Livada cu meri

Nu pot prinde caii sălbatici ai deltei
mi-a plecat puterea din frâie,
mi-a fost înceţoşată vederea,
vă spun toate acestea vouă,
când surâsul femeii este clar
şi-l puteţi recunoaşte.

Înşelătoare sunt clipele care fug
şi se întorc de unde au plecat
nemaigăsindu-mă acelaşi om,
doar fructul retras în seminţele sale.
Ştiu, o să admir florile de mai
şi ce tinere şi frumoase sunt femeile
din caseta veche cu amintiri!

Îmi pare că iubirea izbeşte-n inimă
castelele-s ruinate-n nisip
şi tu rece-mi spui să privesc,
un vânt îngheţat dinspre miazănoapte
laşi nemăsurate gândurile.

cred, pe colinele smălţuite cu lut
voi mai cinsti-n primăveri,
livada cu meri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio fereastră nu mai am

tu eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranţe deşarte
şi vrei să cred în ele

prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură ca între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi torni norii în vase de lut

ştiu, eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

îmi torni norii în vase de lut
şi umpli gândurile cu speranţe deşarte,
vrei să cred în ele

prin inimă-mi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu leacuri străine
nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când soseşte primăvara

sunt plecat în alt anotimp
mă urmăreşte o veche poveste
în spatele meu zace trecutul căzut la pământ
nimeni nu ştie să-mi spună
când soseşte primăvara aceea fulminantă
în care iubirea e-n muguri şi florile aşteaptă
dimineţile cu soarele-n ochi

am primit scrisori ca pe vremuri
pe care nu le-am deschis
mi-a fost frică de schimbări neprevăzute

de mâine începe drumul
tu mă vei aştepta la fântâna de la răscruce
cu ciutura plină de dor
în faţă drumurile anotimpurilor
pline de primejdii
care ne vor împreună

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am presărat petale

Am presărat petale pe patul aşteptării,
gândurile călătoreau departe.

Mă forţez să-mi mobilizez toate simţurile
existente în stare de veghe,
inima mi-a întărit trăirile furate,
am ridicat ochii spre cerul schimbător
cu toate sentimentele strânse-n mănunchi,
le-am lăsat să-şi îmbrace culorile potrivite
şi am plecat în lume.

Azi aud în mine clopoţeii de ceară
cum picură o ploaie de primăvară,
tu aluneci în petalele ce cad din meri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fragii sălbatici

M-au izgonit din cetăţile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,

doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.

Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă şi coboară vesel prin trup.

Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
şi nici pâinea nu-i mai prejos.

Când între noi se nasc privilegii
şi fiecare şi-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.

Când stele se mişcă după legile lor
cerul rămâne acelaşi

luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu o singură dată am judecat o femeie după înfăţişare. Dar nu oricum, şi nu pe oricine... ci doar pe cele frumoase. Mereu am considerat că femeile frumoase sunt mult mai expuse "prostiei" decât cele urâte. Într-adevăr – chiar şi acum – consider că teoria mea este întemeiată. Detaliind, îţi pot da exemple atât de logice, încât chiar şi tu, ca femeie, îmi vei da dreptate. Alta mi-a fost eroarea. Am greşit prin faptul că am îndrăznit să amestec pe majoritatea în aceeaşi oală. Excluzând toate aceste "mimoze", care-s frumoase în zadar, am ajuns la concluzia că nu există femei inteligente şi urâte în acelaşi timp. Femei urâte şi proaste, există. Femei frumoase şi inteligente, la fel, există. Femei frumoase şi proaste, de asemenea. Însă niciodată, femei urâte şi inteligente în acelaşi timp; pentru că femeile inteligente nu pot fi urâte. Din contră, consider că sunt cele mai mişto fiinţe din univers.

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi (2016)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
aşezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul şi i-a făcut porţi
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii supuşi

nu mă mai cred ocolit de cuvinte
ţin aproape
mă joc în tăcerea lor plină de înţeles

tu mă simţi abătut
mă laşi să privesc departe
cu ochii supuşi

îmi adun gândurile şi le las liber zborul
îmi aniversez plăcerile de care îmi aduc aminte
şi mă bucur ca un copil

port în trup durerile acumulate cu anii
încerc să nu mă plâng
rup din ele cu dinţii strânşi
mă conving singur că nu există
şi deschid larg uşa să scape în lume

angoasele vremii sunt peste tot
nici nu ştiu cum să mă feresc
acum sunt mai aproape de tine
şi nu mă vezi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luptă cu necunoscutul

Mă convertesc la imposibil să-l fac posibil,
iubesc lupta cu necunoscutul
şi astfel mă pregătesc de salturi împrevizibile,
tu nu mă laşi, spui că mă consum,
ştiu,
dar nu pot să stau locului fără gânduri
şi sondări în interiorul lucrurilor.

