Slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să
delimiteze forţa mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste oraşul muribund

// îmi aud de fiecare dată paşii uscaţi pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai ţipe ca şi cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respiraţii dor ca şi cum ai fi vinovat de ceva

dar nu ştii de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei şi acum mă apasă fiecare mişcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
să te îngrop aşa de vie cu tot cu păpuşile tale şi rochiţele cu volănaşe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
şi controlez mai bine durerile / ca şi cum aş avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
şi frica de ace dispare

dar nu dispare tristeţea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieţii mele
fără ea nu aş mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat şi ea să se uite la culoarea semaforului
şi nu a văzut că este roşu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund paşii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
şi acum nu mai aud ţipetele/ respiraţiile/ mişcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul ţigărilor de contrabandă/ şi nimeni nu-mi spune hai ieşi de acolo / nu e vară / e primăvară şi

toţi ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea învierii

între mine şi mine este un loc viran
acolo îngrop trupurile iubitelor pe
care nu le-am uneori melancolia trece
în halat şi papuci de spital are mănuşi
chirurgicale şi instrumente pentru prele
vat organe precis va găsi un ficat pe
care l-am mângâiat un muşchi un zâmbet o
venă pentru un transplant în poem melan
colia se plânge că iar e de gardă în
noaptea de înviere când toate poemele
din lume se ridică din praful uitării şi
ca nişte zombi îşi caută autorii pe străzi
printre blocuri le aud cum vorbesc într-o
limbă străină ajutor ajutor strigă o parte
din mine vom fi înghiţiţi de cuvinte alerg
urmărit de vinovăţie şi frică spre buncărul
antiatomic de fapt o groapă întunecoasă şi
strâmtă în care abia încap munţii cu zăpezi
şi tot ce am mai adunat în cei 40 de ani
de rătăciri prin deşert privesc ceasul
care îmi rugineşte pe piept e noapte
noaptea lungă a învierii

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abandon

oboseală / sevraj / linii de tensiune

între corp şi inima care a încetat să mai bată

aparent / mă simt învăluită de un frig tăios

acum când a început să ningă din nou în martie

// nu îmi folosesc la nimic hărţile care îmi arată doar drumul înspre ieşiri //

încerc să merg în partea cealaltă cu soarele înfipt în carne ca o busolă

dezlipesc etichete de pe cutii alb cu mov
unde am pus la păstrare frica

şi scriu a b an d on

//
aici în camera frigorifică carcasele animalelor nu mă înspăimantă

sunt detaşata şi calmă

în mod absurd îmi vine în minte imaginea mamei
cu corpul ei fragil atârnând şi ea de unul din cârligele groase pline de grăsime

mă lipesc de ea

şi in loc de răceală simt caldură

aşa e de fiecare dată când corpul încearcă să mă mintă
dar mintea e mai trează ca oricând / micile dureri şi micile obişnuinţe
micile bucurii
au devenit
evenimente care mă scot din vise

trebuie doar să nu uit de unde am plecat

din acest oraş lăcuit ca o mare de gheaţă

am lăsat acolo totul

îmi aprind în vis o ţigară în mijlocul unui bulevard

şi îmi imaginez din nou blocurile de sticlă şi metal din care am evadat

dar am adus cu mine tot

//aşteptarea. frica. dominanţa. înţelegerea.//

acestea sunt sentimentele care nu mă lasă să dorm

să visez un crater uriaş în care să mă prăbuşesc / în zbor lin ca o pasăre
prinsă de iarnă fără casă. scriu din nou ab a n do n aici în camera frigorifică
în mijlocul lui martie

alături de mama mea îngheţată pentru eternitate.

