Decor

paharul cu vin în care se scaldă iepele întunericului
îmblânzite
camera cu patul nedesfăcut/ indecenţa durerii
după pastila de extraveral
pe sub gânduri/ vietăţi pluriforme
cineva pune la cale o revoluţie
de câte ori te îmbrăţişezi
auzi cum trosnesc oasele singurătăţii
cum iese din decor aceeaşi replică
"doar tu decizi"
între ieri şi azi/ aroganţa clipei devenite opiu
injectează-te
lasă-te sedusă/ minţită
intră în rol
şi de clovni este nevoie şi de martiri
vocile te vor însoţi/ aşa cum cortegiul însoţeşte mortul
numai până la buza gropii
rămâi solidară cu tine
hai că poţi
nici femeii care s-a născut bărbat/ nici bărbatului
care s-a născut femeie
nu le-a fost uşor să se ia în serios
reinventează-ţi normalitatea
râzi
plângi/ dacă e nevoie
dar mai ales iubeşte

existenţa de-acum e o hrană procesată la rece
rafturi mereu pline/ şi totuşi
foamea
ca o cârtiţă
sapă

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu înseamnă nimic

Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.

Toate au rămas aşa cum le ştiai.
Eu sunt eu, tu eşti tu,
Iar viaţa prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeaşi, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.

Chemă-mă pe nume, aşa cum mă chemai odinioară.
Vorbeşte-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii –
Şi nu îmbraca hainele solemnităţii, nici pe cele ale durerii.

Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te şi zâmbeşte, gândeşte-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ţi fie mângâirea care ţi-a fost întodeauna.
Rosteşte-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.

Viaţa are însemnătatea pe care a avut-o şi ieri.
Este aceeaşi care a fost mereu:
O absolută şi neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?

Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist – şi te aştept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.

Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment şi toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăşi. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărţiri.

poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între da şi nu este loc de încă un univers

cu totul
de la prima explozie
până la ultimul fâs
cum să vă spun altfel
povestea lumii
decât prin pilde sofisticate
ca la un concurs stupid de ghicitori
de tip oracolul din delphi
totuşi
v-aţi întrebat vreodată
dacă dumnezeu e sofisticat
sau doar noi înflorim cuvintele
ca la carnaval
de nu mai ştie nimeni care e alfa
şi nici care mai e omega

poate că poezeala s-a născut doar aşa
dintr-o nevoie bolnavă de a ne agăţa de ceva
înainte de tăcerea veşnică

oricum ar fi
socotelile pământene
au damblaua certitudinilor
inclusiv cele de care fugim
precum diavolul de tămâie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit exclusiv pentru tine, de când te ştiu. Am venit după tine mereu, am ieşit cu toţi prietenii tăi mereu, am fost acolo, lângă tine, de câte ori am simţit că ai reală nevoie. Am fost femeia ta cum nu ştiu câte femei au fost ale altui bărbat, refuzând şi simplul gând de a fi cu altcineva. Am făcut lucruri pentru noi, am înfruntat oameni pentru noi, am plecat de-atâtea ori din lumea mea şi... m-am trezit singură, nu numai după visul de azi noapte, ci aşa, dintr-odată. E atât de aiurea să nu-l mai poţi crede pe iubitul tău, să nu mai ştii când îţi spune adevărul şi când te înşală, să nu poţi avea măsura iubirii lui decât când îi eşti în braţe.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie

Se găsesc 23 de adolescenţi,
Nici prea înalţi, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminţi,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătăţii!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 şi o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trânteşte câte o uşă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obţine câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura aşteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face şi câte ceva bun,
Doar tre’ să existe un echilibru în toate!

Dar dacă-i vezi dincolo de aparenţă,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar şi-n timpul orei…)
Şi de speranţa că vor găsi la şcoală
Sprijinul, imboldul şi puterea de a
Intra în vârtejul vieţii,
Prietenii de suflet, dar şi reperele
De care au nevoie.
E, şi-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coş
E clar: sunt îndrăgostiţi
Sau şi-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca să rezum voi spune
Că totul trebuia
Să poarte un nume,
Aşa că i s-a spus
Clasa a X-a A!

poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, eternă muză

În nemărginirea
Feminităţii tale
tu n-ai nevoie de-osanale...
Eşti fericită cu-un surâs
Ştiu asta, mi-ai mai spus
de câte ori îţi era greu
şi-l căutai pe Dumnezeu.
Dar tu rămâi aceeaşi muză
Şi ieri, şi astăzi, şi mereu.
Rămâi femeia pentru care
S-a scris mereu câte-un eseu.

poezie de Adriana Szilagyi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa ori seara

Să fi fost doar chimie şi doar ochii vinovaţi
pentru tot ce s-a întâmplat, să nu fi fost nimic
din ce ar putea fi divin, să fi fost doar
întâmplare, trup şi carne, toate numite destin?!

Să fi trecut atâtea decenii degeaba... şi totuşi
ceva de neînţeles s-a întâmplat în momentul
acela în care am anulat timpul, în momentul
acela când ţi-am citit gândul, s-a născut poezia!

Să fie acesta preţul plătit unei muze rebele,
răzvrătită de soartă, preţu-i prea mare să fie...
să cred că-i doar întâmplare şi nimic din ce ţine
de suflet nu poate... nu există pe acest pământ!

E prea mult gând între Noi, e prea fără timp ce
se întâmplă cu Noi, nu văd începutul, nu
întrăzăresc nici sfârşitul, pare că nici timp nu
există de atâta prezent ori de atâta absent!

Poate greşesc ori mă-nşel, dar cum rămâne cu
timpul, cum rămâne cu Noi, suntem mult prea
prezenţi, ieri erai în braţele mele, azi te,, scalzi"
în ochii mei, ieri îmi vorbeai de iubire iar azi...

Azi taci şi asculţi iubire, ziua de mâine ne dă
întâlnire, vom zâmbi, poate chiar vom şi râde de
Noi ori de timp, în priviri vom fi şi mai,, vii" chiar
dacă pe trupurile noastre au trecut decenii!

Au trecut anotimpuri, chiar, câte au trecut, te
invit într-o zi la numărat anotimpuri, te invit la
numărat timpul, chiar, cum ar fi reîntâlnirea de
după o zi trecută ori după o viaţă trecută!?

Noi doi, faţă în faţă, cred că şi cuvântul şi
lacrima ar îngheţa, de trup nu mai vorbesc, ar
reînvia fluturii, s-ar crucii Demonii, s-ar reîntâlni
două vieţi, alege Tu, dimineaţa ori seara! miha

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson (către Joey, despre Pacey): Ai nevoie de el. Ai nevoie de el aşa cum am eu nevoie de tine. Îl iubeşti aşa cum te iubesc eu. Singura diferenţă este că şi el te iubeşte la fel de mult. Şi meriţi asta. Şi nu o să fiu cel care stă în calea fericirii tale. Eşti liberă, poţi face orice vrei.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nativitate

Românul s-a născut poet
Mai pe faţă mai discret
Când vezi ce pune pe tapet
Atuncea rămâi portret

Românul s-a născut poet
Pe stil vechi şi pe stil nou
Când îl vezi cum face show
Te lasă pe loc tablou

Românul s-a născut poet
Susţin sincer şi insist
Când vezi ce scrie concret
Ai să rămâi ca la dentist

Românul s-a născut poet
Când vezi efectiv ce-a scris
Cu stil sincer şi complet
Poţi rămâne interzis

Românul s-a născut poet
Având vocaţii ideale
Când compune un verset
Are sclipiri geniale.

poezie de David Boia (23 ianuarie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticarul

Cunosc mersul vremii
După cum îmi vând cărţile,
Jocul lor între rafturi
Şi restul lumii
E un indiciu sigur.

Când au versurile căutare
Se întâmplă nunţi,
Pântecul fetelor are nevoie
Să adoarmă frumos până seara
De cântece de leagăn.

După ce-l vând pe Homer
Am o oră de pace,
Când se întoarce la mine
Trebuie să rătăcesc zece ani pe mare.

Enciclopediile legate în piele de şoareci
Se urnesc cel mai greu
Şi când le văd în stradă
Împinse din spate de câte opt oameni cu pârghii
Îmi fac semnul crucii
Şi felicit secolul 18.

De la Tolstoi şi Dostoievski
Te poţi aştepta la orice,
Ori să ajungi cineva
Ori să-ţi pierzi slujba.

Fire de praf pe toate epocile
Sar să joace
În raza de soare
Mereu anunţată.

