Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Anotimp de iubire

Sângerează de jar
Vulcanii de nectar...
Arde mocnit, în afară și în mine,
Anotimp de iubire.
Râu de stele coboară
Peste gânduri vibrând în cascade,
În ochi de fecioară.
Un univers de săruturi,
Un evantai de zâmbete calde,
Vioara-ncolțind din pământul
Ce freamăt de vară împarte...
Un semn izvorând din pământ,
Un imperiu-cuvânt.
Caleidescop de petale,
Doar spinii tăcerii
Aleargă pe tălpile goale.
Iubesc trandafirii!
Prin spini îmi împletesc vise...
Se-nalță iubirea
Pe catafalc de poeme nescrise.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Cad...

Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Și întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură și râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca niște eroi înveșmântați
Cu zale de aur și de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Și călimara e goală.
Doar gândurile foșnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... și frunze... și ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Lumina

Lumina s-a strâns în buchet de culori,
Aleargă spre mâine, din fragedul zori,
Cu brațe deschise, pe brațe de stele,
Aleargă mireasa prin râuri de miere.

Pe tălpile-amiezii presară cu jar...
E-n taină, în ceruri, al clipei amnar...
În falduri se-așaza pe umerii goi...
Își plânge pământul cu petale de ploi.

Vin îngeri, pe ceruri, aripile moi
În crema lăptoasă să-și moaie apoi...
E-atâta iubire, mister, peste toate!
Dar iată! Lumina se-ascunde în noapte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Anotimp

Frunza se leagănă în valuri de vise...
Durere și clopot
Pe arcușul toamnei cântând.
Val de răsărit straniu
Aprinde al tăcerii pământ.
În unghere, razele lunii
Scaldă noaptea furtunii.
Aurii cad valuri de lumini peste
Lacrima chipului flămând de iubire.
Suflet - săruturi de sângeri îți pătează
Puritatea de îngeri
Și aripi de ceară și aripi de muselină,
Se leagănă în valuri de vise,
Cu frunza-mpreună.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Poem iubitei adormite

Iubito, stai cuminte-n catifele,
În zori de zi să te-nvelesc aș vrea,
Să plouă peste genele de stele
Doar muguri mătăsoși de catifea.

Să-ți prind în păr mireasmă de gutuie,
Cu florile de tei să te-nvelesc
Și cu aroma dulce-amăruie,
Cu ochi de vise dulci să te privesc.

Pe copsele cu aur poleite
Săruturi dulci de mere să-ncolțească
De mine să-ți aduci mereu aminte,
Iubita mea de viță-mpărătească.

Și colindând pe cerul fără seamăn
Să înviem iubirea noastră pură,
Să ningem pe pământul cald și reavăn
Iubire nouă, veșnică și pură.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Nu calc pe cioburi

Pe-ale luminii cioburi, nu calc!
Lumina-n mine se-nfășoară,
Urcând adesea în spirală,
Spre al iubirii catafalc.

Din mine Soarele țâșnește,
Și ca un râu de stele curge,
Nu curge lacrimă, nici sânge
Și deseori se înmulțește.

Pe urma stelelor, trec pașii
Acestui trecător prin lume
Și nu-nțeleg de ce anume
Plâng în surdină cârcotașii...

Ei calcă-n cioburile urii
Și sângerează de dureri,
Căci azi, ca mâine și ca ieri,
Nu înțeleg rostul culturii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru alb

În calendarul nostru-i alb,
A nins în sute de poeme,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg,
Flamură-aprinsă de la stele.
Mi-e trupul jar și taina vis,
Altar pe cântecul durerii,
Cu străluciri de jar am scris
Și-am plâns înspre apusul serii.

În calendarul nostru-i alb,
A nins la tâmple de lumină.
Un sânger, pe un catafalc,
Rănit de-a timpului rugină,
În verbe albe de omăt,
S-a înrădăcinat cuvânt.
Și dor ninsori cu noi cu tot,
De când ne naștem pe pământ.

A nins în sute de poeme,
A nins în toc și-n călimară,
Împodobiți cu diademe,
Lucesc copacii iar, afară.
Troiene lungi de adjective
Din cerurile sfinte ning,
Nu mai există-alternative.
E iarnă iar și iar e frig.

Mă-ndrept spre-al vremilor catarg...
A nins la tâmple și în noi.
Mi-am prins al zilelor șirag,
Mă-ntorc prin timpuri, înapoi.
În mine, focuri simt arzând
Și sunt opaiț lucind pe cer,
Rugină-n frunza tremurând,
Sunt o secundă de mister...