şi respir aerul rece cu plămânii sedaţi/ obosiţi/ în sevraj /
mai trag un fum de ţigară şi totul dispare în fumul şi ceaţa această crescândă a visului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi făcuse mie pasărea aceea, ca s-o ucid? Nu-mi reproşa nimic. Atârna în mâinile mele mici ca şi cum îmi dădea un sărut de adio. Am îngropat-o încet. Apoi bătrânul din mine a desenat pe moviliţă o cruce. O lacrimă a căzut în mijlocul ei. Murea specia din mine şi se năştea omul. De atunci, sufletului meu îi este hărăzit să cânte şi să zboare, dar să şi fie lovit de moarte. De atunci îmi îngrop veşnic sufletul ucis. Dar ce ciudat, de data aceasta, cu fiecare înmormântare devin mai tânăr. Da, pasărea mea de vis m-a iertat. Prin moartea ei nevinovată a ucis vânătorul din mine.

Dan Puric în Fii demn!, Vrăbiuţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ochilor albastri

dimineţile mele încep cu tine
şi vocea ta atât de apropiată mie acum
urcă încet soarele pe cer
topindu-mi fiecare vertebră
de ce ţi-ar fi teamă că mă vei pierde
nu vezi cum destinul mă desenează deja
fluviu subţire în căuşul mâinilor tale?!
aşa se nasc poemele mele
din kilometri de aşteptare
până când ne vom întâlni
şi braţele ţi se vor desprinde din umeri
înconjurându-mă cu o mare de linişte
la fel de firesc precum cerul
înveleşte pământul în aripile sale de tul
abia trezită din somn pasăre diafană
această duminică are culoarea ochilor tăi

poezie de Adriana Marilena Simionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua scrisoare cu destinatar necunoscut

undeva la ora asta se moare spune poetul
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil
pe care Dumnezeu îl va legăna
pe o aşchie de lumină

toate lucrurile astea există
însă tristeţea pe care o împart la unul
sfredeleşte în mine
ca un vierme
cu rana sub piele
îmi strâng genunchii la piept
şi strig
ecoul se izbeşte de pereţi
aud un oftat
ridic ochii şi privesc atent
în cameră e cald
aerul se dizolvă
sub perdeaua
nemişcată de o vreme
se instalează frica
ştiu că sunt neputincios şi că tata
mi-ar fi întins o mână

mi-e dor de tata şi de oamenii care
mă strigau pe numele mic
uneori îmi vine să le scriu o scrisoare
dar am impresia că tata s-a mutat
aş scrie şi fratelui meu plecat
în ziua în care
cireşii plesneau de culoare dar
negrul de afară îmi juleşte privirea
şi nu-mi amintesc decât
de mama care
strângea durerea între palme
ca pe o amintire

undeva la ora asta se moare
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil

şi toate lucrurile astea există

deşi seamănă cu un cimitir fără cruci
în interiorul meu e cald
acolo îmi îngrop sentimentele
şi adulmec fiecare clipă
dar n-am să mai vorbesc despre mine
sunt prea bătrân şi mi-e teamă
nu mai am nimic
nu mai am nici prieteni ci doar
o secvenţă pe care o derulez
dimineaţa la amiază şi seara

ultimul gând se desprinde de mine
ca o coajă de nucă toamna
dezamăgit mă închid pe dinăuntru
şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

poemele de dragoste se scriu numai seara
aşa se cuvine
atunci şi cuvintele au umbre
după care să ne ascundem în timp ce jurăm
că nimic nu ne va despărţi
deşi stăm fiecare pe câte un mal
al singurătăţii
că ne vom iubi până la moarte
deşi moarte este un cuvânt pe care
cei ce iubesc nu ar trebui
să îl rostească niciodată
poemele de dragoste se scriu numai seara
atunci ispitele au contururi estompate
ca şi demonii cei frumos cântători
înlănţuiţi de catargele corăbiilor
plutind în derivă
poemele de dragoste
se scriu numai seara
când razele întunericului usucă
cerneala de pe hârtie
şi lacrimile din călimară
când fiecare îşi poate alege
o stea şi o inimă
cărora să le dea acelaşi nume
pe care îl va uita
până în zori

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totusi iubirea peste blestem

Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.