Nu mă mai plictisesc,
cred că sunt un uituc al amănuntelor nesemnificative,
în memorie sedimentez toate informaţiile
şi nu mă plâng
doar ele nu mă deranjează.

Pot să mă controlez,
dar nu-i niciodată nevoie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţile vin ca femeile în alb

Grupez lucrurile după importanţă
ca un credincios
şi apoi îmi fac sfânta cruce.

Îmi las în aşteptare toate durerile,
nu mă sperie deloc viitorul
şi-l întâmpin cu hotărăre şi speranţă.

Deseori aud cântecul păsărilor
la fereastra dinspre grădină
unde inima-mi tresaltă odată cu florile.

Adierile vântului, zumzetul albinelor
mă găsesc în filigoria cuvântului
şi nu pot să scap
fără nuanţale culorilor crude,
Doamne îmi zic lasă-mi puterea
să-mi aleg singur tăcerea!

Dimineţile vin ca femeile în alb
în contrast cu verdele ochilor.

Nu cer prea mult sau chiar deloc,
decât liniştea acestui peisaj de dor
şi sănătatea aerului înmiresmat
de atâta trăire în bucurie.

Când flacăra se va stinge
pacea va dăinui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariţia celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Şi să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinţi
Ce uneori mă scot din minţi
Şi-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ţi-am greşit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ţi-a fost jenă să mă laşi
Să-ţi fiu părtaş, să-ţi fiu părtaş...

Odorul meu, "Tu" ai ştiut
Cât am sărit şi m-am zbătut
Să fac aşa cum ţi-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniştită de ştiam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mai mult

nu mai încap în cel care-am fost
am păstrat doar filonul moştenit
de care nu mă pot îndepărta
ca om
sunt mai mult decât filtrul
prin care am trecut clipele durerii
şi lupta cu propriile stavile

tu să nu mă crezi o ancoră
la marea singurătate
din oceanul de refulări
în care se varsă efluvii nevinovate

valuril înalte se lovesc de ţărmuri
pescăruşii ţipă de bucurie
oraşul din apropiere te aşteaptă
să-l supui cu aripile albe
de prinţesă a străzilor sale
înguste
ce intră pe porţile cerului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul drumului

Încă nu ştiu să mă întorc din drum
nici dacă pot întâlni o fundătură,
instincul nu-mi spune mare lucru
şi mă aştept la întâmplări ciudate,
inima nu se teme
şi niciun ochi nu se zbate.

Sunt plecat,
dar tu mă însoţeşti şi e destul,
în ochii tăi se citeşte orizontul nostru
cu porţile deschise
unor dorite izbânzi treptate.

Se mişcă totul odată cu noi,
cum copilul în pântec
respiră adâncul şi înaltul deodată
visând ispitit de florile
naşterii sale,
apa se rupe şi alunecă
cu ochii mari aţintiţi
până-l sărută lumina şi ţipă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt gelos, lua-m-ar naiba...

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos
Ştiu că nu-i de folos, şi cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când fac baie,
când râşnesc cafeaua, când mă-ntorc prin ploaie
De la serviciu
Când ascult vreun disc cu Baniciu.

Sunt gelos când mă piaptăn şi când îmi trag pantalonii
Şi când apar la TV, când privescc pietonii
Ce se holbează la B. C. U.
Când văd damele din faţa hotelului Bucureşti, care nu spun nu
Şi se duc cu băieţii
Dacă primesc marafeţii.

Îmi pare rău, dragoste, aşa sunt, nu pot fi altfel,
Nu mă pot stăpâni să nu te văd la altul în braţe
Nu pot să-mi stăpânesc chinul ăsta interior
Să nu-ţi fac reproşuri când vii târziu...
Mi-e frică atunci când eşti prea veselă
Şi m-apucă dracii când te văd amărâtă
Şi mă gândesc: hait! acum a făcut-o!
Hait! A făcut-o, e clar!

