gânduri rele nu am.
e grea a mea tristeţe şi dulce al meu chin,
mă rog în faţa ta cruce în loc întunecat, pustiu,
acolo unde nimeni nu mă poate vedea,
alung şi lacrima şi dorul, nimic nu las în urma mea.
Alungă suferinţa ce coboară peste mine
şi fug de întuneric că acolo nu e bine,
îmi fac o cruce şi alung durere şi lacrimi şi dor,
să-mi fie mie bine şi mă rog până mor.

poezie de Eugenia Calancea (14 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde mai călătoreşti...

Pe unde mai călătoreşti,
Prin ce vitralii duci fior,
Prin ce colinde umblii-n carte,
Primind privirea viselor?

Prin ce grădină îţi duci crezul,
Îngândurată-n plâns ecou,
Şi-mi duci identitatea-n ochi,
Parfumul palid de tablou?

Ard negrele făclii în racle
Şi chihlimbare-n văi celeste,
Căci sufletul e călătorul
Înspre albastra sa poveste.

Peste cărări închipuite
Mor unduirile de seară,
Când crinii iernii păstoresc
La geamul tău, timizi, afară.

Tânjesc în facle foc de ceruri
Şi viaţa spre faguri de miere,
Priviri tânjesc după priviri
În roi de aur ars din stele.

Flori albe ies să te sărute,
Purtând mireasma-ţi de-anotimp,
Şi-ţi cânt colind, gustând obrajii,
Refrenul iernii peste câmp.

Pe unde mai călătoreşti,
Cu ochii scânteiaţi de îngeri?
Prin gene lungi se prăbuşesc
Cântarea florilor, când sângeri!

poezie de Aurel Petre (29 decembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit după tine în toamna vieţii

Acum îmi dau seama că ai plecat,
ca un copac ce e tăiat din viaţa lui
şi plâng că tu înapoi nu poţi să mai vii,
la locul nostru de amintiri,
sau să vii la mine să-mi dăruieşti un strop de soare,
cu o crizantemă în mână aducând un iz de toamnă,
să-mi umple inima de romanţe romantice,
cu care m-am obişnuit să trăiesc,
dar nu mai pot, te-ai dus acolo sus,
la judecata Domnului Isus,
ş-acum privesc la apus să văd unde te-ai dus.
Păşesc singură-n toamna vieţii,
p-alei înmiresmate cu parfumul tău
şi vreau să fii din nou lângă mine...

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rog

aici este casa noastră
zâmbetul şi zarea, plaiul şi lumina, cântecul şi marea
vă rog, poftiţi afară
nu puteţi intra cu cizmele în locuri sfinte
aţi ucis rânjind
speranţa, iubirea. puritatea
din jur, în noi
plecaţi în lumea voastră de lachei
vânduţi pe patruzeci de lei
nu puteţi gaza o ţară întreagă
nu puteţi da foc la omenire
nu puteţi instaura domnia urii, a terorii, a minciunii
suflete malefice, suflete murdare
voi sunteţi goi
un cor de scursori
pământul e plin de otrava din voi
iarba s-a uscat, florile au murit aici, cu voi
lăsaţi în urmă doar pleavă şi gunoi
gunoi murdar, de soi
vă rog, vă rog...
plecaţi odată dintre noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!