N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzătorul este liber de vedere! În momentul în care realizezi că tu eşti Conştiinţa, ego-ul este complet dizolvat. Nu se pune problema să abandonezi ego-ul, ci să recunoşti Conştiinţa. Ea este Veşnic Prezentă, este Acum, Aici. Cunoscutul însuşi creează frica, prin limitare şi raportare la el însuşi. Gândului despre frică îi este frică de gândul de libertate. Când noi avem recunoaşterea, acest sentiment de separare dureroasă de/între mine şi restul lumii dispare. Apoi, dispare dorinţa de a mai căuta ceva, ai ajuns la capătul oricărei forme de căutare. Apare acel sentiment al Veşniciei, al Vieţii Veşnice. Conceptului de frică din mintea ta îi este frică de conceptul de libertate. Cât de valid poate să sune asta? Doar Prezenţa există, nu există nimeni care să fie prezent. Doar cuvintele există, nu există nimeni care să vorbească. Există doar ascultarea/auzul, nu există niciun ascultător. Când laşi aceste cuvinte să intre în contemplare în tine, vei vedea că există foarte mult spaţiu în ele. Cuvintele care răsar din linişte, se întorc înapoi în liniştea desăvârşită, cui aparţin? Ce anume nu trece pentru că este deja de veacuri Veşnicia Veşniciei?!

Atmaji Maharaj în De unde ştii că nu eşti deja iluminat?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peroane

gara se făcea din ce în ce mai mică
un obiect pus în faţa camerei de filmat depărtându-se

oamenii se mişcau mai încet / acele ceasului se mişcau mai încet

în spate oraşul se transforma într-o iluzie

de acolo de unde veneam eu / de sub cerul ca un arc electric

desprinderile păreau uşoare / dar nu era aşa

ştiam că trebuie să plec undeva

să-mi ascut durerea ca pe o bucată de creion

cu care am scris pe pereţii gării // limpezimea se pierde încetul cu încetul//

paşii pe asfaltul gros

până la eliminare doar câteva secunde / în timp ce trenul se apropie

atunci am simţit nebunia

calvarul

inima îmi devenea din ce în ce mai mică

odată cu trecerea în slow motion a timpului / camera de filmat care mă privea

le întorceam zâmbete false oamneilor care şi ei mă priveau

le cunoşteam bine soarta deşi ei nu ştiau

aveau să se întoarcă şi ei în oraşele lor pline de fabrici dezafectate

cu amintirea drumurilor care te leagă cu picioarele de pământ

ca un paratrăsnet prin care se scurge fluidul electric al zilei

//

apoi a venit noaptea şi dintr-odată nu am mai rămas decât eu şi trenul

în căldura sufocantă am întins braţele şi camera s-a oprit din filmat

m-am desprins/ am zâmbit morţii senin şi am plecat mai departe /
în visul meu în care oraşul era din ce în ce mai frumos şi strălucitor
în visul meu în care te sărutam pe gură şi eram vie / mă gândeam la o pasăre scăpată din cuşcă

o pasăre pe care o găseşti zbătându-se pe trotuar / te uiţi la ea şi inima ţi se strânge

simţi bătăile aripile ei pe şira spinării / acelaşi arc electric care se descarcă în tine /

şi din tine pleacă mai departe / nimeni nu ştie unde.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ai vrut să-ţi pictez vulturi
pe aripile de colibri
să mă ascund în mare
colorat în delfini
să-mi spăl singurătatea
cu lacrimile tale de fericire
spuneai să jertfesc două cuvinte
la răsăritul iubirii
să-mi îngrop tristeţea
în nisipul deşertului
ai dorit să mă trezesc
când îmi voi fi devenit
propriul meu înger
apoi ai fugit şoptindu-mi
să nu uit că sunt unic
ai grijă de pietre... ai mai spus
înainte să mi te faci lumină
iată-mă divino
sunt îngerul
tuturor pietrelor din suflet
şi acum... şi acum?