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos.
Ştiu cât sunt de hidos, şi cu toate acestea sunt gelos.
Sunt gelos când mă duc la dentist
Când vorbeşte la "Actualităţi" vreun iredentist,
Sunt gelos când facem dragoste şi când dorm
Sunt gelos, enorm!
Mă gândesc că se ştie şi că amicii mă privesc cu milă,
Încerc să te fac să te trădezi prin metode subtile,
Fac pe liberalul în probleme sexuale
Te privesc în ochi, te rog să nu mă minţi,
Stau îmbufnat câte o dimineaţă întreagă
Şi nu mai sunt eu însumi, nu mai sunt eu însumi, dragoste!

Sunt gelos când bat la maşină
Sunt gelos când îl citesc pe Musina
Sunt idiot de gelos când în Kundera toţi se culcă
Cu toate, şi când în decor Ioana Bulcă
recită ceva
Sunt gelos când tai un calup de halva.

Gelos când ud florile, când strănut
Bănuiala mă strânge de gât
Scenariile mă înnebunesc
Posibilităţile, probabilităţile mă aiuresc,
Sunt gelos când mănânc
Şi îmi muşc unghiile şi mă foiesc şi plâng...

Îmi pare rău, dragoste.
Asta e.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Tu eşti furtuna ce-a spulberat
Castelul de nisip al inimii mele.
Mă tem de forţa ce ne-a unit destinele
Cu lanţurile sălbăticiei.
De ce aştept curcubeul care să-mi lumineze
Existenţa cea de dincolo de aici?!
Ea nu mai semnează cu surâsul speranţei...
A murit odată cu prima palmă primită...
Ce sărut mi-ar mai demonstra iubirea,
Când eu simt doar teamă şi ură?
Ba nu, nu pot nici măcar să urăsc.
Sufletul meu a murit atunci când,
Cu lacrimi în ochi
Te-am întrebat dacă
Mai crezi că te pot iubi.
Unde s-a ascuns visul din templul fericirii?
Unde este dragostea la care visam?!
Fericirea este un înger-fantomă.
Un fum alergând dezordonat
Prin oraşul inconştienţei...
Ştiu că nu te mai pot iubi. Te iubesc
Doar de teama de a nu te pierde...
Deşi... femeile pot iubi mai sincer, mai mult...
Credeam în dragoste veşnică,
Dar tangoul credinţei a fost risipit de-al tristeţilor vânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări în alb şi negru

Dacă mi s-au cuibărit în gânduri iluzii,
sunt departe de realul cognitiv
şi scap din vedere ce mă înconjoară.

În faţa ochilor se perindă trecutul
întâmplări în alb şi negru
într-o rupere de ceea ce cred.

Nu mă plâng dar, nici nu zburd în bucurie,
mă pierd în imagini neconturate clar,
mă îndoiesc de vorbele ce mi se spun
mai ales când sunt oblice.

Dacă iluziile îmi dispar grăbite,
tu contribui cu toată liniştea din cuvinte,
nu mă laşi pradă lupilor vechi,
mă aşezi la masa rotundă cu trei picioare
unde se nasc marile spirite
şi se hrănesc flămânde cu idei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare o derulare din amintiri

Noaptea si-a risipit întunericul pe miriştea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai ştiu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îţi văd pălăria prin grâu,
o ancoră la ţărmul înmiresmat al cerului.

Tu împarţi sănătate celor ce nu sunt bolnavi
şi rupi din fiecare câte o poveste,
să mi-o spui când beau cafeaua amară.
Asta zic şi eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
să respiri încântarea lascivă şi udă
cu sufletul dincolo de împrejurare
şi cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.

Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
mai tare,
nu văd unde vom ajunge,
dar sigur vom străbate drumul
până te declari obosită şi dormi.

Te veghez până-n târziul oftat,
las tăcerea să se furişeze-n oglinzi
şi mă strecor furat de marea ochilor tăi
ce se deschid miraţi după un surâs.

Dimineaţa când eşti plină de mofturi
sunt mulţumit şi somnoros,
totul pare o derulare din amintiri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cerul cu o foame nudă

Când riscul a trecut pe lângă mine,
nu l-am observat,
norocul şi-a spus cuvântul.
Am fost pierdut în gânduri şi gândurile zboară
mai repede decât clipele ce pot fi nefaste.

Privesc cerul cu o foame nudă
şi ochii văd dincolo de orizontul umed,
se scaldă în apele grele de chihlimbar
fără să-ţi zărească trupul aşteptând miracolul
în care nicio inimă nu se acoperă,
ci vibrează la răsăritul stelelor
cu lampadare albastre la porţi
stinse de vijelia trecută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!