De vă va fi dor...

Cândva veţi întreba de mine şi de va fi într-un târziu,
Să nu fiţi trişti, cu zâmbet cald, iar lânga voi eu am să fiu,
Şi din mormânt, sau din eter, nici eu nu ştiu din care parte?
Voi da un semn de mângâiere şi voi pleca prin voi din moarte..!

O să mă regăsiţi mereu, în versul trist, dar iubitor,
În adierile de vînt, în trilul ce se-ascunde-n zbor,
Doar gândul să-l lăsaţi să zburde, mă va găsi fără greseală,
Cu găndul meu s-o întâlni, s-or bucura fără sfială..!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu exist!

Cu mine v-aţi pozat degeaba,
Eu nu exist!
Şi inutilă v-a fost zdroaba,
Futil şi trist.

Prin stranii puncte de vedere,
Sub semn cubist,
Recenzii fără maniere,
Eu nu exist!

Degeaba v-aţi mândrit cu mine,
Minimalist,
M-am lepădat de găşti cretine,
Hilar şi trist.

Mergeţi pe scenă, sau în sală,
Nu sunt artist!
Doar spectator atins de boală,
Un ziarist!

În era cvasidigitală,
Eu mai persist.
Ca o fantomă integrală,
Eu nu exist!

În sepia imagini şterse,
Vor fi curând,
Din stranii creaturi imerse
Şi mori de vânt.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Mi-e dor să-mi cânţi un cântec trist,
Ce-i fără cap şi fără coadă,
Să cer azil la ambasadă,
În ţări ce nu au vreun artist.

Ce dor imi e de dimineţi,
În care îmi cântai doar mie,
Cu tremur de lacrimă vie,
Născută-n şatră de lăieţi.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul şi tu...

versul meu nu trebuie înţeles
versul meu numai trebuie luat ca atare
înşirat între file ca o iarbă pe şes
şi pe el - numai tu la plimbare

versul meu nu-i nevoie nici să-l citeşti
doar ascultă cum picură vântul
şi dezbrăca-te din straiele tale lumeşti
şi respiră, respiră cuvântul

versul meu ca o ploaie ce toarnă mereu
şi te lasă cu firea uscată
dacă poţi savura şi ţi-a dat Dumnezeu
într-o lume de dânsul uitată

versul meu e un soare ce stă pe zenit
şi aruncă din colţuri de gură
când un zâmbet subtil şi puţin ostenit
când o eră învelită cu ură

versul meu ce nici singur nu-l ştiu
ce se duce, şi vine şi nu se mai duce
mereu lasă în mine când totul pustiu
când în tine nimic ce seduce...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deziluzie

Lumea mea de ieri,
Nu mă mai cuprinde,
Lumea mea de azi,
Neplăcut surprinde.

Lumea e un bluf,
E o paranteză,
Cacealma de puf,
Fără antiteză.

Clipa în neant,
Trece ca o umbră,
Cal fără valtrap,
La caleaşcă sumbră.

Şi mă bate-un gând,
Să dau tot la spate,
Versul să-l ascund,
Să nu-mi mai dea coate.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara mine

Fără mine, lumea va fi mult mai frumoasă.
Fără mine, lumea va fi mult mai bună.
Fără mine, lumea va fi aşa cum
Este ea, nu cum este acum –

Fără mine, se vor întâmpla multe: iată
Nu îndrăznesc ce anume, să spun –
Fără mine, lumea va fi minunată
Aşa cum este ea, nu acum –

Fără mine, pe lume va fi mult mai bine,
Fiţi siguri, fiţi aşa cum
Visaţi să fie lumea fără de voi, aşa cum
Lumea, cu mine, nu este acum…

poezie de Liviu Florian Jianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Plimbarea fi-va împreună...
Eu înainte, iar tu după,
Fără inel, fără cunună
Şi ochi te vor privi prin lupă.

Ce-o fi găsit, cum de-a iubit-o?
Vor spune fără să-nţeleagă,
Ce cauţi tu aici smintito?
Lăsaţi-o, n-are mintea-ntreagă!

