Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realicartea

Din carte a ieşit un ochi.
Deşi era obosit s-a deschis larg
şi în acel moment a văzut unele lucruri pentru prima dată.
Nu după mult timp şi-a făcut apariţia un nas.
Acesta a mirosit deja ce se întâmplă.
Dar când să intre în încăpere i s-a închis repede uşa.
Nu era de el, locul lui era în carte şi atât.
Apoi din carte a ieşit o ureche.
Aceasta a auzit mult zgomot.
Şi mai apoi bârfe, dar nu s-a aplecat la ce se vorbea.
Gura şi-a făcut şi ea intrarea.
Celelalte i-au povestit deja experienţele avute.
Ea ar fi avut atât de multe să spună,
dar cartea a învăţat-o să tacă.

poezie de Ana Truta (noiembrie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa doamnă

După o noapte ploioasă, ea s-a ridicat
din lacrimi.
Ca o ploaie singuratică. Plângea.
Eu nu mi-am desprins ochii din carte
Să nu îi şterg lacrimile.

Înainte de a adormi
Ea apare în ultimul capitol de roman

Nu pentru a plânge mai mult
Închizi cartea şi
îţi aşezi capul pe pernă.

poezie de Hassan Najmi din Intifada (2003), traducere de Mihaela Petrosan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia fericirii

Mă trezesc în plină poezie E aproape ora
zece Peste drum se lucrează Aud în sfâr
şit vocea copilăriei Prezentul există cu
toate ferestrele deschise Lumina urcă din

spre pământ Din bibliotecă lumea-mi pare
o carte deocamdată închisă O carte pe care
o ştiu însă pe de rost Citesc din Wittgenstein
Lumea şi viaţa sunt una
Eu sunt lumea
Închid cartea
Despre ceea ce nu se poate vorbi
trebuie să se tacă

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (19 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi înseamnă a ucide un pic

viaţa nu e nimic altceva decât o continuă competiţie
ucizi sau eşti ucis. devorat sau devorator. cam ca în palatul viselor
pentru că da, chiar şi visele devin victime

ridicăm piedestaluri, urcăm eroi acolo apoi îi sfărâmăm.
visele trebuie să dispară pentru a face loc altor vise
de care o să uităm sau pe care o să le ucidem

firul de iarbă moare. copacul moare trăgând toată pădurea după el
mările mor suspinând. nisipul poartă urmele valurilor
până şi cuvintele mor luând toate cărţile înapoi

nu ştiu stele când mor, eu nu am văzut
dar răsuflarea lor îmbracă cerul noapte de noapte
şi îmi arată drumul ca să nu rătăcesc prin viaţă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul

poate că stelele vor lumina această noapte
şi vasul gol din care toate visele şi-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri

ochii şi-au pierdut strălucirea vieţii
sunetele curg, avalanşă fără conţinut
degetele mele cern neputinţele

oriîncotro aş pleca lumea se deschide în faţă
şi se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
şi-aşa am trecut prin viaţă fără ca urmele să-mi urmeze

în cartea necuvintelor, sunt spaţii goale
în care se-înfiripă din carne şi sânge
amintiri netrăite şi cuvinte negândite

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte mi-a spus că am valoare ca şi fiinţă umană atunci când niciun om nu a ştiut, putut sau vrut să îmi spună asta. O altă carte mi-a spus că dacă am atitudinea corectă pot înfrunta orice îmi aruncă viaţa în cale fără să mă tem. Tot o carte mi-a şoptit că nu e nevoie să ţin capul plecat şi că de murit se moare cu sabia în mână. Că natura umană este previzibilă şi pot să folosesc legile naturii şi ale universului pentru a mă face pe mine şi pe cei din jur fericiţi, tot o carte mi-a spus. Că există iubire şi că o pot trăi şi eu, ştiu dintr-o carte şi doar cărţile mi-au păstrat vie speranţa că într-o zi voi putea să fiu şi eu fericit. Scriind o carte am câştigat pentru prima oară în viaţă bani munciţi de mine făcând ce îmi place. Printr-o carte mi-am cunoscut soţia şi cărţile sunt promisiunea unei vieţi extraordinare pentru întreaga omenire. Cărţile nu ne judecă, nu ne fac reproşuri şi ne acceptă de fiecare dată exact aşa cum suntem, răbdătoare, să ne facem timp şi să le atingem, să le deschidem şi să lăsăm cuvintele aşternute în ele să ne pătrundă în suflet, prin minte. Între un om şi o carte există o iubire cu adevărat necondiţionată şi asta e alt lucru pe care îl putem învăţa de la cărţi. Atunci când au pictat imagini cu raiul, au uitat să pună în el bibliotecile.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea din glastră şi tusea din geam

aseară
înnebunit de spaimă
îngerul mi-a bătut în geam
mi-a şoptit bâlbâit
că nimeni nu ştie
cine e de fapt stăpânul morţii
uite, seceră de-a valma
cu aceeaşi furie oarbă
atât în cer cât şi pe pământ
a înjurat cu năduf
şi a fugit în noapte
bâldâbâc bâldâbâc zice Urmuz
după care se-ntoarce degrabă
în fabulele sale mofluz

de atunci nu mi-am mai văzut
îngerul licărind în fereastră
i-am aprins o lumânare
şi atât
deşi mereu îmi pare
imaginea lui pângărită în geam
de bale cereşti
dar niciodată nu am avut curaj
să le şterg

acum că s-a făcut dimineaţă
tuşesc şi mă uit
după lumânarea din glastră
de afară se aude cum latră
câinele meu şchiop
de furie vecinul aruncă
în el cu o piatră
lumina se tulbură
şi se face iar
şi parcă prea prea repede
noapte

