Reflecţii... I

Cald luminează stropii mugurul de viaţă,
Şi cheamă disperaţi tristeţea să-l admire,
Crud adormită-n grota inimii-ngheţătă
O lacrimă sculptează-un vers cu pătimire.

Feeric se descântă cuvintele în rime,
Scânteile reflectă durerea din frământ,
O linişte din chin, ce-apasă cu asprime,
Se unduieşte-n ploaia căzută pe pamânt.

Speranţa se alină-n privirea de fecioară,
Lumina pentru Cer aşteaptă-un legământ,
Sufletul strigă trist cu glasul de vioară,
Zâmbindu-i raţiunii cu ochi de diamant.

Înte Pământ şi Cer există scara Lumii,
Când urci în amintiriea gândului divin,
Pe trepte simţi piosul foc al rugăciunii,
Ecoul Paraclisului te-nvăluie blajin...

- În vasele de lut am poruncit Iubire!
Păstrează-i focul viu, ce poate alina,
Cu nesfârşita milă, clădit-am a ta fire,
Reflecţia credinţei în veci va lumina.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii...

- Reflecţia credinţei în veci va lumina.
Cu nesfârşita milă, clădit-am a ta fire,
Păstrează-i focul viu, ce poate alina,
În vasele de lut am poruncit Iubire!

Ecoul Paraclisului te-nvăluie blajin...
Pe trepte simţi piosul foc al rugăciunii,
Când urci în amintiriea gândului divin,
Înte Pământ şi Cer există scara Lumii.

Zâmbindu-i raţiunii cu ochi de diamant,
Sufletul strigă trist cu glasul de vioară,
Lumina pentru Cer aşteaptă-un legământ,
Speranţa se alină-n privirea de fecioară.

Se unduieşte-n ploaia căzută pe pamânt,
O linişte din chin, ce-apasă cu asprime,
Scânteile reflectă durerea din frământ,
Feeric se descântă cuvintele în rime.

O lacrimă sculptează-un vers cu pătimire,
Crud adormită-n grota inimii-ngheţătă,
Îşi cheamă disperaţi tristeţea să-l admire,
Cald luminează stropii mugurul de viaţă...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul zilei... între două păci

Cer zorilor, când se-mbrăţişează-n cuib,
să-mi cânte fericirea bucuriilor din vise
şi-i mulţumesc amurgului pe calul roib,
pentru şopârlele cu ''pinteni aurii'' ucise.

Cer zorilor, când freamătă prin labirinturi,
să-ngroape cu lumină cazmaua insomniei
şi-i mulţumesc amurgului sfidat de vânturi
pentru argintul smuls... din pleata vicleniei.

Cer zorilor, când se aştern pe fruntea beznei,
să-i susure domol, pe ochi, descântecul iubirii
şi-i mulţumesc amurgului în şemineul vinei
pentru frenezia scânteii din cenuşa amintirii.

Cer zorilor, când tainic se-oglindesc în verde,
să-mi picure în suflet crudul firului de iarbă
şi-i mulţumesc amurgului cu flacăra ce arde
pentru ''fitilul'' candelei aprins în noaptea albă.

Cer zorilor, când lamentează dorul trist în noi,
să-l farmece cu inocenţa şi galbenul din raze
şi-i mulţumesc amurgului ce plânge în zăvoi,
pentru speranţa lacrimei înveşnicită-n frunze.

Cer zorilor, când arfa lui Apollo cântă dimineţii,
să scrie cu lumină crezul... pe inima viorii
şi-i mulţumesc amurgului atins de gura răutăţii,
pentru Cuvânt... rănit de Eris şi fript în focul urii.

Cer zorilor, când teiul crud mocneşte în cuptor,
să plămădească aluat... cu mâna apei cristaline
şi-i mulţumesc amurgului, în sanctuarul creator,
pentru proscura slovei coaptă cu răbdări senine.