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către tine

Azi m-am oprit să mă uit la drum...
Calea era doar pe partea mea.
Am adunat paşii...
Ultimile tale cuvinte sunt închise în mintea mea
Şi nu-mi mai spun că mi-e dor de tine,
Şi nu-mi pretind zâmbetul a fi adevărat
Pentru acele zile când nu mi-ai spus nimic despre timpul tău.
Gândurile mele sunt gata
pentru altoirea din primăvară.
Mîine, zgomotul vieţii se va întoarce la mine
Şi-ţi voi scrie din nou...
La tine, în lungul drumului... soarele...
Şi umbra nu l-a însoţit niciodată.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

No-fire escape

nu totul e despre tine/ nu totul e despre arderea interioară
precum arderea pădurilor

realitatea vine în tranşe care îţi ameninţă
starea de bine/ privesc cerul ca pe un balon scăpat de un copil

fără mamă şi tată / balonul e singurul lucru pe care îl mai avea

am ales să tresar la fiecare explozie a tristeţii

// bucuria e o armă letala, atunci e un semn că
s-a mai sfârşit o clipă în care ai fost fericită //

strada se întinde ca acest poem şi tu te grabeşti

în loc să stai în coloana nesfârşită de maşini

în drum spre mare

orizontul se descarcă precum o cupă de escavator
peste o groapă în pământ

ia-mă în braţe si spune-mi că totul va fi bine
dar nu, nu e despre mine / e despre ascultarea vocii care se aude peste tot

şi-ţi spune / scrie despre asta

scrie despre copilul abandonat

adu-i balonul înapoi

mărşăluieşte zi şi noapte ca o insectă în căutarea mâncării
apoi aşteaptă pe cineva să te strivească un pic

apoi nu mai vezi nimic/ eşti pe audio-only.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi, crescând mai mare, le-am dat lor, celor ce mă priveau de după gard, sufletul meu. Iar ei îl dădeau de-a dura prin colbul vieţii şi mi-l înapoiau strivit, lovit şi fără de viaţă. Trist, îmi luăm propriul suflet în braţe şi-l mângâiam. Apoi, când se refăcea, mă părăsea zâmbind şi se arunca naiv în braţele pofticioase ale celor din jur. Şi din nou, zdrobit de valurile vesele dar necunoscute ale vieţii, se-ntindea obosit la picioarele mele, spunându-mi că este pentru ultima oară. De atunci îmi îngrop şi dezgrop propriul zbor sufletesc ca pe un blestem.

Dan Puric în Fii demn!
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu înţeleg; până acum, în ceilalţi ani n-ai reacţionat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Aşa crezi tu?! Ţi-am mai spus, Lia, cât de puţin mă cunoşti; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ţi spun? Da, tot aşa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar că, desigur, nu de faţă cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înţeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ţi-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar ştii bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prosteşte, iar cuvintele rămân, nu pot fi şterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred că exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cum aş putea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu şi acum.
Lia: Dacă-mi povesteşti, poate te vei simţi mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă eşti dispusă să mă asculţi...
Lia: Te ascult, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Everest

mă mişc ca într-un vacuum în care particule suspendate
plutesc / nu am acea inimă pe care să o
împart cu tine/ ceva mă forţează în trecerea aceasta
de la sălbăticie la a tăcea încontinuu

// mii de cartoane lipite de pereţi ca benzile desenate îţi arată sensul//

mereu ocoleşti străzile întunecate de frica unui monstru ascuns în întuneric

dar nu astăzi

când direcţiile se schimbă/ decupezi din cartoane
oraşul şi străzile lui

mergi încet şi cerul pare un bibelou care se sparge deasupra ta

// ce să faci cu toate aceste cioburi //

ai o gură pe care vrei s-o lipeşti de tine mai mult
ai o gură pe care vrei să o coşi
ai un piept ca de păpuşă rusească
ai o inimă plină de nicotină şi apă

nu mi-a zis nimeni că dacă ar fi ceva pentru care să lupt/ aş lupta

când picioarele sângerează mă simt ca pe everest / privind cadavrele îngheţate ale celor
care nu au reuşit să supravieţuiască