Acum toate cărţile
Vin vijelie spre rafturi,
Mi-au spart şi geamurile şi ochelarii,
Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat -
E noapte, e zi afară?
Ia uitaţi-vă şi dumneavoastră.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

La naşterea mea

"Poezia nu e un mamifer
şi, totuşi, naşte pui vii şi îi hrăneşte cu lapte.
Îmi vine să deschid ferestrele larg şi să strig:
s-a născut un poem!
Aşa cum a făcut, în douăzeci şi cinci iulie, doctoriţa,
pe vreme de ploaie,
în anul o mie nouă sute cincizeci şi opt,
la orele două după-amiază, fix când pleca
ultimul escadron al Armatei Roşii din ţară.
Nu trăim deloc timpul lucrurilor definitive.
Nici eu nu m-am născut atunci pe de-a-ntregul,
mai netezesc şi acum la chipul meu armenesc, arămiu,
şi nici Armata Roşie n-a plecat de-a binelea vreodată.
Numai că, privind pe fereastră, doctoriţa şi-a pus palma la gură,
pe stradă tocmai trecea un cortegiu funebru,
cineva se hotărâse să moară, ca să-mi lase locul lui pe pământ.
Cât priveşte poemul, nu ştiu mai nimic despre el,
cine-i acela care îl va înţelege
şi dacă-şi va ţine cumpătul când cocoşul va cânta de trei ori.
Nu ştiu de unde vine şi din ce fel de lume
poemul acesta copil, îmbătrânit de zile.
Cuvintele par a fi fost pentru el
un fel de-a muri,
dar doctoriţa s-a întors, totuşi zâmbind, către mama:
«e norocos Varujan, băiatul ăsta al nostru,
care a murit şi s-a născut în aceeaşi zi!»"

poezie de Varujan Vosganian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ramurilor de alun

O plângi pe mama-n seara de Ajun,
Vei plânge şi în ziua de Crăciun,
Vei plânge poate fraţii, poate taţii,
Aşa, neputincios, precum damnaţii.

Şi totuşi o lumină nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Nu este nici din cer, nici din pământ,
Ci este din al lor ultim cuvânt.

Auzi colindătorii la fereşti,
Sub fulgii care ning ca în poveşti,
Auzi cum vocile în tine cad
Spre seară, când te-aşezi pe lângă brad.

Şi rupi din pâinea caldă din cuptor,
Apoi zâmbeşti ca un umil actor,
Gândind că fulgii care cad pe drum
Sunt mult mai calzi decât eşti tu acum.

Să laşi lumina asta nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Prieten drag, sub ramuri de alun,
Nu este nimeni singur de Crăciun...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţa noastră în corp ne face, în cele mai multe cazuri, să uităm motivul pentru care am venit aici. Corpul nu are nici o aspiraţie spirituală. El are nevoie numai de satisfacţii materiale pentru ca să existe în această lume. El are nevoie de mâncare, băutură, sex şi, de fapt, de tot ceea ce un animal are nevoie. Partea spirituală nu apare în primele luni de viaţă ale omului şi acesta este motivul pentru care el s-a născut în realitatea aceasta, iar, din punctul lui de vedere, partea spirituală nu există deloc.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viaţă, XXVIII - Corpul şi sufletul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie iubită, intrând pentru prima oară în odaia unui bărbat, e un miracol de împrimăvărare. Dar câte femei n-au intrat în odaia unui bărbat şi câte nu vor mai intra! Prea multe buchete de flori au fost în odaia bărbatului culoarea de întâmpinare şi gestul ei. De prea multe ori inima a bătut în preajma sosirii, pe când ochii priveau pe fereastră şi pasul neliniştit alerga. De prea multe ori prezenţa prelungită a acelei femei a fost simbolul umilitor al saţului trupesc. Şi-ncetul cu încetul, femeia iubită nu mai intră în odaia bărbatului, ci numai în patul său.

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmează-ţi menirea

De-o balanţă ai nevoie permanent cu tine,
Mereu să poţi decanta tot ce e rău de bine;
Viaţa-n al ei carusel îţi dă de ales:
N-alege ce-i uşor, nu te lăsa ales!

De-o fi să cazi, priveşte-n jur cum alţii se ridică,
Nu aştepta mâini de-ajutor şi să nu-ţi fie frică;
Tu nici nu ştii ce multe poţi, dacă-ţi urmezi vrerea,
Chiar dacă te-agăţi de-un pai, în tine e puterea!