Flamură-aprinsă de la stele
Și vatră altor veșnicii...
V-aștept aici! Am să las semne
Iar, pe copacii ruginii.
La tâmple, neaua îmi îngheață.
Trecuta clipă din clepsidră,
În moarte, fie-mi ca și-n viață,
Candelă-aprinsă în firidă!

Mi-e trupul jar și taina vis,
Sunt brad împodobit cu stea,
Colindă, poarta mi-am deschis,
Să fiu cu voi, măicuța mea.
Din ceru-mpodobit cu flori,
Ninge în mine flori de măr,
În viață suntem călători,
În moarte, fluture în zbor.

Altar pe cântecul durerii...
În râuri, peștii de argint,
Aleargă înspre faptul serii...
La tâmple, alb de timp, smerit,
M-aplec și îngenunchi. Pământul,
De dor, mi-e frate-n suferinți
Și plânge-n literă cuvântul,
Români, români nefericiți...

Cu străluciri de jar am scris
Pe coala verbelor nescrise.
Întreaga viață este-un vis...
Și oamenii trăiesc din vise...
Suflet pudrat cu fericire
De taină și dumnezeiesc,
Ne naștem încă din iubire...
Eu în iubire-ncărunțesc.

Și-am plâns înspre apusul serii,
Cu slove românești de dor...
Am plâns în seara Învierii,
Am plâns pe steagul tricolor.
Mi-e portul, ia și opinca,
Ițarii și ștergarul, nins,
De când eram doar atâtica,
Întâiul scut, întâiul vis...

Și-am plâns înspre apusul serii,
Cu străluciri de jar am scris.
Altar pe cântecul durerii,
Mi-e trupul jar și taina vis.
Flamură-aprinsă de la stele,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg.
A nins în sute de poeme...
În calendarul nostru-i alb...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Papilele universului

Papilele gustative ale universului
Și-au definit rolul de nuntași ai pământului.
Lăute de stele s-au aliniat,
Timpul inima ne-a înjunghiat...
Goi, scurși de cuvinte,
Doar nașterea ne-o mai aducem aminte.
Și timpul în care,
Vânturi și ploi,
Ne alergau prin ghiozdane.
Ne amintim de gutuile coapte
Și de frunzele moarte –
Lumânări pe care noaptea le-a lăsat
Să ardă mocnit
Pe treptele timpului-schit.
Acum, E-uri și vise se ngrăădesc
La poarta unui alt univers.
Am uitat de strugurii copți,
De curcubeul pe care
Ploaia îl desena,
Cât noi alergam cu tălpile goale...
Penitenciarul tăcerii
Ne-a mecanizat sufletul,
Nu ne mai luminează cuvintele,
Nici arta, nici cântecul.
Era banilor e tot mai pregnantă...
Mâncăm mere de hârtie și ciocolată...
Sărbătorile sunt mimate, din casă,
Nu mai chemăm să ne cânte
Colindătorii, în casă...
Am făcut altar propriei morți,
Iar crucile atârnă mai grele,
Nu peste umeri,
Ci peste visele mele.
Salvați-mă dn strânsoarea tăcerii,
Până nu va fi prea târziu!
Cu voi vreau să fiu!
Vreau, cu mine să fiți!
Să rătăcim în trecut,
Spre al bunilor mei început...

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În evantai de fluturi

De vântul primăverii va răscoli în pripă,
Petale de-azalee și păpădii de gând,
Iar soarele picta-va cu-a razelor risipă,
Surâs de nostalgie cu psalmi de dor, vibrând,

De greieri jucăuși îți vor doini în glastre
Și cu parfum de cer vor ninge peste gene,
Sau stele de smarald din galaxii albastre,
Vor scrie insolite poeme cosânzene,

De îngerii iubirii în straie de ninsoare,
Cernute cu petale din alb de liliac,
Vor țese-n suflet vise cu-azur mărgăritare
Sau sălcii-nlăcrimate vor ațipi pe lac,

De-or tresării cocorii în rugăciuni suspine,
Redesenând nirvana din zbor de-nchipuire,
Și-n rătăciri străine, respiri fără de mine,
În ochi îți voi aprinde din Carul Mic safire!

Deschide porți de suflet, brodează bucurie,
Înlătura confuzii, ce vor să te-mpresoare,
Iar vis de chihlimbar înmugurit doar ție,
În evantai de fluturi înalță-l înspre soare!

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Pojar

Pojar sub verdele de jad...
Desupra ploi de stele ard
Și din adâncuri de vulcan,
Prohod de vise și de ani.

