Cu săruturi pe stâlpi
s-a urcat mai sus cu o treaptă decât steaua sa
aflată în carul mare
privește cu întregul albastru pământul sub pași
se mișcă într-un timp al neîntoarcerii-n vis
în care porțile înfloresc în piatră săruturi
și valsează cu sunete sub corzile întinse ale viorii
de dincolo de cuvinte se strigă cu metafore
pentru îmblânzirea sufletelor bolnave
și întruparea lor în tot ce se înfiripă viața
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sub steaua purității
Nu se va naște
în cuvintele unui poem
cu imagini și metafore,
acoperite cu faguri de miere
în care s-a topit dulce nectarul
cu lumina sărutată de flori,
fluidă și vâscoasă cum e viața,
Plăcerea risipită va fi moale ca mătasea
în tăcerea stropită cu mirosuri
din care curge zilnic sfârșitul,
cerul privit ca o sferă cu stele de foc
luminează în orice parte pământul.
Înțelegerea noastră se deschide
gata să absoarbă tot ce se schimbă,
aura prinde contur nevăzut
și crește ca aluatul dospit
sub steaua purității.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia locuiește și într-o frunză
O trăire-n iubire, nu în pat
este poezia adevărată,
mireasă pe pagina albă
desenată-n cuvinte.
Poezia locuiește și într-o frunză
în care se cântă cu sufletul
doina unui neam rămas în istorie,
să-și are pământul cu lacrimi
și cu săruturi de dragoste
împreună cu femeile și copiii,
în unitate cu ceilalți trăitori
ce clădesc istoria țării
piatră cu piatră
și o trec prin porți, o înalță-n coloane
și zbor de păsări în univers,
asemenea lui Brâncuși.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba din adânc
se-ntoarce cu fața la lună nouă
și spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat
limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urc în cuvinte
Urc în cuvinte și le înțeleg sensul
până-n profunzime,
sunete mângâietoare
mă desprind de teama
care se ivește peste tot.
Pentru ca o dorită liniște,
să se așeze împrejur
nimeni nu face niciun efort,
suntem cu toții părăsiți
într-un haos al nepăsării.
Cu ochii permanent atenți
străbați nefericirea prezentă
și te simți nostalgic în amintirea
siguranței vremurilor trecute.
La ce poți să mai aspiri
când se pierde trăirea clipei de bucurie
împreună cu alții
și viața minunată trece.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără corp și pași
tăceri rupte din tainele nopții
îmi lasă teama în simțuri
într-un timp continuu, fără corp și pași
prin care trec fără să-l percep
unde-mi pot grava clar amprenta
sau pierd în uitare trecutul
multe întâmplări se pot manifesta
în viața fiecărui om
indiferent de participarea sa
nu și de performanțe
sedimentate-n scrieri
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de emoție
M-am întrecut cu vorba fără să scriu,
cuvintele le-am scăpat din frâu
după ce m-am hrănit cu spusele altora
luate așa cum sunt.
Dincolo de emoție
am prins în brațe femeia.
Ca un făcut s-a născut ideea,
limba de clopot a sunetelor
care urcă și coboară pe portativ
alunecoasă
pe corzile viorii portocalii.
Arcușul se desprinde pe tonalități
triste și amare
căzute în vibrații de amintiri
țesute în ascunsul sufletului.
Adevărul crud
se ridică la suprafață ca uleiul,
dar îl vor arunca
ca pe un surplus învechit,
un pui de pasăre căzut din cuib
acolo
unde nimeni nu-l ocrotește.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sorb cerul din priviri
Noaptea se așază pe un scaun de lemn
citește un poem al luminii
și subliniază cu negru.
Luna privește de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
și pleacă la plimbare prin galaxie.
Mă prinde somnul și ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.
Caii dimineții pasc pe pajiște,
muntele tace și mișcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sorb cerul din priviri
Noaptea se așază pe un scaun de lemn
citește un poem al luminii
și subliniază cu negru.
Luna privește de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
și pleacă la plimbare prin galaxie.
Mă prinde somnul și ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.
Caii dimineții pasc pe pajiște,
muntele tace și mișcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul cel mare
La moartea lui o stea s-a stins
steaua vânătorului ciclop,
lumina-și dăruie umbra unui arbore albastru
cu frunze tremurate-n cântec
ce mângâie tăcerea,
iar noaptea-i dă glas vântului
curge mimând sunetele dimineților stelare
alunecând spre marea neodihnei
între țărmuri nepăsătoare.
Gândurile capătă zimți de os,
prind un zbor înalt, vertical
și ajung din urmă nesfârșitul
mereu tânăr,
în acest triunghi de uimire
din care privește ochiul cel mare,
lumea se vede nestatornică
și vulgară.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu răspunde
Cântă la viori din lemn fulgerat
cu acordul muzelor pădurii
până la întruparea în faun.
De o vreme încornoratul stă și privește turmele
și în cântec de fluier tânguitor
își duce viața însemnând pe un băț
trecerile stelelor pe deasupra capului.
Din când în când întreabă;
în ce lume să se nască pentru totdeauna
să nu-i mai sece izvoarele minții
și să devină altcineva?
Nimeni nu răspunde.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Risipă-n albastru
încerc să-mi vindec sufletul pârjolit
îi las amprentele să se șteargă
de pe filele scrise cu patimă
până tăcerea se va întrupa-n cuvinte
și devine risipă-n albastru
nopțile devin franjuri în vânt
culorile toamnei îmi absorb privirea
doar cântecul păsărilor răsună
nu le speria
ele păstrează melancolia frumos
gândește
lasă porțile memoriei deschise
și prinde la stâlpi
florile cunoașterii
din inima rănită de iubire
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum un vultur de pradă
Își freacă mâinile de nerăbdare
și parcă nu-și mai încape în piele,
mă atinge ușor cu o plăcere impusă.