Dumnezeu a murit
urlă pe străzi
răspândacul primăriei cereşti
bună dimineaţa noapte
bine ai venit
lângă mine orbul îşi plânge
ochii scurşi

goi şi înfriguraţi
la marginea cerului
aşteptăm să ne îmbrace sfinţii
cu trupuri de carne
şi cu pantofi sport

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre carte

De când e pe lume, omul
a avut prieten cartea.
Cu ea a creat atomul.
cu ea a-împărţit dreptatea.

Am uitat să mai citim
de când avem internet.
Cartea n-o mai răsfoim
şi asta nu e corect.

Dacă nu citeşti o carte
înseamnă că nu trăieşti.
Nu poţi merge mai departe,
în labirint rătăceşti.

poezie de Dumitru Delcă
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naşte un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se aşază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar şi lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
şi o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce citeşte

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte
nimicul întâmplat se desluşeşte.
Şi dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin şi totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
şi peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulţimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea şi ceasul

Cartea asta groasă citeşte o carte subţire.
Ceasul acela întoarce o mână lăsată!
Cu câtă uimire oglinda toarce
o fire subţire şi fermecată!
Sună ceasul cărţii
paginile rupte
se-oglindesc în mâna
ce le-a scris odată.
Litera îşi lasă semnul pe secundă
în oglinzi poeţii se îmbrăţişează
şi mai ies din ea doar cât să se-ascundă
după cartea care
citeşte o carte subţire
iar ceasul oftează!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcut

Lumina mea, îngroapă-te cu mine,
La primavară poate încolţim,
Şi ne dăm iaraşi marilor mulţimi,
Lumina mea, altfel nu va fi bine.

Ochii mi s-au mărit de-atat amurg,
Şi sufletul la fel, de-atata noapte
Să fim dintre acei ce ştiu să rabde
Cum norii trec şi râurile curg.

Nu orice îngropare este moarte,
Până la brâu şi mult mai sus de brâu,
Lumina mea, de vom pleca departe,
Cum trece-un nor, cum curge câte-un râu,

Noi ne vom îngropa în câte-o carte
Tăcut, ca două boabe mari de grâu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc în fiecare noapte

Atunci când Soarele devine orb
Ascunzându-se de lume în ape
În mine se face simţită lumina
Revărsată uşor din tălpile Lunii.

Înfiorată plăcut o las să mă calce
Pe gânduri şi ochii deschişi de-un destin
în care îngerii păzitori respectă cuvântul
Celui ce mi-a scris viaţa în carte.

Nimic nu pot să opresc ori să şterg
Aleg să primesc zâmbitoare tot Cerul
Din care heruvimii se-arată-n perechi
Cu patru aripi şi patru fete de-aramă.

Din strălucirea lor netrecătoare te-adun
Din miile de stele te construiesc în palme
Te-mbrăţişez apoi strângându-te la piept
Ca pe un dar mângâietor lăsat de Hristos.

Te primesc în braţe în fiecare noapte
Eşti dureros de frumos când mă săruţi
Cu buze nevăzute ce-mi inundă fiinţa
Cu-argintul stelelor vindecător de dor.

Te primesc în fiecare noapte plângând
De-atâta binecuvântare primită
De-atâta iubire vărsată-n simţirea mea
Din iubirea Celui ce te ţine fizic departe.

Atunci când Soarele devine orb...
Dumnezeu pregăteşte întâlnirea sufletelor
condamnate să se caute.
Atunci când fiinţa mea te cere...
Dumnezeu îmi pune în inimă tot Cerul cu stele
din care te construiesc până-adorm.

poezie de Adelina Cojocaru (23 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noapte

la naştere o ursitoare
cu părul roşu din câlţi
m-a blestemat să bântui
fantomă rea după moarte
şi de un timp năpăstuiesc
noapte de noapte

nu te întrista nu plânge
nu e chiar atât de rău
de cele mai multe ori îmi place
şi zburd şi râd în hohote
peste flăcări peste ape
noapte de noapte

doar că acum
e lună plină şi mă strigi
şi palmele mele
în gheare se prefac
dinţii în colţi fioroşi
plini de sânge
iar ochii în lasere
flăcări sângerii
şi-mi e frică că ai să te sperii
c-am să te pierd
şi deja am plătit prea mult
şi timp numai e
dragostea mea lumină lină
ascultă-mi şoaptele
ce ţi le aduc la urechi
noapte de noapte

respiraţia noastră
ca nişte nori argintii şi reci
rămâne suspendată în aer
ca o statuie de gheaţă fumurie
noapte de noapte