Din veri de vis m-am înălțat
De vară, spre a fi bogat
Și-n rod de ploaie renăscut
Revin cuvânt pe-acest pământ.

Sunt spic de grâu ori trandafir,
Mi-e plânsul cânt și vals sublim
În zâmbete m-am întrupat,
Sunt vară cu adevărat.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Norii

Norii s-au adunat
Pete orașul incendiat de sentimente.
Sentimentele ard... în ultimul timp.
Va începe un alt anotimp,
Născut din tăceri,
Din cenușa uitatului ieri...
Când zâmbete treceau pe pervazul
Ferestrei de stele,
Adormeam lăcrimând.
Doar visele mele
Îmi mângâiau tăcerea – plapumă grea,
Pe care ați aruncat-o
Peste inima mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
și nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omenești,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o șansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
și-n mâini cu măreția dragostei
ce-mi rodește-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfășurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Copilăria

În gânduri-frunze, vise de copii
Gonind spre-același veșnic zori de zi...
Depersonalizați, în lumi de stele,
Pășim peste uitate frontiere.

Privirea ni-i copac cu flori de gheață,
Pe buze de lumină sângeri ard,
Ni-s brațele adânc sculptate-n viață
Și curge-n râuri lacrimă de jad.

Pe cer de chihlimbar pândesc rubine
Însângerând cu truc de spadasin
Speranțele... Ce candelabre fine!
Și ce spectacol! Ce poem divin!

Țâșnesc vulcani și înfloresc quasarii
Cu spinii lor de marmură și jar...
Aleargă peste ceruri armăsarii...
Păsări de stea, în marșul triumfal,

Ne poartă în etern ca-ntr-o caleașcă,
Cu-n cavaler din flori de catifea,
Căci totul e permis, copilărie,
Când te ascunzi și treci prin lumea mea.

Îngeri aleargă să-i sărute mâna
Prințesei nopții-mpodobite-n nea,
Alții visează, dincolo de vise,
În visul lor, la dans, mereu s-o ia...

Trece grăbit, pe un podeț de ceară
Un univers de mii de flori de tei,
Ca un convoi de muzicanți de sticlă,
Purtând câte un an din anii mei.

Din ceruri îngeri încă mai coboară...
Dacă copil, să fii, tu ai să vrei,
Aici, în lumea mea găsești o școală
Ca un castel, cu zâne și cu zmei...

În miere gândul să-ți înmoi, copile!
Să scrii cu lapte pe a nopții coală!
Să știi să te încrezi în nemurire,
Căci viața asta n-are să te doară...

Roiuri de albine în petale,
De lumină farmece rodesc,
Ca-n copilăria vieții tale,
Eu, copile, să te regăsesc...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ploaie de vară

Șerpi de lumină
Coboară ca un voal de mireasă
Peste umerii zilei de jar.
Lacrima cerului, cade sticloasă
În nisipul arzând...
Dansează copacii biciuiți de speranță...
În mine î simt tremurând.
Sandale de frunze
Aleargă cu tunetul-paj...
E-așa întuneric în suflet, în casă,-n oraș!
O rochie albă de ploaie -
Dantele-nvârtindu-se-n cerc
Tresaltă-n tumult
Pe sănii orașului mut.
Doar vântul și ploaia se-aud
Cum urcă sfielnic, transcendent,
Treptele catedralei de lut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Să mă iubești cu ochii

Iubește-mă cu ochii,
Lăsând lumina să respire prin toți porii,
Chiar și fără stelele de pe cer!
Iubește-mă!
Mă vor lumina ochii tăi...
Buzele tale devin petale de foc.
Iar eu voi fi vulcan erupând,
Vorbindu-ți cu lava ce se prelinge,
Ca un râu de crini izvorât la picioarele tale.
Nisip însetat de valul încins,
Vibrând ca o inimă sub tălpile goale.
Țipă universul,
Ascuns sub lava topită a cuvintelor,
Ca un pescăruș rănit de tăcere.
Cenușa amintirii renaște în copaci de lumină.
Rogvaiv – mângâiere...

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Amintiri de iarnă

Mă pierd în plete de ninsoare
Și feți-frumoși îmi ning în păr,
La mama vin cu nerăbdare,
Zburdalnic, prin nămeți de dor.

Pe tâmpla-nzăpezită arde
Necunoscutul în apus...
Aud aceleași vorbe calde,
Dar tu, măicuță, tu, te-ai dus...

În neguri de argint coboară
Pe șerpuielnice cărări,
Precum un tulnic, o fecioară
Spre-a-mi lumina a vieții zări.

Vezi?! Suntem troieniți la tâmple...
Prin dantelate râuri pier
Și vise și tăceri și doruri
Și clipele cu-al lor mister.