Nu vrea să se dea bătută și-și încearcă aripile
cum un vultur de pradă,
privește de sus cum se desfășoară lucrurile
apoi coboară cu picioarele pe pământ,
răsuflă ușurată, rupe zăgazurile care-o domină,
împarte problemele după importanță
și se face plăcut surprinsă de întâlnire.
Mă invită într-un loc mai retras
unde putem fremăta cuvinte plăcute
însoțite de o mângâiere de sunete melodioase
care ne contopesc sufletele deschise.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dulcea libertate
Mai demult, totul se intuia ușor,
știai de unde se mișcă lucrurile
și unde-ți găsești femeia.
Te pregăteai din timp;
îți îmbrăcai hainele potrivite,
așteptai cu gândul priponit de scop,
ca și cum nimic n-ar fi imposibil.
Îți luai avântul necesar,
și la capătul drumului
porțile erau deschise,
fie că aveai curajul să intri,
fie că nu...
Acum totul e imprevizibil!
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea încheiată la nasturi așteaptă
Stiu tăcerea cum sporește sub piele
și ochii privesc golul cum se umple,
cum se conturează subțire culoarea în cânt
într-o vibrare pe corzile viorii.
Iubirea încheiată la nasturi așteaptă,
în ființa mea se petrec lucruri neprevăzute
și sângele face febră în mușchii pieptului.
Cuvintele le strâng și le închid în seif
ca pe niște teancuri de bacnote
din care se plătesc gândurile
bogat fructificate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albstru Voroneț
tu ești o umbră albastră
neștiută de lumină
ascunsă-n gânduri
care-ți desenează contur
eu sunt dincolo de ea imperceptibil
viu în conștiință și atât de îndrăgostit
urc prin tine un Voroneț
cu pereții sângerând albastru
în același contur
infinit
cu o iubire-n afără de timp
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ochii de veghe
S-a dezis de îndată de uitare,
stare obișnuită
și urmările au fost lăsate
încât schimbările se produc,
într-o conștiină care se implică,
lumina călăuză devine
cu scopuri sobre și înalte.
Deasupra respiră adânc adevărul
pe fiecare treaptă urcată.
Bucuria o simte în piept
unde încearcă să o statornicească
într-un lăcaș umbros,
cu ochii de veghe
pe tot ce înseamnă atingere,
îndepărtează la timp
forma care rănește.
Ea păstrează o taină
ce nu se poate descifra
decât cu multă dragoste.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trec printre blocuri de piatră
Împarte bucurii cu imaginea ta alăturată,
nu se mai văd țărmurile cuvintelor,
curge prin propoziții o lavă descătușată
departe de a înțelege sensul ascuns.
Ne zbatem într-o măcinare de nervi
în care căpătăm identitate recunoscută,
câmpul nostru vizual se lărgește mereu
de rămân mirate ostlitățile.
Noaptea se rupe din staturi de ceață,
se întinde peste orizont până departe,
chipul tău se lungește de umbre
de nu-l mai pot cuprinde-n desen.
Trec printre blocuri de piatră
unde zeii își fac loc de odihnă,
nu vom câștiga nicio rugă
care să ne facă mai buni decât suntem
Îmi serbez acolo ziua de naștere
pe maluri sărace de ape străine
unde diminețile răsuflă ușurate
ca într-o peșteră de ștergere a trecutului.
Pe unde au trecut nomazii cerului
trec și eu cu aceleași păcate ancestrale
pe care vi le las vouă să le iertați.
Amândoi au gesturi împrumutate
El era pe corzile viorii
mai autentic decât zi de zi,
își lăsa sufletul să trepideze
pentru inimi fermecate.
Ea îmbrățișa fluturii albi,
îi răsfăța pe umeri și pe sâni,
își mlădia trupul în cântec
ca tulpinile din trestiile lagunei.
Amândoi au gesturi împrumutate
de la știutorii de gânduri,
iubesc alfabetul înțelepților
pe care îl folosesc în cuvinte.
Tot ce scriu cu ele
într-o limbă curgătoare și simplă,
se citește cu răsuflarea tăiată
de o dragoste răpită.
Nimic nu se stinge în osul înflorit
în care măduva respiră răcoros
dulceața mierii din potirele
din care și Domnul a băut.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stă în corzile
vocale și mișcă o arie protejată
fără să-i lipsească masca
de piatră adusă din frunzele verzi
nu mișcă la orele de solfegii
trage cu echerul locul din spațiu
unde își întinde corzile vocale
suprasolicitate de trăirile intime
melodia unde a plonjat îl duce
pe serpentinele unui pământ oval
bun pentru odihna de la malul mării
unde a întins nisipul stropit cu rom
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce se naște este ursit
Se face noapte în gânduri și tu nu adormi,
se țes pânze care acoperă somnul așteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.
Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.
Ursitele stau în jilț cu nervii întinși
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,
tot ce se naște este ursit.
Urcă prin mine izvoarele moștenite
în inima cui nu vor fi limpezi?
În suflet înfloresc mugurii speranței,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,
dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.
Din timp în timp soarele-și ridică ochii
și sărută cu dragoste pământul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte mai pline de sens
Tu ai rămas în oglinda inimii
o ființi vie, voluptoasă
plecată-n fântânile cerului
să-ți izvorăști aspirațiile pământene
Eu nu te-am părăsit niciodată
cum și tu ai rămas înlăuntrul meu vie,
nimb care sângerează în lacrimi, cuvinte
mai pline de sens
decât însăși viața care n-are margini,
ci mai degrabă linii spirale
care urcă lumina lângă lumină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!