Cer zorilor, când mustul fierbe-n cada de stejar,
să plăsmuiască-n mintea vinului odorul pastoral
şi-i mulţumesc amurgului blajin, pe vatra din altar,
pentru Virtutea Mirului... sfinţită-n Sfântul Graal...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sakura... Legenda iubirii

... ce e iubirea?... în linişte a întrebat fecioara... tăcut, copacu- a înflorit...

Răvăşitor planează în văzduh pe aripi mici de vânt
de parcă-ar fi un tainic duh, în pleata unui cânt,
apoi se-nalţă, se coboară, se lamentează, se-nfioară
alură tandră de fecioară cântând la mica sa vioară...

Îşi unduieşte-arcuşu-n lacrimi şi geme-n el privirea,
pe chiparisul prins în patimi îşi pune stăpânirea,
duios îi netezeşte pasul prin verdele din plete,
prin cetine-i admiră glasul sorbind scântei cu sete.

Nectarul gurilor înflăcărate hrănea sublim gândirea,
în melodia lacrimei sărate domol topeau durerea,
se mângâiau cu vorbe calde şi le clădeau în minte
din patima dorinţei blânde coseau în vis veşminte

Şi voluptatea-n ciprul mândru cerea triumful dăruirii,
îi devenise visul tandru, din nopţile iubirii,
însă geloasa-i fire deseori rănea Lumina-n noapte
şi-ndurerata singură-şi hrănea suspinele cu şoapte.

Stingea din gânduri focul luptei cu verva despărţirii,
îndrăgostit de simfonia fetei şi taina înfloririi...
aşa, cândva, mult îşi dorea să-i legene prin suflet
mireasma dorului ce înflorea sedusă de un zâmbet.

... Fugise, îngheţată-n sine, se-ascunse de plăcere
la poalele copacului din sine şi lamenta-n tăcere...
cu rana burniţelor răzvrătite îmbrăţişa tandreţea,
ecoul blândelor atingeri îi pieptăna tristeţea...

Cu lacrimi lecuia durerea şi mângâia iertarea
nu-nţelegea doar cum Lumina sărută aşteptarea...
sălta pe ramuri mlădioase sorbind din muguri bucurii,
brodând caftane graţioase tivea gherghefuri aurii...

... S-a încălzit puterea-n rădăcină şi Soarele zâmbea,
la zeci de raze pe tulpină cosiţe le-mpletea...
îngenuncheată suferinţa, din dorul trist şi obosit,
a întrebat, în linişte, ce e iubirea?... Şi sakura a înflorit...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsează liniştea-n tăcere

Pe fruntea gândului de plăsmuire,
Domol se-nalţă soarele în răsărit,
Când visul mângâiat de Izbăvire
Adoarme-n două inimi cuibărit.

Suspinul strigă degerat de fericire,
Cuprinde fulgul liniştii trimis de cer
Şi caută să se-ascundă-n Împlinire,
De viforul răbdării supărat de ger.

O aripa şi-a frânt în zbor avântul,
Când patima plana spre infinit,
Tăcerea a vrăjit cu toleranţă vântul
Să nu răcească farmecul rănit.

O linişte duios se roagă lângă Lună,
Fidel s-o apăr de ninsori şi ploi,
Aud încet cum clopoţelul fericirii sună,
Crivăţul asprelor poveri e-n toi.

Te văd zâmbind prin roua primăverii,
Lumina pasiunii pâlpâie-n plăceri,
Ridic din gând statuie versului iubirii
Valsând cu liniştea păzită de tăceri.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solomnia... Vântul solar... Eterna Sfânta Vineri...

Sublimă, născută dîn explozia solară,
Agil călătoreşte plasma spre pământ
Şi-n zborul secular vântu-i declară
Pe undele serafice eternul legământ.

În pletele de foc se frige atmosfera,
Fotonii luxurioşi devin actori solari,
Frisoane colorate înnoadă legătura
Pe fruntea obosită a munţilor polari.

Şi inima uimită anunţă un spectacol:
''Valsează-n patimi aurora boreală!''
Incognito devine dragostea miracol,
Izvorul minţii susură plăcerea ireală.

Femeie, Lumină şi Căldură, Solomia!
Eşti amalgamul unui neam de regi,
În tine curg izvoarele din Lombardia,
Din Pomul Dăruirii Cugetul culegi.