Mai ninși cu fiecare clipă,
Ne naștem iarnă... Și-am plecat!
Un vânt... un vaiet... Și... tăcere.
Apoi un gol... Adevărat...

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Aș vrea

Aș vrea să fiu o umbră... Singurătății mele
Să-i dau întâietatea de antevorbitor,
Să îi croiesc cu gândul, cărare printre stele
Și cu tăcerea-i crudă, să pot să mă măsor.

Aș vrea să-mi caut pașii sub veștede fecioare,
Vremelnic tânguindu-și exilul către moarte,
Să nu mai simt durerea, să mă înalț spre soare,
Vântul să-mi împrumute din fragedele-i șoapte.

Aș vrea să fiu senuda ce rătăcește-n vidul
Clepsidrei minione din vise zămisllită...
Să fiu orchestra ploii, călcându-mi jurământul
De-a fi mereu aeeași, mereu nefericită.

Din ochi de lacrimi încă nedefinit, desene,
De clipe fericite, o clipă, să desfac...
Sculptez în voi săruturi de toamnă și poeme
Și suferința-n clipe de vise, o îmbrac.

Mă-ntorc la nemurire, tacit, prin legea firii...
Sunt îngerul-nimicul cu aripi de cristal,
Sunt limita tăcerii și visul omenirii
De-a se-nălța spre stele cu fiecare val.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ciuta morții

Privește o ciută! Aleargă prin neaua
Crescută la tâmple în taină... Ce har!
Mă simt o copilă, cu gânduri și vise,
Aceeași de vremuri... În trup - sanctuar-
Lumina credinței, sfioasă și pură
Precum căprioara, se-nalță tăcut...
Pătrunde-n privire abisul durerii
Și caută-n ceruri un nou început.
Se-adapă-n Iordanul trecutelor clipe,
Devine izvorul trecutului ieri
Și stâncă i-e ochiul... Și plânge... și plânge...
O vezi?! Îngenunche... Tu du-te să-i ceri
Esența... iubirea copilului-mâine...
Lumina și pacea trecutului-ieri.
Ce suflet de aur! Rănită, aleargă,
Prin sângele-clopot, pe veșnica apă.
S-a dus... parcă plânge... Ce mâini tremurânde!
Ce taină ascunsă în gânduri plăpânde...
Copilul din mine o caută-n ceață...
Stihie în vise mereu tremurânde,
O ciută, la tâmple, prin albă ninsoare,
Se naște și moare-ntr-o altă viață.
Căci viața aceasta e crudă și hoață,
Căci viața aceasta ne-nșală, ne doare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ispită

Ispită de lumină,
De n-ai fii tu,
Întunericul nu s-ar ascunde
În sufletul meu.
Mă tem de tăcere, de spirite și de umbre,
De cei care-n mine, inegal, scormonesc,
Căutând să tragă cortina
Peste stelele ce-mi luminează
Cărarea destinului.
"Învinge-ți teama!"
Strigă plânsul din mine...
Ajutor v-am cerut...
V-ați pierdut, ploi de petale!
În nisipul încins al deznădejdii,
Alerg cu tălpile goale,
Înfruntând un puhoi de primejdii.

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Oamenii, ici-colo, treceau ca niște umbre frânte din amintiri. Gânduri fără cuvinte se simțeau din nou vibrând în fluiditatea timpului cast. Ancora vieții rămânea încă fixată pe fundul Oceanului Univers.

în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Minune de mireasă

Mireasa îmbrăcată-n har
Cu îngeri și argint de voal,
Cu pașii de nisip, prin lună,
Pășim cu dragostea-mpreună.
Cu trupul fraged de cleștar
Te-mbrățișez, înger de jar.
Alunec în visele tale,
Un clopot sălbatic de jale,
Trena de călători albatroși
Sub ochii-ți atât de frumoși!
Devin mănăstire divină,
Ne-mplinită beție de pești
Ce-mi brodează altar de lumină
Pe care ofranda îmi ești.
Te caut sub genele plânse...
Cuvinte de timp sunt ascunse...
Unde sunt?! Unde ești?!
Frumoaso din neuitate povești?
Sângerează tăcerea. În genunchi ne rugăm,
La altare de pace, timp etern ne jurăm.
Ne jurăm fericire... Ce eternă durere!
Ce destin, ce amar! Dar și ce mângâiere!
Sub volane de voaluri,
În abis, mătăsoase poeme dispar.
Mireasă de umbre, mireasă de vise,
Mireasă de stele, mireasă de jar.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook