Prudenţă

Startul nu e acelaşi.
Nu mă mai arunc praştie
cu tălpile goale prin iarba sărutată de rouă,
în râul ce dă ocol pădurii.
Îmi rotesc privirea la scuturatul dorului
de seminţele drumului.
Despic în frunze adăpostul auzului.
Si uite cum se varsă în mine ecoul,
mă ţintuieşte în tumultul răscolit de năduf!
Înaintam şi mă izbea puhoi torentul.
Pluteam dintr-o margine în alta,
până la săritura în semnificaţii.
Din menire în umblet şi din umblet în învârtoşare,
am ascuţit tăcerea de tăişul revărsării
să aud mai bine viitura.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a tine

Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune şi parfum de femeie.
Are o uşă lemnoasă şi-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Şi... lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiţie în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum îşi mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-şi ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri şi pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine! (23 iulie 2019-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (23 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

La răscrucea violacee a viaductelor cosmosului în care m-a trimis drumul,
natural ca mersul cerbilor în pădure,
am coborât, broască ţestoasă de 108 de ani, în valea mieilor.
Le auzi glasul? Înaintez...
Iarba înrourată se înalţă, se pliază cuminţică sub tălpile goale ale luminii,
străbătându-şi fiecare încheietură, pentru saltul în cuprinsul experienţei.
Ţintuită în pământul reavăn de inspiraţie, călătoresc pe traiectoria vieţii.
Încet, încet, firele desprinse de sensuri,
în plină adulmecare de pace, îşi dezmorţesc cumpănirea.
Ai vrea să te mint, câmpie crescută în degetul clipelor?
S-au tocit unghiile de aerul retragerii în poiana neatinsă de ciute.
Din mine însămi, în mine însămi, fac pod, mă traversez,
dincolo de turnul săpat în piatră peste împotmoliri şi nuferii de neînvins ai anilor.
Binecuvântare
Mă iau în brate şi mă ridic până la desprinderea din atârnările sinelui.
Îmi pun în faţă momentele din care a crescut sufletul cu înfloriri ochioase de apropiere,
cu săgetări de lumină dintr-o margine în alta a cutreierării aceluiaşi tărâm.
Le fac nod de ridicat la vedere, trag de imagini ca de filmul răpirilor în Serai.
De neasemuit cum se derulează biruitor
peste scăldatul cu stoicism în curiozităţile ambientului!
Mă iau de o mână şi mă aduc faţă în faţă cu decantările anotimpului. Hai, sus!
Din lăuntru în lăuntru, se trece prin filtrul văzduhului.
În smerenie, se recapătă scaunul de odihnă pentru fertilizarea inimii.
Binecuvântez cufundarea în adevărul vieţii din orice înclinaţie a genelor!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără dor

În apusul Soarelui,
la sfârşitul drumului,
am dat liber dorului...

I-am dat bani de buzunar
să îşi cumpere amnar,
să dea foc la inimi frânte,
sângele să le-nfierbânte,
să le joace cum o vrea,
cum s-a jucat şi cu-a mea,
fără milă, fără suflet,
pierzându-mi viaţa în umblet,
printre flori şi printre stele,
risipind visele mele,
cheltuindu-mi tinereţea,
dându-mi, la schimb, bătrâneţea.
Vântule neobosit,
spune-i celui ce-am iubit
că, acuma, de-o veni,
nu aş şti a-l mai iubi,

c-am dat liber dorului,
la sfârşitul drumului,
în apusul Soarelui...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea îţi ascult

Vrei să ai o viaţă tăcută
Vorbeşte -i lui gândului
El trece şi tăcerea-ţi ascultă
Învolburat prin apa pârâului

Scrie-mi din pana ruptă
Şi pana căzută din cer
A vântului ce-a fost furtună
Ce suflă în preajmă lejer

Prin foşnetul pădurii te aud
Cum gândul tău mă cheamă
Pentru mine ecoul nu e surd
El îmi ia cuvintele în seamă

Şi eu te strig şi tu mă cheamă
Şi stiu c-ai vrea tu să mă vezi
Tot ce a fost lăsă în urmă
Vântul nu trebuie să -l crezi

Ne unim gândurile amândoi
Putere gând prin cuvânt
Cerul picură iubirea în noi
Aud vânt la capăt de pământ

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber

Curge râul liniştit
Susurând din unde
Iar prin gându-mi răvăşit,
Chipul drag pătrunde.