Baletul curcubeului în anotimpuri
Vibrează pe spirala vântului solar...
Numai în tine, freamătă aceste ritmuri,
Ecoul lor trezeşte şi sângele-n gheţar!

Tu eşti Regina clipelor fermecătoare!
Te simţi în valul mării ca mugurul emers.
Iubirea ta trimite energiile spre Soare
Cu ele scriu poeţii Adevăratul Vers.

Femeie, Mamă, Bunică, Floare...
O, dulcea mea Lumina-n Univers!

(dedicaţie specială cântată cu sufletul pentru Buna mea!)

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, neputincioasă tină

"... neputincioasă humă, lumina Lui îţi ia privirea...
Toate câte le văd ochii, câte nu le văd dar sunt.
Toate sunt la a Lui vrere, sus în cer şi pe pământ...
Şi El data tuturora libertatea a alege.
Între ce este virtute şi ce este fărdelege.."
Vasile Militaru

O, neputincioasă tină
Lumina Lui îţi ia privirea
Până de lut îţi e retină
Cum poţi privi tu nemurirea?

Din sfânta-I vrere e lumină
Şi-n cer şi pe pământ Îi e ştirea
O neputincioasă tină
Lumina Lui îţi ia privirea.

Virtutea dat-a El creştină
Pe toţi de întrebi îşi dau părerea
Prin mila lui mai şterge vină
De nu-ţi alegi fărădelegea şi durerea
O, neputincioasă tină,

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea îţi ascult

Vrei să ai o viaţă tăcută
Vorbeşte -i lui gândului
El trece şi tăcerea-ţi ascultă
Învolburat prin apa pârâului

Scrie-mi din pana ruptă
Şi pana căzută din cer
A vântului ce-a fost furtună
Ce suflă în preajmă lejer

Prin foşnetul pădurii te aud
Cum gândul tău mă cheamă
Pentru mine ecoul nu e surd
El îmi ia cuvintele în seamă

Şi eu te strig şi tu mă cheamă
Şi stiu c-ai vrea tu să mă vezi
Tot ce a fost lăsă în urmă
Vântul nu trebuie să -l crezi

Ne unim gândurile amândoi
Putere gând prin cuvânt
Cerul picură iubirea în noi
Aud vânt la capăt de pământ

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de stea...

Dacă-n cer se va mai naşte un Iisus, oare l-am vrea,
Vom şti oare să-l iubim ca pe-o lacrimă de stea,
Şi vom înţelege oare că doar suntem pe pământ
Ale sale lacrimi tandre de pe cruce şi mormânt.

Vor mai fi în cartea vieţii prinse într-un legământ
Şi iubire şi tristeţe, lacrimi, zâmbete în gând,
Sau va trece ca o boare, peste zare duhul sfânt
Fără să îi lumineze felinare pe pământ.

Va mai trebui o moarte să îndure pentru toţi
Să-nţelegem că iubirea nu e tragere la sorti,
Vom mai şti să mai aprindem felinare pe la porţi
Să mai punem lumânări pentru vii şi pentru morţi.

Vom şti să avem iubire cât în viaţă va mai fi
Şi iubind a lui menire va fi noaptea numai zi
Sau îl vom lăsa pe cruce să plătească pentru noi
Să-i putem face lumina sclavă-a noastrelor nevoi.

Mi-aş dori să nu mai fie iar nevoie de un fiu
Ce în lacrimi să aline sufletul de dor pustiu,
Să mai ştim că din iubire ne-ambrăcat cu har divin
Ne-a dat suflet şi lumină să-nvăţăm să ne iubim.

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUMINA DINTR-O LUMÂNARE

Lumina dintr-o lumânare
E de ajuns ca pe o cruce,
Să crească mugurul de Soare
Ce pe pământ Cerul ne-aduce,

De-aceea viaţa e Lumină,
Vin nopţi degeaba peste lume,
Că nu-nving flacăra divină
Nici nopţi, nici bani, nici mari de nume;

Lumina e în fiecare
Şi Dumnezeu ne însoţeşte,
De la botez, cu-o lumânare
Până la timpul ce-asfinţeşte.

Lumina dintr-o lumânare
E strop chiar din Lumina Vieţii,
Pe care-o cer fără-ncetare
În ruga lor, prin vers, poeţii!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doinele sâmbetelor albe

... cântul dalb al clipei are Cer senin şi mândru Soare mângâindu-ne ce doare...

Îmi e dor de tine, Soare,
de sărutul ce mă doare,
rău se zbate clipa-n tâmplă
cu o bucurie triplă
cea de ieri, de azi, de măine
ca şi aburul din pâine
când felia-şi plânge mama
lacrima îşi lasă coama...
albă-i panglica de doliu
că-i tăiată din linţoliu
în sicriul dorului
cu durerea zborului
ce-l alină-n zori suspinul
vara când îl unge pinul
fumul tânguie-n răşină:
''nu eşti, fată, o străină...''

Candela-şi boceşte mucul
cum în spate cântă cucul
umbrele îi cer lumină
să învie mila-n vină
şi să se ascundă-n pâine
mângâiată-n rugăciune
să-i alunge teama foamei
de pe amintirea mamei...
Sf. Vineri îmi pictează
curcubeul prins de rază
bobul lacrimei din ochi
o descântă de deochi...
geme-n zorii dimineţii
tot alintul tinereţii
doar ghenunchii tatei căntă
melodia mamei sfântă...

Pe un lac fără virtuţi
se nasc nuferii cei muţi
cu privirea iubitoare
le faci clipa-nfloritoare...
albul este puritate,
dragoste, sinceritate,
rozu-i liniştea, tăcerea
lacrima sa e plăcerea,
galbenul e mintea razei
şi puterea diastazei,
peţiolul lor e lung
chinul apelor străpung,
par ''potire plutitoare''
în ageazma din altare
sau reflectă o ''poiană''
unde dorul cere hrană...

Ceara picură încet
scrie morţii alfabet
să devină scriitoare
pe mormânt nemuritoare
acolo cu coasa zilei
se omoară jalea milei...
călimara-n ochi cu sânge
lângă muc pe cruce plânge
doar lumina cea divină
tot amarul îl domină
se revarsă-n mâna morţii
omorând sintagma sorţii
şi revine pacea-n minte
candela arde cuminte
nu mai strigă, nu mai geme
lin se-aşterne în poeme...

Pânea-n mână înfloreşte
şi coliva dor doineşte...
sâmbăta e ziua mamei
se deschide poarta vamei
mita clipei e tăcerea
Îngerii ne strâng durerea
şi cântându-ne la harpă
oglindindu-se în apă
languros ne spallă rana
tot cu ea sfinţesc pomana
când se cântă parastasul
liniştea dezmiardă ceasul
purtând dorul din strămoşi
ne simţim aşa frumoşi...
nu ne pot ''privi'' străinii...
ne-nchinăm mereu Luminii.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire rătăcită

Tu nu mai simţi sărutul, sărutul dulce-amar,
Alunecând pe buze, pe gât, pe sâni, pe coapse?!
Nu simţi arzând în tine, dorinţa iar şi iar,
Nu te înalţi, tu, înger, spre zările albastre?

Nu simţi vibrând iubirea-n cuvintele ascunse?
Nici freamătul din mine nu-l simţi? Căci el pătrunse
În mângâierea mâinii pe coapsa-ncovoiată,
De zbateri şi dorinţa, în noaptea-ntunecată...

Zeiţă a luminii, arcaşul lumii tale,
Ţi-a risipit iubirea în cântece de jale...
Înmormântate lacrimi, sub talpa ta se sfarmă
Şi plângi nefericirea pe gene de vioară.

Te-mbrăţişez cu ploaia... Sub fulgere albastre,
Privirea-ţi se ridică, se-nalţă către cer...
Din nou eşti fericfire, eşti curcubeu, fecioară,
Lumină, libertate şi rază de mister.

În dedublarea fiinţei eşti umbră şi tăcere,
În tine pendulează speranţa şi cuvântul...
Alunecă pe buze funeste şi stinghere,
Arzând de-atâtea doruri, dorinţa şi sărutul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i omul!

Se închide Dumnezeu în cuiul meu
din mână şi nu îl înţeleg
Albastrul de iubire cum tot îşi lasă mâna,
Zidind o mânăstire în taina sa
Ce-i omul!
Lumina aprinzând se urcă
Dumnezeu la noi când decădem
O scara către cer şi-a îngustat cărarea,
El mâna şi-o întinde peste obrazul meu şi al tău
Cu literă de foc te cheamă la credinţă,
să dobândeşti lumina,
Să biruieşti şi moartea
Eu te iubesc, Hristoase, Domnul meu.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

atunci când lacrimile se vor zdrobi de pământ
şi vor simţi durerea mea
şi-în cădere lumina din ele se va stinge
să şti!
că viaţa nu-i decât o secundă
ce repede trece!

atunci când privirea mi se va pierde
şi lumina din ea nu va mai fi
să sti!
că întunericul nu poate înlocui lumina
căci viaţa nu-i un privilegiu

să şti că atunci când m-ai uitat
şi vei crede că eşti fericită
mă voi bucura
că viaţa nu-i, decât
o iluzie, un zbor în vânt
un fluture ce am avut impresia
că prin ce-am fost, doar a trecut!

poezie de Viorel Muha (2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epifania... Revelaţia luminii... Delirul umbrelor...

Ştii cum te cheamă sufletul cu firea tremurândă
când alăpteaza bocetul durerea din ofrandă?
fierbe-n butoiul cu calvar, dosit în beciul minţii,
cioplit din măduva unui stejar... lăsat în voia sorţii.

Mândria nu iubeşte gestul, din lacrima plăpândă
gentilă, soarbe ''mustul'', când este prea flămândă,
o-mbată pofta judecăţii... deliră umbrele... au jar,
născute în puterea nopţii prin vene gem avar...

Onoarea iute le absoarbe, cinstind semeţ trecutul,
amabil le preface-n unde... să nu le simtă gustul,
încet in ochii rugăminţii, muşcă fobia... e în zadar,
docil i-a ros caria dinţii, o oaste-n frunte c-un ''serdar''.

Minuţios a fost ales... este perfid şi are sânge rece,
pe unde calcă ''calul'' său nici sunetul nu trece...
pe câmpu-ascuns al bătăliei, aşa, fără a flămânzi,
pitiţi sub coarja bucuriei rodeau coroana zi de zi.

Ei nu ştieau ce este vina, ostaşi, orgolioşi de sânge,
dar firea şi-a păstrat lumina... în inima ce-i plânge,
cu cântul falnic, călduros şi raţiunea vrea s-o cheme...
fie prin noduri, mofturos... cum lemnu-n flăcări geme.

Devine uragan durerea... şi sângerează bolta minţii,
şi bate-n clopot înfruntarea... tăios strigând tristeţii:
- Să nu-ndrăzneşti în noapte... să macini fericirea,
mica scânteie-n şoapte... descântă nemurirea...

- Topită-n smoala razei, eu sunt o lacrimă de foc,
prin tainele genezei... renasc în flori de busuioc,
descânt căldura Lumii... cu Apa fericirii...
botez cu slovele Luminii din Lauda Iubirii.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictorul de cer şi ocean

albastru-mi striveşte privirea
lumea este închisă-n tăceri
albul trist îmi poartă amintirea
măştilor ce nu vor să primească lumina

când în cer nu mai sunt albi pescăruşi
sculptez cu clipe frumoase tristeţile din valuri
cuvinte pictez neuitate-n gându-mi, amintirea
şi demult respir prin frumosul ocean

aşa am ajuns să adun şi meduze
scoici, iar apoteotic sa pun şi un ban
tarabele-n nisip îşi strigă disperarea
încercând să alunge tristeţea, de peste an

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încerc să trăiesc

... ca pietrele reci după ploaie,
În dimineaţa unei primăveri pustii,
Sufletul zvâcneşte, stă să coboare,
În haosul lumii cenuşii.

