Hardcore
mi-ar trebui o femeie care să mă consume
și să mă ruineze
să-mi poruncească și să-mi înăbușe revoltele
cu o mână de fier
care să vină peste mine ca un incendiu în California
sau ca o viitură
o femeie care să fie în stare să mă împingă cu tocul pantofului
în groapa bulversării
și să arunce prima lopată
una care cu o singură privire aruncată în tren
sau pe vreo scară în mall
să-mi ia tot
ca un crupier indiferent
care să mă convingă să-mi las în urmă viața și țara
și s-o urmez
care să-mi fie epoca renașterii și marea ciumă în același timp
revoluția din octombrie pentru climatul meu democratic
o continuă mare depresiune
nu una a convențiilor sociale
și nici a jumătăților de măsură
conștientă, mai ales, de arsenalul nuclear pe care-l deține
după bretele
mi-ar trebui o femeie care să mă marcheze
și să mă execute silit prin atitudine
să se dezbrace producând în mine
ușoare mișcări seismice
miraculoase răsturnări de situație confuzie generală
în sistemul meu de valori
cred că asta am meritat
o femeie care după ce face dragoste cu mine
mă sfâșie în bucăți
și-și hrănește puii
poezie de Dumitru Alexandru Gheras
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre țări
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre valoare
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre revoluție
- poezii despre revoltă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Nu te îndrăgosti...
Nu te îndrăgosti de o femeie care citește, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie...
Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună.
Nu te îndrăgosti de o femeie care gândește, care știe ea ce știe și, mai mult, știe să zboare; o femeie sigură de ea însăși.
Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care știe să-și preschimbe trupul în spirit; și, cu atât mai puțin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură și care să nu știe să trăiască fără muzică.
Nu te îndrăgosti de o femeie însuflețită, lucidă și ireverențioasă.
Să nu-ți dorești să te îndrăgostești de o asemenea femeie. Pentru că, atunci când te îndrăgostești de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubește sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci... NICIODATĂ.
poezie de Martha Rivera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre râs, poezii despre superlative, poezii despre poezie, poezii despre plâns, poezii despre pictură, poezii despre pericole sau poezii despre ore
O femeie trecută vorbește cu toamna
(....)
Te așteptam si astăzi, ca ieri,
Cu-aceeasi vagă
Tristete-n care nu stiu daca mai am
vreun țel,
Căci nu mă-ntreb
De-o viață trăită in alt fel
Mi-ar fi părut mai tristă
Ori mi-ar fi fost mai dragă
Dar iată că din glastră o alba tufanică
Se-ntinde peste masă până pe fruntea mea.
Se-ntinde si m-atinge
de parc-ar vrea să-mi zică
De ce te las să intri în casă peste ea
Si iată ca din cripta celui răpus de tine
Ma cheamă iarași, toamna,
De parca-ar fi acum
El singurul cu care puteau să-mi fie altcum
Toți anii ce trecură de-atuncea peste mine.
poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vorbire, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre toamnă, poezii despre prezent, poezii despre femei sau poezii despre alb
Orice femeie
Orice femeie ar trebui să aibă
Destui bani, ca să se poată muta...
Să îsi închirieze un loc al ei, chiar dacă
Nu vrea să facă asta niciodată
Sau nu are nevoie...
Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajator sau
Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră...
Orice femeie ar trebui să aibă
O tinerete pe care va fi multumită să o lase în urmă...
Un trecut savuros, pe care să îl povestească
La bătrânete...
Orice femeie ar trebui să aibă
Un set de surubelnite, o masină de găurit si un sutien negru, din dantelă...
Un prieten care o face mereu să râdă
Si unul care o lasă să plângă...
Orice femeie ar trebui să aibă
O piesă buna de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei...
8 farfurii care să fie la fel,
Pahare de vin si o retetă care îi va face
pe oaspetii ei să se simtă mândri...
Sentimentul de control asupra destinului său...
Orice femeie ar trebui să stie
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăsi,
Cum să renunte la un job,
Să se despartă de un iubit
Si să îsi confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult...
Si când e timpul să plece...
Orice femeie ar trebui să stie
Că nu îsi poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea soldurilor,
Sau natura părintilor săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă...
Dar acum, s-a sfârsit...
Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire...
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta...
Orice femeie ar trebui să stie
În cine poate să aibă încredere,
Si în cine să nu aibă
Dar si de ce ar trebui să îsi asume responsabilitatea...
Orice femeie ar trebui să stie
Spre ce se îndreaptă...
Poate fi masă de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure...
Si când sufletul ei are nevoie de alinare...
Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce poate si ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi...
O lună...
