De înviere

Adoră cuvântul în sine
mai presus de cele spuse de el,
mielul tăierii
prevestitor al învierii prin spirit
c-o lacrimă arsă.

Înclină mai mult paharul
să se verse picăturile!
Ofrandă aduse celor de dincolo
pentru vinul proorocit să se bea.

Clipele se simt purtate de mănă
şi pun capul pe bucurie
până-n dimineţile viitoare
când nu se mai trag clopotele
de sărbătoare.

Lăudându-l pe cel înviat
cu moartea pre moarte călcând,
se-nghesuie în aer minuni
pe care le crezi ale tale.

Duhul se umple de primăvară
ce aşteaptă semne de inimă,
nespus de curate
la praznicul întru Domnul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit vinul în cupe

Unde moarte nu cunoaşte
cruciada albă de sare
se hrăneşte la întuneric
cu tot ce prinde pe picior greşit.

A înflorit vinul în cupe
cu întunericul uitate pe mese
când poeţii vorbesc în somn.

Închină mai multă slavă
în cuvinte născătoare de rugă
pentru fiecare îngândurare viitoare.

Iar prin iertare drum îşi fac
până la porţile de răscruce
unde pasc mieii Domnului.

Cu taina învierii se naşte
oastea pruncilor libertăţii
căutându-şi scut de apărare
în cuvinte ascuţite pe tăişul sabiei.

Tot ce înseamnă durere şi suferinţă
se înclină către viaţă
şi nimeni nu mai rămâne
păgubit cu duhul,

ci furat de conştiinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mai mult

nu mai încap în cel care-am fost
am păstrat doar filonul moştenit
de care nu mă pot îndepărta
ca om
sunt mai mult decât filtrul
prin care am trecut clipele durerii
şi lupta cu propriile stavile

tu să nu mă crezi o ancoră
la marea singurătate
din oceanul de refulări
în care se varsă efluvii nevinovate

valuril înalte se lovesc de ţărmuri
pescăruşii ţipă de bucurie
oraşul din apropiere te aşteaptă
să-l supui cu aripile albe
de prinţesă a străzilor sale
înguste
ce intră pe porţile cerului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trag clopotele a furtună

Când moarte a trecut pe drum spre apus
şi coasa era cu gura îndoită de pietre
trag clopotele a furtună,
cei care aşteptă să vadă ce se întâmplă
au neastâmpărul în trup.

Toţi cu o curiozitate bolnavă
mă privesc dacă îmi păstrez calmul,
un timp am crezut că nu sunt eu
cel cu braţele încrucişate
fără niciun scop,
am întrezărit repede apoi
timpul care se răzvrăteşte pentru cel iubit
înainte de împlinirea legilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer totul e un zbor

Ai uitatat pe masă bucuria
rămasă-n bucate sfinţite,
în liniştea înaltă cât o clopotniţă
din care bat clopotele învierii.

Într-un sat cu biserica pe dealul viei
unde pomii înfloriţi sunt în sărbătoare,
oamenii respiră-n clipe fermecate
cuvinte dătătoare de viaţă.

În aer totul e un zbor
prin care se joacă lumina.

Se simte plutitor-n volute cântul
cum se înalţă din inimi de copii,
îngerii se opresc şi-l ascultă.

Cu ochii mai senini ca cerul
privesc în oglinzi albastre
cum se deschid porţile iubirii
mai înainte de semne.

Ea simte o uşurare,
o visare sub o pânza de pe ochi
ce se dă la o parte
cu un sărut fierbinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut înflorind vinul în cupe

Unde moarte nu cunoaşte
cruciada albă de sare
se hrăneşte la întâmplare
cu tot ce prinde pe picior greşit.

Am văzut înflorind vinul în cupe
cu întunericul uitate pe mese
când poeţii vorbeau în somn.

Închinau mai multă slavă
în cuvinte născătoare de rugă
pentru fiecare îngândurare viitoare.

Iar cu iertare drum o să facă
până la porţile de răscruce
unde pasc mieii Domnului.

Cu taina învierii o să se nască
oastea pruncilor libertăţii
căutându-şi scut de apărare
în cuvinte ascuţite pe tăişul sabiei.

Tot ce înseamnă durere şi suferinţă
se va înclina către viaţă
şi nimeni nu va mai rămâne
păgubit cu duhul,

ci furat de conştiinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântecul păsării

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulţi dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să ştie.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar şi ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleşi
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunţă pe sine la concert
în fiecare primăvară
şi apoi tace.

Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Ea se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tropar pascal

Hristos a înviat din morţi,
Cu moartea pre moarte călcând,
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le!

cântec
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Duhul, şi Mireasa...

Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vino! vino! vino!
Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină
Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.
Vino, vino, vino suflete-aşteptat
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat
Până nu se duce Cel ce te-a chemai
Până te mai iartă sângele curat."

Şi fraţii, şi Cuvântul zic: "Vino, vino, vino
Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină
Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă."

Şi moartea, şi viaţa zic: "Vino! vino! vino!
Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină
Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă."

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi acolo în altul

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele tale.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de miracol
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
voi fi acolo în altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele învierii

Clopotele învierii –
Pumni de bronz
Şi de aramă –
Sparg cătuşele tăcerii

Sepulcrale
Din shakesperiana dramă,
În al cărei text re'nvie
Creştineasca bucurie
În cortegii triumfale
Şi-n aplauze bisate
Din cetate
În cetate!...
...
Gura
Omenirii, mută, ţipă:

Sunaţi, clopote...
Sunaţi...
Şi-n cetăţi însămânţaţi
Viaţa vesnică, cu care
Fratele nostru mai mare,
Când a fost crucificat,
Şi-a călcat moartea-n picioare
Şi din morţi a înviat!...