În lumea cea debusolantă, la ceas hotărâtor,
Te-ai născut menit de cer să lupţi, să fii învingător!
Exişti! Esenţe unice în fiinţa ta vibrează,
Ai pact tacit cu Dumnezeu şi doar asta contează!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti tu numai pentru tine, cel din interior. Dar teoria pluralismului individual spune că faţă de ceilalţi eşti mereu altcineva, sau altceva, depinzând de modul cum te raportezi la fiecare dintre ei. Poţi fi bun, faţă de cei cărora le faci bine — cu condiţia ca binele tău să se manifeste cu regularitate, altminteri dacă o dată omiţi să faci gestul, devii dintr-odată rău!? Poţi fi în acelaşi timp tânăr, pentru toţi cei ce te depăşesc ca vârstă, sau bătrân, pentru ceilalţi, cei născuţi după tine — şi care, nu ştiu cum se face, că sunt pe zi ce trece tot mai mulţi!? Poţi fi interesant — pentru cine îl interesezi, sau pentru cine are nevoie de tine — sau poţi fi anost, pentru restul lumii. Şi, ceea ce este şi mai derutant, nici măcar pentru aceeaşi persoană nu eşti mereu acelaşi. Eşti evaluat luându-se în calcul diverse variabile, cum ar fi natura, intensitatea şi dinamica raporturilor ce se formează, dăinuie sau se sting între tine şi celălalt...

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire

Exact când nu mai speram, mi s-a acordat viza.
Se deschide-o uşă spre stradă, cum am văzut în filme,
prin care nu se vede nici om, nici pisică – dar este strada ta,
pe care tu tocmai o părăseşti. Ţi s-a acordat viza,
"temporar" – un cuvânt înfricoşător.
Ferestrele închise-n urma ta
devin rozalii, aşa cum au fost
în fiecare dimineaţă. Intervine cenuşiul. Uşa
taxi-ului este deschisă. Această valiză:
cel mai trist lucru din lume.
Well, lumea este mare. Iar acum, prin
trapă deschisă, se văd bujorii cerului,
aşa cum au fost odinioară obrajii tăi
când mama ta ţi-a spus
de ce-i nevoie pentru-a fi femeie-n această lume.

poezie de Rita Dove, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum treci de azi spre mâine

Să nu uiţi ceva de toţi ştiut:
Un sărut rămâne un sărut,
Un oftat e numai un oftat;
Ce-i important rămâne...
Cum treci de azi spre mâine.

Când iubiţii se privesc,
Ei, de fapt, îşi spun "eu de iubesc",
Pe asta poţi conta, asta rămâne,
Indiferent ce-ţi va aduce viitorul...
Cum treci de azi spre mâine.

Şoaptele de iubire şi lumina lunii
Nu se vor demoda-n vecie,
Inimi pline de tumult,
Ură, gelozie...
Femeii îi trebuie-un bărbat,
Iar bărbatului perechea lui nurlie;
Trăind, iubirea-ţi este pâine,
Întâmplarea-i veche, de bună seamă:
O luptă pentru dragoste şi faimă,
Accepţi asta sau pieri, vezi bine;
Lumea-i iubeşte pe cei care iubesc...
Cum treci de azi spre mâine.

cântec, versuri de Herman Hupfeld, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Şefule, mai mergem şi azi în peştera aia? Din nou...
Lucian: Da, mă. Doar trebuie să ne lămurim şi noi cât de cât, dacă se poate.
Nistor: Aşa e, şefu', ai dreptate. Da' eu tot mai sunt claustrofobic. Şi azi, la fel ca ieri.
Lucian: Ştii ce, Nis... Eu am impresia că suferi mai mult de claustroprostie, nu de claustrofobie.
Nistor: Hai, mă, şefu'... Eu vorbesc serios, nu glumesc.
Lucian: Nici eu, Nis. Ai văzut destul de bine ieri că n-ai de ce să te temi. Nu există motive. Dacă ieri n-ai păţit nimic, poţi fi sigur că nici azi.
Nistor: Bine, şefu', cum zici tu. Întotdeauna. Deşi să ştii că ieri m-am ales totuşi cu vreo câteva cucuie zdravene de pe acolo, din cauza galeriilor mai joase.
Lucian: Păi, Nis, apleacă-te, ce naiba!
Nistor: Zău, şefu', la înălţimea mea, mai dificil de înaintat în poziţia cocoşat. Încearcă tu, dacă poţi! Nu crezi?
Lucian: Las' că te descurci tu.
Nistor: Am să mă străduiesc, şefu'.
Lucian: Deci, Nis, nu ne vei crea probleme? În cercetarea peşterii...
Nistor: Sper că nu.
Lucian: Poate scapi şi de claustrofobie astfel, dacă-ţi înfrunţi temerile. Cine ştie?!
Nistor: Aş, şefu', mai dificil... Nu se scapă aşa de uşor de chestia asta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!