Un an..."
poezie de Pamela Redmond Satran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre prietenie, poezii despre perfecțiune, poezii despre încredere, poezii despre visare sau poezii despre vin
Dar eu nu mai eram de mult Femeie. Încetasem să mai fiu femeie, de când nu mă mai puteam apleca să-mi leg șireturile. Nici să alerg. Nici să urc sau să cobor scări, fără a mă ține de ceva sau de cineva. Încetasem să mai fiu femeie, când nu aveam cui spune La mulți ani, dragule, sau Noapte bună sau când nu aveam pe cine aștepta, acasă, și când nu a mai fost nimeni să-mi deschidă ușa. Să-mi spună că i-a fost dor de mine.
Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare și destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre noapte, citate despre femei, citate despre dor sau citate despre acasă
E o stare în care mă aflu, cred, pentru prima oară, o amorțire aproape de moarte, pe care mi-o doream deseori din necunoaștere mai mult ca orice. O am acum și nu mi-e agreabilă, fiindcă nimic, acum, nu poate să-mi fie plăcut sau neplăcut, fiindcă nu poate să-mi fie nimic.
citat clasic din Cella Serghi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate de Cella Serghi despre moarte, citate despre dorințe sau citate de Cella Serghi despre dorințe
Du-te după ea! La naiba, nu mai sta acolo așteptând ca ea să te sune. Du-te după ea pentru că asta ar trebui să faci când iubești pe cineva, nu să aștepți să-ți dea ea un semn care ar putea să nu vină niciodată. Nu lăsa oamenii să fie o simplă întâmplare pentru tine. Ea nu este o nenorocită de emisiune TV sau o tornadă care ți se întâmplă. Sunt oameni pe care poate i-aș fi iubit dacă s-ar fi urcat într-un avion sau ar fi alergat pe stradă după mine sau m-ar fi sunat beți la 4 noaptea pentru că trebuia să-mi vorbească chiar atunci și pentru că nu vroiau să regrete asta. Chiar dacă sunt poate singura persoană care face lucruri nebunești pentru alții ce nu ar da doi bani pe asta sau nu s-ar comporta ca niște idioți sau să fie complet vulnerabili și onești. Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este ușor și nu poți să stai acolo speriat, respirând în telefon. Nu este idea tuturor despre ce este dragostea, dar este ceea ce cred eu că ar trebui să fie, pentru că eu așa fac. Așa că du-te strigă-i dragostea ta, și fii cu ea în moduri în care contează pentru că asta este frumos și este generos și asta înseamnă să iubești pe cineva. Este nepoliticos și nesigur, dar nu contează.
citat din Harvey Milk
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre iubire
- citate despre vorbire
- citate despre vinovăție
- citate despre tornade
- citate despre telefon
- citate despre sperieturi
- citate despre generozitate
- citate despre frumusețe
Pentru că sunt o femeie care înțelege, mi se cere să înțeleg totul, să accept totul... Am încetat să-mi fac griji. Mă las pe spate și îl iubesc pur și simplu și am parte de atâta dragoste din partea lui, cât să-mi justifice întreaga existență. Mă bâlbâi când îi pomenesc numele. În fiecare zi este un bărbat nou, cu adâncimi și sensibilități noi... El e bărbatul pentru care aș freca podelele, pentru care aș face cele mai umile și mai înălțătoare lucruri. Suntem mai mari împreună.
Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Anais Nin despre iubire, citate despre bărbați, citate de Anais Nin despre bărbați, citate despre femei și bărbați, citate de Anais Nin despre femei și bărbați, citate despre superlative, citate de Anais Nin despre superlative, citate de Anais Nin despre femei, citate despre existență sau citate de Anais Nin despre existență
Eu te iubesc, femeie!
Cum blânda dimineață
Își flutură iubirea
Peste copaci în floare,
Cum păsări cântă-n codru
De dragul primăverii,
Eu cânt iubirea-n taină
De dragul tău femeie!
Prin vene-mi curge lavă
Cu muzica dorinței,
În suflet ard în torțe
Nemuritoare patimi
Și râd de fericire,
De tine, ochii lacomi.
Eu te iubesc femeie,
Până și gându-n noapte
Ți-l mângâi în tăcere
Să nu stârnesc izvoare
Neliniștite-n tine.
Să nu-ți cuprindă visul
Străine năluciri
Să tulbure ființa
Și-n somn, să mai suspini.
De-ar fi s-o faci vreodată
Să fie doar, de... dor,
Ascuns adânc în suflet,
De mine, până mor.
Eu te iubesc femeie
Ca ploaia cea de vară
Pe care eu, pământ,
Cu sete o aștept,
Să-mi răcorești ardoarea
Ce-o am când nu-s cu tine,
Să fericești țărâna,
Din care sunt făcut.
De n-ai fi fost, femeie,
Te-aș fi zidit din mine
Din inimă-scânteie,
Cu lacrimă și lut,
Dând viața mea, tribut.
poezie de Angelina Nădejde (30 iunie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre păsări sau poezii despre păduri
O femeie care știe ce vrea
Tu ai milioane multe,
Eu mi-s tânără, frumoasă;
După ce mi-ai făcut curte,
Nu-i normal să-mi faci și casă?
epigramă de Marian Cioacă (24 martie 2009)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe epigrame despre tinerețe, epigrame despre frumusețe, epigrame despre femei sau citate de Marian Cioacă despre femei
Se gândi la ceea ce învățase, la ceea ce fusese ea odată și la ce devenise acum. Era o femeie care primise sfaturi de la omul pe care îl iubise, pe care le urmase și încercase din răsputeri să se vindece. Era o femeie care făcuse greșeli, care uneori plângea lunea dimineața sau singura noaptea în pat. Era o femeie care se plictisea adesea de viața ei și care găsea dificil să se dea jos din pat dimineața pentru a merge la serviciu. Era o femeie care avea destul de des zile când era prost dispusă, care se privea în oglindă și se intreba de ce nu se ducea la sala de gimnastică mai des; era o femeie care se întreba uneori care naiba era rostul ei pe această lume. Era o femeie care uneori încurca lucrurile. Pe de altă parte, era o femeie care știa ce înseamnă iubirea adevărată și care era gata să trăiască intens, cu mai multă iubire, și să-și facă amintiri noi. Indiferent dacă asta urma să se întâmple în zece luni sau peste zece ani. Indiferent ce o așteptă mai departe, știa că trebuie să-și deschidă inima și să o urmeze oriunde o ducea. Între timp trebuia doar să trăiască.
Cecelia Ahern în P.S. Te iubesc
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre zile, citate despre sfaturi, citate despre serviciu, citate despre prostie sau citate despre inimă
Am admirat-o pe Chirița întotdeauna și nu consider nici pe departe că era o înapoiată, ci un om de viitor. Era o femeie care, după părerea mea, anticipa egalitatea cu bărbatul, voia să fie la modă și preconiza o civilizație în devenire. Părea ridicolă pentru că era din provincie și pentru că piesa s-a scris într-o perioadă în care tot ce venea "de afară" era luat peste picior și socotit extravagant. Nu era nevoie ca ea să fie o femeie grasă și un "jandarm". De ce să fie jandarm? O femeie cu autoritate, asta da; dar de ce-ar fi asta ridicol? A, că vine Leonaș, care are 20 de ani și ea are 50-60 de ani, e altceva; aici este ridicolul, situația comică.
citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre umor, citate despre picioare, citate despre modă, citate despre devenire sau citate despre comedie
O femeie care iubește un bărbat este o femeie. O femeie care iubește în același timp doi bărbați este o femeie excepțională. O femeie care iubește în același timp trei bărbați este o zeiță în devenire, care a descoperit puterea colosală și tainică a iubirii. O astfel de femeie și-a dat seama că cine iubește mult, mult va fi iubită.
citat din Gregorian Bivolaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Autoconsolare
ai văzut
vreodată o femeie
când iubește
e un vampir
care te soarbe din ochi
abia acum
foarte târziu
încep să-mi dau seama
că sunt și eu
o victimă
atâtea
poate fără să știu
m-au iubit
că am devenit invizibil
aceasta
trebuie să fie explicația
că astăzi
toate trec pe lângă mine
una mai frumoasă ca alta
și habar nu au că exist
poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vampiri, poezii despre frumusețe, poezii despre existență sau poezii despre devenire
Ești femeia
Ești femeia care mă înnebunește,
Care-și prinde noaptea stelele în păr,
Dezlegând ispita ce mă-ntinerește,
Ești acea femeie... după care mor.
Ești femeia care dorurile-și poartă,
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Și rebele sfârcuri înspre buze saltă,
Ești acea femeie... ce va fi a mea.
Ești femeia care sincer mă iubește,
Care poartă-n suflet lacrimi și păcat
Și în așternuturi, vise, dezgolește,
Ești acea femeie... ce m-a fermecat.
Ești femeia care știe ce-i amorul,
Ce deschide tainic porțile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Ești acea femeie... plină de mister.
Ești femeia care sângele-mi stârnește
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei, patima-mi topește
Ești acea femeie... proaspătă mereu.
Ești femeia blândă și-ntelegătoare,
Plină de credință și respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Ești acea femeie... ce-o aștept demult.
Ești femeia care lumea o înfruntătă
Și-n privire are, flăcări de smarald,
Raze mii, de soare, în alai de nuntă,
Ești acea femeie... pentru care ard.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre vulcani, poezii despre trup și suflet sau poezii despre stele
Ești femeia
Ești femeia care mă înnebunește,
Ce își prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când sosește,
Ești acea femeie... după care mor.
Ești femeia care dorurile-și poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Și-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Ești acea femeie... ce va fi a mea.
Ești femeia care sincer mă iubește,
Care poartă-n suflet lacrimi și păcat
Și în așternuturi, vise, dezgolește,
Ești acea femeie... ce m-a fermecat.
Ești femeia care știe ce-i amorul,
Ce deschide tainic porțile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Ești acea femeie... plină de mister.
Ești femeia care sângele-mi stârnește,
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei patima-mi topește,
Ești acea femeie... proaspătă mereu.
Ești femeia blândă și-ntelegătoare,
Plină de credință și respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Ești acea femeie... înger... renăscut.
Ești femeia care lumea o înfruntătă
Și-n privire are flăcări de smarald,
Raze mii... de soare, în alai de nuntă,
Ești acea femeie... pentru care ard.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri
Clopoțelul, au sosit scrisori... Dintr-o veche obișnuință aștept ceva din afară: vine o persoană plăcută, vreo veste bună într-o scrisoare. Aștept și în același timp știu prea bine că din afară n-are cum să-mi vină nimic bun. Nu pot nici măcar să mă gândesc cine din afară, ce om și ce veste mi-ar putea aduce o adevărată bucurie. Ce poate să mă bucure? Ce pot să-mi doresc? Numai un singur lucru, pe care pot să mi-l ofer singur: o apropiere tot mai mare de Dumnezeu, contopirea cu El. Nu sunt într-o stare bună de spirit; ce bucurie pot să-mi ofer? Pot să-mi ofer și acum o bucurie, și încă mare: să înving această dispoziție, să mă folosesc de ea pentru a învăța chiar și în timpul ei să nu întrerup comunicarea cu Dumnezeu.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre scrisori, citate despre învățătură, citate despre victorie, citate despre religie, citate despre informații, citate despre bucurie sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Fiecare ființă umană își trăiește propria dorință; asta face parte din tezaurul său și, chiar în cazul unei emoții care-l poate îndepărta pe cineva, de obicei îl aduce în apropiere pe cine este important pentru ea. E o emoție pe care sufletul meu și-a ales-o și e atât de intensă, încât poate molipsi totul și pe toți în jurul meu.
Zilnic aleg adevărul cu care aspir să trăiesc. Caut să fiu practică, eficientă, profesională. Dar mi-ar plăcea să-mi aleg dorința ca tovarăș. Nu din obligație, nici ca să-mi îndulcesc singurătatea, ci pentru că e bine. Da, e foarte bine...
Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de No1
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tezaur, citate despre suflet, citate despre singurătate, citate despre eficiență sau citate despre adevăr
Când spunem femeie senzuală, ne gândim, automat, la o femeie sigură pe ea, care e conștientă de atuurile sale și care știe să și le folosească. În același timp, avem în minte o femeie care știe să se facă observată atunci când trebuie fără a epata și fără să devină vulgară.
citat din Alina Gavrilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre senzualitate
Ultimul sărut
Să-mi fii motivul de a scrie
Un ultim vers, atât aș vrea,
O lacrimă de bucurie,
Care din suflet va cădea
Să-mi fii atingerea plăcută
În diminețile târzii,
Privirea caldă și tăcută,
Care șoptește... vreau să-mi fii
Să-mi fii culoare în trăire,
Pictează-mă în curcubeu,
Eu să-ți fiu cer, tu fi-mi iubire,
Iar amândoi să fim mereu
Să-mi fii apusul enigmatic
Indiferent de anotimp,
Sărutul ultim și sălbatic,
Prin care vom fugi din timp
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre versuri, poezii despre dimineață sau poezii despre curcubeu
Gânduri de om decent, dus cu pluta
Caut o femeie imperfectă
Care și minte uneori
Care mai și uită
Care mai lasă de la ea
Care știe că lumea e gri
Cu aceasta femeie voi fi dornic
să am mulți copii
care în excursie nu merge cu sprayul la ea
pentru a ucide muște și furnici
ci sfințește orizontul cu inima ei deschisă
care ma iubește asa cum sunt
acum și aici
Caut o femeie simplă
Cum simplu vine înserarea în iubire
Să nu îmi contorizeaze orice greșeală
Cu care viața să nu fie dramatic ă,
Precum o ață subțire.
Caut o femeie (ce superbă femeie!)cu care
Vasele să mai rămână și nespălate
Care să nu mă dădăcească matern
Ca și cum mi-ar crește dinții de lapte
Caut o femeie firească
Cu o voce calda și nu stridentă
Și îi promit că împreună vom fi un poem frumos
Într-o iubire dulce și imperfectă...
Oricum nimic nu se schimbă
Azi se repetă și mâine
Barbatii se mint mai mult
Femeile se mint mai bine...
poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre viitor, poezii despre seară, poezii despre schimbare sau poezii despre promisiuni