Îmi apare ca atunci
Liniştit şi parcă,
Râul unduind prin lunci
Spre visări mă poartă.

Ah, de-aş fi liber ca râul
Să urmez acelaşi curs
Să-mi arunc odată dorul,
Ce-i în inimă ascuns.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturii

Îmi răsună în piept cu dangăte prelungi, hăuind,
prăvălindu-se cutremurat, succesiv.
Curtează împrejmuirile cu invitaţii la pritocitul orelor.
M-am impregnat de semne.
La fel de intens, se rostogoleşte, bulgăre, dinspre trecut înspre prezent,
culcând la genunchiul vremii resortul dezlegării de preaplin.
Sare din priporul răbdării în jungla ademenirilor pământii.
Poate c-acelaşi îngânat de vuiete s-ar auzi
din răzleţitul de săgeţi aurii.
Unde te duci?
Ce luntre fermecată-ţi ţine ochii vii?
Acelaşi clocot tulbură unduitor privirea,
rostogolindu-se prin mărturii.
Aud în piept confesiunile pe care, prin goliciunea tălpilor, le scrii

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

despic o linie în patru
să aud tăcerea cum
usucă cuvântul
ca o arşiţă
fără zi
în care
nu vine şi nu
pleacă nimeni
în spatele umbrei
stau paşii rânduiţi
pe mijlocul drumului
gata de fugă
acolo unde se rup
marginile zilei
sunetul rămâne surd
ca o zbatere lăuntrică
liniştea doarme ascunsă
într-o privire
doar iarba respiră din întinderi
pentru a nu-şi pierde culoarea...

cerul sfârşeşte dincolo
de marginea în care nu
locuieşte nimeni...

singurul loc în care şi privirile tac

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăcare

N-o să mai vorbesc despre ea.
Trăieşte imponderală, undeva între libertate şi căminul frunzelor,
fără întrebări şi fără regrete.
Nu o să îi mai pomenesc numele,
s-a retras în vârful picioarelor din ecoul văzduhului,
s-a întins în nevăzute, neauzite peşteri să îşi odihnească tumultul.
E la fel, nici mai frumoasă, nici mai urâtă, nici mai bună, nici mai rea,
se oglindeşte în ochii timpului.
Mă curta din secetă şi iarnă, din setea şi nesomnul pământului.
Mă urmărea când alergam pe aşchia înnoptării,
se dăruia vântului când deveneam vară, para focului.
Din tulburarea apelor, m-am împăcat cu sufletul nărăvaş al naturii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă!

Pluteam uşor prin liniştea din jur
Pe aripi zdrenţuite de milenii
În zborul prin întinsele-mi domenii
De pe Pământul încă imatur.

Un zbor prin întuneric şi lumină,
Prin ură şi iubire sau prin vis,
Prin munţi semeţi ori peste un abis,
În zile reci sau nopţi cu lună plină.

Aud, de la un timp, suspinul greu,
Un geamăt dintr-o cruntă suferinţă
Al mamei ce vă creşte cu credinţă:
Natura ce-o trataţi ca nefiinţă.

Treziţi-vă! Atunci, din zborul meu
Am să arunc pe cer un curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tropotul drumului pustiu

Se-aude un tropot pe drumul străvechi
Ce trece prin codrul de ceţuri ascuns;
E-aproape, e iute, pulsează-n urechi,
Şi simt cum, din suflet, ceva i-a răspuns.

Un strigăt sălbatic e tot ce aud,
Cutremur de simţuri revarsă fiori
Pe trupu-mi ce arde sub gheaţă. Asud.
Dorinţe ciudate-şi iau zborul prin pori.

Din ceţuri se-ncheagă o formă pe drum
Şi totul devine un calm dureros
În care tăcerea se-aşterne precum
Uitarea pe ce nu mai are folos.

Îmi scutur privirea. Deja e prea mult,
Pe drumul pustiu, iar, un tropot s-ascult.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina din mine

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu paşi foşnitori ca un grafit ascuţit
pe luciul unei coli
de hârtie.

Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezeşte în zori,
scutură cerul de nori şi zâmbeşte
nefiresc de senină.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar cunoaşte bine arta umbrelor
şi, seară de seară, dansează pe toţi pereţii
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.

Poate ne ştim
dintr-o altă viaţă
când un deceniu fost-am castan;
poate-am împărţit acelaşi colţ de cer
pe vremea când avut-am aripi de vultur,
mai bine de-un an.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, din când în când, se strecoară afară
şi plânge; plânge cu lacrimi albastre
ca un bătrân albatros
într-o colivie.

Pe de-a-ntregul,
chipul şi-l arată doar vara, câteodată;
cu degete de aer să-mi fie răcoare, ca o boare
mă mângâie pe creştet de parcă-ar vrea să spună:
"nu-ţi fă griji! când se va scurge secunda din urmă
vom pleca împreună".

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela

Dintre toate ferestrele, cel mai mult îmi place
să deschid ochii spre sufletul nucetului
în care se oxigenează orânduirile basmelor.
Dintre toate zidurile, cel mai mult îmi place
să mă las înţărmurită de zidul intimităţii
care păstreză între parfumuri
descoperirea magnoliilor crescute înlăuntru.
E un acord tacit între tei şi pământ,
să înflorească pe aleea poemelor.
Dintre toate arderile,
cel mai mult mă încălzeşte jarul iubirii.
Scânteiază din tălpi până dincolo de moarte.
Mă mişcă după lumina din călcâiul timpului.
Mă aprinde candelă în căminul vieţii!

Iulia Dragomir

poezie de Iulia Dragomir (8 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ascult tăcerea din suflet

Mi-ascult tăcerea din suflet
Cum cântă un imn născut din Cuvânt.
Ca un "of" la răscruci, un răsuflet
Coboară cu-o gamă-n pământ.
Văzduhu înnegreşte-ntr-un urlet,
Zvârlit în adânc de-o candoare de "Vânt".
Tăcerea-şi îngână în voie, cântecul sfânt.
Sfinţit prin Cuvânt e-al cântului umblet,
Urmând spre Liman neînfrânt.

Invoc fericirea în procesul cu mine
Şi-aştept o tăcere făr' echivoc,
Ce-n liniştea densă în linişte vine
Şi-n suflet aprinde un foc...
Şi-o pace adâncă ce-n flăcări îmi ţine
Tot "chipul" "încins la mijloc";
"Ochiul", "piciorul" şi "coapsa gândirii" legate ad-hoc
De Ţelu împlinirii divine –
Prin Duhul – "Arvuna" ce suflu-mi primeşte, zălog
Pentru trupul de slavă, de "mâine".

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul
.........................
odată cu răsăritul
aşa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
şi zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele din acele de ceas

Trec orele haine prin àcele de ceas,
rostogolind minutele prin vreme,
iar zilele prea scurte care-au mai rămas
par visuri vagi cernute din poeme.
Ascult poemele ajunse pe înserat
pe-o aripă de doruri decupată
din sfinte amintiri pe care le-am uitat
pe-o margine de toamnă-ntârziată.

Din versurile cu-nveliş de catifea,
rescrise la o margine de oază,
parcă aud cuvintele din vocea ta
cu incantaţii care mai păstrează
mirajul nopţilor de august dantelat
pe armonii de sacre jurăminte
rostite-n taina cadă-a dorului lăsat
sub ceru-ntins pe-aducerile-aminte.