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
O carte şi un steag pe ea
Puteţi să duceţi vorba

Din multe vise ce-am avut
Unu-i deja realitate
Viaţa frumoasă mi-am făcut
Prin versul meu din carte

Eu niciodată n-am crezut
Că visul, nu-i doar vis
Şi vieţii pot să-i dau mai mult
Chiar şi prin versul scris

Am lăsat gândul meu fugar
Să doarmă printre stele
Să pot să dau la lume-n dar
Din versurile mele

A fost odată undeva
A fost chiar la Craiova
Un tricolor pe cartea mea
Puteţi să duceţi vorba

poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turcoaz

nu mi-ai lăsat nimic
ai tras toate trăirile după tine
ca o cortină de ploaie
peste o înserare de catifea
ca un cearceaf şifonat peste
o noapte fierbinte

nu mi-ai lăsat nimic
doar ura agăţată după uşă
care mă pândeşte perfid
cu bagajele făcute
pe sub borurile
cuvintelor

nu mi-ai lăsat nimic
nici umbra palidă a oceanului
nici măcar tristeţea corăbiilor
doar o noapte sfâşiată de regrete
şi un pat răvăşit
de nisipul întrebărilor

nu ştiu de ce

mă întreb încă
stând de vorbă cu un pescăruş
nebun
şi cu briza aceasta rătăcită
care mă răscoleşte
cu ochii ei
de turcoaz

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
cu o mare durere de cap

toată noaptea am visat
că le recitam poezii serafimilor
şi trebuia să utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-acelaşi sau unul asemănător
deoarece la fiecare greşeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se mai stingea câte-un poet

şi fiindcă la noapte aş putea avea acelaşi vis
m-am gândit să mai elimin din ele

am luat dicţionarul
am citit pagină cu pagină
cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar şi pe cele moţate

cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul
pe care nu-l ştiam
la fel făceam

cum vedeam un termen de care nu mai auzisem de mult
hârşti cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
şi devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea şi locul său imaculat se făcea

şi cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea să cred
aşa că din nou i-am dat
iar şi iar până când s-a consumat toată

văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul şi-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la faţă de o aşa mare descoperire

mi-au luat dicţionarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
şi-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân şi-a înţepat degetul
şi cu sângele lui le ştergea
aşa că atunci când am coborât în staţie
tăiasem deja jumătate
şi dicţionarul era cu mult mai uşor

dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus

e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe uşă

am luat dicţionarul
am şters lacăt închis zece şi fix
şi imediat s-au deschis uşile şi ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune

unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre
a răspuns
şi ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete
şi tocmai ce-l dureau foarte tare

după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine
zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
şi mai erau atât de puţine cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam

era de ajuns să dăm din mâini şi ne înţelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greşeală
asta am priceput când a clipit şi i-a curs o lacrimă
una singură
fiindcă un altul le-a şters pe următoarele

iar într-un târziu am văzut cu uimire
cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărţile pereţii acoperişul librăriei
străzile şi întregul oraş
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
şi câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
şi tremura din toate literele singur pe pagină

iar nouă ni s-a făcut milă şi i-am spus
nu-ţi fie teamă
te iubim

atunci
s-a ridicat timid în genunchi
apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
şi după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălţat

ne făcea semne să-l urmăm

şi-abia atunci pieliţa vieţii s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca şi cum am fi sub pământ
am zărit râmele
şi am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămăşile
fiindcă ne bucuram că şi râmele ajung în rai

pe urmă am rămas fără încălţăminte
fără haine
chiar fără unghii şi păr
am rămas goi
doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am ruşinat
eram cu toţii tineri
fericiţi ca la facerea lumii
întrucât dicţionarul era şi el gol
şi lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a vizitat Iisus

Astă noapte, m-a vizitat Iisus,
m-a mângâiat părinteşte
apoi m-a certat uşor,
până când sentimentul
de dulce vinovăţie
s-a scurs printr-o lacrimă.

Te-am vizitat noaptea, mi-a zis,
când esti singur,
fără femeie,
carte
şi sticla cu vin,
asemeni poetului.
Doamne, i-am zis,
cartea şi sticla cu vin,
sunt pentru mâine,
dar femeia e lângă mine,
uite cum îmi ţese
vis după vis!

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că iubirea e atunci când, după ce ai stins lumina la baie şi ţi-ai văzut ochii obosiţi în oglindă, alţi ochi îi privesc pe ai tăi de undeva din întunericul apropiat. Şi eşti împăcat cu asta şi nu mai tânjeşti după nimic altceva. Poate că iubirea e când nu-ţi mai eşti ţie în oglindă.

Tudor Chirilă în Exerciţii de echilibru
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nimic rău să citeşti o carte care-ţi place o dată şi încă o dată. Când faci asta, cuvintele pătrund în tine, devin parte a ta, în felul în care cuvintele dintr-o carte citită doar o singură dată nu o pot face.

Gail Carson Levine în Scriind magic: Creând povestiri care zboară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!