Vei fi total descoperită
Şi nimeni care să te-ajute,
La ora cea nepotrivită,
Doar gânduri grele, neştiute.

Alei ca un peron de gară,
Eu înainte, iar tu după,
Tu ultima mea locatară
Din viaţa ce-am privit prin lupă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea

Te-aş invita la o cafea, iubire,
Dar nu ştiu unde, cafeneaua noastră
E-nchisă acum şi doar în amintire,
Îi susură un rău pe sub fereastră.

Poate-am găsi o alta, în vreo toamnă
Ce rătăceşte astăzi, ca şi noi,
Tot neaflând un loc unde să-şi cearnă
Din ochii trişti, încă neplânse ploi.

Ne-am saluta cu câteva cuvinte,
Ne-am spune cât de bine ne e-n suflet,
Apoi ştiind că fiecare minte,
Am trece peste clipă, cu un zâmbet.

De una şi de alta am vorbi,
De vara ce-a plecat să doarmă-un pic,
De iarna ce cândva, iar va veni,
Fără de fapt, să povestim nimic.

Doar gândul, fără voie ne-ar zbura,
La fel ca frunzele purtate lin de vânt,
În vremea când privirea doar, vorbea,
Fără ca noi să spunem vreun cuvânt.

Banal, într-un final ne-am despărţi,
Plecând pe drumul nostru către seară,
În timp ce fiecare ne-am gândi,
Oare de ce, cafeaua e amară?

poezie de Elena Neicu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le şoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aş vrea să ştiu de le e bine...
Ce n-aş da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Şi-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata,
Că-n viaţă, ea s-a descurcat,
Să ştie că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Şi v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Şi nicicând nu am să vă uit!

Ştiu că ne-om întâlni o dată
Şi-atuncea fericiţi vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima întrebare

ne despărţim ca să ne întâlnim
pe aici, pe undeva, cândva
lăsasem bagajele într-o gară părăsită
fără trenuri, fără şine
doar un hamal rătăcea prin odăile goale
mereu mă întreb cum am ajuns aici
de ce-am plecat
azi nu mai ştiu şi e târziu
ochii orbi nu mai văd
nici ploaia, nici vremea ce curge
atât de gol, atât de singur
într-o viaţă murdară şi ternă
trenul zace în gară
nu am ajuns
rătăcisem întâlnirea într-o gară uitată
călătoream fără drum, fără sens, fără ţintă
sau poate doar atât mi-aduc aminte
în zare, pajiştea arsă printre negri copaci
uneori vroiam să mai rămân
să cânt, să ţip
trist mă aşez pe streaşina lumii şi plâng
năpraznica noapte coborâse între oameni
cuvintele rătăceau pe buze rănite
doar vântul şi moartea mai ţipă prin crânguri
păsări ucise în zbor
norii au fugit în catacombele vieţii
raza de soare s-a ascuns în pâraie
se stinge treptat gândul rămas
ruine în jur, ruină în mine
în beciuri hieroglife de veacuri furate
zei au căzut, monede stricate
în jur, aplauze bete
în arborii goi, ciori negre, de soi
ţipă şi ţipă
o lume destrămată în vaietul ultimului damnat
în vale, o gară
un tren fără gară
târziu, am înţeles
eram o imagine deformată
a unui timp rătăcit în penumbră
lumina plecase să ajungă cuvântul rămas între pleoape
luneca imperceptibil către nefiinţă
s-a pierdut apoi în miezul firesc al neputinţei
azi sunt mai puţin singur decât ieri
sau poate nu mai sunt decât un cuvânt
pe ăst tragic pământ
agăţată de cer a rămas o întrebare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul fără nicio ocupaţie nu se poate bucura niciodată din plin, pe faţa leneşului veţi găsi mereu amprenta nemulţumirii şi a apatiei.

citat celebru din Heinrich Heine
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vouă!

Voi muri fără voi, veţi muri fără mine,
Cine ştie de-i rău, cine ştie de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.

Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Şi zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanţ în bilanţ mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greşit, unde-i Doamne finalul?

Vă salut şi vă iert, dar iertaţi-mi şi mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Şi aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.

În lumină pe rând şi pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieţilor maluri,
V-am iubit, m-aţi iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ţine.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să ştiu

Nici devreme
nici târziu
ba mă eşti
fără să ştiu!
Azi dimineaţă cum stau eu
pe balcon
să urmăresc formele de albastru
ce aleargă de la un zeu la alt zeu
a venit o picătură
de ploaie
şi mi-a udat bunătate de frunte!
De atunci plâng într-una!
De ce nu mă ploaie şi pe mine
minele
pe o frunte de picătură de ploaie?
De ce?
Şi îmi zic în sine
Îmi zic:
Nici devreme
nici târziu
ba mă sunt
fără să ştiu!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu ştiu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găseşti, să mi-l dai
Aş fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai ştiu, le aştern ca prin vis
Şi de n-am să-l găsesc părţi, din viaţă-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aş vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puţin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Ştiu că este târziu...
Chiar nu vrei să te laşi până nu-l vei găsi?
Înţeleg... dacă-l ai... poţi la mine veni.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără ţintă anume,
Cu un dram de noroc,
Şi nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii ţintă,
De grăbiţi trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea uşor trădători.

Despre viaţă şi taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcaţi ca de haine,
De minciuni şi livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colegului meu de condei, inginer Augustin Jianu

Închin carafa cu vin
În cinstea lui Augustin,
Beau să mă ţină tot anuʼ
Doar din... "Crama lui Jianu"!

epigramă de Cristina Mariana Bălăşoiu din Cu umoru-n buzunar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pleca! ...

Vrei lânga mine să rămâi,
Să-mi faci din pieptu-ţi căpătâi?!
Să uit de al tristeţii gând,
Nu mai pleca nicicând, nicicând!
Să-mi fie sufletul senin,
Nu doar o cupă cu venin.
Să mă trezesc sperând, dorind,
Să ard, cu patimă iubind.
Să mă privesc în ochii tăi,
În care tremură văpăi.
Să uit trecutu-mi făcut scrum,
Nu mai pleca nicicum, nicicum!
Spre tine să mă-ntorc râzând
Când ţi-aud glasul implorând:
Eu voi rămane! Tu rămâi,
Să-mi fi iubirea mea dintâi?!
Şi-am să îţi spun cu glas domol,
Fără s-amân, fără ocol,
Cu ochii larg deschişi visând:
Nu mai pleca nicicând, nicicând!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva şi tata a iubit

dragostea e doar un gest prin care
trece liniştea înspre libertatea
de a iubi şi a fi iubit

cândva şi tata a iubit
ştiu bine asta

îmi plăcea să mă prefac că dorm şi
liniştea cobora peste patul meu
ca o umbrelă
era cald în acea oră târzie
consumam vise
(simţeam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
şi-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine şi el doar o tăcere şi
câteva respiraţii dizolvau
întunericul proptit de geam

curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu şi cu jumătate de ochi
încercam să ţin timpul în loc

la urma urmei orice suferinţă
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
Pe prundul gândului aş rătăci
Până cocoşii zării, prin cântat,
Ridică vălul cerului lăsat.

Cu sufletul în straiul vieţii tern,
Pe pragul casei tale-am să m-aştern
Şi-atât de dragă raza vieţii mele
Aş face-o zbor de aripă spre stele.

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
De clipe trupul mi l-aş desfrunzi
Până ce toamna, fără de cruţare,
Va lua din mine pata de culoare.

Când ziua obosită-ar amurgi,
Tot plânsul norilor l-aş răscoli
Şi-atât cât poate lacrima să vadă,
I-aş ţese iernii fulgii de zăpadă.

Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi,
Cocon în fir de lună m-aş zidi
Să pot renaşte-n fluture de noapte
Şi-n cruce inima prinzând pe spate,

Aş rătăci, în nopţi lungi şi pustii,
Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (4 iulie 2008)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!