O tăciune aprinsă....
În bătaia vântului necruţător,
Spiritul încearcă să renască,
Întunericul îl cheamă, al morţii slujitor.

... ca o stea ce se stinge, alunecând pe cer,
Poate-n dorinţa ta...
Glasul mă cheamă, îmi cere să nu pier,
Dar eu dispar, nu m-a găsit nimenea.

O suflare necugetată mă mângâie,
Mă poartă spre al ei neînţeles...
Sufletul mă strigă, iar eu mă trezesc...
A fost vis din lacrimă... dar eu vă iubesc.

poezie de Alexandru Nicovici (2009)
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haine de lumină

În lumina Ta Divină
vrem Isus să ne scăldăm
să trăim fără de vină
pe veci Domn să te avem

vrem lumina mântuirii
Tu Isuse să ne-o dai
izvorul neprihănirii
să fim cu Tine în Rai

în lumina Ta curată
toţi azi ca să ne zidim
o viaţă fără pată
pe pământ ca să trăim

vrem să fim cu toţi lumină
raze vii de pe pământ
pentru patria Divină
şi al vieţii viu Cuvânt

toţi dar să ne îmbrăcăm
chiar în haine de lumină
pe Hristos să-l onorăm
până când El o să vină

curgă dar de azi lumina
din noi toţi pe acest pământ
să-l cinstim întodeauna
pe al nostru Mire Sfânt

El ne este sărbătoare
şi lumnină şi menire
Isus ne este un soare
ce ne-mbracă în iubire

haideţi dar acum cu toţii
să-i dăm fiinţa şi iubirea
Isus chiar şi-n clipa morţii
să ne fie mântuirea

ale Lui cuvinte sfinte
să străluce azi în noi
pe a vieţii aşezăminte
toţi să fim de fire goi

din lumină spre lumină
tot mai mult noi să privim
să-i dăm viaţa-n veci deplină
Mirelui ce îl iubim

curgă dar lumina sfântă
fiinţele să ne inunde
ca noi toţi să fim la nuntă
unde lumea nu pătrunde

fie-i glorie -- onoare
Celui Sfânt ce ne-a creat
să-i cinstim Numele-i mare
fie-n veci gflorificat

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc nestins

După ce-ai trecut prin foc,
Până şi aerul pare mai stabil,
Când unii aruncă vorbe de foc, ca şi săgeţi
Şi ţi-l servesc, drept combustibil.

Şi arzi mocnit,
Răni pe suflet, cicatrici pe chip,
Stingi cu lacrimi
Scânteile rămase,
Dai cenuşa deoparte.

E foc nestins,
Încă mai pâlpăie speranţa
Şi torni gaz pe foc,
Să-i mai întreţii flacăra.

Nu e flacără ce mistuie, ci care înalţă,
Din scrum, să te reîntorci la viaţă.
Ca pasărea Phoenix,
Să înveţi din nou zborul,
Cu o aripă tăiată.

E foc nestins de ploi,
E încă viu, chiar de împroşcat cu noroi.
Ca o torţă, ce ţine aprinsă noaptea,
E lumina, Divinitatea.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vine din spate

Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieţii,
pământul se deschide cu bucurie
şi aleargă de sub paşi.

Cerul se-ntunecă şi alunecă peste păduri
ca o haină cenuşie fără mâneci,
mă-ntunec şi eu, te privesc în ochi,
în ei totuşi rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
şi-mi luminează drumul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina lui Hristos

Pentru ca să luăm lumină
În noaptea de Înviere,
Arhanghelul de lumină
Va birui multe himere.
Vom putea lua "Lumină
din Lumină",
vom fi cu,
"Dumnezeu adevărat,
din Dumnezeu adevărat",
şi sărbătorile sfintelor Paşti,
vor fi înşirate pe un fir de soare.
Ne vom lumina sufletele
cu lumină din lumina credinţei,
cu lumină din lumina primăverii.
Numai aşa, întreaga viaţă ne va fi
o primăvară cu soare şi cer senin.
Hristos a înviat!

poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!