Sunaţi, clopote...
Sunaţi...
Şi pe Domnul lăudaţi,
Dând de ştire tuturor
Că-ntr-o noapte veţi suna
Şi-nvierea morţilor
Din cetatea mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume incomodă

o lume nebună care nu se dezminte
nu poţi s-o laşi să aştepte la barieră
când prin staţie nu trece niciun tren
o rupi în bucăţi pentru fiecare oraş sau sat
şi o laşi să se descurce singură
să-şi croiască drumul
cel fără de moarte
şi prin pustiu

nici într-un gest de supremă graţie
tu nu crezi un pacient vindecat de iubire
ci mai mult îi persiflez sentimentele
mă adaug la fiecare clipă pentru tine
ca vinul într-un pahar

mă simt ameţit de atâtea orgolii
îmi caut ca un orb oglinda în perete
de azi am o libertate ascunsă
ce-mi scapă printre degete.

caut ce nu găsesc
poate, poate mă voi dezlipi
ca nişte cuvinte de memoria în care-s păstrate
şi mă voi refugia în sufletu tău

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noi cu semeaţă bucurie

În faţă stă măreaţa Moarte,
Iar soarta noastră e în braţele ei tăcute, o cetate.
Când noi cu semeaţă bucurie ridicăm vinul vieţii roşu
Pentru a soarbe adânc din strălucitoarea cupă lichidul mistic
Şi extazul în întreaga-ne fiinţă, în carne şi în sânge,
Moartea înclină capul şi începe-încetişor a plânge.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie tulburate apele

Şi-a ţesut sub învelişul gândului cuvântul,
un fel de tăcere care aşteaptă răspuns.

După ce s-a sedimentat iubirea şi ura
nu trebuie tulburate apele,
lumina pătrunde înţelesul şi-l urcă pe scară
mulţi se vor chinui să-l atingă.

E o bucurie ce se risipeşte în oameni,
o bunăvoinţă însoţită de mulţumire.

El nu mai fuge,
voinţa-i se zbate pentru statornicie
şi-i creşte sentimentul că-şi aparţine.

În afară e o lume străină.

În lume te zideşti viguros cu rădăcini
niciun vânt nu te înclină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naşte cunoaşterea de sine şi de alţii
şi se formează limba
cea dătătoare de viaţă.

Măsoară cu inima nesfârşitul
ridicându-se până deasupra lui.

În limbă creşte lumina şi se revarsă
peste pământul dătător de roade,

sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos a înviat

Lumina lină cutreieră pământul
Iar liniştea se-aşterne-n sufletul curat,
Pustiu şi gol se vede-acum mormântul,
E miezul nopţii... Hristos a înviat!

Credinţa se aprinde în sfintele făclii,
Un licăr cald ne pâlpâie în bucurie,
Călcând pe moarte, smerite suflete învii
Şi se trezesc cei adormiţi pentru vecie.

Vestea-nvierii s-a dus în zări, departe,
Se mai cunoaşte locul unde-ai stat,
Învingător, cum ai promis, ai fost în moarte:
-Ai biruit!... Ai înviat!... E-adevărat!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă şi râs

nicio lacrimă
nu-ifurată de făţarnici
în schimb râsul
este molipsitor pentru toţi

vine vremea singurătăţii
care e mai mult o alienare
sau o crudă angoasă
fără lacrimă fără râs

nicio umbră
nu vine fără lumina
căzută peste fiinţe şi nefiinţe

niciun imbold
nu ne lasă aşteptarea
mai lungă decât este

lacrima şi râsul
sunt împreună
numai la bucurie lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau mai mult

Mă prind în jocul gulerelor albe
şi mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alţii.

Tot ce se naşte creşte în os
şi în carnea de vultur
care zboară fără aripi.

Lumea nu ştie apele în care mă scald,
înot şi prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
şi le adun între ziduri.

Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt noaptea la ea acasă

aceste cuvinte vor rămâne nespuse
şi numai noi ni le vom scrie
nimeni nu va căuta să înţeleagă
mersul lucrurilor

acum am înnoptat într-o ruină
să simt noaptea la ea acasă
cum doarme laolaltă cu moartea
pe un pat de scânduri ude
ca un pod neterminat peste un fluviu
pe care odată intrat nu te mai poţi întoarce

mă sperie că n-o să apuc dimineaţa
când ochiul măsoară întinderea
se înghesuie clipele în buzunarele inimii
pentru a îneca moartea în sânge
şi timpul o să-mi ofere alte bătăi de cap

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărat a înviat!

Soarele se ridica zâmbind din locu-i iar
Şi vântul mângâia flori albe răsărite
Din clipa în care Iisus cel plin de har
A înviat din morţi. Iar feţele cernite

Se luminau deodat' cu bucurie mare
Şi-n rugăciuni se cufundau smerite
Mult preamărind pe Domnul fiecare;
Luminile jucau pe feţele umbrite.

Măslinii au uitat de răni şi suferinţă
Iar flori nemaivăzute se legănau în vânt,
Iisus a înviat după făgăduinţă
Şi bucurie mare aduse pe pământ;

Pretutindeni vestea, în grabă, s-a aflat:
"Hristos a înviat!" "Adevărat a înviat!"

sonet de Radu Băeş din Adevărat a înviat! (2004)
Adăugat de Radu Băeş
Comentează! | Votează! | Copiază!