şi eu trec printre ei / am o boală

nu te întoarce înapoi să priveşti / nu vei vedea piscul

la ce bun să îl cucereşti

două trei secunde de respiraţie profundă şi puterea de a te întoarce
scade

aşa că rămâi aici / în liniştea camerei tale / e mai multă dragoste
decât ai putea să crezi.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Vise spulberate... multe,
Nimeni să te mai asculte,
Lacrimi, un oftat, tăcere,
Sufletul în tine piere

Nici nu ştii ce îţi lipseşte,
O idilă, o poveste,
Un ceva... dar ce anume?
Îl doreşti, nu ştii a-l spune

Lupte, lupte şi iar lupte,
Gânduri vrute şi nevrute,
Teamă, deznădejde, gol
Arzi în tine, e pârjol

Şi devii încet cenuşă,
Disperarea ţi-e mănuşă,
Ţi-a cam devenit trăire,
Ai uitat ce e iubire

În oglinzi deja crăpate,
De necaz, de nedreptate,
Te priveşti... nu vezi nimic,
Nici măcar un zâmbet mic

Ştii că eşti, ştii ce ai fost,
Dar te cauţi fără rost,
Te gândeşti, ce te omoară?
Poate lumea materială?

Tu eşti suflet, o lumină,
Eşti iubire fără vină,
Curcubeu senin de vise,
Nu nevoi adânci, abise

Când plecăm, dispar cu toate,
Devenim iar libertate,
Dar de ce să mai aştepţi
Să ajungi printre cei drepţi?

Nu mai bine e acum?
Uită totul, fă-ţi alt drum,
Unul drept, doar pentru tine,
Pe care să fii tu bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama şi tata ţi-au spus că te iubesc şi că vor avea grijă de tine. Acum sunt pensionari sau nu mai sunt deloc şi tu încă aştepţi ca cineva să aibă grijă de tine. Guvernul ţi-a promis un job, un nivel de trai şi guvernul nu e în stare de nimic. Te încălzeşte asta când vezi că nu îţi permiţi mai nimic? Iubita sau iubitul ţi-au jurat dragoste eternă şi acum te-au părăsit. Te-au trădat. Te simţi mai bine ştiind că eşti îngerul neprihănit şi că celălalt e vinovat pentru suferinţa ta? Vezi? La asta mă refer când spun că să nu îţi asumi responsabilitatea te face sclav. Cineva trebuie să fie responsabil. Şi când nu eşti tu şi e altul, nu mai ai nicio putere pentru a face ceva bun în viaţa ta. Cum ai putea să schimbi ceva ce nu e responsabilitatea ta? În acelaşi timp, să fii o persoană responsabilă cere un preţ. Ai sau nu ai chef, de tine depinde totul. Ai obosit? Nu e nimeni care să îţi ia locul şi să îţi facă treaba.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ea cântă,
cântă un cântec cald şi lin..
Care curge peste toate lacrimile lumii..
Şi ale tale..
De vrei, va înceta să. ti mai cânte..
Si. şi va topi glasul, intr. un suspin..
Îşi va întoarce cuminte privirea,
dacă asta îţi tulbură inima
zdruncinând. o in adâncuri..
Dacă paşii ei către tine te cutremura,
curgerea ei te va ocoli dureros.
Ea pictează,
picteaza cu macii sufletului ei
peste tine..
şi peste lume..
Dacă atingerea degetelor ei..
îţi desenează in inima, freamăt
atunci îşi va întinde mâinile doar către Cer..
intr. o ruga smerita..
Ea păşeşte,
păşeşte timida prin gradina. ti singuratica..
Se joacă cu fiecare floare..
şi adulmecă tacut fiecare mireasma a ta..
Dacă adierea fiinţei ei te stinghereste
Vă îngenunchea la poarta sufletului tau..
iar apoi va fugi..
Ea curge..
curge peste lume.. şi peste tine..
Dacă izvoarele adâncurilor tale se tulbură
simtindu. i alunecarea
lina
Ea.. uşor se va retrage..
adunandu. si apele
intr. un ocean
de iubire...
Cu care va înfăşura Cerul..

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!