Aud chiar clipele din acele de ceas
care-mi şoptesc, pe strune de romanţă,
că din trecutul nostru încă-a mai rămas
un gând jertfit pe-o ultimă speranţă.
La margine de timp încerc şă îl aşez
în haina neuitărilor rămase,
ca să-l alint în nopţile când te visez
trecând prin oaze-n straie de mătase.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscutule bun (dedicaţie pentru Sir)

Necunoscutule, acum ştiu cum arăţi...!
Căci neguri din Rău stăruind a ispită,
Tenebre şi piedici direct din hazard,
S-au schimbat în Frumos, în Bine! În... Tine
Şi-n cununa din suflet, porţi Soare şi flori!

Necunoscutule bun, acum... Te cunosc!

Prietene, ştiu, cât îi cugeţi pe semeni...
Cum tresari de-al lor dor şi-i mângâi în gând!
Ai tenul curat şi ţi-s ochii smaralde...
Ai sufletul munte şi glasul ţi-e tunet,
Drumul ţi-e umblet şi ţi-este umbletul drum...

Prietene bun, stai o clipă... cu mine!

poezie de Iulia Mirancea (2 februarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Non-sens

deziluzii...
frig pătrunde-adânc în oase,
pândesc la trecerea dintr-o idee
în alta
concave-ascunzişuri de sens,
nimfatice fragmente.
aruncătorii de flăcări, circarii
şi cămilele au reprezentaţie
pe-o coamă de deal,
iarba arsă de soare,
colina ridicată în cinstea căderii
şi eu-păpusa c-o sută de aţe
înfipte-n mâini...
doar presupusă alunecare,
abisul de gând, visul de-un val, uitat anotimp
da... mi-amintesc că odată în fagurii de miere
era ascunsă, de fapt, întreaga fiere...
gustat-am...
şi de-atunci nu mai închid ochii
de teamă să nu cad mai jos decât lacrima.
iar din tăcerea necenzuratului eu
culeg doar frunze verzi, rodul de la rădăcina ploii
crescute-n privirea celui care sădeşte adânc, în mine,
săruturile.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburare

Maestrul vieţii struneşte măiestru paşii din umbră.
Vorbeşte şi mişcă fluviile în jind perpetuu de revărsare în simbioza rosturilor.
Cuvintele mă împing dintr-o margine în alta a lumii.
Pe o parte, aud răcnetul vremii ferecate de ecou,
în neconcordanţă cu verdele orelor,
pe de alta, mă copleşeşte dulceaţa închipuirii, nesprijinită de istoria ceasului.
Se apropie şi tremură prundul.
Tace şi se instalează ritualul migrării în adâncuri.
A rămas sufletul încleştat între cuvinte,
ca între ape dulci, ape tulburi, nefiltrate de sensuri,
în aşteptări descarnate de gânduri.
Tăcere! În contrast, sunetele se lovesc de misterul mânuirii orelor.
Am ascultat şi m-am impregnat de glasul repetiţiilor.
Am auzit vuiete nuntite de vibraţia înţelegerii.
Îmi spală valurile gleznele fermecate de ape.
Întinsă pe spate, ascult sunetul apropierii, depărtării.
Eşti mai frumoasă decât închipuirea, susură valul acela,
tocmai când nedesăvârşirea mă înfăşoară de ochiul lunii.
Iubesc unda aceea care îmi clatină ţărmul, şopteşte apoi cufundarea în libertatea posibilităţilor.
La fel, din săritură sălbatică, din avânt, se îmbrăţişează clipocirile aceluiaişi gând?
Întinsă pe spate, privesc cerul. De acolo vin semnele vremii.
Ascult, privesc... Încremenire! Cum primeneşte apa ţărmul!
Mă îngrop în privire. Din zbuciumul mării se aude o dublă glăsuire.
Ce tulburătoare întâlnire!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voinţa, îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.

Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viaţă fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte şi câteva frânturi
de soartă împărţite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi şi noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniştea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.

Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârşit,
m-am tot strigat o viaţă, dar nu m-am auzit...
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult
şi-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!